Achiziţii publice. Verificarea cerinţelor de calificare stabilite în documentaţia de atribuire.


In raport de dispoziţiile art. 36 alin. 1 lit. b potrivit cărora oferta este considerată inacceptabilă dacă a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe din cerinţele de calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a prezentat, conform art. 11 alin. 4 şi 5, documente relevante în acest sens, comisia de evaluare din cadrul autorităţii contractante nu poate declara inacceptabilă o ofertă înainte de a face aplicarea alin. 5 al art. 11 din HG 925/2006, în sensul de a solicita ofertantului să prezinte documentele care probează îndeplinirea cerinţelor de calificare.

Chiar dacă este adevărat că simpla afirmaţie că este îndeplinit criteriul de calificare nu echivalează cu respectarea procedurii prevăzute de art. 11 alin. 4 din HG 925/2006, nu-i mai puţin adevărat faptul că o detaliere excesivă a modului concret de îndeplinire a criteriilor de calificare este de natură să deturneze dispoziţiile textului de la scopul pentru care au fost edictate, fiind lipsită de orice raţiune o procedură care, deşi se doreşte a simplifica formalităţile de participare la achiziţiile publice, impune condiţii de participare similare procedurii obişnuite.

Prin decizia pronunţată în data de 27.03.2013 de către CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, au fost admise contestaţiile depuse de către S.C IDP P. S.A, în contradictoriu cu MUNICIPIUL C, a anulat raportul procedurii de atribuire din

25.02.2013, raportul procedurii de atribuire din 27.02.2013 şi raportul procedurii de atribuire din 28.02.2013, precum şi actele subsecvente acestora.

S-a dispus continuarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor, în cazul loturilor 2, 4 şi 5, în considerarea celor arătate în motivare.

S-a respins cererea de intervenţie depusă de S.C. K. A.& E. S.R.L.

Pentru a se pronunţa astfel, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR a reţinut următoarele ;

Ofertele depuse de S.C. IDP P. S.A. pentru loturile 2, 4 şi 5, au fost respinse, ca inacceptabile, în temeiul art.36 alin.l lit.b din H.G..925/2006, după cum rezultă din rapoartele procedurii de atribuire aferente loturilor în discuţie, deoarece nu au fost respectate prevederile11 alin.4 din H.G. nr.925/2006, în sensul că în anexa la declaraţia pe proprie răspundere nu a fost menţionat modul concret de îndeplinire a cerinţelor de calificare stabilite în Documentaţia de atribuire, inclusiv valori, cantităţi şi personalul responsabil cu îndeplinirea prestării serviciilor.

Având a se pronunţa asupra legalităţii motivului de respingere a ofertei contestatorului, Consiliul a reţinut că art. ll alin.4 din H.G.925/2006 cu modificările ulterioare, prezintă conţinutul: „Pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare prevăzute la176 din ordonanţa de urgenţă, ofertantul are dreptul de a prezenta iniţial doar o declaraţie pe proprie răspundere, semnată de reprezentantul legal, prin care confirmă că îndeplineşte cerinţele de calificare astfel cum au fost solicitate în documentaţia de atribuire. Declaraţia va fi însoţită de o anexă în care ofertantul trebuie să menţioneze succint, dar precis modul concret de îndeplinire a respectivelor cerinţe – inclusiv, dacă au fost solicitate, diverse valori, cantităţi sau altele asemenea.”

S.C. IDP P. S.A., după cum susţin ambele părţi şi apare consemnat în procesul-verbal de deschidere a ofertelor, a înţeles să uzeze de dreptul conferit de articolul susmenţionat, sens în care a depus anexa nr.58 – „Model declaraţie iniţială privind îndeplinirea cerinţelor de calificare”, înscris în care, după cum se observă, a declarat că îndeplineşte „criteriile de calificare astfel cum au fost solicitate prin documentaţia de atribuire, după cum urmează: Situaţia personală; Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; Situaţia economico-financiară; Capacitatea tehnică şi/sau profesională; Standarde de a calităţii; Standarde de protecţie a mediului”. În anexa înscrisului arătat, contestatorul a indicat documentele cu care înţelege să facă dovada îndeplinirii criteriilor de calificare din fiecare categorie, respectiv certificatele care urmau a fi depuse au fost identificate cu număr şi dată, sa precizat că situaţia economico – financiară va fi susţinută de terţul susţinător S.C. P.S.A., sau enumerat contractele cu care se va face dovada experienţei similare, indicându-se denumirea beneficiarilor, preţul, procentul îndeplinit de prestator şi perioada de derulare. De asemenea s-au indicat documentele ce se vor depune în cazul criteriilor de calificare referitoare la personal, referitoare la echipamente tehnice, utilaje, instalaţii, echipamente tehnice, dar şi în cazul criteriului de calificare referitor la standardul de asigurare a calităţii.

Analizând aceste documente, Consiliul a constatat că S.C. IDP P. S.A. a întocmit declaraţia pe proprie răspundere şi anexa acesteia, cu respectarea prevederilor art.ll alin.4 din

H.G. nr.925/2006 cu modificările ulterioare, susţinerile autorităţii contractante nefiind decât rezultatul unei interpretări excesiv de formaliste a articolului menţionat şi a nesocotirii scopului ordonanţei de urgenţă, prevăzut la art.2 alin.l lit. a respectiv „promovarea concurenţei între operatorii economici”. Aşadar interesul autorităţii contractante trebuie să fie acela de a avea cât mai multe oferte din care să aleagă pe aceea care răspunde cel mai bine necesităţilor sale.

De asemenea, decizia autorităţii contractante apare ca fiind nelegală şi prin raportare la temeiul legal al acesteia, respectiv art.36 alin.l lit.: din H.G. nr.925/2006 cu modificările ulterioare.

Astfel, conform articolului menţionat, oferta se respinge, ca inacceptabilă, dacă „a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşti una sau mai multe dintre cerinţele de calificare stabilite în documentat de atribuire sau nu a prezentat, conform prevederilor art.11 lin. 4- 5 documente relevante în acest sens;”.

Cum contestatorul a uzat de dreptul conferit de art.ll alin.4 din hotărârea de guvern, rezultă că autoritatea contractantă nu poate respinge oferta acestuia, în baza textului legal susenunţat, decât dacă cerându-i documentele de calificare menţionate în anexa la declaraţia pe proprie răspundere, contestatorul nu le depunea ori, depunându-le acestea nu fac dovada îndeplinirii unuia sau a mai multor criterii de calificare.

Prin urmare, înainte de a proceda la solicitarea de a se depune documentele de calificare, autoritatea contractantă nu putea trage concluzia că S.C. IDP P. S.A. nu a respectat unul sau mai multe dintre criteriile de calificare, întocmirea unei declaraţii pe propria răspundere cu nesocotirea dispoziţiilor art.ll alin.4 din hotărârea de guvern, dincolo de faptul că nu este cazul contestatorului, nefiind sancţionată de vreo prevedere din materia achiziţiilor publice.

Astfel fiind, se impunea ca autoritatea contractantă să emită solicitare în sensul art.ll alin.5 din H.G. nr.925/2006 cu modificări ulterioare, către contestator, şi numai în urma analizei documentelor de clarificare depuse de acesta, să se pronunţe în sensul admiterii se respingerii ofertelor, după cum corect susţine contestatorul.

Apărările autorităţii contractante au fost respinse neputându-se considera nici că solicitarea adresată contestatorului de a depune documentele de calificare, întemeiată pe art.ll lin.5 din hotărârea guvern, ar fi creat un avantaj în beneficiul contestatorului, respectiva solicitare reprezentând, după cum s-a arătat, demersul în lipsa efectuării căruia concluzia autorităţii contractante potrivit cu care contestatorul nu ar fi îndeplinit unul sau mai multe dintre criteriile de calificare, apare prematură.

De asemenea, s-a avut în vedere că legislaţia din materia achiziţii publice nu cunoaşte o etapizarea în cadrul fazei de evaluare a ofertei, ci, din contră, din economia dispoziţiilor art.33 alin.4 şi 5, precum art.39 din H.G. nr.925/2006 cu modificările ulterioare, rezultă că ulterior deschiderii ofertelor, autoritatea contractantă procedează la evaluarea acestora etapă în urma căreia comisia de evaluare întocmeşte raportul de atribuire. Aşadar, în cadrul etapei de evaluare a ofertelor comisia de evaluare are obligaţia de a evalua ofertele sub toate aspectele deopotrivă.

Având în vedere cele de mai sus, deciziile de respingere a ofertelor contestatorului, în cazul loturilor 2, 4 şi 5, sunt nelegale.

Procedând la analiza criticilor contestatorului cu privire la oferta desemnată câştigătoare în cazul loturilor 2 şi 4, critici ce se regăsesc în concluziile scrise, Consiliul a constatat următoarele:

Prima critică legată de oferta desemnată câştigătoare este aceea conform căreia S.C. K. A.&E. S.R.L. în calitate de lider al asocierii formată împreună cu S.C. K-B. C. D. S.R.L., a prezentat certificatul ISO/3331/2, emis de SRAC, din care rezultă că nu este certificată pentru domeniul arhitectură.

În soluţionare, Consiliul s-a raportat la prevederile de la cap.III.2.3.b) – „Standarde de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului” din fişa de date a achiziţiei, conform cărora ofertanţii aveau obligaţia de a prezenta: „Informaţii privind asigurarea calităţii în conformitate cu standardele europene relevante care atestă certificarea sistemului propriu de management al calităţii ofertantului pentru activităţile care fac obiectul prezentei proceduri, respectiv activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică legate de acestea (ISO 9001:2008 sau echivalent). (…)”.

În vederea îndeplinirii acestui criteriu de calificare, după cum susţine şi contestatorul, S.C. K A. S.R.L. a prezentat certificatul ISO/3331/2, emis de SRAC, pentru următoarele activităţi „Proiectare, consultanţă, asistenţă tehnică şi managementul proiectelor de construcţii civile şi infrastructură”.

Totodată, a reţinut Consiliul, că ofertantul menţionat a depus oferă în asociere cu S.C. K-B. C. D S.R.L, sens în care s-a prezentat acordul de asociere încheiat între cei doi operatori economici, din care rezultă că vor derula în comun activităţile ce vor forma obiectul contractului de achiziţie publică.

Ţinând seama că asociatul S.C. K-B C. D. 5.R.L. a prezentat certificatul ISO 9140, emis de SRAC, din care rezultă că are certificat un sistem propriu de management şi în domeniul arhitectură, dar şi de prevederile Ordinului nr.509/2011, anexa nr.2, conform cărora în cazul depunerii unei oferte în asociere, criteriile de calificare privind standardele de calitate se demonstrează individual de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care o realizează, Consiliul a reţinu ca nefondată critica contestatorului.

De asemenea, s-a reţinut ca nefondată şi critica contestatorului conform căreia S.C. K-B C. D. S.R.L. nu a îndeplinit criteriile de calificare referitoare la capacitatea economico-financiară, deoarece, aşa cum rezultă din fişa de date a achiziţiei, cap.III.2.2) – „Capacitatea economică şi financiară”, s-a solicitat o cifră medie de afaceri globală pe ultimii 3 ani, iar nu pe fiecare dintre cei trei ani, aşa cum încercă contestatorul să inducă.

Nu prezintă relevanţă, în soluţionare, nici trimiterile contestatorului la procentul reprezentând contribuţia asociatului menţionat la îndeplinirea contractului, menţionat în acordul de asociere, respectivul neavând vreo legătură cu capacitatea economică şi financiară a fiecăruia dintre cei doi asociaţi.

Pentru considerentele enunţate, în temeiul art.278 alin.2 şi 6 din O.U.G. nr.34/2006 cu modificările ulterioare, Consiliul a admis contestaţia, a anulat raportul procedurii de atribuire din 25.02.2013, raportul procedurii de atribuire din 27.02.2013 şi raportul procedurii de atribuire din 28.02.2013, precum şi actele subsecvente acestora, procedura urmând a fi continuată de la etapa de evaluare a ofertelor depuse în cazul loturilor menţionate, în considerarea celor arătate în motivare.

Cererea de intervenţie depusă de S.C. K A. E. S.R.L., care a fost admisă în principiu, a fost respinsă dată fiind soluţia de mai sus asupra contestaţiei.

Împotriva acestei deciziei numărul a formulat plângere, petentul MUNICIPIUL C, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună admiterea plângerii, modificarea deciziei CNSC pronunţată în data de 27. 03. 7013 de către CONSTLIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR,, menţinerea actelor emise de autoritatea contractantă ca legale şi temeinice şi pe cale de consecinţă respingerea tuturor contestaţiilor formulate de către SC IDP P. SA.

In dezvoltarea motivelor plângerii, petenta arată că sub aspectul nelegalităţii, soluţia CNSC este criticabilă prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 72 din HG nr. 925/2006 în sensul în care, cu depăşirea atribuţiilor, a fost obligată Comisia de evaluare să accepte una dintre oferte prin continuarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor în cazul loturilor 2,4.5.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 278 alin. 1, coroborate cu dispoziţiile art. 72 din HG nr. 925/2006, rezulta în mod evident sfera de competenta în limitele căreia CNS poate adopta soluţii,

In esenţă, CNSC poate constata nelegalitatea unui act din cadrul procedurii, îl poate anula, poate obliga la emiterea unui nou act, poate dispune diverse masuri de remediere pentru a nu recurge la anularea unui act, poate, în fine, să dispună anularea rezultatului şi reluarea întregii proceduri.

Prin urmare, consideră că, niciuna din ipoteze nu cuprinde expres competenta CNSC de a tranşa asupra conţinutului concret a acelui act pe care îl considera nelegal, iar ipoteza prin care Autoritatea este obligată să reia procedura sau să emită un nou act, ce a fost anulat ca nelegal nu echivalează cu competenta de a stabili în concret conţinutul actului, în speţă stabilirea expresa a rezultatului asupra unei oferte, fie şi daca este vorba doar de etapa aprecierii asupra conformităţii.

In caz contrar, susţine că s-ar încălca dreptul exclusiv de apreciere al Comisiei de evaluare din cadrul Autorităţii, singura instituţie responsabilă pentru modul de gestionare şi administrare a fondurilor publice,

Sub aspectul netemeiniciei, critică soluţia CNSC adoptată faţă de contestaţia ofertantului SC IDP P.SA apreciind că CNSC a ignorant prevederile art. 11 alin, 4 din H,G 925/2006, admiţând în mod netemeinic contestaţia.

Anexa la declaraţia pe propria răspundere depusă de contestatoare nu respectă dispoziţiile art. 11 alin. 4 din HG 925/2006 deoarece nu prezintă în mod succint dar precis modul concret de îndeplinire a cerinţelor de calificare, stabilite în documentaţia de atribuire.

În mod corect a apreciat autoritatea contractantă că, din moment ce s-a uzat de dreptul prevăzut de art. 11 alin. 4 din HG 925/2006, ofertantul nu este exonerat total de a furniza un minim de informaţii prin enumerare şi simplificare a unor acte şi documente, inclusiv valori, cantităţi şi alte asemenea ce ar atesta nivelul cifrei medii de afaceri pe ultimii 3 ani, experienţa similară, persoanele responsabile pentru îndeplinirea contractului, domeniile pentru care este certificat ISO 9001 pentru ca într-adevăr doar ulterior, în spiritul dispoziţiilor art. 11 alin. 5 şi 6, autoritatea să îl solicite în mod detaliat şi complet, în cazul în care ofertantul ar triumfa în procedura achiziţiei. Ofertantul nu a precizat nivelul minim al cifrei de afaceri medii globale pe ultimii 3 ani, nu a precizat clar care sunt lucrările executate în ultimii 5 ani pe care înţelege să le prezinte ca şi dovadă a experienţei similare, personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului şi alte asemenea.

Simpla afirmaţia că este îndeplinit criteriul de calificare nu echivalează cu respectarea procedurii prevăzută de art. 11 alin, 4 din HG 925/2006.

Apreciază petenta că nu ne aflăm în situaţia în care autoritatea contractantă a solicitat exces de acte şi documente, ci a pretins ca declaraţia pe proprie răspundere şi anexa aferentă să fie completate în concordanţă cu dispoziţiile legale.

În conformitate cu art. 11 alin. 4 din HG 925/2006, în cazul în care ofertantul uzează de dreptul de a prezenta iniţial doar o declaraţie pe propria răspundere, semnată de reprezentantul legal, acesta trebuie să menţioneze în anexa care însoţeşte declaraţia, succint dar precis modul concret de îndeplinire a criteriilor de calificare.

Faţă de aceste dispoziţii, comisia de evaluare a analizat mai întâi propunerile tehnice şi financiare solicitând ofertanţilor care au uzat de dispoziţiile art. 11 alin. 4, clarificări, aşa cum rezultă din înscrisurile şedinţelor de evaluare.

Ulterior, după primirea răspunsurilor la solicitările de clarificări, comisia a verificat şi analizat declaraţiile însoţite de anexe, prezentate de ofertanţi, inclusiv de contestatoare constatând că, deşi au uzat de dispoziţiile speciale, în anexa care însoţeşte declaraţia, pe fiecare lot în parte, aceştia nu au respectat obligaţia de a menţiona precis modul concret de îndeplinire a cerinţelor de calificare, stabilite în documentaţia de atribuire.

Astfel, arată petenta, referitor la informaţiile privind personalul de conducere şi personalul nominalizat cu îndeplinirea contractului, în anexa la declaraţie, pentru fiecare lot în parte, contestatoarea s-a limitat doar la a copia cerinţele în cauză, conform fişei de date a achiziţiei fără a nominaliza persoanele responsabile pentru îndeplinirea contractului, aşa cum avea obligaţia.

Având în vedere faptul că pe fiecare lot în parte, personalul reprezintă factorul esenţial în derularea acestor contracte, contestatoarea avea obligaţia de a nominaliza persoanele propuse pentru îndeplinirea contractului. Solicitarea de clarificări din partea autorităţii contractante se impunea în condiţiile în care contestatoarea ar fi nominalizat persoanele responsabile pentru îndeplinirea contractelor, urmând să fie solicitate CV-urile, diplomele de studii, certificatele de absolvire etc., aferente persoanelor respective.

Referitor la prezentarea bilanţurilor contabile pentru anii 2009-2011 înregistrate la organele competente, contestatoarea a prezentat bilanţurile terţului susţinător financiar – SC P SA C, fără însă a menţiona îndeplinirea obligaţiei legale de înregistrare a bilanţurilor contabile, respectiv la numărul de înregistrare, aşa cum s-a solicitat în fişa de date a achiziţiei.

Referitor la informaţiile generale cu declararea cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani, în anexa la declaraţie, contestatoarea s-a limitat doar a preciza „ Fişa de informaţii generale -Anexa nr. 11” fără a menţiona nivelul cifrei de afaceri globale şi nici nivelul cifrei medii de afaceri pe ultimii 3 ani atât pentru IDP. P. SA cât şi pentru terţul susţinător financiar declarat, încălcând astfel dispoziţiile art. 11 alin. 4.

Referitor la experienţa similară, în anexa la declaraţie, pe fiecare lot în parte, contestatoarea nu a precizat clar care sunt lucrările executate în ultimii 5 ani pe care înţelege să le prezinte ca şi dovadă a experienţei similare, nu a precizat valorile acestora, perioadele de execuţie, beneficiarii acestora, dacă au fost executate în conformitate cu normele profesionale în domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit.

Contestatoarea nu a precizat numărul persoanelor de conducere şi nici al personalului angajat în ultimii trei ani, în susţinerea declaraţiei sale, iar referitor la informaţiile privind asigurarea calităţii, în anexa la declaraţie nu a precizat numărul de înregistrare, data emiterii, perioada de valabilitate şi activităţile pentru care este emis certificatul ISO 9001: 2008 în susţinerea declaraţiei sale, nefăcând dovada că la momentul depunerii ofertei deţinea certificat ISO în termenul de valabilitate.

În concluzie, arată petenta, pentru motivele anterior prezentate, în urma verificării şi analizării declaraţiei iniţiale privind îndeplinirea cerinţelor minime de calificare, însoţită de anexă prezentată pe fiecare lot în parte, comisia de evaluare a constatat că aceasta nu a respectat prevederile art. 11 alin. 4 din HG 925/2006 şi a declarat inacceptabilă oferta depusă de aceasta pentru loturile 2, 4 şi 5.

Susţinerile CNSC cu privire la faptul că se impune ca autoritatea contractantă să emită o solicitare în sensul art.l1 alin.5 din H.G. m 925/2006 cu modificările ulterioare către contestator şi numai în urma analizei, documentelor de calificare depuse, să se pronunţe în sensul admiterii sau respingerii ofertelor, sunt neîntemeiate, întrucât prin solicitarea documentelor autoritatea contractantă ar încălca principiul tratamentului egal, deoarece la procedura au participant şi alţi operatori economici care au prezentat iniţial doar o declaraţie, dar însoţită de o anexă completată conform dispoziţiilor lega1e.

Respectând principiul transparenţei, autoritatea contractantă a comunicat tuturor ofertanţilor ale căror oferte au fost respinse, motivele respingerii acestora şi nu a determinat vreun avantaj evident în favoarea niciunui ofertant, nesolicitând documentele nici celorlalţi ofertanţi care nu au prezentat precis modul concret de îndeplinire a cerinţelor de calificare.

De asemenea, autoritatea contractantă, respectând principiul eficienţei utilizării fondurilor publice, a solicitat justificarea preţului din partea tuturor ofertanţilor al căror preţ a fost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ce urma a fi prestat, reprezentând mai puţin de 85% din valoarea estimată a contractului.

Apreciază petenta că societatea contestatoare nu justifică un interes în formularea contestaţiei deoarece în urma aplicării criteriului de atribuire „ preţul cel mai scăzut”, nu aceasta ar fi în situaţia de a fi declarată câştigătoare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 281 şi urm. din OUG 34/2006.

Prin întâmpinarea formulată la data de 24.04.2013 SC IDP P. SA a solicitat respingerea plângerii formulate şi menţinerea deciziei CNSC.

În motivarea întâmpinării, intimata arată că în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 72 din HG. 925/2006, în cuprinsul deciziei CNSC neregăsindu-se o menţiune privind obligarea autorităţii contractante de a accepta una dintre ofertele depuse, prin continuarea procedurii de la etape de evaluare a ofertelor.

Sub aspectul temeiniciei deciziei contestate, intimata arată că aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 11 alin 4 şi 5 coroborate cu cele art. 36 alin. 1 lit. b din HG 925/2006, sancţiunea prevăzută de legiuitor pentru declararea ca inacceptabilă a ofertei este aplicabilă doar dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 11 alin. 4 şi 5, respectiv autoritatea să formuleze o solicitare ofertantului de a prezenta documentele ce probează îndeplinirea cerinţelor de calificare şi selecţie, iar acesta să nu fi prezentat documentele solicitate.

Întrucât autoritatea contractantă nu a formulat o solicitare în acest sens, aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale pe care le avea în cadrul procesului de evaluare conform legislaţiei în vigoare.

Examinând decizia contestată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat nefondată plângerea formulată de autoritatea contractantă.

Astfel, în ce priveşte prima critică, ce vizează nelegalitatea deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin obligarea Comisiei de evaluare să accepte una dintre oferte prin continuarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor, Curtea reţine că prin decizia contestată, admiţând contestaţia formulată de SC IDP P. SA, CNSC a anulat raportul procedurii de atribuire din 25.02.2013, raportul procedurii de atribuire din

28.02.2013, precum şi actele subsecvente acestora, dispunând continuarea procedurii de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor, în cazul loturilor 2, 4 şi 5.

Ori, aşa cum rezultă fără echivoc din dispozitivul decizie menţionate, deşi a admis contestaţia formulată, Consiliul s-a limitat a anula cele două rapoarte ale procedurii de atribuire şi a actelor subsecvente dispunând reluarea procedurii din etapa evaluării, în derularea căreia au fost constatate carenţele de legalitate, fără a stabili obligaţii în sarcina comisiei de evaluare în ce priveşte modalitatea concretă de desfăşurare a acestei etape ori legate de acceptarea sau nu a uneia din ofertele supuse evaluării.

Constatând nerespectarea dispoziţiilor art. 11 din HG 925/2006, Consiliul a dispus, în limitele atribuţiilor stabilite de art. 278 din OUG 34/2006, reluarea acestei etape din cadrul procedurii de atribuire, cu respectarea textului menţionat, dispoziţie care, în nici un caz nu poate echivala cu impunerea anumitei soluţii în sensul acceptării uneia din oferte ori declarării conformităţi acesteia.

Şi în ce priveşte temeinicia deciziei contestate criticile petentei sunt nefondate.

Din actele şi lucrările dosarului Curtea a reţinut că la data de 14.12.2012, Municipiul C a iniţiat procedura de atribuire, prin licitaţie deschisă, pe 6 loturi, a contractului având ca obiect „Servicii de proiectare pentru proiectul „ Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe în municipiul C”, procedură la care a participat şi intimata contestatoare SC IDP P. SA.

Potrivit art. 11 alin. 4 din H.G. 925/2006, „Pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă, ofertantul are dreptul de a prezenta iniţial doar o declaraţie pe propria răspundere, semnată de reprezentantul său legal, prin care confirmă că îndeplineşte cerinţele de calificare astfel cum au fost solicitate în documentaţia de atribuire. Declaraţia va fi însoţită de o anexă în care ofertantul trebuie să menţioneze succint, dar precis, modul concret de îndeplinire a respectivelor cerinţe – inclusiv, dacă au fost solicitate, diverse valori, cantităţi sau altele asemenea.

De asemenea, potrivit alin. 5 al aceluiaşi art. „ In cazul în care uzează de dreptul prevăzut la alin. (4), ofertantul are obligaţia de a prezenta/completa certificatele/documentele edificatoare care probează/confirmă îndeplinirea cerinţelor de calificare, atunci când primeşte din partea autorităţii contractante o solicitare în acest sens, în termenul prevăzut în respectiva solicitare. Acest termen nu poate fi mai mic de 3 zile lucrătoare”.

In speţa de faţă, optând pentru utilizarea dreptului conferit de dispoziţiile menţionate, SC IDP P. SA a depus declaraţia pe proprie răspundere a reprezentantului său legal, concretizată în anexa nr. 58 „ Model de declaraţie iniţială privind îndeplinirea criteriilor de calificare”, prin care a confirmat îndeplinirea cerinţelor de calificare, precum şi anexă la această declaraţie prin care a indicat documentele ce susţin îndeplinirea acestor cerinţe.

Ofertele depuse de aceasta pentru loturile 2, 4 şi 5 au fost respinse însă ca inacceptabile, în temeiul art. 36 alin. 1 lit. b din HG 925/2006, reţinându-se că în anexa la declaraţie pe propria răspundere nu a fost menţionat modul concret de îndeplinire a cerinţelor de calificare stabilite în documentaţia de atribuire, inclusiv valori, cantităţi şi personalul responsabil cu îndeplinirea prestării serviciilor.

Ori, în raport de dispoziţiile art. 36 alin. 1 lit. b potrivit cărora oferta este considerată inacceptabilă dacă a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe din cerinţele de calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a prezentat, conform art. 11 alin. 4 şi 5, documente relevante în acest sens, Curtea a constatat că organul jurisdicţional a apreciat corect că în speţă nu sunt incidente aceste dispoziţii, comisia de evaluare neputând declara inacceptabilă o ofertă înainte de a face aplicarea alin. 5 al art. 11 din HG 925/2006, în sensul de a solicita ofertantului să prezinte documentele care probează îndeplinirea cerinţelor de calificare.

Din acest punct de vedere Curtea nu a reţinut susţinerile petentei referitoare la faptul că o solicitare a certificatelor sau documentelor care confirmă îndeplinirea criteriilor de calificare nu se impunea faţă de caracterul incomplet al datelor furnizate de ofertant cu privire la modul de îndeplinire a criteriilor de calificare.

Astfel, utilizând procedura prevăzută de dispoziţiile art. 11 din HG 925/2006, intimata contestatoare a depus anexa nr. 58 în care a declarat că îndeplineşte criteriile de calificare referitoare la situaţia personală, capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, situaţia economico-financiară, capacitatea tehnică şi/sau profesională, standarde de asigurare a calităţii, standarde de protecţie a mediului pentru ca, în anexa la această declaraţie, să indice în mod concret documentele care probează îndeplinirea acestor criterii.

În acest sens, contrar susţinerilor petentei, Curtea a reţinut că intimata a furnizat date concrete şi precise, indicând în privinţa experienţei similare un număr de 9 contracte identificate prin obiect, nume şi adresa beneficiar, preţ, procent îndeplinit, perioadă de derulare.

De asemenea, deşi autoritatea contractantă nu a impus în privinţa informaţiilor referitoare la personalul de conducere şi cel responsabil cu îndeplinirea contractului, un anumit număr de personal, cu o anumită pregătire profesională, în anexa 17 la declaraţie, intimata a făcut menţiuni cu privire la pregătire profesională a persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului, indicând pregătirea profesională şi ierarhia acestora în cadrul proiectului.

Tot astfel, s-a reţinut că în cuprinsul aceleiaşi anexe intimata a furnizat date referitoare la bilanţurile contabile ale terţului susţinător, cifra de afaceri şi asigurarea calităţii în legătură cu care a menţionat că deţine Certificatul de atestare a implementării ISO 9001:2008, precum şi cu privire la celelalte criterii menţionate în fişa de date a achiziţiei.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat, în acord cu concluziile CNSC, că declaraţia pe proprie răspundere şi anexa la aceasta întocmite de intimata contestatoare îndeplinesc cerinţele art. 11 alin. 4 din HG 925/2006, dispoziţii eronat interpretate de autoritatea contractantă.

Chiar dacă este adevărat că simpla afirmaţie că este îndeplinit criteriul de calificare nu echivalează cu respectarea procedurii prevăzute de art. 11 alin. 4 din HG 925/2006, nu-i mai puţin adevărat faptul că o detaliere excesivă (aşa cum pretinde petenta) a modului concret de îndeplinire a criteriilor de calificare este de natură să deturneze dispoziţiile textului de la scopul pentru care au fost edictate, fiind lipsită de orice raţiune o procedură care, deşi se doreşte a simplifica formalităţile de participare la achiziţiile publice, impune condiţii de participare similare procedurii obişnuite.

În speţă, fiindu-i furnizate, în acord cu dispoziţiile art. 11 alin. 4, informaţii precise şi cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare, detaliate prin enumerarea concretă a unor documente ce susţin afirmaţiile ofertantului pentru fiecare dintre criteriile de calificare, autoritatea contractantă se afla în posesia unor date certe cu privire la modul de îndeplinire a criteriilor de calificare, date în prezenţa cărora nu putea declara oferta inacceptabilă înainte de a cere prezentarea documentelor invocate, aprecierea CNSC în acest sens fiind întemeiată.

În ce priveşte interesului intimatei de a contesta rezultatul procedurii de atribuire, acesta rezidă din calitatea acesteia de persoană vătămată în sensul art. 255 din OUG 34/20006 coroborată cu posibilitatea acesteia de a fi declarată câştigătoare în urma reevaluării ofertelor, simplele susţineri ale petentei privind posibilitatea validării unora din celelalte oferte declarate neacceptabile, care propun un preţ mai scăzut, nefiind suficiente pentru a lipsi de interes demersul contestatoarei.

Ca atare, apreciind corectă soluţia adoptată de CNSC, în temeiul art. 285 alin. 4 din OUG 34/2006, Curtea a respins plângerea ca nefondată.

(Decizia nr. 5474/2013 – Secţia Administrativ şi Fiscal, rezumat judecător Gabriel Comănescu).