1. Prima instanţă nu a înlăturat ex officio dispoziţiile de drept intern cuprinse în art. 7 alin. 7 în forma existentă anterior adoptării Legii nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 510/2007, şi nu le-a considerat incompatibile cu prevederile Convenţiei şi ale protocoalelor adiţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil cu toate componentele sale.
Accesul la justiţie trebuie să fie unul efectiv şi nu doar formal, cel ce se adresează organului jurisdicţional pentru realizarea dreptului, având dreptul la o judecată efectivă şi deci la un proces echitabil.
Accesul la justiţie trebuie să fie unul efectiv şi nu doar formal, cel ce se adresează organului jurisdicţional pentru realizarea dreptului, având dreptul la o judecată efectivă şi deci la un proces echitabil.
Tribunalul a încălcat dreptul reclamanţilor la un proces echitabil, apreciind că acţiunea este inadmisibilă câtă vreme plângerea prealabilă trebuia adresată autorităţii în termen de 6 luni de la data emiterii actului administrativ, faţă de care reclamanţii au calitatea de terţi şi cărora actul nu le-a fost comunicat.
Tribunalul trebuia să cerceteze această excepţie, apreciind că termenul de 6 luni în interiorul căruia reclamanţii trebuiau să adreseze plângerea prealabilă, începe să curgă de la data când reclamanţii au luat cunoştinţă de existenţa acestui act, al cărui caracter vătămător îl invocă.
Tribunalul trebuia să cerceteze această excepţie, apreciind că termenul de 6 luni în interiorul căruia reclamanţii trebuiau să adreseze plângerea prealabilă, începe să curgă de la data când reclamanţii au luat cunoştinţă de existenţa acestui act, al cărui caracter vătămător îl invocă.
2. In mod constant Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut că atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni şi interesul său de a se adresa justiţiei era actual, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate.
Efectele decăderii din dreptul de a îndeplini un act de procedură atunci când partea putea să prevadă în mod rezonabil că pasivitatea sa va duce la o astfel de sancţiune nu pot fi eludate prin alegerea unei alte proceduri reglementată ulterior, mai generoasă din perspectiva termenului în cadrul căruia se poate pune în discuţie dreptul alegat, privită prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 ca şi o chestiune prejudicială, ce este subsumată duratei procedurii judiciare în care se dispută fondul litigiului.
Susţinerea unei teze contrare ar pune în pericol securitatea, stabilitatea circuitului civil, precum şi principiul ocrotirii bunei, credinţe, care este prezumată.
Susţinerea unei teze contrare ar pune în pericol securitatea, stabilitatea circuitului civil, precum şi principiul ocrotirii bunei, credinţe, care este prezumată.
Decizia nr. 2229 din 5 decembrie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 1438/2007 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii P.E., P.M. împotriva pârâţilor Primarul municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, J.D., J.D.C., s-a respins excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 635/30.08.2005, fiind respinsă totodată, ca nedovedită, cererea pârâţilor privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991 republicată şi art. 7 alin. 13 din acelaşi act normativ reclamanţii nu au probat legitimarea procesuală pasivă a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, în ceea ce priveşte petitul referitor la anularea autorizaţiei de construire nr. 582/2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Urmând acelaşi raţionament judiciar, prima instanţă a statuat că nu a fost probată în speţă nici legitimarea procesuală pasivă a Primarului municipiului Cluj-Napoca în ceea ce priveşte cerere referitoare la anularea H.C.L. nr. 635/2005, întrucât pârâtul nu are calitatea de organ emitent al actului administrativ atacat în această procedură.
Soluţionând excepţia inadmisibilităţii acţiunii în administrativ exercitată de reclamanţi prin prisma neîndeplinirii procedurii prealabile, reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004 în termenul defipt de lege, prima instanţă a reţinut că această condiţie specială de exerciţiu a dreptului la acţiune nu a fost realizată în termenul de prescripţie de 6 luni, aşa încât apărarea a fost primită, pricina fiind soluţionată fără a se cerceta fondul pretenţiilor deduse judecăţii.
Chiar dacă prima instanţă a apreciat acţiunea reclamanţilor drept inadmisibilă din perspectiva neîndeplinirii formalităţilor referitoare la recursul administrativ a cercetat totuşi excepţia de nelegalitate a hotărârii Consiliului Local nr. 635/2005, confirmând legalitatea acestui
act deşi prin soluţia pronunţată nu mai putea constata că de actul administrativ, ce a făcut obiectul excepţiei de nelegalitate, depindea soluţionarea litigiului pe fond.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recurs reclamanţii, solicitând reformarea hotărârii atacate în sensul casării acesteia şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea cererii de recurs recurenţii au relevat că hotărârea pronunţată s-a dat cu încălcarea prevederilor legale incidente în materia analizată .
În esenţă s-a relevat că reclamanţii au formulat recursul administrativ prealabil sesizării instanţei de contencios administrativ, înăuntrul termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. 7 din Legea nr. 554/2004. S-a susţinut că prescripţia nu putea curge în contra reclamanţilor mai înainte de momentul luării la cunoştinţă despre faptul emiterii actului administrativ unilateral atacat, moment care coincide cu data de 01.03.2007, prescripţia neputând curge în contra celui care nu poate să acţioneze.
Recurenţii au criticat hotărârea atacată şi din perspectiva soluţionării excepţiei de nelegalitate a H.C.L. nr. 635/2005, arătând că această excepţie a fost invocată numai în subsidiar în accepţiunea reclamanţilor instanţa fiind competentă să se pronunţe asupra legalităţii acestor acte ce au stat la baza emiterii autorizaţiei de construire din perspectiva prevederilor art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
S-a învederat că soluţionarea acestei excepţii s-a săvârşit fără ca instanţa să cerceteze în fond apărările invocate şi fără să administreze în mod nemijlocit probele ce se impuneau.
Totodată, legalitatea hotărârii atacate a fost contestată şi din perspectiva modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a celor două autorităţi.
Reclamanţii au arătat că stabilirea cadrului procesual şi împrocesuarea celor două autorităţi s-a realizat în considerarea faptului că actele atacate aveau emitenţi diferiţi, aşa încât primarul a fost chemat să stea în judecată în calitate de emitent al autorizaţiei de construire nr. 582/2006, în timp ce Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a fost chemat în judecată în calitate de emitent al H.C.L. nr. 635/2005.
Intimaţii, prin întâmpinarea formulată s-au opus admiterii recursului.
Deliberând asupra cererii de recurs, Curtea reţine următoarele:
Pârâţii J.D., J.D.C. sunt proprietarii tabulari ai imobilului înscris în CF 112862 Cluj, nr. ser. A+1, nr.top. 4110/2, teren în suprafaţă de 407 mp, dobândit cu titlu de drept de cumpărare la 11 august 2004.
Prin hotărârea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca nr. 83/2005 s-a aprobat avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi de Urbanism, nr. 4904/20.01.2005, cuprinzând completări la regulamentul general de urbanism aferent PUG pentru încadrări în unităţi teritoriale de referinţă UTR=L3.L2 şi indicii de utilizare şi ocupare a terenului corespunzători.
Conform prevederilor acestui act normativ autoritatea emitentă a stabilit condiţiile de amplasare a construcţiilor pe parcelă sub aspectul regimului de înălţime, al retragerilor şi aliniamentelor referitoare la regula aplicabilă zonei din str.A.. Avizul în discuţie reglementa şi problematica distanţelor faţă de construcţiile vecine.
La data de 22 aprilie 2005 Primarul municipiului Cluj-Napoca emite certificatul de urbanism cu nr. 1545/2005 prin care certifică că imobilul în litigiu, situat în str.A., înscris în cartea funciară nr. 112862, nr.top. 4110/2 se află amplasat în subzona locuinţelor individuale şi colective mici cu maxim P+2, situate în afara zonelor de protecţie, având regimul tehnic UTR=L3A, cu un procent de ocupare a terenului de maxim 35% şi un coeficient de utilizare a terenului de 0,9 ADC la P+2E.
În ceea ce priveşte amplasarea faţă de proprietăţile vecine, certificatul de urbanism prevede obligativitatea retragerii la minim 3 m faţă de limitele laterale.
Prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2005, pârâţii au solicitat eliberarea unui aviz pentru documentaţia de construire în vederea edificării pe terenul în litigiu a unei locuinţe familiale, relevând asupra împrejurării că eliberarea avizului este necesară în vederea obţinerii unei derogări
de la reglementările existente în planul general privind amplasarea construcţiei în interiorul parcelei.
Conform memoriului de prezentare anexat acestei cereri se propuneau două variante posibile de amplasare a construcţiei ce urma să fie edificată pe terenul în litigiu situat în unitatea teritorială de referinţă L3A.
În cuprinsul acestui document întocmit de arhitect, soluţiile propuse urmăreau păstrarea alinierii la 4, respectiv 16 m faţă de str.A., precum şi a unei distanţe faţă de limita din est de 0,6 m, iar faţă de limita din vest de 1,9 m.
Se menţionează în acest document că proprietarii imobilelor din latura de est şi vest nu sunt de acord cu o eventuală aşezare pe limita de proprietate.
Prin avizul nr. 34952/43/02.06.2005 comisia tehnică de amenajare a teritoriului a avizat documentaţia prezentată pentru construirea imobilului care urma să fie amplasat în aliniere cu construcţia de la nr. 36 şi adosat laturii estice, faţă de care urmau să se respecte prevederile referitoare la vecinătăţi.
Prin cererea înregistrată la data de 13 iulie 2005, intimaţii au solicitat Comisiei de urbanism eliberarea unui aviz în vederea derogării de la regulile stabilite în planul urbanistic general pentru imobilul situat administrativ în str.A. nr. 32, solicitând autorizarea lucrărilor de edificare a unei construcţii în regim de înălţime S+P+E+M conform memoriului de prezentare depus în vederea eliberării avizului pentru derogare de la regulamentul de urbanism în ceea ce priveşte condiţiile de amplasare şi stabilirea limitelor faţă de vecinătăţi a acestui obiectiv, s-a relevat că terenul pe care se doreşte amplasarea locuinţei este situat pe latura sudică a străzii A., fiind liber de construcţii şi având un front de 9,54 m.
Se menţionează totodată în cuprinsul documentaţiei întocmite, că zona este închegată urbanistic, caracteristica parcelelor fiind de loturi înguste pe care sunt construite locuinţe respectând codul civil în ceea ce priveşte distanţele faţă de vecinătăţi.
S-a solicitat derogarea de la regulamentul de urbanism în ceea ce priveşte distanţele faţă de vecinătăţi, intimaţii încunoştinţând autoritatea că proprietarii de la nr. 34 şi 32, de pe latura de est şi vest a proprietăţii, nu sunt de acord cu o eventuală aşezare pe limita de proprietate.
În documentaţia prezentată în vederea eliberării avizului, intimaţii au propus o variantă în care construcţia urma să se alinieze cu locuinţa de la nr. 36 şi să păstreze următoarele distanţe faţă de vecinătăţi: 0,6 m faţă de limita de est şi 1,4 m faţă de limita din vest, cu aleea de servitute.
Distanţa între clădiri fiind de 5,9 m faţă de locuinţa de la nr. 32 amplasată pe latura de vest şi 1,6 m faţă de locuinţa de la nr. 34 amplasată pe latura de est.
Caracteristica parcelelor din str.A., care prezintă forma unor loturi înguste şi susţinerea că zona este închegată urbanistic au fost dovedite în documentaţie de planşa întocmită de arhitecţi şi anexată dosarul de fond.
Prin avizul nr. 49649/43/21.07.2005 Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului, analizând documentaţia prezentată de intimaţi a acordat aviz favorabil acesteia, încuviinţând amplasarea locuinţei familiale S+P+E+M din str.A. nr. 32, în retragere de 5 m de la stradă, cu alinierea acesteia în dreptul construcţiei de la nr. 36 şi la distanţa de 0,6 m, respectiv 1,40 m faţă de limitele laterale ale terenului.
Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca nr. 635/30.08.2005 s-a aprobat avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism nr. 49649/5618/2107/2005.
În baza documentaţiei tehnice vizate spre neschimbare şi avizată conform avizului nr. 496949/21.07.2005 aprobat prin H.C.L. nr. 635/30.08.2005, Primarul municipiului Cluj-Napoca a eliberat autorizaţia de construire nr. 582/28.04.2006 autorizând executarea lucrărilor de construire, pentru construirea locuinţei cu nivel de înălţime S+P+E+M, pe imobilul teren situat în Cluj-Napoca, str.A. nr. 32.
Prin cererea înregistrată sub nr. 24005/21.03.2007, recurenţii au solicitat autorităţii emitente revocarea autorizaţiei de construire nr. 582/2006, relevând că actul administrativ în discuţie este nelegal.
Recurenţii au susţinut că nelegalitate acestui act normativ derivă din încălcarea regulamentului general de urbanism pentru zona CC1 – zona centrelor de cartier – susţinând că imobilele în litigiu sunt amplasate în subzona centrelor de cartier parţial existente sau în curs de configurare din cartierul Gheorgheni.
În cuprinsul plângerii au relevat că parcela intimaţilor nu respectă recomandările privitoare la lotizarea terenului şi frontul minim în cazul construcţiilor dispuse în regim continuu, documentaţia nerespectând prevederile referitoare la amplasarea clădirii în interiorul parcelei.
Prin adresa nr. 24004/43/29.03.2007, Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism comunică reclamanţilor că amplasarea construcţiei pe parcela de pe str.A. nr. 32 a fost avizată în două şedinţe, conform avizelor nr. 34952/5386/2005, nr. 49649/5618/21.07.2005.
S-a relevat că faţă de primul aviz care se referea la o construcţie D+P+M a doua propunere a fost pentru o construcţie de S+P+E+M, în ambele cazuri regimul de înălţime fiind specific zonei de încadrare, atât ca situaţie reală în teren,m cât şi ca încadrare în regulamentul de urbanism, unitatea teritorială de referinţă a parcelei în discuţie fiind L.3a.
Reclamanţii au fost informaţi că amplasarea pe parcelă se menţine în ambele avize faţă de stradă, în aliniere cu construcţiile de la nr. 36, faţă de limitele laterale se marchează 0,6 m în raport de latura estică şi 1,4 m faţă de latura vestică, această poziţionare fiind specifică zonei şi regăsindu-se şi pe celelalte parcele cu respectarea prevederilor Codului civil, propunerea încadrându-se în condiţiile avizului nr. 9404/2005, aprobat prin H.C.L. nr. 83/2005.
Autoritatea a relevat că distanţele marcate şi cotate faţă de construcţiile vecine sunt de 5,4 m de casa de la nr. 32, respectiv 1,6 m de casa de la nr. 34.
Faţă de refuzul autorităţii emitente de revocare a autorizaţiei de construire nr. 582/2006, reclamanţii au solicitat anularea acestui act administrativ ca nelegal, precum şi anularea H.C.L. nr. 635/2005, prin care s-a aprobat derogarea de la planul urbanistic general a avizului nr. 49649/43/21.07.2005.
Prin procedura judiciară iniţiată în acest sens la 24.04.2007 au solicitat totodată şi anularea avizului favorabil nr. 49649/43/21.07.2007.
Cererea introductivă de instanţă a fost respinsă prin hotărârea ce constituie obiectul prezentului recurs, fundamentat în principal pe aceea că plângerea prealabilă a fost adresată autorităţii emitente la 21 martie 2007 după împlinirea termenului de 6 luni socotit de la data emiterii actului atacat, în speţă a autorizaţiei de construire nr. 582/2006.
Prima instanţă a reţinut că potrivit prevederile art. 7 pct. 7 din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă se poate introduce pentru motive temeinice şi peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, termenul de 6 luni fiind un termen de prescripţie.
Tribunalul a reţinut că cererea formulată de reclamanţi având ca obiect anularea autorizaţiei de construire este inadmisibilă, deoarece procedura prealabilă este o condiţie specială de exerciţiu a dreptului la acţiune, iar aceasta a fost înregistrată la 21 martie 2007 deci la 11 luni de la data emiterii actului atacat.
Prima instanţă a primit apărările referitoare la tardivitate cererii având ca obiect anularea
H.C.L. nr. 635/2005 şi a avizului nr. 49649/43/2005, reţinând că această cerere nu putea fi introdusă la mai mult de un an de la data emiterii actelor, termenul de decădere fiind depăşit.
Cu toate acestea, tribunalul a analizat excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 635/2005, invocată de reclamanţi, reţinând că această excepţie este nefondată.
Curtea apreciază că hotărârea primei instanţe s-a dat cu nerespectarea formelor de procedură şi aplicarea greşită a legii.
Concluzia se sprijină pe următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Conform prevederilor alin. 3 al aceluiaşi articol este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţa, pe orice cale, de existenta acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).
Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedura civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. în acest caz, plângerea trebuie făcuta în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:
a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;
b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;
c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului;
d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei oricărei alte cauze care atrage stingerea obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului;
e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.
Conform alin. 7 al aceluiaşi articol plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni fiind un termen de prescripţie.
Prin decizia nr. 797 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 707 din 19 octombrie 2007 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, constatându-se că textul de lege este neconstituţional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.
La data soluţionării recursului aceste dispoziţii nu mai erau aplicabile.
Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 nu fac distincţie între calitatea persoanei vătămate printr-un act administrativ unilateral cu caracter individual, şi anume dacă aceasta este însuşi destinatarul actului sau are calitatea de terţ faţă de acesta.
S-a arătat că textul de lege prevede acelaşi termen de 6 luni de la emiterea actului în care poate fi atacat actul administrativ, fără a face nici o diferenţiere.
Curtea Constituţională a reţinut că actul administrativ unilateral cu caracter individual nu este opozabil terţilor, nefiind supus niciunei forme de publicitate, astfel încât aceştia nu au posibilitatea reală de a cunoaşte existenţa de la data emiterii lui, acest act fiind adus la cunoştinţă doar destinatarului său prin comunicare.
Terţii, persoane vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim, se găsesc în imposibilitatea obiectivă de a cunoaşte existenţa unui act administrativ adresat altui subiect de drept. Întrucât dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 condiţionează îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată, alta decât destinatarul actului administrativ atacat, într-un termen de cel
mult 6 luni de la data emiterii actului, este evident că accesul la instanţă al acestor categorii de persoane este practic blocat.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, “Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”. Este adevărat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa de a stabili procedura de judecată, iar în considerarea unor situaţii deosebite, pot fi adoptate reguli speciale, însă norma constituţională menţionată nu justifică reglementarea unor prevederi legale care să aibă ca efect încălcarea unui drept.
Prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a fost modificată şi completată, unele dintre aceste modificări vizând, spre exemplu, dispoziţiile art. 11 referitoare la termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ. Astfel, dacă în vechea redactare aceste dispoziţii prevedeau, la alin. (2), că, pentru motive temeinice, cererile pot fi introduse şi peste termenul de 6 luni stabilit la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului, în noua redactare, ca urmare a modificărilor menţionate, textul de lege prevede ca limită a termenului de introducere a cererii termenul de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Curtea Constituţională a constatat că, în cazul termenelor legale pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ, legiuitorul a intervenit pentru a corecta reglementările anterioare, urmând însă, ca şi în cazul termenelor legale specifice procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, să procedeze în acelaşi sens, pentru îndepărtarea viciului de constituţionalitate şi armonizarea prevederilor legii în ansamblul său.
Prima instanţă nu a înlăturat ex officio dispoziţiile de drept intern cuprinse în art. 7 alin. 7 şi nu le-a considerat incompatibile cu prevederile Convenţiei şi ale protocoalelor adiţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil cu toate componentele sale.
Un sistem bazat pe prioritatea acordată Convenţiei şi jurisprudenţei privitoare la aceasta asupra sistemelor naţionale de drept, implică obligaţia pentru judecătorul naţional de a sigura efectivitate deplină a dispoziţiilor Convenţiei Drepturilor Omului, făcându-le să treacă, la nevoie, înaintea oricărei dispoziţii contrare care s-ar găsi în legislaţia naţională, fără să se aştepte abrogarea acesteia de către legiuitorul naţional (cauza Vermeire împotriva Belgiei, din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p. 84, paragr. 26).
Tribunalul a încălcat dreptul reclamanţilor la un proces echitabil, apreciind că acţiunea este inadmisibilă câtă vreme plângerea prealabilă trebuia adresată autorităţii în termen de 6 luni de la data emiterii actului administrativ, faţă de care reclamanţii au calitatea de terţi şi care nu le-a fost comunicat.
Aceeaşi încălcare a dreptului reclamanţilor la un proces echitabil s-a săvârşit şi în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de tardivitate a cererii privitoare la anularea H.C.L. nr. 635/2005 şi a avizului.
Actul în discuţie are caracterul unui act administrativ individual, iar termenul pentru atacarea acestuia în considerarea incidenţei prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 se socoteşte, în ceea ce priveşte terţii, de la data luării acestora la cunoştinţă de existenţa actului.
Chiar dacă dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu fuseseră încă modificate la momentul pronunţării actului jurisdicţional în forma propusă de Legea nr. 262/2007, tribunalul
trebuia să asigure efectivitatea deplină a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie, dat fiind că dispoziţiile art. 20 alin. 2 din Constituţie, consacră prioritatea reglementărilor internaţionale sus-menţionate.
Aşadar, Curtea apreciază că cele două excepţii vor trebui cercetate în rejudecare, prin prisma respectării prevederilor art. 6 din Convenţie şi a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată în baza Legii nr. 262/2007, prima instanţă urmând să stabilească care a fost data la care recurenţii au luat cunoştinţă de existenţa actelor administrative pe care le atacă.
Este evident că acestora nu li se poate recunoaşte posibilitatea de ataca cele două acte administrative unilaterale cu caracter individual, fără limită în timp, întrucât s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, neputându-se aduce atingere prin măsuri retroactive drepturilor câştigate şi situaţiilor juridice legal constituite.
Cercetarea acestor aspecte se impune a fi făcută cu o deosebită grijă, dat fiind faptul că intimaţii, prin cererile adresate autorităţii au relevat că au încunoştiinţat proprietarii fondurilor învecinate despre intenţia lor de a edifica construcţia şi au purtat discuţii cu privire la amplasarea acesteia în interiorul parcelei, organismele abilitate fiind informate despre refuzul proprietarilor fondului învecinat de a consimţi la aşezarea noii construcţii pe limita de proprietate.
În vederea clarificării acestor aspecte, tribunalul urmează să administreze probele cu interogatoriul părţilor, cu înscrisuri şi chiar probe testimoniale pentru stabilirea datei la care reclamanţii au luat cunoştinţă de existenţa actelor administrative atacate prin prezenta procedură, cu luarea în considerare a datei la care a început edificarea construcţiei şi a stadiului lucrărilor la momentul formulării plângerii prealabile.
Curtea, stabileşte de asemenea că prima instanţă a rămas în mod greşit investită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.C.L. nr. 635/2005, câtă vreme în raport de modul de soluţionare a excepţiilor nu mai rămăsese investită să soluţioneze fondul chestiunii litigioase deduse judecăţii.
Or, potrivit prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. Numai dacă instanţa constată că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competenta şi suspenda cauza.
De remarcat este aceea că reclamanţii au relevat că susţin această excepţie de nelegalitate pentru ipoteza în care instanţa ar urma să primească apărările referitoare la tardivitatea formulării cererii de anulare a H.C.L. nr. 635/2005.
În mod constant Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut că atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni şi interesul său de a se adresa justiţiei era actual, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate.
Curtea consideră de asemenea că efectele decăderii din dreptul de a îndeplini un act de procedură atunci când partea putea să prevadă în mod rezonabil că pasivitatea sa va duce la o astfel de sancţiune nu pot fi eludate prin alegerea unei alte proceduri reglementată ulterior, mai generoasă din perspectiva termenului în cadrul căruia se poate pune în discuţie dreptul alegat, privită prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 ca şi o chestiune prejudicială, ce este subsumată duratei procedurii judiciare în care se dispută fondul litigiului.
De aceea, Curtea precizează că prima instanţă în rejudecare urmează să soluţioneze această excepţie dacă ea va mai fi susţinută prin prisma tuturor considerentelor de fapt şi de drept anterior evocate.
În cazul în care după cercetarea excepţiilor procesuale tribunalul în rejudecare ar ajunge la concluzia că se impune cercetarea fondului cauzei, va analiza legalitatea actelor atacate prin prisma
documentaţiei ce a stat la baza emiterii acesteia, precum şi prin prisma completărilor aduse Regulamentului general de urbanism prin avizul nr. 4904/2005, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 83/2005.
Instanţa va stabili care este natura acestui act administrativ, în ce măsură este el opozabil reclamanţilor şi dacă regula de construire aplicabilă zonei a fost sau respectată, cu atât mai mult cu cât, din planşele anexate la documentaţia întocmită în vederea eliberării autorizaţiei, rezultă că toate locuinţele amplasate pe str.A. sunt situate în interiorul parcelei, fie pe limita de proprietate, fie la distanţe foarte mici de limitele laterale, toate parcelele având aceleaşi caracteristici, caracterizându-se prin forma lor îngustă şi frontul mic la stradă.
În ceea ce priveşte modul în care au fost soluţionate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor două autorităţi, Curtea apreciază că prima instanţă a reţinut în mod greşit că reclamanţii au justificat legitimarea procesuală pasivă a Primarului municipiului Cluj-Napoca şi a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, în privinţa ambelor cereri de anulare a actelor administrative atacate.
Din analiza considerentelor acţiunii introductive, rezultă fără putinţă de tăgadă că Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost chemat în judecată în calitate de emitent al autorizaţiei de construire, iar Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca în calitate de emitent al hotărârea Consiliul Local nr. 635/2005.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept şi întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5, 9 C.pr.civ. Curtea urmează să admită recursul, să caseze hotărârea recurată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cererea formulată de recurenţi privind obligarea intimaţilor plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de soluţionarea prezentului recurs, urmează să fie respinsă, asupra tuturor cheltuielilor judiciare urmând să se pronunţe prima instanţă, în rejudecare, nefiind imputabil intimaţilor modul în care cele două excepţii procesuale au fost soluţionate de către prima instanţă, cu atât mai mult cu cât aceştia şi-au întemeiat apărarea pe o dispoziţie cuprinsă în dreptul intern la data soluţionării litigiului. (Judecător Simona Szabo)
