Potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 44/1994, sunt consideraţi veterani de război şi locuitorii din provinciile româneşti, vremelnic ocupate în perioada 1940 – 1945, care au fost încorporaţi sau mobilizaţi în mod obligatoriu şi au luptat în armatele altor state, în cazul în care şi-au păstrat sau redobândit cetăţenia română şi domiciliul în România.
în conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b din aceeaşi lege, prizonier de război este persoana care a fost dezarmată de trupele sovietice sau germane, sau chiar nedezarmată, a fost internată în lagăre de prizonieri.
în conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b din aceeaşi lege, prizonier de război este persoana care a fost dezarmată de trupele sovietice sau germane, sau chiar nedezarmată, a fost internată în lagăre de prizonieri.
Secţia de Administrativ, decizia nr. 49 din 16 ianuarie 1998.
M.T. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale şi Uniunea Veteranilor de Război şi a Urmaşilor Veteranilor, solicitând obligarea acestor autorităţi administrative de a-i recunoaşte calitatea de veteran de război, pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de lege.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a satisfăcut stagiul militar în cadrul armatei maghiare, iar în intervalul 24 aprilie 1945 – 1 martie 1946 a fost prizonier şi concentrat într-o unitate de muncă din Germania.
A precizat că vechiul livret militar i-a fost ridicat de autorităţile române în anul 1962 şi distrus. Din aceasta cauză, organele de stat competente refuză să-i întocmească dosarul de veteran şi să-i plătească drepturile băneşti cuvenite.
Tribunalul Cluj, sesizat iniţial, prin sentinţa civilă nr. 5203 din 21 decembrie 1995 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Această instanţă a pronunţat, sentinţa civilă nr. 270 din 26 noiembrie 1996, respingând acţiunea ca neîntemeiată.
S-a reţinut că o atare soluţie se impune întrucât “reclamantul nu posedă înscrisurile necesare şi ele nu au putut fi obţinute nici de Ministerul Apărării Naţionale”.
Totodată, instanţa a apreciat că pentru valorificarea dreptului său subiectiv, M.T. trebuia să se adreseze comisiei de reconstituire dovedind cu martori calitatea de veteran de război.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul. El a susţinut că greşit curtea de apel a respins acţiunea deoarece există în dosar înscrisuri oficiale care atestă nu numai situaţia sa militară, ci şi faptul că a fost concentrat într-o unitate de muncă aflată sub controlul trupelor aliate, până la data când a revenit în ţară.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 44/1994, sunt consideraţi de asemenea, veterani de război, locuitorii din provinciile româneşti, vremelnic ocupate în perioada I940-1945, care au fost încorporaţi sau mobilizaţi în mod obligatoriu şi au luptat în armatele altor state, în cazul în care şi-au păstrat sau redobândit cetăţenia română şi domiciliul în România.
Contrar celor reţinute în sentinţă, reclamantul M.T. a făcut dovada cu înscrisuri, că cerinţele textelor legale mai sus enunţate sunt îndeplinite şi că refuzul de a i se satisface cererea este nejustificat.
Pe de altă parte, nu s-a contestat în proces că din motive neimputabile reclamantului, vechiul său livret militar a fost distrus după reţinerea de către autoritatea militară română, ca de altfel şi documentele care au existat în Ungaria (fila nr. 14).
în această situaţie, eronat s-a considerat că probaţiunea calităţii de militar în armata altui stat şi respectiv de prizonier trebuia făcută de M.T, prin martori, în faţa comisiei de reconstituire menţionată în sentinţă.
Ţinând seama de motivele expuse şi de prevederile art. I alin. I din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, urmează a se admite recursul.
Pe cale de consecinţă va fi casată sentinţa şi în fond admisă acţiunea.
<
