Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3824/87/2009 reclamantul Celeapcă Gheorghe a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al comunei Traian, judeţul Teleorman, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate că la data de 2.11.2009, în temeiul art. 3 al.3 din Legea nr. 554/2004, s-a suspendat de drept executarea Hotărârii nr. 19/15.06.2009, emisă de pârât prin care s-a hotărât schimbarea sa din funcţia de viceprimar precum şi a Hotărârii nr. 20/15.06.2009 prin care s-a aprobat delegarea în funcţia de viceprimar a consilierului Cristea Gabriel, ca urmare a atacării acestor acte administrative de către Instituţia Prefectului.De asemenea, reclamantul a solicitat instanţei să dispună reluarea funcţiei de viceprimar al comunei Traian, precum şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale echivalente indemnizaţiei lunare de viceprimar de care a fost lipsit începând cu data de 02.11.2009, data suspendării de drept a hotărârilor.In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea nr. 19/15.06.2009, Consiliul local al comunei Traian a aprobat schimbarea sa din funcţia de viceprimar, iar prin Hotărârea nr. 20 din 15.06.2009 s-a aprobat alegerea în funcţia de viceprimar a consilierului Cristea Gabriel.La data de 02.11.2009, Prefectul judeţului Teleorman a atacat în faţa instanţei de cele două acte administrative, iar cu adresa nr. 11/6802 din 3 noiembrie 2009 pârâtul a fost înştiinţat despre această împrejurare.Prin cererile înregistrate sub nr. 1845/03.12.2009, nr.1854/04.12.2009, nr. 1973/07.12.2009, nr.1879/08.12.2009 şi 1882/09.12.2009, a solicitat pârâtului să dispună măsurile legale care se impun pentru reluarea activităţii dată fiind suspendarea de drept a hotărârii prin care a fost schimbat din funcţia de viceprimar, însă nu a primit nici un răspuns.În drept, au fost invocate prevederile art.3 al.3 din Legea 554/2004 şi art. 18 al.3 din aceeaşi lege, iar în dovedirea acţiunii au fost depuse la dosarul cauzei adresele cu nr. II/6802/03.11.2009 şi II/10500/30.10.2009 emise de Instituţia Prefectului, certificatul nr. 3466/87/02.12.2009 eliberat de Tribunalul Teleorman precum şi cererile înregistrate sub nr. 1845/03.12.2009, nr. 1854/04.12.2009, nr.1873/07.12.2009, nr.1879/08.12.2009 şi 1882/09.12.2009.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii susţinând în esenţă, că Instituţia Prefectului Judeţului Teleorman urmare exercitării controlului de legalitate potrivit art. 19 al.1 lit.e din Legea nr. 340/2004, prin adresa nr. II/6806/ 29.06.2009 a comunicat că nu au fost identificate elemente care să conducă la declanşarea procedurii prealabile de anulare a Hotărârilor nr. 19 şi 20 din 15.06.2009 emise de Consiliul local, iar după adoptarea HCL nr. 19/15.06.2009, reclamantul a primit indemnizaţia aferentă aleşilor locali, respectiv indemnizaţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Traian.În drept, au fost invocate prevederile art.57 al.2, 3 şi 4 din Legea nr. 215/2001, iar în dovedire au fost depuse la dosarul cauzei, în copie; Hotărârile Consiliului local nr. 19 şi 20 din 15.06.2009, adresa nr. II/6806/29.06.2009 emisă de Instituţia Prefectului judeţului Teleorman, adresa nr. 1923/21.12.2009, reprezentând răspunsul comunicat reclamantului precum şi Hotărârea nr.1/28.01.2010 emisă de Consiliul Local al comunei Traian, privind încetarea de drept a mandatului de consilier local al reclamantului.Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că prin Hotărârea nr. 19/15.06.2009 şi nr. 20/15.06.2009 emise de Consiliul Local al comunei Traian s-a decis schimbarea reclamantului din funcţia de viceprimar al comunei Traian şi respectiv alegerea în această funcţie a consilierului Cristea Gabriel.Prin adresa nr. II/6806/29.06.2009, Instituţia Prefectului Judeţului Teleorman a comunicat pârâtului că în privinţa celor două hotărâri nu au fost identificate elemente care să conducă la declanşarea procedurii prealabile de anulare şi prin urmare nu au fost atacate la instanţa de contencios administrativ.Ulterior, prin adresa nr. ii/6802/03.11.2009, aceiaşi instituţie comunică pârâtului că în urma reanalizării Hotărârilor cu nr. 19 şi 20/15.06.2009 au fost identificate motive ce au determinat atacarea acestora, acţiunea având ca obiect anularea acestora fiind înregistrată sub nr. 3466/87/2009, astfel cum rezultă din certificatul de grefă depus la dosar.
Urmare faptului că prin adresa nr. ii/10500/30.10.2009, Instituţia Prefectului Judeţului Teleorman a comunicat reclamantului că în temeiul prevederilor art. 3 al.3 din Legea 554/2004, actul administrativ este suspendat de drept, reclamantul, prin cererile înregistrate sub nr. 1845/03.12.2009, nr.1854/04.12.2009, nr. 1873/07.12.2009, nr. 1879/08.12.2009 şi nr. 1882/09.12.2009 a solicitat pârâtului reluarea funcţiei de viceprimar, iar la data de 14 decembrie 2009 a procedat la promovarea prezentei acţiuni având ca obiect solicitarea de a se constata intervenită suspendarea de drept a executării Hotărârilor nr.19 şi 20/15.06.2009.Pe parcursul soluţionării cauzei, pârâtul Consiliul local al comunei Traian a depus la dosarul cauzei Hotărârea nr. 1/28.01.2010 (fila 28) prin care s-a luat act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al reclamantului; urmare pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales şi a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie găsită întemeiată pentru considerentele:Potrivit art. 57 din Legea nr. 215/2001 viceprimarul este ales în mod indirect, respectiv de către consiliul local, cu votul majorităţii consilierilor în funcţie; din rândul membrilor acestuia.Prin urmare, poate fi ales în funcţia de viceprimar numai un consilier local, membru al consiliului local, motiv pentru care durata mandatului viceprimarului este egală cu durata mandatului de consilier.În cauză mandatul de consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Traian al reclamantului a încetat de drept, conform HCL nr. 1/28.01.2010, astfel că această împrejurare constituie prin ea însăşi o cauză de pierdere a funcţiei de viceprimar, situaţie în care cererea de reluare a acestei funcţii este inadmisibilă.Pe de altă parte, acţiunea având ca obiect constatarea intervenirii suspendării de drept a Hotărârilor Consiliului Local al comunei Traian, este inadmisibilă, întrucât în cauză nu s-a contestat un act administrativ, nu s-a invocat un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri şi nici nu s-a solicitat constatarea nesoluţionării în termen legal a unei cereri.Ca atare, în raport de dispoziţiile art.1 din Legea 554/2004 şi art. 57 al.3 din Legea nr. 215/2001, se va admite excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât, iar acţiunea va fi respinsă ca fiind inadmisibilă.