Potrivit art. 41 din C.proc.fisc. „actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.” şi el nu se confundă cu actele de executare, categorie în care intră titlul executoriu, înştiinţările de plată şi somaţiile de executare, diferenţa rezultând şi din dispoziţiile art. 141 alin. (2) din acelaşi act normativ. Titlul executoriu este primul act de şi el se contestă în condiţiile Capitolului XI din C.proc.fisc., cel care reglementează contestaţia la executare (art. 172). Din aceste dispoziţii legale rezultă că toate actele contestate în cauză, respectiv titlul executoriu, somaţie de plată şi înştiinţări de plată, sunt acte de executare care se contestă în procedura la care se referă textul de lege precitat şi dispoziţiile art. 399 şi următoarele C.proc.civ. În raport de această calificare a actelor legea nu prevede realizarea unei proceduri prealabile şi, sub acest aspect, excepţia de inadmisibilitate se apreciază că este neincidentă în cauză.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1217 din 16 mai 2012
Constată că prin acțiunea înregistrată la 1 iunie 2011, reclamanta Asociația „F.C.” a C. de O. și U. de P. și P. C. din comuna Corbi a chemat în judecată pe pârâții: Comuna Nucșoara, Primăria Comunei Nucșoara, Consiliul Local al Comunei Nucșoara, Comuna Corbi, Primăria Comunei Corbi, Consiliul Local al Comunei Corbi pentru a se dispune desființarea în totalitate a actelor administrativ fiscale reprezentate de înștiințările de plată nr. 877/10.03.2011 și nr. 1752/16.05.2011, stabilirea competenței de administrare a creanțelor fiscale pentru terenul ce face obiectul contractului de închiriere nr. 1185/30.04.2008, stabilirea sumelor de bani încasate fără temei în perioada 2008-2011 de cele două primării, cu titlu de impozit pe teren, și obligarea acestora la virarea una către cealaltă a sumelor de bani reprezentând aceeași taxă.
în motivare s-a arătat că, prin contractul de închiriere nr. 1185/30.04.2008, reclamanta a convenit cu pârâtul Consiliul Local al Comunei Corbi închirierea unei suprafețe de 743,4 ha. și a achitat impozitul datorat către Primăria Corbi.
în anul 2011, Primăria Comunei Nucșoara i-a transmis printr-o adresă și două înștiințări de plată că îi datorează suma de 49.064 lei (comunicare inițială), respectiv suma de 42.165 lei (ultima înștiințare de plată).
Se impune, așadar, în raport de buna-credință a reclamantei să se stabilească cine este adevăratul creditor, nefiind firesc să se plătească de două ori același impozit fiscal, mai mult, să i se pretindă și achitarea de accesorii și restanțe.
La 28 octombrie 2011 reclamanta și-a precizat și restrâns acțiunea solicitând desființarea în totalitate a celor două înștiințări de plată, a titlului executoriu nr. 2146/8.06.2011 și a somației nr. 2145/8.06.2011, precum și constatarea competenței de administrare a creanțelor fiscale în raport de terenul obiect al contractului de locațiune. Autoritățile locale din Corbi și din Nucșoara au formulat întâmpinare, prima dintre acestea susținând lipsa calității procesuale pasive a primăriei și prematuritatea formulării acțiunii în raport de absența procedurii prealabile la care se referă dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Comuna Nucșoara, Primăria Nucșoara și Consiliul Local al Comunei Nucșoara, prin întâmpinarea depusă la același termen din 30 septembrie 2011, au susținut că actele a căror desființare o solicită reclamanta nu sunt acte administrativ fiscale, nu sunt executorie, ele având valoarea unor notificări și înștiințări de plată în vederea soluționării amiabile a litigiului. Pârâta a mai solicitat și obligarea Comunei Corbi și a Consiliului Local Corbi la restituirea sumelor încasate în anii 2008-2010, respectiv 13.600 lei, 13.381 și 17.699 lei, cu penalitățile aferente pentru ultimii 3 ani.
Prin sentința civilă nr. 1273/2011 Tribunalul Argeș a respins acțiunea, reținând că este inadmisibil capătul de cerere privind stabilirea competenței de a administra creanțele fiscale, întrucât un astfel de conflict se soluționează de o comisie specializată din cadrul Ministerul Economiei și Finanțelor, iar celelalte capete de cerere au fost apreciate ca neîntemeiate. S-a reținut astfel că, din totalul suprafeței închiriate de 728,4 ha., suprafața de 479 ha se află pe raza comunei Corbi, iar cea de 249 ha. pe raza comunei Nucșoara, așa încât locatarul trebuie să achite impozitul stabilit prin înștiințările de plată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta pentru motive încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., susținând în esență următoarele:
– deși instanța a reținut că reclamanta a achitat impozitele pe teren celor două unități administrativ teritoriale a menținut obligarea acesteia în continuare, astfel că va fi pusă în situația de a face o plată dublă;
– greșit reține instanța că obligația rezultă din art. 7 al contractului de locațiune când, în realitate, izvorul ei se află în dispozițiile art. 256 alin. (3) din C.fisc.;
– instanța nu a dat o dezlegare referitoare la natura juridică a înștiințărilor de plată, în raport de susținerea intimaților în sensul că ele nu sunt acte administrative, dar și de decizia nr. 2557/ R.C./2011 a Curții de Apel Pitești, de unde rezultă caracterul administrativ al actelor;
– instanța nu face aprecieri cu privire la legalitatea înștiințărilor de plată în raport de prevederile C.proc.fisc., respectiv prevederile art. 85 și 43 din acest act normativ;
– este nelegală solicitarea retroactivă a taxei pe teren, ea fiind lipsită de suport legal, câtă vreme nu era deschis un rol nominal unic, care are valoarea unei fișe unice a contribuabilului;
– în condițiile în care nici una din cele două categorii de autorități locale nu au înțeles să rezolve conflictul privind competența administrativ fiscală, o astfel de legitimare trebuie recunoscută reclamantei, în condițiile în care solicitarea este accesorie cererii principale;
– instanța nu a dat dovadă de rol activ, nu a stăruit prin toate mijloacele în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și de drept, chiar dacă acestea nu erau menționate în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare. Nu a dispus atașarea dosarului nr. 2766/109/2011 și a respins proba cu interogatoriu, care putea să clarifice elemente importante în soluționarea pricinii.
Prin sentința nr. 1217/R-CONT din 16 mai 2012, Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în opinia majoritară, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Asociația „F.C.” a C. de O. și U. de P. și P. C. din comuna Corbi și a obligat pe recurentă la 1.500 lei, cheltuieli de judecată către pârâții Primăria Nucșoara, Comuna Nucșoara și Consiliul Local al Comunei Nucșoara.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, în condițiile art. 137 din C.proc.civ., instanța este datoare să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor a căror eventuală incidență în cauză poate face inutilă cercetarea fondului.
Soluționarea excepției de prematuritate, respectiv a inadmisibilității acțiunii pentru neurmarea procedurii prealabile, este însă dependentă de aprecierea ce urmează a se face asupra naturii juridice a actelor a căror cenzură se solicită instanței de contencios administrativ.
în raport de aceste acte autoritățile locale din comuna Nucșoara au susținut că ele nu sunt acte administrativ-fiscale și au numai valoarea notificări pentru plata unor sume pretins datorate.
Această susținere este întemeiată, iar aprecierea determină menținerea hotărârii pronunțate de tribunal, cu modificarea însă a rațiunilor ce au impus soluția.
Potrivit art. 41 din C.proc.fisc. „actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.” și el nu se confundă cu actele de executare, categorie în care intră titlul executoriu, înștiințările de plată și somațiile de executare, diferența rezultând și din dispozițiile art. 141 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora: „Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. (3) Modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător. (4) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conține, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.”
Ca o concluzie se impune să se rețină că titlul de creanță devine titlu executoriu în condițiile prevăzute de alin. (2), iar acesta din urmă se emite de către organul de executare, așa cum dispune alin. (4) al aceluiași text.
Titlul executoriu este, așadar, primul act de executare și el se contestă în condițiile Capitolului XI din C.proc.fisc., cel care reglementează contestația la executare și unde se arată că „(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. (4) din C.proc.civ. nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.” (art. 172).
Din aceste dispoziții legale rezultă că toate actele contestate în cauză, respectiv titlul executoriu, somație de plată și înștiințări de plată, sunt acte de executare care se contestă în procedura la care se referă textul de lege precitat și dispozițiile art. 399 și urm. C.proc.civ.
în raport de această calificare a actelor legea nu prevede realizarea unei proceduri prealabile și, sub acest aspect, excepția de inadmisibilitate se apreciază că este neincidentă în cauză.
Este real că, în măsura în care actele ar fi primit calificarea unor acte administrative, contestarea lor urma să se facă în condițiile art. 205 și următoarele din C.proc.fisc., demers ce se constituie într-o procedură administrativă obligatorie pentru titlurile de creanță.
Este, de asemenea, real că, într-o judecată anterioară, ce a făcut obiectul dosarului nr. 2766/109/2011, finalizat prin decizia nr. 2557/R.C./2011, s-a soluționat cererea de suspendare a executării celor două înștiințări de plată, solicitare admisă de către instanță.
O primă observație care se impune este aceea că, în procedura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța nu face o verificare de fond a raportului juridic dintre părți, observând numai îndeplinirea cerințelor impuse în mod imperativ de text.
Cu această ocazie s-a pus în discuție natura de acte administrative a celor două înștiințări de plată, iar instanța de control judiciar a apreciat că se impune suspendarea efectelor lor, întrucât ele nu sunt consecința unor decizii de impunere.
O astfel de decizie nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, când se face o verificare a fondului pretențiilor deduse judecății și nu doar a aparenței de nelegalitate.
Concluzionând în raport de cele de mai sus că actele contestate în cauză nu sunt acte administrativ fiscale și că ele nu pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, se apreciază că acțiunea este nefondată și se impune a fi respinsă.
în raport de această statuare apare inutilă verificarea aspectelor ce țin de raportul fundamental dintre părți, legalitatea actelor de executare, atât din punctul de vedere al fondului cât și al formei, dubla plată, plata retroactivă și lipsa de rol activ a instanței de judecată în lămurirea acestor aspecte.
în ceea ce privește conflictul de competență administrativ-fiscală, așa cum a reținut și tribunalul, art. 37 din C.proc.fisc. reglementează modalitatea de rezolvare a unui astfel de conflict, observând cu prioritate dacă acesta există în mod real.
Posibilitatea persoanei de a se adresa instanței de judecată, drept recunoscut în Legea fundamentală, nu poate duce la încălcarea procedurilor speciale stabilite de lege, la nerespectarea normelor imperative, care sunt tocmai o garanție a aplicării unor principii.
Pentru toate aceste considerente s-a apreciază că recursul este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a fost respins, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 din același act normativ.
