Acţiune având ca obiect compensaţii băneşti acordate de autoritatea publică


Curtea apreciază că, în mod legal şi temeinic, constatând că, intimata reclamantă A.A. nu se află în posesia unui titlu executoriu, fiind obligată a urma calea dreptului comun, pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de obligare a debitorului la executarea obligaţiei de plată, instanţa de fond a procedat la admiterea acţiunii dedusă judecăţii, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Deoarece intimata reclamantă a făcut dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile la momentul formulării acţiunii dedusă judecăţii, iar recurenta nu a făcut dovada plăţii, reţine Curtea că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond, nu a primit apărările pârâtei în sensul „imposibilităţii de plată din cauza fondurilor”, atât timp cât, aceasta şi-ar invoca propria culpă în neexecutare şi, mai mult, a avea în vedere o astfel de apărare, ar presupune că, executarea ar fi lăsată la latitudinea debitorului obligaţiei de plată, aspect ce nu poate fi reţinut nici de către instanţa de recurs.
Legal şi temeinic, apreciază Curtea – instanţa de fond, a avut în vedere şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atunci când, a admis acţiunea dedusă judecăţii, pentru că, a nega dreptul persoanelor îndreptăţite de a recurge la executarea pe cale silită a dreptului lor de creanţă, reprezintă o lăsare la latitudinea debitorului de a proceda la executarea obligaţiei de plată, situaţie ce ar echivala cu lipsirea persoanei îndrituite de bunul litigios.

Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 200 din 17 martie 2011

Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța – Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal și înregistrată sub nr. 8846/118 din 19.07.2010, reclamanta A.G. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei ANRP, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 la plata către reclamantă a compensațiilor bănești acordate prin Hotărârea nr. 248/16.08.2007 emisă de Instituția Prefectului – Județul Constanța – Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, actualizate în raport cu indicele de creștere a prețurilor, până la data plății efective .

Motivând acțiunea, reclamanta învederează în esență că, prin Hotărârea nr. 248/16.08.2007 emisă de Instituția Prefectului – Județul Constanța – Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, a fost soluționată cererea sa, în calitate de moștenitoare a defunctei L.A., și i s-au acordat compensații bănești în sumă de 266.614 lei, pentru bunurile abandonate de autoarea ei în Basarabia.

Deși potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 compensațiile trebuiau plătite iar dosarul său era complet, nu s-a efectuat nici o plată până în prezent.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata, arătând în esență că, potrivit art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, despăgubirile sunt plătite în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat, iar nerespectarea termenelor de plată a compensațiilor atrage actualizarea sumelor neplătite în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum .

Prin Sentința civilă nr. 1614/COM/10.12.2010, Tribunalul Constanța – Secția contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanta A.G, obligând pârâta la plata către aceasta a sumei de 266.614 lei , în cuantum actualizat în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, de la data de 17.08.2009 și până la data plății efective.

Pentru a pronunța sus-menționata hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin Hotărârea nr. 248/16.08.2007 emisă de Instituția Prefectului – Județul Constanța – Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 se dispune plata către reclamantă a compensațiilor bănești în cuantum de 266.614 lei, în temeiul Legii nr. 290/2003.

în speță, reține instanța de fond aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, cu referire la art. 18 din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobată prin H.G. nr. 1120/2006, arătând că, potrivit Adresei nr. 9891/2009 emisă de către pârâtă, dosarul depus de către reclamantă în vederea plății compensațiilor este complet .

Examinând dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. i) „este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii” sau, după caz, a plângerii prealabile, instanța de fond reține că, Hotărârea nr. 248/16.08.2007 emisă de Instituția Prefectului – Județul Constanța – Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 prin care se acordă reclamantei compensații bănești în cuantum de 266.614 lei, constituie izvorul unei obligații legale de plată a sumei menționate.

Se arată că, obligația al cărei creditor este reclamanta – fără însă ca acestui ordin legea să îi confere valoarea unui titlu executoriu -, pentru executarea silită a acestei obligații, creditorii sunt obligați a urma calea dreptului comun, respectiv pronunțarea unei hotărâri judecătorești de obligare a debitorului la executarea obligației de plată.

Totodată, se arată că, a nega dreptul persoanelor îndreptățite de recurge la executarea pe cale silită a dreptului lor de creanță născut dintr-un astfel de act și a lăsa realizarea acestui drept de creanță la latitudinea debitorului ar însemna lipsirea acestora de un bun , în sensul art.1din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului .

întrucât reclamanta a făcut dovada prin Hotărârea nr. 248/16.08.2007 emisă de Instituția Prefectului – Județul Constanța – Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a creanței certe, lichide și, față de data emiterii acesteia, și exigibilă în întregime la momentul formulării acțiunii, pe care o are față de pârâtă, iar pârâta nu face dovada plății, dovadă a cărei sarcină îi incumbă ca act pozitiv, neputând fi primite apărările acesteia în sensul imposibilității de plată din cauza lipsei fondurilor, deoarece o astfel de susținere echivalează cu invocarea propriei culpe și cu lăsarea la latitudinea debitorului a executării obligației de plată, instanța de judecată a admis acțiunea, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 266.614 lei, în cuantum actualizat în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, de la data de 17.08.2009 și până la data plății efective.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.R.P – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiurilor de drept prevăzute de dispozițiile art. 299 C.proc.civ., Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 1120/2006 și următoarea motivație, în esență:

– susține recurenta că, în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 „Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat”, iar neplata până în prezent a tranșei I din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 248/2007, nu dovedește refuzul nejustificat al ANRP – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 209/2003, ci doar lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esență:

Probatoriul administrat în cauză, conform art. 1169 C.civ., face dovada că, prin Hotărârea nr. 248/16.08.2007 emisă de Instituția Prefectului – Județul Constanța – Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, a fost soluționată cererea intimatei reclamante, în calitate de moștenitoare a defunctei L.A, acordându-se compensații bănești în sumă de 266.614 lei, pentru bunurile abandonate de autoarea ei în Basarabia, în temeiul Legii nr. 290/2003.

în atare situație, în mod legal și temeinic instanța a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, potrivit cu care „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”.

Totodată, reține Curtea că, potrivit Adresei nr. 9891/2009 emisă de recurenta pârâtă, dosarul depus de intimata reclamantă A.A., în vederea plății compensațiilor este complet, astfel că, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat asupra împrejurării că, în speță, hotărârea emisă de instituția prefectului, constituie izvorul obligației legale de plată a sumei menționate, obligație al cărui creditor este recurenta.

Așa fiind și având în vedere dispozițiile art. 18 din Norma Metodologică pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobată prin H.G. nr. 1120/2006, potrivit cărora:

„(1) Solicitarea plății se face pe bază de cerere scrisă, adresată către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

(2) Cererea este însoțită de hotărârea comisiei județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, precum și o copie de pe actul de identitate și dovada deschiderii unui cont la o bancă comercială sau la Casa de Economii și Consemnațiuni – C.E.C. – SA; dovada se face prin documentul ștampilat emis de bancă la deschiderea contului, cu specificarea codului IBAN și a sucursalei băncii.

(3) în cazul în care există mai mulți beneficiari sau moștenitori, aceștia transmit, în afara documentelor prevăzute la alin. (2):

a) notarială, în original, prin care toți beneficiarii împuternicesc pe unul dintre ei sau o terță persoană să primească plata întregii sume, împreună cu dovada prevăzută la alin. (2) privind contul persoanei desemnate; sau

b) act notarial, în original sau copie legalizată (certificat de moștenitor, contract de partaj voluntar), din care rezultă cotele în care vor fi împărțite despăgubirile între beneficiari.

(4) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 dispune plata despăgubirilor pe baza documentelor prezentate, prin Direcția generală economică din cadrul Cancelariei Primului-Ministru.

(5) Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:

a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;

b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;

c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.

(6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de Statistică, față de luna decembrie a anului anterior”,

Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, constatând că, intimata reclamantă A.A. nu se află în posesia unui titlu executoriu, fiind obligată a urma calea dreptului comun, pentru obținerea unei hotărâri judecătorești de obligare a debitorului la executarea obligației de plată, instanța de fond a procedat la admiterea acțiunii dedusă judecății, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Deoarece intimata reclamantă a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile la momentul formulării acțiunii dedusă judecății, iar recurenta nu a făcut dovada plății, reține Curtea că, în mod legal și temeinic instanța de fond, nu a primit apărările pârâtei în sensul „imposibilității de plată din cauza fondurilor”, atât timp cât, aceasta și-ar invoca propria culpă în neexecutare și, mai mult, a avea în vedere o astfel de apărare, ar presupune că, executarea ar fi lăsată la latitudinea debitorului obligației de plată, aspect ce nu poate fi reținut nici de către instanța de recurs.

Legal și temeinic, apreciază Curtea – instanța de fond, a avut în vedere și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când, a admis acțiunea dedusă judecății, pentru că, a nega dreptul persoanelor îndreptățite de a recurge la executarea pe cale silită a dreptului lor de creanță, reprezintă o lăsare la latitudinea debitorului de a proceda la executarea obligației de plată, situație ce ar echivala cu lipsirea persoanei îndrituite de bunul litigios.

Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, văzând și dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea respinge recursul, ca nefondat.