– Constituţie: art. 15 alin. 2
– Cod procedură fiscală: art. 23, art. 89 alin. 2
Este adevărat că prin Codul de procedură fiscală (prin art. 89 alin. 2) termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale începe să curgă de la data de l ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23 (se referă la naşterea creanţelor şi a obligaţiilor fiscale), însă Codul de procedură fiscală a intrat în vigoare la 1 iulie 2003 şi dispoziţiile sale nu se pot aplica retroactiv, aşa cum stabileşte norma de principiu de la art. 15 alin. 2 din României.
(Secţia comercială şi de administrativ, sentinţa nr. 183/2009,
nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 1623 din 18 noiembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Năsăud s-a respins ca inadmisibil petitul de suspendare a executării silite a dosarului execuţional nr. 2594/2004 întocmit de Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, până la soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii; s-a respins ca neîntemeiată excepţia prescrierii dreptului de a stabilii obligaţia fiscală prin titlurile executorii A.C. nr. 85/17.06.2004 şi Decizia nr. 2747/28.02.2008 emise de organul fiscal Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională Vamală Oradea – Biroul Vamal Borş Oradea, respectiv de Agenţia Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, precum şi excepţia prescrierii dreptului organului fiscal de a cere executarea silită în temeiul acestor titluri executorii, invocate de contestatoarea Fundaţia M. Rebrişoara; s-a respins ca inadmisibilă contestaţia la aceste titluri executorii, formulată de contestatoarea Fundaţia M. Rebrişoara în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj şi Direcţia Regională Vamală Oradea, Biroul Vamal Borş Oradea jud. Bihor; s-a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la silită având ca obiect anularea formelor de executare silită din dosarul execuţional nr. 2594/2004 al Agenţiei Naţionale Vamale – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, invocată din oficiu de către instanţă, şi în consecinţă, pe fond, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare silită cu privire la acest dosar execuţional, formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimatele Agenţia Naţională Vamală -Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj şi Direcţia Regională Vamală Oradea; s-a respins contestaţia faţă de intimata DGFP Bistriţa-Năsăud, pentru lipsa de calitate procesuală pasivă în cauză a acesteia; s-a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a intimatelor la cheltuieli de judecată către contestatoare.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât şi sub toate aspectele, potrivit disp. art. 3041 C. pr. civ., tribunalul constată că recursul este fondat şi urmează să fie admis ca atare pentru următoarele argumente.
Rezultă fără dubiu din actele dosarului şi nici nu este contestat de părţi că la data de 10 iulie 1999, împuternicitul fundaţiei M. a introdus în ţară prin Vama Borş un autoturism donat din Germania, marca Opel Astra, întocmindu-se declaraţia vamală nr. 7723/10.07.1999 de către Biroul Vamal Borş.
Potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 26/1993 privind tariful vamal de import al României, importul era scutit de plata taxelor vamale cu condiţia ca înăuntrul termenului prevăzut de art. 164 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal aprobat prin H G. nr 626/1997 în vigoare la acea dată bunul să fie prezentat la biroul vamal de destinaţie (în speţă, Biroul Vamal Bistriţa).
Potrivit acestui text de lege, „termenul de încheiere pentru regimul de tranzit vamal se stabileşte de biroul vamal de plecare (…) fără ca durata tranzitului să depăşească 45 de zile iar în baza alin. 2, în cadrul acestui termen, titularul de tranzit vamale este obligat să prezinte mărfurile, împreună cu declaraţia vamală de tranzit şi documentele însoţitoare, la biroul vamal de destinaţie care, potrivit alin. 3, înregistrează mijlocul de transport şi confirmă biroului vamal de plecare primirea mărfurilor.
în temeiul acestor prevederi legale clare, biroul vamal de plecare a stabilit un termen de 10 zile în care titularul importului (fundaţia M.) trebuia să prezinte autovehiculul la biroul vamal de destinaţie Bistriţa până ia data de 20 iulie 1999 dar această obligaţie nu s-a îndeplinit. Nu are nici o relevanţă faptul că împuternicitul B.Ş. ar fi înstrăinat autoturismul în altă parte, obligaţia legală revenind fundaţiei M., care l-a împuternicit pe numitul B., această fundaţie fiind titulara importului şi beneficiara i, conform actelor înregistrate la autoritatea vamală.
în aceste condiţii au devenit aplicabile prevederile art. 165 alin. 1 din Regulamentul Vamal amintit, potrivit cărora „declaraţia vamală de tranzit vamal constituie titlu executoriu pentru plata taxelor vamale şi a drepturilor de import, în cazul în care transportatorul nu prezintă mărfurile la biroul vamal de destinaţie în termenul stabilit (…)’’, iar la alin. 2 se prevede că biroul vamal de plecare percepe taxele vamale şi drepturile de import devenite exigibile potrivit alin. 1 după ce a solicitat biroului vamal de destinaţie informaţii cu privire la sosirea mărfurilor tranzitate şi a primit în scris răspunsul acesteia.
în acest sens sunt şi disp. art. 141 (1) coroborate cu art. 144 (2) din Codul vamal în vigoare în perioada respectivă (Legea nr. 141/1997), din care rezultă, fără echivoc, că datoria vamală ia naştere în momentul înregistrării declaraţiei vamale, iar atunci când s-a acordat regim suspensiv şi nu a fost îndeplinită condiţia stabilită, în momentul în care nu s-a îndeplinit acea condiţie, în speţă, neprezentarea bunului la biroul vamal de destinaţie în termenul stabilit de 10 zile. adică până la data de 20 iulie 1999.
Aşadar, potrivit dispoziţiilor menţionate, şi care nu comportă alte interpretări, declaraţia vamală a devenit titlu executoriu la data de 20 iulie 1999, datoriile vamale devenind exigibile de la această dată, iar biroul vamal de plecare (vama Borş), avea posibilitatea să pună în executare acest titlu executoriu în termenul de 5 ani prevăzut de art. 98 lit. a) din O.G. nr. 11/1996 rep., privind executarea creanţelor bugetare, în vigoare la data respectivă şi care rămân aplicabile şi după intrarea în vigoare a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar potrivit dispoziţiilor art. 97 din acelaşi act normativ, termenele de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită privind o creanţă bugetară încep la data când, potrivit legii, se naşte acest drept.
Este adevărat că prin Codul de procedură fiscală (prin art. 89 alin. 2) termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23 (se referă la naşterea creanţelor şi a obligaţiilor fiscale), însă Codul de procedură
fiscală a intrat în vigoare la 1 iulie 2003 şi dispoziţiile sale nu se pot aplica retroactiv, aşa cum stabileşte norma de principiu de la art. 15 alin. 2 din Constituţia României.
De altfel, organul de control a ignorat şi alte dispoziţii din legile speciale în materie, care prevăd că termenele în curs se socotesc după normele legale în vigoare la data când au început să curgă.
Astfel, în acest sens sunt atât dispoziţiile art. 168 alin. 2 din O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare şi care, prin art. 172 (2) a abrogat O.G. nr. 11/1996 republicată, cât şi cele ale art. 199 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală care prevăd că „termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă”.
Aşadar, în speţă, este clar că la data apariţiei Codului de procedură fiscală (01.07.2003), era în curs termenul de 5 ani care începuse să curgă de la data naşterii dreptului (20.07.1999) şi ca atare, potrivit normelor invocate mai sus prin însăşi actele normative specifice, ignorate de organul de control, termenul de prescripţie de 5 ani pentru încasarea obligaţiei fiscale, s-a împlinit cel mai târziu la data de 20.07.2004, astfel că potrivit prevederilor art. 24 C. pr. fisc. raportat la art. 165 alin. 1 lit. d) Cod vamal (Legea nr. 141/1997), tribunalul constată că creanţa fiscală datorată s-a stins prin prescripţie.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, se reţine că în speţă dreptul s-a născut cel mai târziu la data de 20 iulie 1999, iar termenul de prescripţie de 5 ani s-a împlinit la data de 19 iulie 2004 astfel că, la data de 28.09.2004 când s-a comunicat prima somaţie cu nr. 14435/24.09.2004, era împlinit termenul de prescripţie şi această somaţie nu mai putea să-şi producă caracterul întreruptiv al prescripţiei.
Nu are relevanţă faptul că organul vamal a întocmit un act constatator cu nr. 85/17.06.2004, în temeiul art. 164 şi 165 din H G. nr. 164 şi 165 din moment ce titlul executoriu (declaraţia vamală), nu a fost pus în executare în interiorul termenului de prescripţie care s-a împlinit la data de 19 iulie 2004.
Acest act constatator cât şi o înştiinţare de plată din data de 21.06.2004 la care se face referire în întâmpinare nu sunt de natură să întrerupă prescripţia, doar somaţia de plată având acest caracter, fiind un prim act de executare.
Actul constatator nr. 85/17.06.2004 întocmit în temeiul art. 164 şi 165 din H.G. nr. 626/1997, cu referire la termenul de 5 ani prevăzut de art. 61 Cod vamal în vigoare în acea perioadă, este total nelegal.
Un astfel de act constatator poate fi întocmit în condiţiile art. 61 Cod vamal, cu ocazia unui control ulterior, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, când s-au încălcat reglementări vamale aplicate datorită unor date cuprinse în declaraţia vamală (art. 61 alin. 1 şi 3) şi acest act constituie titlu executor, pentru că până în acel moment nu a existat vreun titlu executoriu şi se referă la o altă situaţie decât cea în care declaraţia vamală a devenit titlu în condiţiile art. 164 şi 165 din Regulamentul vamal aprobat prin H.G. nr. 626/1997, de la care să curgă un nou termen de prescripţie pentru încasarea creanţei vamale.
In speţă, aşa cum s-a arătat, declaraţia vamală a devenit titlu executor la data de 19 iulie 2004 (art. 165 alin. 1 din H.G. nr. 626/1997 şi ca atare pentru aceeaşi datorie vamală nu mai putea fi emis un nou titlu executoriu).
Aşa cum a procedat organul vamal, s-ar ajunge ca o creanţă vamală să poate fi urmărită pe o perioadă mai mare decât cea de 5 ani prevăzută de lege.de mai multe ori, ceea ce nu este legal.
Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 3 raportat la art. 304 alin. 9 C. pr. civ., se va admite recursul şi se va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că se va admite ca fiind întemeiată contestaţia la executare împotriva formelor de executare din dosarul execuţional nr. 2594/2004 întocmit de intimata DRAOV Cluj cu consecinţa anulării tuturor formelor de executare din acest dosar, constatând stingerea datoriei vamale prin prescripţie.
Se vor menţine dispoziţiile din sentinţa atacată privind respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei, ridicate din oficiu şi de respingere a contestaţiei faţă de intimata DGFP – Bistriţa-Năsăud pentru lipsa calităţii procesuale pasive, fiind temeinice şi legale aceste dispoziţii ale instanţei de fond şi se vor înlătura toate celelalte dispoziţii din sentinţa atacată (Judecător Ursu llie).
