Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă din 18 februarie 2004, admiţând excepţia formulării acţiunii, a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictor cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, reţinând că certificatul de urbanism a fost eliberat pe baza acordului locatarilor şi a vizei asociaţiei de locatari şi că acesta a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire pe baza căreia pârâţii au executat lucrările de amenajare autorizate fără a întâmpina vreo opoziţie din partea asociaţiei de locatari şi apreciind că nu este admis ca după 7 ani, actul să fie contestat de către actualul reprezentant al asociaţiei de proprietari, sub pretextul necunoaşterii existenţei acestuia.Împotriva acestei sentinţe a introdus recurs reclamanta, care susţine că s-a ignorat faptul că acordul de compartimentare a spaţiului comun a fost dat în vederea închirierii spaţiului din casa scării şi nu spre vânzare şi că termenul de sesizare a instanţei curge de la data de la care au aflat că spaţiul proprietate comună a ajuns în proprietatea beneficiarului autorizaţiei, fără ca aceştia să despăgubească în vreun fel pe ceilalţi coproprietari, apreciind că în mod greşit s-a reţinut că autorizaţia de construire ţine loc de titlu de proprietate.Recursul reclamantei se vădeşte a fi fondat, întrucât este necontestat că reclamanta a luat cunoştinţă de actele administrative contestate pe cale incidentă, fără ca aceasta să-i fi fost vreodată comunicate.Pentru exercitarea acţiunii în anulare, în procedura prevăzută de legea nr. 29/1990, nu are nici o relevanţă faptul că eliberarea actelor administrative contestate sa realizat şi în considerarea acordului dat de locatarii blocului în care-şi desfăşoară activitatea co-pârâta, întrucât ceea ce se contestă de către reclamantă este neconcordanţa dintre voinţa exprimată de locatari prin tabelul aflat la dosar şi conţinutul actelor administrative emise în favoarea beneficiarului acestora.Lipsa de relevanţă pentru exerciţiul acţiunii în anulare este şi faptul că nici locatarii şi nici asociaţia reclamantă nu s-au opus lucrărilor efectuate de pârâţi în spaţiul comun ori trecerea unei peri-oade de timp semnificative (7 ani) de la data finalizării lucrărilor.
Cum instanţa de fond nu a stabilit, fără echivoc, când şi în ce condiţii emitentul actelor administrative contestate a comunicat reclamantei copii de pe acestea, nu exista temei pentru a se reţine că acţiunea a fost tardiv introdusă la instanţă, atâta timp cât legiuitorul a stabilit că termenul curge doar de la data comunicării – formale – a actelor administrative, neavând vreo relevanţă data emiterii lor, data executării lucrărilor autorizate ori momentul în care cel vătămat a luat cunoştinţă de executarea acestora, fără a se opune, considerente pentru care recursul urmează a fi admis, pricina urmând a se trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe.Decizia 558/R din 1 noiembrie 2004.
