C. proc. civ., art. 60 şi 17
Cererea pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor se încadrează în prevederile art. 60 şi 17 C. proc. civ., astfel că este admisibilă.
C.A. Alba-lulia, Secţia de administrativ şi fiscal Decizia penală nr. 373 din 24 octombrie 2007.
Prin sentinţa nr. 1093/CA/23.07.2007, Tribunalul Hunedoara – Secţia Comercială şi Contencios Administrativ a admis acţiunea reclamantei P.A.I. împotriva pârâţilor Prefectul Judeţului Hunedoara şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, obligând pârâţii să plătească reclamantei drepturile băneşti reprezentând prima de concediu pentru anul
2006, actualizată cu indicele de inflaţie.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea reclamantei împotriva pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, precum şi cererea de chemare în garanţie depusă de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
în considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că reclamanta având calitatea de funcţionar public, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 are dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu şi la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară, fapt necontestat de pârâţi, care susţin însă că aceste drepturi nu pot fi achitate, deoarece au fost suspendate succesiv prin legile bugetului de stat, inclusiv pentru anul 2006, susţinere neîntemeiată, întrucât plata primei de vacanţă aferentă anului 2006 a fost doar suspendată până la 31 decembrie 2006 prin Legea nr. 379/2005 şi nu anulată.
în ce priveşte acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Hunedoara şi cererea de chemare în garanţie, prima instanţă a reţinut că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanta este încadrată în muncă la Prefectura Hunedoara, iar pe de altă parte, nu există vreo obligaţie de garanţie legală a pârâtului, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare şi repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinaţiilor stabilite prin legea bugetară anuală, chematul în garanţie fiind ordonator principal de credite la fel ca şi pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, astfel că nu poate fi obligat la garantarea plăţilor pentru salariaţii altor instituţii.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Prefectul Judeţului Hunedoara şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, iar pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a mai invocat şi greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a cererii de chemare în garanţie.
în dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că plata primei de concediu a fost suspendată succesiv prin acte normative adoptate în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 şi ale art. 53 din României, astfel că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea.
Pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative mai invocă şi faptul că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece reclamanta este încadrată la Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara care are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu, astfel că pârâtul nu poate dispune cu privire la drepturi salariale pentru angajaţii altor instituţii cu personalitate juridică.
în ce priveşte cererea de chemare în garanţie, pârâtul arată că greşit a fost respinsă, întrucât nu există nicio dispoziţie legală care să restrângă în cazul unor asemenea litigii, posibilitatea părţilor de a apela la un mijloc de apărare reglementat de C. proc. civ., iar faptul că raporturile dintre intimată şi Ministerul Economiei şi Finanţelor nu sunt raporturi de dreptul muncii, nu poate să determine inadmisibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanţie, deoarece odată învestită cu cererea principală, instanţa îşi prorogă competenţa şi asupra cererilor incidentale sau accesorii conform art. 17 C. proc. civ.
De asemenea, pârâtul a invocat în susţinerea cererii de chemare în garanţie şi prevederile O.G. nr. 22/2002.
în drept se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., O.U.G. nr. 33/2001 şi legile bugetului de stat pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 şi 2006.
Examinând recursurile pârâţilor în raport cu motivele invocate şi actele dosarului, instanţa a reţinut că recursul pârâtului Prefectul Judeţului Hunedoara este nefondat, urmând să fie respins, iar recursul pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este fondat numai în ce priveşte soluţionarea cererii de chemare în garanţie şi ca urmare va fi admis, iar sentinţa modificată în parte, în sensul admiterii cererii de chemare în garanţie, obligând chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor să prevadă în bugetul pârâtului sumele necesare plăţii la care au fost obligaţi pârâţii faţă de reclamanta intimată.
în considerentele acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Pârâţii recurenţi critică hotărârea instanţei de fond, susţinând că în mod greşit a fost admisă acţiunea reclamantei, din moment ce acordarea primelor de concediu a fost suspendată continuu pe perioada 2001-2006.
Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Dispoziţiile acestui text de lege prin care s-a acordat dreptul în discuţie au fost în vigoare pe întreaga perioadă menţionată şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstituţionale.
Este adevărat că în perioada 2001-2006 prin legi bugetare succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, atâta timp cât nu există nicio dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate, din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acest drept nu a existat în perioada anilor 2001-2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţie, cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Efectele produse de aceste acte normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera astfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie viciat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De asemenea, este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă, odată câştigat nu mai poate fi anulat.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea unor tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstraculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Aşadar, criticile aduse hotărârii instanţei de fond sub aspectul admiterii acţiunii sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, neavând niciun suport legal, considerente pentru care recursul pârâtului Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara se impune a fi respins conform prevederilor art. 312 C. proc. civ.
Examinând recursul pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor în raport cu motivele invocate, actele dosarului şi prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat în parte.
Primul motiv de recurs, respectiv admiterea greşită a acţiunii, deşi dreptul la prima de concediu a fost suspendat, nu este întemeiat pentru aceleaşi considerente reţinute în analizarea recursului declarat de pârâtul Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara.
Al doilea motiv de recurs, respectiv lipsa calităţii procesuale pasive, de asemenea nu este întemeiat, întrucât pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative conform prevederilor art. I1 şi art. 6 din Legea nr. 340/2004 actualizată este ordonator principal de credite şi finanţează prin bugetul său activitatea instituţiei prefectului, instituţie în cadrul căreia lucrează reclamanta.
Examinând al treilea motiv de recurs invocat de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor în raport cu actele dosarului şi prevederile art. 60 C. proc. civ., instanţa reţine că este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit dispoziţiilor art. 60 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenţii, cu o cerere în garanţie sau în despăgubire, iar potrivit dispoziţiilor art. 17 din acelaşi cod, cererile accesorii şi incidentale revin în sarcina instanţei competente să judece cererea principală.
Aşadar, legea nu are nicio dispoziţie care să restrângă, în cazul acestor litigii, posibilitatea pârâţilor de a apela la mijlocul de apărare prevăzut de art. 60 C. proc. civ.
Conform dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, iar potrivit art. 2 din aceeaşi ordonanţă, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Cum în cauză pârâţii, Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, au fost obligaţi la plata către reclamantă a primei de concediu aferentă anului 2006, iar în bugetul pârâţilor nu au fost prevăzute asemenea sume, pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative având titlu executoriu împotriva sa, este îndreptăţit conform prevederilor art. Îşi 2 din O.G. nr. 22/2002 să ceară Ministerului Economiei şi Finanţelor în calitate de ordonator principal de credite să prevadă în bugetul pârâtului sumele necesare plăţii către reclamantă a primei de concediu actualizată în raport cu indicele de inflaţie, aşa cum pârâţii au fost obligaţi prin sentinţa recurată.
In consecinţă, pentru considerentele arătate şi în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative va fi admis, iar sentinţa modificată în parte numai cu privire la soluţionarea cererii de chemare în garanţie, care se va admite, în sensul obligării chematului în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor să prevadă în bugetul pârâtului sumele necesare plăţilor la care au fost obligaţi pârâţii faţă de reclamanta intimată P.A.I.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate vor fi menţinute.
