Edificarea construcţiei urmată de stabilirea impozitului, în ipoteza expirării termenului autorizaţiei de construire fără a exista cerere de prelungire a valabilităţii acesteia, nu poate fi prezumată, fiind necesară administrarea probatoriului asupra îndeplinirii cerinţelor art. 248 din Codul Fiscal .
Examinarea culpei în neîncheierea unui proces verbal de recepţie la data expirării duratei autorizaţiei de construcţie şi a efectelor asupra necesităţii dovezii edificării construcţiei, în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire .
Prin sentinţa nr din 19 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul O. în dosarul nr.
3540/104/2011* s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul LN în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S. şi s-au anulat parţial procesele verbale de înştiinţare
de plată nr. …/04.07.2011 şi nr. …/29.07.2011, decizia de impunere nr /04.07.2011, decizia
privind obligaţiile de plată nr…./29.07.2011 şi decizia nr. ../10.08.2011 în sensul exonerării reclamantului de la plata impozitului pe clădiri datorat pentru perioada 2006-2010 inclusiv.
S-a respins capătul de cerere privind anularea proceselor verbale de înştiinţare de plată nr. …/29.07.2011 şi nr…./04.07.2011, ca neîntemeiat.
În baza art.274 Cod procedură civilă s-a redus onorariul de avocat la suma de 350 lei şi a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 354,3 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
În baza contractului nr /8.08.2002 reclamantul LN a dobândit în proprietate
suprafaţa de 998,23 mp. teren intravilan situat în municipiul S, str. Academician D.C., nr. 14.
La data de 28.05.2003 acesta a obţinut autorizaţia de construire nr. 271 eliberată conform certificatului de urbanism nr. 2216/8.08.2002, cu privire la edificarea înăuntrul suprafeţei de 998,23 mp. a unei construcţii cu destinaţie de locuinţă, autorizaţia având termen de valabilitate 12 luni, fără a se solicita prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire.
Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii a fost întocmit la
28.06.2011, fiind semnat de delegatul administraţiei publice locale.
Potrivit prevederilor art. 23 alin. 3 din legea 50/1991 „terenurile destinate construirii se scot din circuitul agricol, temporar sau definitiv”, prevederi care se regăsesc şi în anexa 1 din HG nr. 525/1996 pentru aprobarea regulamentului general de urbanism potrivit cărora în autorizaţia de construire, terenurile agricole din intravilan se scot din circuitul agricol.
Obligaţia fiscală a fost stabilită pentru impozitul pe teren începând cu data de 01.01.2006 având în vedere dispoziţiile art. 252 alin. 4 şi pct. 88 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicarea codului fiscal, conform cărora: „în situaţia în care pe parcursul unui an fiscal apar schimbări ale categoriei de folosinţă, impozitul pe teren se modifică de la data de 1 a lunii următoare celei în care se prezintă un act în care se atestă schimbarea respectivă”.
Având în vedere schimbarea categoriei de folosinţă a terenului şi declaraţia pe proprie răspundere depusă de reclamant la data de 4 iulie 2011, s-a procedat la modificarea corespondentă în evidenţa fiscală prin scoaterea terenului în suprafaţă de 950 mp. din categoria teren agricol şi înregistrarea acestuia ca teren cu construcţii şi calcularea impozitului cu data de 1 a lunii următoare celei în care a intervenit modificarea înăuntrul termenului de prescripţie.
In ceea ce priveşte stabilirea de către pârâtă a obligaţiilor fiscale datorate de reclamant, reprezentând impozitul pe clădiri, s-a arătat că, potrivit art. 39 din legea 50/1991:
,,Toate construcţiile proprietate particulară realizate în condiţiile prezentei legi, se declară în vederea impunerii la organul fiscal teritorial, după terminarea lor completă şi nu mai târziu de 5 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire,,.
Conform art. 37 alin. 2 din legea 50/1991 „Lucrările de construcţie autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia finală la terminarea lucrărilor”. Potrivit alineatului 5 al aceluiaşi articol construcţiile pentru care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate.
În acest sens s-au reţinut ca relevante în speţă şi dispoziţiile art. 254 alin. 8 din Codul fiscal care prevede că „atât în cazul persoanelor fizice cât şi în cazul persoanelor juridice, pentru clădirile construite potrivit legii 50/1991, data dobândirii clădirii se consideră pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile legii, la data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş.
Procesul verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnându-se stadiul lucrării, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport cu care se stabileşte impozitul pe clădiri.
Din actele depuse la dosar s-a reţinut că terminarea lucrărilor de construire s-a realizat la 28.06.2011, conform procesului verbal de recepţie.
In raport de dispoziţiile legale menţionate s-a arătat că expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei de construcţie nu echivalează cu finalizarea lucrărilor de construcţii cât timp pârâta nu a făcut dovada suprafeţei construite desfăşurate şi a elementelor structurale de bază ale unei clădiri, care au fost realizate de reclamant la momentul expirării valabilităţii autorizaţiei de construire aşa cum impun prevederile art. 254 alin. 8 Cod fiscal şi art. 37 alin. 2 din legea 50/1991.
Având în vedere considerentele expuse, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamant şi anulate procesele verbale de înştiinţare de plată nr. …/4.07.2011 şi nr.
…/29.07.2011, decizia de impunere nr /4.07.2011, decizia privind obligaţiile de plată nr.
/29.07.2011 şi decizia nr. …/10.08.2011 în sensul exonerării reclamantului de la plata
impozitului pe clădiri datorat pentru perioada 2006 – 2010, inclusiv.
Instanţa a respins de asemenea capătul de cerere privind anularea proceselor verbale
de înştiinţare de plată nr /29.07.2011 şi nr……./4.07.2011, privind impozitul pe teren
datorat de reclamant, ca neîntemeiat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă onorariul de avocat a fost redus de la suma de 700 lei la suma de 350 lei, având în vedere admiterea în parte a cererii formulată de reclamant, urmând ca pârâta să fie obligată la suma de 354,3 lei cheltuieli de judecată, din care 350 lei onorariu avocat şi 4,3 lei taxă de timbru şi timbru judiciar.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta PRIMARIA MUNICIPIULUI S,, DIRECŢIA ECONOMICA, recursul fiind declarat în termen şi motivat.
În motivarea recursului pârâta a arătat că soluţia primei instanţe este nelegală deoarece dispoziţiile art. 39 din Legea 50/1991 sunt de strictă interpretare în sensul că toate construcţiile proprietate particulară realizate în condiţiile legii trebuie declarate în 1 5 zile de la terminarea completă, dar nu mai târziu de 15 zile de la expirarea termenului prevăzut în autorizaţia de construire.
În acest sens s-a susţinut şi că prin art. 7 alin. 5 – 8 din Legea 50/1991 este reglementat faptul că autorizaţia de construire are o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul este obligat să înceapă lucrările. Valabilitatea autorizaţiei se extinde pe durata de execuţie a lucrărilor prevăzută în cuprinsul acesteia. Beneficiarul lucrărilor de construcţie ce nu pot fi începute sau finalizate în termenul stabilit poate solicita autorităţii emitente prelungirea valabilităţii autorizaţiei cu cel puţin 15 zile înaintea expirării acesteia. Prelungirea valabilităţii autorizaţiei se poate acorda o singură dată şi pentru o perioadă nu mai mare de 12 luni.
Neînceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la pierderea valabilităţii autorizaţiei, fiind necesară emiterea unei noi autorizaţii de construire.
În speţă s-a arătat că reclamantul nu a solicitat nici prelungirea autorizaţiei de construire nici emiterea unei noi autorizaţii, ceea ce conduce în mod neechivoc la concluzia că lucrările de construire au fost realizate înăuntrul termenului prevăzut în autorizaţia de construire.
Neîncheierea, din culpa reclamantului a procesului verbal de recepţie finală a lucrării la dat expirării autorizaţiei nu conduce la exonerarea acestuia de plata obligaţiilor fiscale. În măsura în care lucrările de construire nu ar fi fost executate în termenul legal recepţia finală nu ar fi putut fi încheiată. Or, prin însuşi procesul verbal de recepţie se precizează că lucrările s-au executat în baza autorizaţiei de construire nr /2003 cu valabilitate până la 28.05.2004.
S-a susţinut şi că în speţă instanţa de fond a răsturnat sarcina probei, apreciind că pârâta trebuia să facă dovada executării elementelor structurale, deşi o atare situaţie are în vedere lucrări nefinalizate, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii unde clădirea a fost realizată potrivit argumentelor mai sus arătate, reclamantului revenindu-i obligaţia de a dovedi nerealizarea construcţiei în termen.
În consecinţă s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate iar pe fond respingerea acţiunii promovate în cauză ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului arătând în esenţă că instanţa de fond a dat o corectă interpretare dispoziţiilor art. 37 alin. 2 din Legea 50/1991 care prevăd că lucrările de construcţie se consideră finalizate dacă au fost realizate toate elementele prevăzute în autorizaţia de construire şi dacă s-a efectuat recepţia finală la terminarea lucrărilor, aceasta realizându-se cu participarea reprezentantului administraţiei publice locale.
S-au invocat şi dispoziţiile art. 254 alin. 8 lit. c din Codul fiscal potrivit cărora data dobândirii clădirii, pentru clădirile construite potrivit Legii nr. 50/1991 republicată, se consideră pentru clădirile ale căror lucrări nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei în condiţiile legii, la data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş. Procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnându-se stadiu lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport cu care se stabileşte impozitul pe clădiri.
Faţă de aceste dispoziţii legale s-a arătat că pârâta nu a respectat procedurile legale de recepţie a lucrării cât şi de stabilire a impozitului pe clădiri faţă de stadiul lucrărilor din anii 2006 – 2010 de la imobilul proprietatea intimatului acesta fiind finalizat abia în anula 2011.
În acest sens s-a arătat că pârâta nu a respectat nici art. 7 alin. 1 şi 5 din Codul de procedură fiscală privind rolul activ al organului fiscal prin înştiinţarea şi îndrumare a contribuabilului.
Recursul formulat în cauză a fost apreciat nefondat, fiind respins pentru următoarele considerente:
Dând expresie principiului fiscalităţii privind certitudinea impunerii reglementat prin art. 3 lit. b) din Codul fiscal, ce presupune elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale art. 254 alin. 1 din Codul fiscal în varianta sa în vigoare la data emiterii deciziei de impunere contestată în cauză arată că, în cazul unei clădiri care a fost construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a construită.
Alin 5 al aceluiaşi articol prevede că orice persoană care construieşte o clădire are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data construirii.
Ca urmare, dispoziţiile legale incidente în speţă în raport de data emiterii deciziei de impunere prevedeau că obligaţia de plată a impozitului pe clădiri ia naştere la momentul construirii clădirii, respectiv realizarea efectivă a acesteia.
Voinţa legiuitorului ca începutul obligaţiei de plată a impozitului pe clădire să fie determinat de momentul realizării efective a clădirii rezultă şi din alin. 8 lit. c al art. 254 Cod fiscal introdus prin O.G. 30/2011, după emiterea deciziei de impunere analizată în speţă, care explicitează că pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, data dobândirii clădirii se consideră la data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş. Procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport cu care se stabileşte impozitul pe clădiri.
În aceste condiţii este adevărat că art. 39 din Legea nr. 50/1991 prevede că toate construcţiile proprietate particulară, realizate în condiţiile prezentei legi, se declară, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unităţile subordonate acestora, după terminarea lor completă şi nu mai târziu de 15 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, aceasta fiind un corolar al obligaţiei beneficiarului autorizaţiei de construire obligaţia de a executa integral lucrările de construcţii până la termenul prevăzut în autorizaţie prevăzută în art. 37 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 însă, coroborând aceste dispoziţii legale cu dispoziţiile legale din Codul fiscal ce reglementează momentul de la care ia naştere obligaţia de plată a impozitului pe clădiri nu se poate reţine că art. 39 din Legea nr. 50/1991 creează o prezumţie în sensul că în situaţia în care nu s-a solicitat prelungirea autorizaţiei de construire, construcţia a cărei autorizare s-a dat este realizată integral în termenul prevăzut în autorizaţie.
In acelaşi sens art. 37 alin. 2 şi 5 din Legea 50/1991, dând expresie principiului realizării efective a construcţiei arată că lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor. Construcţiile executate cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei de construire, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate.
In această situaţie se pot aplica beneficiarului autorizaţiei de construire sancţiunile reglementate în Legea 50/1991, însă nu se poate prezuma în scop fiscal că s-a realizat construcţia în termenele şi condiţiile prevăzute în autorizaţia de construire.
Art. 37 alin. 2 din Legea 50/1991 mai arată şi că efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcţii autorizate iar recepţia la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administraţiei publice, desemnat de emitentul autorizaţiei de construire.
Neexistând o prezumţie că o construcţie s-a realizat integral în perioada valabilităţii autorizaţiei de construire nu poate fi reţinută nici critica în sensul că instanţa de fond a inversat în cauză sarcina probei, deoarece, în scop fiscal, autoritatea publică locală trebuia să facă dovada momentului la care s-a realizat construcţia în condiţiile în care susţine că acesta este anterior momentului încheierii procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor care, în speţă, a intervenit la 28.06.2011, reclamantul neputând fi pus a face dovada faptului negativ în sensul că nu a finalizat construcţia până la momentul procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.
De asemenea nici inserarea în acest proces verbal a autorizaţiei de construcţie de care reclamantul a beneficiat nu face dovada că s-ar fi respectat şi termenul de realizare a lucrărilor stipulat prin aceasta dimpotrivă, încheierea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor cu mult după expirarea dovedeşte că termenul pentru care s-a autorizat efectuarea lucrărilor de construcţii nu a fost respectat.
Se are în vedere şi că neîncheierea unui proces verbal de recepţie la data expirării duratei autorizaţiei de construcţie nu se datorează exclusiv culpei intimatului ci şi culpei concurente a autorităţii publice locale care la momentul expirării valabilităţii autorizaţiei de construire nu a efectuat verificări privind stadiul realizării lucrărilor pe care anterior le autorizase, în condiţiile în care astfel de procese verbale de recepţie care să demonstreze stadiul lucrărilor la momentul expirării autorizaţiei de construire se încheie cu participarea reprezentantului administraţiei publice, desemnat de emitentul autorizaţiei de construire
In consecinţă, în situaţia în care se susţine de către recurentă că impozitul pe clădire se datora de către reclamant din anul 2006 aceasta trebuia să facă dovada realizării clădirii în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire iar nu să se prevaleze doar de dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 50/1991 pentru a stabili obligaţia de plată a impozitului pe clădire de la data expirării autorizaţiei de construire.
In raport de aceste considerente şi văzându-se şi art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul formulat în cauză a fost respins ca nefondat. (Decizia nr. 11.243/2013 – Secţia Administrativ şi Fiscal, rezumat judecător Lucian Mihai Zamfir)
