Atunci când prin intermediul unui act administrativ individual autoritatea publică emitentă procedează la modificarea raportului de serviciu al unui funcţionar public, are obligaţia de a-i comunica acestuia conţinutul actului, de la data acestei comunicări începând să curgă şi termenul pentru demararea procedurii contenciosului administrativ.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1710 din 2 noiembrie 2006
Prin sentința civilă nr. 106 din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului Maramureș s-a admis excepția tardivității invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliția al Județului Maramureș și în consecință, s-a respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantului B.E.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că la data de 31 decembrie 1997, șeful I.P.J. Maramureș a emis Ordinul nr. 0174 prin care reclamantul, în baza dispozițiilor art. 76 și art. 78 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, a fost eliberat din funcția de șef serviciu 1, Cabinetul șefului inspectoratului, și mutat în interesul serviciului la Serviciul Poliției de Ordine Publică, în funcția de ofițer specialist 1, cu modificarea corespunzătoare a soldei (salariu).
Ordinul a fost emis de șeful I.P.J. Maramureș în baza drepturilor pe care i le conferă Ordinul M.I. nr. 428/1994, mutarea în funcție nefiind o sancțiune disciplinară.
Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, la art. 33-35 stabilește care sunt sancțiunile disciplinare și procedura ce trebuie respectată în vederea aplicării unei astfel de sancțiuni.
Raporturile de muncă ale reclamantului cu pârâtul au încetat la data de 1 februarie 1998, urmare a pensionării – decizia nr. 119335 – și nu la data de 22 decembrie 1997 așa cum afirmă reclamantul.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv statele de plată, rezultă fără echivoc că reclamantul a primit salariul atât pentru luna decembrie 1997 cât și ianuarie 1998.
Susținerile reclamantului din cuprinsul acțiunii precizate nu pot fi luate în considerare deoarece probele administrate în cauză au dovedit că acesta a cunoscut că a fost mutat în altă funcție cu o soldă mai mică, din moment ce la data de 24 februarie 1998 a restituit diferențele salariale primite în plus și care au fost calculate ținând cont de funcția deținută anterior.
Acest fapt, rezultă și din depoziția martorului audiat în cauză, potrivit căruia toți angajații I.P.J. Maramureș știau că reclamantul a fost mutat din funcție și în discuțiile cu acesta și-au exprimat regretul față de acest fapt. Este evident că reclamantul a luat cunoștință cel târziu la data la care a restituit diferențele salariale, de mutarea sa în funcție, respectiv la data de 24 februarie 1998. Față de această ultimă dată, acțiunea reclamantului a fost formulată tardiv, după împlinirea termenului precizat de art. 5 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, în vigoare la data promovării acțiunii.
Prin urmare, cele susținute în motivarea acțiunii nu pot fi reținute. Pensionându-se, pe reclamant nu l-a interesat faptul că prin Ordinul nr. 0174/1997 a fost mutat într-o altă funcție. Abia în anul 2004, când urmare a modificării Legii nr. 164/2001, ultima funcție avută la data trecerii în rezervă și solda de funcție au relevanță asupra modului de calcul a pensiei, îl determină pe reclamant să atace măsura luată față de el în anul 1997.
Față de reclamant nu s-a luat măsura sancționării disciplinare așa cum se susține.
S a dovedit că au fost efectuate unele cercetări, urmare a sesizărilor făcute cu referire la reclamant, dar acesta nu a fost sancționat disciplinar în baza art. 33 și art. 34 din Legea nr. 80/1995.
Ordinul emis de șeful I.P.J. Maramureș este legal și temeinic, întemeiat fiind pe dispozițiile art. 76 și art. 78 din Legea nr. 80/1995 și Ordinul M.I. nr. 428/1994 care permite comandanților să dispună schimbarea din funcție și mutarea în cadrul aceleiași unități a ofițerilor.
împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea sentinței și admiterea acțiunii sale.
în motivarea recursului, reclamantul arată că excepția tardivității nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților, încălcându-se astfel principiul contradictorialității statuat de dispozițiile Codului de procedură civilă. De asemenea, reclamantul a formulat apărări în recursul său și cu privire la fondul cauzei.
Referitor al excepția tardivității reținută de către instanța de fond, recurentul a susținut că actul administrativ atacat nu i-a fost comunicat niciodată.
Prin decizia civilă nr. 570 din 12 mai 2006 pronunțată în dosarul nr. 2.229/33/2006 al Curții de Apel Cluj s-a admis recursul reclamantului și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Maramureș.
Contestația în anulare formulată de către pârâtul I.P.J Maramureș împotriva deciziei menționate anterior a fost admisă prin decizia civilă nr. 1.533 din 12 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 3.671/33/2006 prin care s-a anulat decizia nr. 570/2006 și s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului formulat în cauză împotriva sentinței civile nr. 106/2006 a Tribunalului Maramureș.
în faza rejudecării recursului, I.P.J Maramureș a solicitat respingerea acestuia, apreciind că prin Ordinul nr. 0174/1997 și Ordinul M.I. nr. 428/1994 s-a dispus mutarea în interesul serviciului a reclamantului și nu sancționarea disciplinară a acestuia.
Pârâtul a susținut și ilegalitatea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată ca tardivă raportat la disp. art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.
Din probele administrate în fața instanței de fond rezultă cu certitudine faptul că prin Ordinul nr. 0174 din 31 decembrie 1997 reclamantul a fost eliberat din funcția de șef de serviciu l și mutat în interesul serviciului la Serviciul poliției de ordine publică, fiind numit în funcția de ofițer specialist l.
S-a mai constatat de asemenea că ordinul atacat nu a fost comunicat reclamantului care nu a aflat nici ulterior detalii despre acuzația ce a determinat eliberarea din funcție.
Ordinul 0174/1997, atacat în prezenta cerere de chemare în judecată, are caracterul unui act administrativ individual, de natura a determina modificarea raportului de serviciu al unui funcționar public, respectiv al reclamantului.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, în vigoare la data emiterii actului administrativ atacat, “înainte de a cere instanței anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului sau, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată sa rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta”.
Termenul de 30 de zile pentru atacarea actelor administrative individuale începe să curgă deci, conform dispozițiilor legale menționate anterior, de la data la care s-a adus la cunoștința celui care pretinde încălcare unui drept sau un interes legitim, conținutul actului administrativ vătămător.
în speță nu s-a dovedit că a avut loc o astfel de comunicare efectivă a actului administrativ atacat, astfel încât, în mod greșit instanța de fond a reținut incidența în speță a excepției tardivității formulării cererii de chemare în judecată ca urmare a nerespectării disp. art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Nu interesează timpul scurs și nici motivul ce a determinat introducerea cererii de chemare în judecată, ca elemente de soluționare a excepției de tardivitate, atât timp cât important în soluționarea excepției invocate era determinarea concretă a datei la care organul administrativ emitent, în speță pârâtul, a adus la cunoștința reclamantului actul administrativ prin care a realizat o schimbare importantă în raportul de serviciu al reclamatului. Greșit instanța de fond a apreciat că termenul pentru inițierea procedurii contenciosului administrativ a început să curgă de la data la care a restituit diferențele salariate în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, dată fiind natura actului, exista obligativitatea comunicării, care ar fii determinat și momentul de început al contenciosului administrativ.
Potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. civ., instanța poate dispune casarea hotărârii atacate cu calea de atac a recursului în situația în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în cauză instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției tardivității în sensul admiterii acesteia, însă a procedat ulterior și la o analiză pe fond a cauzei, analiză de altfel inutilă, din prisma disp. art. 137 C. proc. civ. Cu toate acestea se poate constata, din dispozitivul hotărârii atacate, că instanța de fond a soluționat cauza numai pe excepție, cea a tardivității.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. se va admite recursul formulat și se va casa hotărârea atacată, urmând a se trimite aceasta spre rejudecare Tribunalului Maramureș.