Act administrativ-fiscal desfiinţat de emitentul său. Imposibilitatea atacării actului la instanţa de contencios administrativ


Nu poate face obiectul acţiunii în administrativ un act de impunere fiscală desfiinţat de emitent pentru că este lipsit de efecte juridice.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2263 din 25 septembrie 2012

Prin sentința civilă nr. 1063 din 27.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 8676/30/2010, Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de reclamantul persoană fizică în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Timișoara – Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice, având ca obiect anulare act administrativ.

în cauză a declarat recurs reclamantul și prin decizia civilă nr. 2263 din 25.09.2012 Curtea de Apel Timișoara l-a respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C.proc.civ., reținând că prin acțiunea precizată reclamantul a solicitat anularea în parte, în ceea ce privește impozitul pe mijloace de transport cu majorări aferente, a raportului de inspecție fiscală nr. IF2009-022165 din 18.12.2009, a deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local în urma inspecției fiscale efectuate în anul 2009 nr. IF2009-022166 din 18.12.2009, solicitând recunoașterea dreptului pretins și a interesului său legitim și să oblige autoritatea publică pârâtă să emită un act sau să elibereze un alt înscris în conformitate cu dispozițiile legale cu privire la scutirea de la plata impozitului pentru autoturismul marca B., număr de înmatriculare X (plată nedatorată), precum și la efectuarea operațiunii administrative propriu-zise de înregistrare în evidențele pârâtei a mențiunii privind scutirea sa de la plata impozitului pentru bunul sus menționat.

Potrivit probelor dosarului, în anul 2009 reclamantul a fost supus unei inspecții fiscale din partea pârâtei Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara – Serviciul de inspecție fiscală din cadrul Primăriei Timișoara, care s-a finalizat prin încheierea raportului de inspecție fiscală nr. IF 2009-022165 din data de 18.12.2009 și în baza acestuia s-a emis pe seama reclamantului decizia de impunere fiscală nr. IF 2009-022166 din 18.12.2009 prin care a fost impus la suma totală de 4.989 lei cu titlu de impozit asupra mijloacelor de transport cu accesorii, pentru perioada 2002-2009.

împotriva acestei decizii de impunere fiscală a formulat contestație reclamantul și prin dispoziția nr. 31/23.04.2010 pârâta a admis-o în parte, pentru suma de 584 lei aferentă anilor 2002-2004 și la pct. 2 din dispoziția contestată s-a respins pentru suma de 2.806 lei reprezentând impozit asupra mijloacelor de transport cu accesorii pentru perioada 2005-2009.

în baza dispoziției nr. 31/23.04.2010 pârâta a emis decizia de impunere fiscală pentru creanțe datorate bugetului local, în urma inspecției fiscale efectuate în anul 2009, cu nr. IF 2010-003495/26.04.2010, în finalul căreia se menționează că prezenta decizie a fost emisă conform dispoziției nr. 31/23.04.2010 privind soluționarea contestației înregistrate la DFMT cu nr. E2210-005354/22.02.2010 formulată de reclamant împotriva raportului de inspecție fiscală nr. IF2009-022165/18.12.2009 și a deciziei de impunere nr. IF2009-022166/18.12.2009 și desființează decizia emisă inițial cu nr. IF 2009-022166.

Deci, la data precizării acțiunii de către reclamant, decizia de impunere fiscală inițială, pentru anul 2009, cu nr. IF 2009-022166/18.12.2009, împreună cu raportul de inspecție fiscală din aceeași dată erau desființate, deci inexistente din punct de vedere juridic, prin decizia din 26.04.2010, sus-citată, și în prezenta cauză reclamantul nu a atacat-o.

Așa fiind, Curtea reține că bine a fost respinsă acțiunea prin sentință deoarece actele de impunere fiscală ce au fost obiectul acesteia nu mai există, impunerea fiind stabilită prin noua decizie din 26.04.2010, motiv pentru care recursul reclamantului a fost respins ca nefondat conform art. 312 alin. (2) C.proc.civ. și cu aplicarea art. 216 alin. (3) C.proc.fisc., privitor la soluțiile ce se pot pronunța în procedura prealabilă fiscală.

în consecință, motivele de recurs legate de scutirea reclamantului de la plata unui impozit pe mijloace de transport este irelevantă în cauză, atâta timp cât nu s-a atacat impunerea propriu-zisă.

Curtea mai reține că cererea reclamantului, din acțiunea precizată, pentru obligarea pârâtei la eliberarea unui act conform cu dispozițiile legale privind scutirea de la plata acestei categorii de impozit, nu se valorifică decât prin contestarea unui act de impunere fiscală, instanța având doar competența de verificare dacă pârâta a aplicat corect legea într-o anumită categorie de impunere.

(Judecător Rodica Olaru)