Data începerii curgerii termenului de prescripţie pentru acţiunea în răspundere promovată pe cale separată de acţiunea în anularea actului administrativ
Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. (3), art. 19
1. în cazul anulării unui act fiscal nelegal, prin care o societate comercială a fost obligată să achite o valoare mare a TVA, poate exista un prejudiciu, prin afectarea desfăşurării activităţilor comerciale, precum şi un prejudiciu de imagine.
Pentru repararea prejudiciului moral şi material se poate promova, în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 554/2004, o acţiune în răspundere patrimonială.
2. Termenul de prescripţie pentru acţiunea în despăgubiri, promovată pe cale separată de acţiunea în anularea actului administrativ, a început să curgă de la momentul la care societatea reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, moment care se identifică cu cel în care societatea reclamantă a achitat autorităţii pârâte TVA-ul, potrivit deciziei de regularizare, iar nu de la data anulării în mod irevocabil a actului administrativ contestat.
Articolul 19 din Legea nr. 554/2004 prevede că termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, fără să facă vreo distincţie între daunele materiale şi cele morale.
I.C.C.J., s. de cont. adm. şi fisc., decizia nr. 925 din 18 februarie 2010
Prin acţiunea depusă la Curtea de Apel Timişoara, Secţia administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.I. SRL Arad a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V. Timişoara, A.N.V.B. şi A.N.A.F., repararea prejudiciului cauzat prin decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 2174/
31.01.2007, emisă de către D.R.A.O.V. Timişoara – S.A.V., în sumă totală de 500.000 lei.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin decizia civilă *
nr. 701/21.01.2008, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Curţii de Apel Timişoara pronunţată în data de 10 iulie 2007, anulându-se astfel irevocabil actul administrativ fiscal indicat în petit, împreună cu decizia privind soluţionarea contestaţiei care l-a menţinut.
Legat de prejudiciu şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită, constând în emiterea actului fiscal nelegal şi paguba suferită, se arată că, pentru desfăşurarea în continuare a activităţilor de vămuire şi pentru a evita alte consecinţe nefavorabile, reclamanta a plătit suma stabilită suplimentar prin actele nelegale.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 18 alin. (3) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din 10 martie 2009, reclamanta a precizat, legat de întinderea prejudiciului solicitat în cuantum, de 500.000 lei, că lipsa din patrimoniul societăţii a unei sume atât de importante cum a fost cea plătită în temeiul actului administrativ nelegal a produs consecinţe nefavorabile asupra activităţii reclamantei, constând în comenzi neonorate şi afectarea imaginii reclamantei.
Prin precizarea de acţiune depusă la termenul de judecată din data de 24 martie 2008, reclamanta şi-a defalcat suma pretinsă de la pârâte, la 101.426,5 lei, cu titlu de prejudiciu material şi la 398.573,5 lei daune
morale, arătând că la dosar există dovada privind momentul plăţii sumei individualizate prin acte nelegale, precum şi data rambursării acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 207/17.06.2009, Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. şi a respins, ca prescrisă, acţiunea precizată formulată de reclamanta SC M.I. SRL
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, potrivit acţiunii precizate la termenele de judecată din 24 martie 2009 şi 28 aprilie 2009, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor D.R.A.O.V. Timişoara, A.N.V. Bucureşti şi A.N.A.F. la plata sumei de 101,426,5 lei, cu titlu de prejudiciu material şi la 398.573,5 lei daune morale, arătând ca prejudiciul material s-a produs în perioada 8 august 2006-9 octombrie 2006.
A mai reţinut instanţa de fond că, potrivit aceleiaşi precizări de acţiune, acest prejudiciu reprezintă contravaloarea dobânzii legale pentru perioada 8 august 2006 – 9 octombrie 2006, când sumele achitate de reclamantă cu titlu de TVA au fost la dispoziţia pârâtei, pentru un număr de 58 de zile.
A concluzionat prima instanţă că, din lucrările dosarului, precum şi din susţinerile pârâtei D.R.A.O.V. Timişoara, necontestate de reclamantă, prejudiciul material şi moral ce face obiectul acţiunii s-a produs în intervalul august – octombrie 2006.
La această situaţie de fapt, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează termenul de prescripţie pentru acţiunea în despăgubiri pe cale separată de acţiunea în anularea actului administrativ şi a constatat că termenul de un an a început să curgă de la momentul la care societatea reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, moment care se identifică cu cel în care societatea reclamantă a achitat autorităţii pârâte TVA potrivit deciziei de regularizare, anulate ulterior, respectiv luna noiembrie 2006, termenul de prescripţie împlinindu-se în luna noiembrie 2007.
Faţă de aspectul că acţiunea s-a introdus la Curtea de Apel Timişoara, la data de 4 februarie 2009, a concluzionat Curtea de Apel că cererea de chemare în judecată era prescrisă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC M.I. SRL Arad, care a invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală.
în ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut „lipsa oricărei motivări” cu privire la începutul prescripţiei pentru cererea de reparare a daunelor morale.
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea este nemotivată, instanţa de fond nefacând referiri exprese la momentul începerii curgerii termenului de prescripţiei în ceea ce priveşte capătul de acţiune prin care s-au solicitat daunele morale, rezultă că este lipsit de temei.
Articolul 19 din Legea nr. 554/2004 prevede că termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, fară să facă vreo distincţie între daunele materiale şi cele morale, aşa cum a procedat, de altfel, şi instanţa de fond.
Astfel, instanţa de fond, tratând în mod unitar întinderea pagubei şi despăgubirile solicitate, a motivat că data începerii curgerii termenului de prescripţie coincide cu data când societatea comercială recurentă a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Pe baza acestui raţionament, instanţa de fond a înlăturat susţinerea societăţii comerciale, potrivit căreia termenul de prescripţie ar trebui calculat de la data când anularea actului administrativ-fiscal a devenit irevocabilă.
In acest mod, instanţa de fond şi-a însuşit punctul de vedere al autorităţii, reţinând că societatea comercială a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei încă de la data când aceasta s-a şi produs: perioada august – octombrie 2006, concluzie care are temei în dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
In concluzie, recursul a fost respins, soluţia instanţei de fond a fost legală şi temeinică.
