În raport de obiectul plângerii cu care reclamanta a sesizat prima instanţă, Curtea reţine că în recurs se invocă aspecte noi, ce nu au fost supuse controlului judecătoresc în prima etapă. Astfel, cererea recurentei petente, formulată în raport de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 544/2001, a avut ca obiect obligarea pârâtului la comunicarea completă a informaţiilor solicitate şi la plata de daune morale în cuantum de 10 000 lei, iar în recurs se solicită a se cenzura împrejurarea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra depăşirii termenelor de 5 zile, respectiv 10 zile prevăzute de lege pentru comunicarea refuzului ori a răspunsului la solicitare, şi, totodată, că nu s-a pronunţat asupra neconstituirii de către pârât a comisiei de analiză a încălcării dreptului de acces la informaţiile publice şi necomunicării sancţiunilor dispuse împotriva persoanelor care se fac vinovate de încălcarea acestui drept.
Este evident că în recurs se invocă aspecte noi, care nu au legătură cu ceea ce a format obiectul judecăţii în primă instanţă, iar controlul judiciar se exercită doar în raport de aspectele relevate în cursul judecăţii la prima instanţă.
Prin urmare, Curtea constată că în mod temeinic şi legal a fost respinsă acţiunea ca nefondată, reţinându-se corect că recurentei reclamante i s-au comunicat informaţiile solicitate, că nu a făcut dovada calităţii de persoană vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 544/2001, cerinţă imperios prevăzută în cuprinsul art. 22, astfel că şi solicitarea de acordare a daunelor morale este nefondată prin prisma aceloraşi condiţii relevate în temeiul juridic al cererii, nedovedite de către titularul acţiunii şi al prezentului recurs.
Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2011
Prin acțiunea promovată și înregistrată la data de 26.02.2010 pe rolul Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 2218/118/2010, reclamanta O.I.J., în contradictoriu cu paratul Ministerul Sănătății, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la comunicarea completa a informațiilor de interes public solicitate, respectiv aferente întrebării nr. 7. S-a solicitat de asemenea a se dispune obligarea paratului la plata de daune morale in valoare de 10.000 lei precum si la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, s-a arătat ca reclamanta a formulat o cerere – nr. 300/14.01.2010, către pârât, pentru comunicarea de informații de interes public, cererea ce cuprindea 9 întrebări referitoare la decesele raportate de Ministerul Sănătății ca fiind cauzate de gripa AH1N1.
în raport cu solicitările reclamantei, s-a arătat că pârâtul, la data de 29.01.2010 a dat un răspuns pozitiv la 5 dintre întrebările formulate iar pentru 3 întrebări s-a invocat faptul ca relațiile solicitate nu se înscriu în cadrul informațiilor de interes public.
S-a mai a arătat ca reclamanta, nemulțumită de răspunsurile primite, a formulat reclamație înregistrată sub nr. 7894/01.02.2010, pârâtul, la data de 11.02.2010 procedând la comunicarea unui răspuns aferente acestei reclamații, inclusiv pentru cele 3 întrebări pentru care, anterior, s-a invocat faptul ca nu constituie informații de interes public.
Se susține că pârâtul însa a procedat la emiterea unui răspuns evaziv în ce privește întrebarea – „Ce a cauzat decesul persoanelor declarate de Ministerul Sănătății ca fiind decedate de gripa AH1N1”.
Reclamanta a arătat faptul ca în urma corespondenței purtate cu pârâtul, acesta, la data de 18.02.2010 a procedat la emiterea unui comunicat către mass-media, prin care au fost prezentate relațiile furnizate de către parat. Pe de alta parte se arata că pârâtul, tot la data de 18.02.2010 a emis un comunicat de presă, prin care a catalogat informațiile prezentate de către reclamantă ca fiind eronate și tendențioase.
S-a mai susținut că poziția avută de către pârât este neconformă cu prevederile legale reprezentate de art. 7 alin. (2), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2001, art. 20 alin. (4), art. 35 din H.G. nr. 123/2002, respectiv in ceea ce privește termenele și modalitatea de soluționarea a cererii principale si a reclamației administrative.
Pârâtul, legal citat, a formulat și depus întâmpinare, prin care s-a solicitat a se dispune respingerea acțiunii promovată de către reclamantă, ca nefondata. Pe cale de excepție s-a invocat lipsa de obiect a cererii promovate de către reclamantă, în condițiile în care, pentru întrebarea nr. 7, pârâtul a procedat la emiterea unui răspuns.
Prin sentința civilă nr. 894/28.07.2010, Tribunalul Constanța a respins acțiunea promovata de reclamanta O.I.J. în contradictoriu cu paratul Ministerul Sănătății, ca nefondată.
Pentru a pronunța în acest sens prima instanță a reținut următoarele:
în referire la excepția invocată de către pârât, instanța a apreciat că aspectele invocate reprezintă apărări de fond, fiind analizate în consecință.
în cauza, s-a solicitat instanței a se dispune obligarea pârâților la comunicarea completa a informațiilor de interes public solicitate, respectiv pentru întrebarea nr. 7 aferentă cererii nr. 300/14.01.2010.
Cu raportare la prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 544/2001, informația de interes public vizează – „orice informație care privește activitățile sau rezulta din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suport ori de forma sau de modul de exprimare a informației;”
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori printr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în temeiul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim…”.
Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată prevede că „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Din probatoriul administrat, respectiv înscrisurile depuse în cauză, se reține că pârâtul a emis răspunsurile aferente cererii promovate și înregistrate de reclamanta sub nr. 3523/19.01.2010, cât si a cererii reclamantei înregistrată sub nr. 7894/10.02.2010, pentru întrebarea nr. 7 fiind dat un răspuns detaliat.
Pentru aceste considerente, cu raportare la prevederile art. 1, art. 2 alin. (2), art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța constată că solicitarea avută de către reclamantă este nefondată, pârâtul procedând la comunicarea unor răspunsuri către reclamantă.
Instanța a respins, ca nefondată, și solicitarea formulată de către reclamantă privind obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, în speța reclamanta nedovedind în niciun mod, cu raportare la dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 existenta si întinderea prejudiciului moral invocat, aspectele invocate fiind pur formale.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs O.I.J., criticând-o sub următoarele aspecte:
– Instanța nu a procedat la controlul de oportunitate al răspunsurilor date de pârât (Ministerul Sănătății) la solicitarea de informații publice;
– Instanța nu s-a pronunțat referitor la depășirea de către pârât a termenului legal de 5 zile pentru comunicare refuzului de acces la informații;
– Instanța nu s-a pronunțat referitor la depășirea de către pârât a termenului legal de 10 zile pentru comunicarea răspunsului la solicitarea de informații;
– Instanța nu s-a pronunțată referitor la neconstituirea de către pârât a comisiei de analiză a încălcării dreptului de acces la informațiile publice și necomunicarea sancțiunilor dispuse împotriva persoanelor care se fac vinovate de încălcarea acestui drept;
– Instanța a respins cererea de acordare a daunelor morale, pe motiv că nu este dovedită existența și întinderea acestor daune, deși prin natura lor daunele morale se prezumă, iar întinderea lor este stabilită de instanță, prejudiciul moral neconfundându-se cu prejudiciul material.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii instanței de fond și obligarea pârâtului la comunicarea unui răspuns corect și comprehensibil la întrebarea 7 din solicitare, precum și obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă de 10.000 lei (RON).
în drept, recursul este întemeiat pe prevederile, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 544/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât prin sentința civilă nr. 894/200, instanța de fond în mod temeinic și legal a respins acțiunea promovată de O.I.J. ca nefondată, reținând că Ministerul Sănătății a emis răspunsurile aferente cererilor promovate și înregistrate de reclamantă cu nr. 3523/19.01.2010 și nr. 7898/10.02.2010, pentru întrebarea nr. 7 ministerul procedând la comunicarea unui răspuns detaliat.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ., Curtea reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 554/2001, „în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului,” iar soluțiile pe care le poate lua instanța de judecată sunt referitoare la obligarea autorității sau instituției publice să furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească daune morale.
Astfel, ceea ce avea de cercetat prima instanță, învestită cu plângerea reclamantei recurente, era doar respectarea Legii nr. 544/2001 referitor la comunicarea informațiilor solicitate prin adresa nr. 300/14.01.2010.
Ori, după cum se arată în motivele de recurs, prima critică vizează lipsa unui control de oportunitate din partea primei instanțe asupra răspunsurilor date de intimatul pârât la solicitarea de informații publice.
Ceea ce este îndreptățită instanța de fond, sesizată în procedura Legii nr. 544/2001, este de a analiza dacă petentului i s-a răspuns de către autoritatea administrativă potrivit solicitării acestuia, dacă solicitarea privește informații de interes public.
S-a arătat în cuprinsul hotărârii recurate că solicitarea petentei recurente a primit răspuns, revenindu-se, ca răspuns la întrebarea nr. 7 din solicitare, cu informații suplimentare.
în raport de obiectul plângerii cu care reclamanta O.I.J. Constanța a sesizat prima instanță, Curtea reține că în recurs se invocă aspecte noi, ce nu au fost supuse controlului judecătoresc în prima etapă. Astfel, cererea recurentei petente, formulată în raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 544/2001, a avut ca obiect obligarea pârâtului la comunicarea completă a informațiilor solicitate și la plata de daune morale în cuantum de 10 000 lei, iar în recurs se solicită a se cenzura împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra depășirii termenelor de 5 zile, respectiv 10 zile prevăzute de lege pentru comunicarea refuzului ori a răspunsului la solicitare, și, totodată, că nu s-a pronunțat asupra neconstituirii de către pârât a comisiei de analiză a încălcării dreptului de acces la informațiile publice și necomunicării sancțiunilor dispuse împotriva persoanelor care se fac vinovate de încălcarea acestui drept.
Este evident că în recurs se invocă aspecte noi, care nu au legătură cu ceea ce a format obiectul judecății în primă instanță, iar controlul judiciar se exercită doar în raport de aspectele relevate în cursul judecății la prima instanță.
Prin urmare, Curtea constată că în mod temeinic și legal a fost respinsă acțiunea ca nefondată, reținându-se corect că recurentei reclamante i s-au comunicat informațiile solicitate, că nu a făcut dovada calității de persoană vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 544/2001, cerință imperios prevăzută în cuprinsul art. 22, astfel că și solicitarea de acordare a daunelor morale este nefondată prin prisma acelorași condiții relevate în temeiul juridic al cererii, nedovedite de către titularul acțiunii și al prezentului recurs.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta O.I.J. ca nefondat.
