Acordarea cheltuielilor de procedură efectuate de lichidatorul judiciar până la momentul închiderii acesteia este justificată în măsura în care cheltuielile sunt cuprinse în perioadele aferente fiecărui decont şi există documente care confirmă realitatea acestor cheltuieli.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1234 din 24 aprilie 2012
Prin sentința nr. 1693/23.11.2011 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, s-a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoarea SC R. SRL reprezentată prin lichidator judiciar M.R.L. Iași SPRL și radierea debitoarei din Registrul Comerțului, fiind dispuse și celelalte măsuri prevăzute de Legea nr. 85/2006.
De asemenea, s-a admis în parte cererea vizând plata cheltuielilor de procedură și pe cale de consecință, s-a autorizat plata din fondul de lichidare al UNPIR, a sumei egale cu două salarii medii pe economie pe întreaga procedură, cu titlul de onorariu lichidator judiciar, respingându-se cererea vizând acordarea de cheltuieli de lichidare în sumă de 2.535,58 lei.
în considerentele hotărârii atacate, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit raportului întocmit de lichidatorul judiciar, nu au fost identificate bunuri în patrimoniul societății, astfel că, în aprecierea judecătorului sindic, nu se justifică continuarea procedurii și aceasta apare ca ineficientă prin prisma acestor considerente.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre creditori nu și-a manifestat opțiunea pentru a înainta fondurile necesare continuării procedurii insolvenței.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Mureș, criticând hotărârea atacată ca nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susținând în esență nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât nu s-a realizat scopul consacrat de lege, că nu a fost făcută dovada efectuării tuturor demersurilor și diligențelor pentru identificarea de bunuri în averea societății și că societatea are obligații față de bugetul statului.
A declarat, de asemenea, recurs și lichidatorul judiciar M.R.L. Iași SPRL, considerând netemeinică și nelegală sentința atacată, pentru următoarele considerente:
în mod nelegal s-a apreciat că, cheltuielile de notificare, publicare nu ar fi fost justificate, în condițiile în care în dosarul cauzei au fost indicate, în fiecare dintre rapoartele depuse, cheltuielile efectuate cu procedura, fiind anexate și înscrisuri în dovedirea acestora.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu potrivit art. 3041C.proc.civ., Curtea a constatat următoarele:
Referitor la recursul promovat de către lichidatorul judiciar și care vizează strict neacordarea cheltuielilor în cuantum de 2.535,58 lei, Curtea a constatat următoarele:
După cum rezultă din rapoartele depuse la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar a justificat cheltuielile ocazionate de derularea procedurii, fiind indicate perioadele aferente fiecărui decont, ceea ce conduce la concluzia că, în mod eronat judecătorul sindic a apreciat că aceste cheltuieli, ocazionate de procedură, nu ar fi justificate.
Mai mult, există înscrisuri depuse chiar la dosarul de fond, precum și la dosarul instanței de recurs, care confirmă realitatea cheltuielilor făcute de lichidatorul judiciar în procedura insolvenței, fiind de notorietate împrejurarea că întreaga corespondență cu debitoarea și creditorii se face, de regulă, utilizând servicii poștale, de telefonie, fax sau internet, care presupun, inevitabil, costuri aferente.
în aceste condiții, Curtea a apreciat că recursul promovat de lichidatorul judiciar M.R.L. Iași SPRL este întemeiat, urmând ca, potrivit art. 312 alin. (1) teza I C.proc.civ., să-l admită ca atare, iar hotărârea atacată să fie modificată în parte, în sensul admiterii, în întregime, a cererii formulate de lichidatorul judiciar pentru acordarea cheltuielilor de procedură, dispunându-se, așadar, și plata sumei de 2.535,58 lei cu acest titlu.
Susținerile recurentei D.G.F.P. Mureș, potrivit cărora prin închiderea procedurii nu s-ar realiza scopul instituit de Legea nr. 85/2006, sunt nefondate, întrucât nu poate fi menținută în ființă societatea debitoare strict pentru motivul că aceasta ar avea de achitat creanțe către creditori, în speță recurent, pentru că astfel s-ar ajunge la soluția păstrării în ființă a debitoarei, precum și derularea în condiții lipsite de eficacitate a întregii proceduri, ceea ce ar fi contrar scopului instituit de legiuitor.
Mai exact, prin închiderea procedurii în cazul de față, încetează existența societății falite ca persoană juridică și în aceeași măsură se sting și raporturile juridice în care aceasta a fost parte, încercându-se, în raport de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 85/2006, acoperirea pasivului debitoarei prin lichidarea unor bunuri din averea sa.
Pe de altă parte, nimic nu împiedică îndestularea creditorilor și ulterior procedurii, în condițiile în care în patrimoniul falitei ar exista bunuri supuse urmăririi, în virtutea procedurilor de silită reglementate de Codul de procedură civilă, distribuirea prețului urmând a fi făcută în raport de tabelul definitiv de creanțe.
în consecință, prin prisma acestor considerente, Curtea a apreciat că se impune, potrivit art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ., respingerea recursului promovat de D.G.F.P. Mureș și menținerea ca legală și temeinică a celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate, întrucât nu au fost identificate motive care să atragă reformarea acesteia și din oficiu.
