– O.U.G. nr. 24/2008: art. 2 lit. b), art. 11
Dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noţinnea de colaborator al Securităţii ca fiind „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Din conţinutul angajamentului olograf reiese că pârâtul L.S. a acceptat să colaboreze „în mod secret, sincer şi organizat” cu organe ale Securităţii statului „pentru prevenirea, descoperirea şi lichidarea oricăror acţiuni, fapte, fenomene îndreptate împotriva securităţii statului”, luând numele conspirativ „S.”. Recrutarea pârâtului a avut loc în anul 1985, astfel cum rezultă din „Raportul privind modul cum a decurs definitivarea recrutării în calitate de informator a numitului L.S.” întocmit de Securitatea oraşului Dorohoi şi înregistrat sub nr. 00244732 din 20.03.1985.
Pârâtul a fost recrutat pentru „supravegherea informativă a Şcolii de mecanici agricoli din Dorohoi”, unde pârâtul era cadru didactic.
Urmare acestui angajament, pârâtul a întocmit mai multe note informative, astfel cum reiese din „notele de analiză” din 24.02.1985, 30.11.1986 şi 23.06.1988 întocmite de locotenentul de securitate M.I. Este drept că la dosarul cauzei nu a fost depusă decât o singură notă informativă olografă a pârâtului, iar notele de analiză la care s-a făcut referire nu conţin date concrete privind informaţiile oferite de pârât, ci doar relatarea generală că au fost oferite astfel de informaţii, cum corect a sesizat instanţa de fond.
Curtea constată că documentele considerate relevante de către reclamantul CNSAS din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt însă altele, respectiv cele două înscrisuri întocmite de acelaşi locotenent M.I. la 14.02.1985 şi la 16.02.1985, în procesul de „atragere treptată la colaborare a pârâtului”, intitulate „Notă-ra^ort privind contactarea candidatului L.S.” (dosar fond). Spre deosebire de prima instanţă, Curtea constată că informaţiile oferite de pârât (şi consemnate de organele de securitate în notele raport la care s-a făcut referire) simt de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prevăzute în României de la acea dată ori în actele internaţionale ratificate de statul român.
Astfel, în nota raport din 14.02.1985 s-a consemnat de către ofiţerul de securitate că pârâtul i-arfi relatat despre discuţia avută cu un coleg profesor, în cadrul căreia acesta din urmă i-a spus că a fost solicitat de un cetăţean „sectant” din Dumbrăviţa să traducă o scrisoare din engleză, în care se vorbea despre credinţă şi . Spre deosebire de
prima instanţă, Curtea constată că informaţia a prezentat interes pentru organele securităţii, astfel cum reiese cu claritate din „nota ofiţerului” inserată la finalul „notei raport”, în care se arată că profesorul respectiv se află în atenţia locotenentului M.I., iar informaţia urmează a fi verificată prin sursa „F.”. Acest interes al organelor securităţii era pe deplin justificat având în vedere că statul comunist era unul ateu, reprimând constant libertatea cultelor (îngrădind şi supraveghind, în plus, şi corespondenţa cu cetăţenii altor state); ca atare, o activitate de corespondenţă cu cetăţeni străini sectanţi nu putea să fie decât una potrivnică regimului de la acea vreme, aşa cum o demonstrează însele urmările informaţiilor oferite de pârât, mai sus arătate (respectiv verificarea informaţiei, dar şi situarea profesorului „în atenţia” ofiţerului de securitate).
Tot astfel, din nota raport datată 16.02.1985 reiese că pârâtul a relatat ofiţerului de securitate despre atitudinea unui coleg referitoare la realităţile socio-economice negative din România acelor vremuri („acesta a spus că s-au ficut mai multe bancuri pe seama lipsei de căldură – spunând un banc în legătură cu aceasta, care se referă la faptul că chiar dacă nu este cald în cameră, tot dai bani la asociaţie”). Or, această atitudine a colegului pârâtului era una vădit potrivnică regimului totalitar comunist, fiind fără relevanţă, din acest punct de vedere, cine este autorul „bancului” ori dacă colegul şi-a însuşit bancul ori doar l-a reprodus (cum neîntemeiat a apreciat instanţa de fond).
Mai mult, se remarcă faptul că informaţiile oferite de pârât cu referire la acest din urmă coleg fuseseră expres solicitate de ofiţerul de securitate în cuprinsul notei raport anterioare, dovedind astfel interesul pe care „obiectivul” (colegid respectiv) îl prezenta pentru organele securităţii. în acest context, invocarea de către prima instanţă a situaţiei date în favoarea pârâtului apare ca fiind nejustificată. Dimpotrivă, faptul că pârâtul cunoştea interesul organelor de securitate pentru colegul său şi a furnizat totuşi informaţii nefavorabile despre acesta, relevă, sub raport subiectiv, că acesta a acţionat pe deplin conştient de importanţa şi consecinţele faptelor sale.
în raport de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea reţine că prin informaţiile furnizate, pârâtul a îngrădit dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, dar şi de art. 19 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, ratificat de România în 1974, şi dreptid la viaţă privată a persoanelor vizate de relatările sale prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, dar şi de art. 12 din Declaraţia universală a drepturilor omului (potrivit cărora „Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale”), ca urmare a colaborării cu structurile Securităţii, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
(Decizia civilă nr. 1042 din 13.04.2009, Secţia a VIII-a administrativ
şi fiscal)
Prin sentinţa civilă nr. 3300 din 28.11.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de
către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul L.S., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a candidat pentru ocuparea funcţiei de primar al oraşului Dorohoi, faţă de dispoziţiile art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. 1 teza a ll-a din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul a fost supus verificărilor, sub aspectul colaborării cu organele fostei securităţi. Urmare a acestor verificări, reclamantul a întocmit nota de constatare nr. S/DI/I/I334/07.07.2008, în temeiul căreia a sesizat instanţa cu prezenta acţiune, depunând la dosar înscrisurile identificate în arhiva ce a aparţinut fotei Securităţi, privitoare la pârât.
Din analiza acestor înscrisuri, rezultă că au fost identificat, cu privire la pârât: 1)-dosarul nr. R-1595, dosar cuprinzând două materiale considerate ca fiind esenţiale în configurarea calităţii de colaborator al Securităţii de către reclamantul CNSAS (fiind prezentate, în cuprinsul notei de constatare, la rubrica „Documente care atestă transmiterea de informaţii către Securitate, potrivit art. 2 lit. b”):
i) nota-raport privind contactarea candidatului L.S., 14.02.1985, în cuprinsul căreia ofiţerul de securitate instrumentator al dosarului, It. M.I., a consemnat: „La întâlnirea avută cu candidatul L.S., acesta a relatat că într-o discuţie avută cu profesorul (…), acesta i-a relatat că este bolnav de plămâni şi vrea să se interneze, l-a mai relatat că, la începutul lunii decembrie, a la el un cetăţean din Dumbrăviţa, com. Ibăneşti, care i-a adus o scrisoare în limba engleză pentru a o traduce. Cetăţeanul era sectant şi i-a zis lui (…) că a primit scrisoarea pentru că „toţi sectanţii sunt fraţi” şi poartă corespondenţă indiferent din ce ţară sunt. L.S. a relatat că în scrisoare se scriau aspecte legate de religie şi de credinţă”. în nota ofiţerului se menţionează: „Cetăţeanul este F.G. din Dumbrăviţa. Candidatul a fost instruit să ne informeze despre comportarea, relaţiile, anturajul lui R.V., să ne informeze despre care audiază şi colportează ştirile posturilor de radio străine”.
ii) nota-raport privind contactarea candidatului L.S., 16.02.1985, în cuprinsul căreia ofiţerul de securitate instrumentator al dosarului, It. M.I., a consemnat: „La întâlnirea avută cu candidatul L.S., acesta a relatat că a purtat discuţii cu (…). A spus fată de candidat pe holul şcolii în pauză [de faţă mai era şi profesorul (…)] că s-au făcut multe bancuri pe seama lipsei de căldură spunând un banc în legătura cu aceasta, care se referea la faptul că, chiar dacă nu este cald în cameră, tot dai bani la asociaţie. Alte aspecte nu au mai rezultat. Candidatul a spus că nu a auzit persoane de la locul de muncă comentând ştiri ale posturilor de radio străine.”
în nota de constatare, reclamantul a mai indicat şi alte documente care ar descrie „relaţia cu Securitatea” a pârâtului, fără însă a atinge calitatea impusă de lege, anume de a denunţa activităţile şi atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care ar viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. între acestea sunt menţionate, în special, note de analiză întocmite de acelaşi It. M.I., în care se specifică activitatea informativă a pârâtului, anume numărul de note informative date şi valoarea lor operativă.
Tribunalul a avut în vedere că prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 colaboratorul Securităţii este definit ca fiind „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile şi atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Din conţinutul înscrisurilor analizate, tribunalul apreciază că nu se poate reţine întrunirea cumulativă a condiţiilor rezultate din textul art. 2 lit. b), pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securităţi, în accepţiunea data de legiuitor.
A
în acest sens, în primul rând tribunalul observă că din materialul informativ pe care îşi sprijină acţiunea reclamantul singurele elemente scrise ce pot fi examinate din perspectiva relevanţei cerute de legiuitor (conţinerea unor informaţii prin care să se denunţe activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului) sunt reprezentate de cele două note-raport privind contactarea candidatului L.S. în restul materialelor, sub formă de rapoarte scrise ale lucrătorului Securităţii desemnat în dosarul de recrutare al pârâtului, nu se relatează împrejurări concrete cu privire la persoane, aduse la cunoştinţa Securităţii de către pârât, ci doar aspecte de ordin general, anume numărul de informaţii date de pârât şi faptul că acestea ar fi avut „o bună valoare operativă”, consemnări însă cu caracter vag, insuficient a permite verificarea întrunirii calităţii informaţiilor impusă de O.U.G. nr. 24/2008.
Tribunalul are în vedere că O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte să permită accesul opiniei publice la informaţiile referitoare la colaborarea cu fosta securitate a persoanelor enumerate de către art. 2, instituind o procedură prin care se poate stabili dacă acestea au desfăşurat activităţi ce au contribuit la instaurarea şi menţinerea puterii totalitare comuniste, precum şi la suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aşadar, este firesc ca finalitatea acestui act normativ să nu fie pedepsirea unor persoane cu privire la care există elemente a se considera că ar fi colaborat cu regimul comunist, ci de a proteja noua democraţie formată după Revoluţia din anul 1989.
Tribunalul are în vedere preambulul la O.U.G. nr. 24/2008, din care rezultă scopul social în adoptarea acestui act normativ („Cunoaşterea istoriei recente constituie o prioritate pentru societatea românească şi de aceea administrarea şi valorificarea istorică a arhivelor fostei Securităţi, care cuprind documente relevante cu privire la acţiunile întreprinse împotriva regimului totalitar comunist, precum şi cu privire la reprimarea acestor acţiuni, sunt necesare într-o Românie europeană”), rezultând că numai acele materiale informative „relevante” pot fi avute în vedere.
De asemenea, se tine seama şi de modalitatea de redactare a art. 2 lit. b) din ordonanţă, acestea stabilind, fără echivoc, o natură subiectivă cu ocazia furnizării informaţiei prin care denunţa activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar, aceea de a tinde, urmări îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aşadar calitatea informaţiei fiind raportată la elementul subiectiv, factorul volitiv, dat de configurarea în mintea persoanei furnizând informaţia că această informaţie este aptă a atinge respectivul scop, urmărit de persoană, în acest sens termenul „au vizat” fiind esenţial. Astfel, potrivit DEX: „A VIZA2, vizez, vb.l. Tranz.1.- a ţinti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop. – Din fr. viser.[DEX ’98] Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „lorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998 „de natura sa” (folosit în Legea nr. 187/1999)”. De altfel, dacă legiuitorul ar fi urmărit stabilirea calităţii de colaborator al securităţii în virtutea fie exclusiv a semnării unui angajament, fie strict a furnizării unor informaţii fără cerinţa calităţii acestora de a viza în mod special îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (aşadar colaborarea de facto, fără ca prin informaţii să se catalizeze acţiuni ale organelor statului de represiune cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale a persoanelor ce făceau subiectul informaţiilor respective) ar fi redactat textul de lege ca atare.
Or, examinând documentele propuse cu titlu probatoriu al calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului de către reclamantul CNSAS, tribunalul observă că acestea nu fac parte din categoria înscrisurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Astfel, în nota-raport privind contactarea candidatului L.S., 14.02.1985, se consemnează că pârâtul ar fi relatat ofiţerului de securitate, într-adevăr, o împrejurare cunoscută în urma unei^fiscuţiTcu „profesorul (…)”, acesta din urmă, într-o discuţie amicală, povestindu-i respectiva solicitare venită din partea unui cetăţean din Dumbrăviţa, sectant. Ori. din examinarea acestei relatări nu se poate stabili în ce fel această informaţie se refera la „activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist” sau modul în care prin această informaţie pârâtul ar fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât, din adnotările ofiţerului: („Cetăţeanul este F.G. din Dumbrăviţa. Candidatul a fost instruit să ne informeze despre comportarea, relaţiile, anturajul lui R.V., să ne informeze despre care audiază şi colportează ştirile posturilor de radio străine”) rezultând că respectiva informaţie nu a fost considerată de către organul de securitate ca interesând organele de securitate, cât timp nu rezultă că s-ar fi procedat la întreprinderea unor măsuri specifice organelor de securitate cu privire la respectiva persoană. Mai mult chiar, nu este lipsit de echivoc nici aspectul ţinând de persoana care ar fi fost vizată spre îngrădirea drepturilor sale fundamentale, fie cetăţeanul respectiv (F.G.), fie profesorul respectiv. Ca atare, informaţia nu întruneşte cerinţele legale, întrucât nu a fost denunţată o activitate şi atitudine potrivnică regimului totalitar comunist în scopul îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
De asemenea, examinând nota-raport privind contactarea candidatului L.S., 16.02.1985, tribunalul apreciază, în egală măsură, că nici acest material nu întruneşte cerinţele de a conţine informaţii prin care să se denunţe activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Or, prin nota informativă pârâtul a dat informaţii tocmai la cererea organului de securitate (care viza aflarea unor aspecte despre comportarea, reiaţiileTanturajul lui R.V., să ne informeze despre care audiază şi colportează ştirile posturilor de radio străine”, cu două zile înainte, în 14.02.1985), informaţiile referitoare la obiectiv – R.V. -fiind unele în general favorabile acestuia, cât şi celorlalţi colegi, pe aspectele urmărite de organele de securitate, cât timp pârâtul ar fi relatat „Candidatul a spus că nu a auzit persoane de la locul de muncă comentând ştiri ale posturilor de radio străine”. Există o referire la faptul că „obiectivul” ar fi menţionat că s-au făcut multe bancuri pe seama lipsei de căldura spunând un banc în legătură cu aceasta, care se referea la faptul că chiar dacă nu este cald în camera, tot dai bani la asociaţie”, or, informaţia nu este una completă, cât timp nu se poate stabili, din modalitatea de redactare, dacă „obiectivul” (profesor R.V.) şi-ar fi însuşit atitudinea de a face glume pe seama activităţii organelor regimului comunist, ori doar a indicat faptul că se fac astfel de bancuri, fără a rezulta despre cine se făcea vorbire că ar fi autorii bancurilor respective. Faptul că profesorul a spus unul dintre bancurile care circulau, în contextul redactării notei, nu este suficient a stabili dacă respectiva persoană – profesorul R.V. – adoptase atitudinea potrivnică regimului comunist prin a spune astfel de bancuri sau doar a relatat că anumite persoane (nu se înţelege care) fac astfel de bancuri, dând doar un exemplu de astfel de banc. Or, cât timp din relatare nu se poate stabili un astfel de fapt concret nici informaţia dată de pârât nu întruneşte cerinţele impuse de O.U.G. nr. 24/2008, întrucât nu se nu se poate stabili în ce fel această informaţie se referă la „activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist” sau modul în care prin această informaţie pârâtul ar fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Tribunalul are în vedere şi înscrisurile depuse de pârât (cele două declaraţii notariale), din care se desprinde concluzia că informaţiile furnizate de pârât organelor
de Securitate au fost unele inofensive, nevizând şi neatrăgând îngrădirea vreunui drept fundamental al celor despre care făcea relatări paratul.
De altfel, instanţa constată că reclamantul a înţeles să-si sprijine acţiunea exclusiv pe înscrisuri reprezentate de note ale ofiţerului de securitate, nu însă şi pe notele informative date de pârât, deşi acestea au fost într-un număr considerabil, or, examinarea conţinutului acestor note ar fi fost mult mai adecvată în stabilirea, cu respectarea principiului aflării adevărului în cauză, a calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului, în sensul O.U.G. nr. 24/2008. Se observă că reclamantul nu a specificat care ar fi fost motivele pentru care lipsesc de la dosar toate notele informative date de pârât.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care a arătat că acţiunea sa s-a întemeiat pe conţinutul art. 2 lit. b) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi pe împrejurarea că domnul L.S., ulterior recrutării sale de către fosta Securitate, a furnizat date prin care, în mod conştient, a făcut posibilă cel puţin declanşarea unor investigaţii – din partea Securităţii – împotriva unora dintre persoanele la care s-a referit în delaţiunile sale. Astfel de investigaţii întreprinse de organele fostului regim, ca urmare a exprimării de către unii cetăţeni a unor atitudini neagreate în epocă, presupuneau, în primul rând, încălcarea dreptului de a fi liber de imixtiuni arbitrare în viaţa particulară, drept care era statuat de art. 12 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Aceste instrumente internaţionale fuseseră ratificate de România în acea perioadă.
Deşi prin acţiune au fost ilustrate două astfel de cazuri, în care pârâtul a relatat -din proprie iniţiativă – Securităţii despre cazurile unor persoane a căror atitudine venea în contradicţie cu rigorile puterii totalitare, făcând posibilă, în mod conştient, cel puţin declanşarea de investigaţii împotriva acestora, instanţa de fond, aplicând în mod greşit prevederile incidente în speţă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
într-una dintre situaţii, pârâtul a relatat Securităţii despre o cunoştinţă care îi spusese, de faţă cu mai multe alte persoane, „un banc pe seama lipsei de căldură” din apartamente. Este adevărat că delaţiunea nu a fost reţinută într-un material olograf provenit de la pârât, dar legiuitorul, făcând referire la această situaţie, arată, în cuprinsul definiţiei date colaboratorului Securităţii (art. 2 lit. b) din [O.U.G. nr. 24/2008], că informaţiile date de acesta pot fi reţinute şi sub forma unor „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”.
Deşi un astfel de caz se înscrie, fără doar şi poate, în definiţia dată de legiuitor, instanţa de fond, în mod surprinzător, consideră că informaţia nu este una completă (datorită împrejurării că „bancul” în cauză nu este reprodus în întregime) şi, în plus, pentru că nu rezultă, din formularea documentului, dacă victima delaţiunii şi-ar fi „însuşit” gluma relatată sau a reprodus-o în mod mecanic şi, mai mult, pentru că aceasta nu a indicat cine anume este creatorul glumei.
Practic, o astfel de justificare ar goli de conţinut textul legal, întrucât, nicio delaţiune a informatorilor fostei Securităţi nu reproduce cuvânt cu cuvânt cele spuse de victima acestui denunţ, esenţială fiind, din perspectiva legii, transmiterea, către Securitate, a unei atitudini prin care se criticau, în orice mod, realităţile social-politice ale vremii.
Mai mult, şi latura subiectivă a acestui denunţ este asigurată, atât timp cât pârâtul nu se putea să nu aibă reprezentarea consecinţelor ce le-ar fi putut genera informările sale, cea mai evidentă dintre acestea fiind aceea că, ulterior denunţării faptei, ar fi
urmat cel puţin investigarea cazului de către Securitate, fapt ce ar fi presupus, cel puţin, încălcarea dreptului la viaţă privată, aşa cum s-a arătat mai sus.
Cu toate că acest caz ar fi fost de ajuns pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii (întrucât legea nu cere existenţa unei pluralităţi de acte de colaborare, care să îndeplinească termenii definiţiei), acţiunea formulată mai prezintă un astfel de caz.
Pârâtul a denunţat şi cazul unui profesor care a tradus din engleză o scrisoare primită de adeptul unei secte religioase de la alţi membri ai respectivei mişcări, din străinătate. Şi acest act denunţat era unul care contravenea regulilor impuse de regim, fapt care nu s-ar fi putut să nu fie conştientizat de un cetăţean de vârstă adultă din acea epocă. Paradoxal, tocmai faptul că ofiţerul de legătură a cerut date suplimentare despre cei implicaţi în acest caz este considerat de instanţa de fond ca un argument în favoarea faptului că informaţia ar fi fost de mică importanţă din perspectiva organelor fostului regim, deşi acest aspect demonstrează că, dimpotrivă, şi această delaţiune se încadrează în condiţiile cerute de legiuitor pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.
Aşa cum s-a mai arătat, cu toate că legea nu cere existenţa unei pluralităţi de acte de colaborare, acţiunea reţine două astfel de cazuri, descrise mai sus.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noţiunea de colaborator al Securităţii ca fiind „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Din conţinutul angajamentului olograf (depus în copie la fila 28 din dosarul de fond) reiese că pârâtul L.S. a acceptat să colaboreze „în mod secret, sincer şi organizat” cu organe ale Securităţii statului „pentru prevenirea, descoperirea şi lichidarea oricăror acţiuni, fapte, fenomene îndreptate împotriva securităţii statului”, luând numele conspirativ „S.”. Recrutarea pârâtului a avut loc în anul 1985, astfel cum rezultă din „Raportul privind modul cum a decurs definitivarea recrutării în calitate de informator a numitului L.S.” întocmit de Securitatea oraşului Dorohoi şi înregistrat sub nr. 00244732 din 20.03.1985 (dosar de fond). Pârâtul a fost recrutat pentru „supravegherea informativă a Şcolii de mecanici agricoli din Dorohoi”, unde pârâtul era cadru didactic.
Urmare acestui angajament, pârâtul a întocmit mai multe note informative, astfel cum reiese din „notele de analiză” din 24.02.1985, 30.11.1986 şi 23.06.1988 întocmite de locotenentul de securitate M l. Este drept că la dosarul cauzei nu a fost depusă decât o singură notă informativă olografă a pârâtului, iar notele de analiză la care s-a făcut referire nu conţin date concrete privind informaţiile oferite de pârât, ci doar relatarea generală că au fost oferite astfel de informaţii, cum corect a sesizat instanţa de fond.
Curtea constată că documentele considerate relevante de către reclamantul CNSAS din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt însă altele, respectiv cele două înscrisuri întocmite de acelaşi locotenent M.l. la 14.02.1985 şi la 16.02.1985, în procesul de „atragere treptată la colaborare a pârâtului”, intitulate „Notă-raport privind contactarea candidatului L.S.”.
Spre deosebire de prima instanţă, Curtea constată că informaţiile oferite de pârât (şi consemnate de organele de securitate în notele raport la care s-a făcut referire) sunt de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
_l_
prevăzute în Constituţia României de la acea dată ori în actele internaţionale ratificate de statul român.
Astfel, în nota raport din 14.02.1985 s-a consemnat de către ofiţerul de securitate că pârâtul i-ar fi relatai despre discuţia avută cu un coleg profesor, în cadrul căreia acesta din urmă i-a spus că a fost solicitat de un cetăţean „sectant” din Dumbrăviţa să traducă o scrisoare din engleză, în care se vorbea despre credinţă şi religie. Spre deosebire de prima instanţă, Curtea constată că informaţia a prezentat interes pentru organele securităţii, astfel cum reiese cu claritate din „nota ofiţerului” inserată la finalul „notei raport”, în care se arată că profesorul respectiv se află în atenţia locotenentului M.I., iar informaţia urmează a fi verificată prin sursa „F.”. Acest interes al organelor securităţii era pe deplin justificat având în vedere că statul comunist era unul ateu, reprimând constant libertatea cultelor (îngrădind şi supraveghind, în plus, şi corespondenţa cu cetăţenii altor state); ca atare, o activitate de corespondenţă cu cetăţeni străini sectanţi nu putea să fie decât una potrivnică regimului de la acea vreme, aşa cum o demonstrează însele urmările informaţiilor oferite de pârât, mai sus arătate (respectiv verificarea informaţiei, dar şi situarea profesorului „în atenţia” ofiţerului de securitate).
Tot astfel, din nota raport datată 16.02.1985, reiese că pârâtul a relatat ofiţerului de securitate despre atitudinea unui coleg referitoare la realităţile socio-economice negative din România acelor vremuri („acesta a spus că s-au făcut mai multe bancuri pe seama lipsei de căldură – spunând un banc în legătură cu aceasta, care se referă la faptul că, chiar dacă nu este cald în cameră, tot dai bani la asociaţie”). Or, această atitudine a colegului pârâtului era una vădit potrivnică regimului totalitar comunist, fiind fără relevanţă, din acest punct de vedere, cine este autorul „bancului” ori dacă colegul şi-a însuşit bancul ori doar l-a reprodus (cum neîntemeiat a apreciat instanţa de fond).
Mai mult, se remarcă faptul că informaţiile oferite de pârât cu referire la acest din urmă coleg fuseseră expres solicitate de ofiţerul de securitate în cuprinsul notei raport anterioare, dovedind astfel interesul pe care „obiectivul” (colegul respectiv) îl prezenta pentru organele securităţii. în acest context, invocarea de către prima instanţă a situaţiei date în favoarea pârâtului apare ca fiind nejustificată. Dimpotrivă, faptul că pârâtul cunoştea interesul organelor de securitate pentru colegul său şi a furnizat totuşi informaţii nefavorabile despre acesta, relevă, sub raport subiectiv, că acesta a acţionat pe deplin conştient de importanţa şi consecinţele faptelor sale.
în raport de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea reţine că prin informaţiile furnizate, pârâtul a îngrădit dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, dar şi de art. 19 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, ratificat de România în 1974, şi dreptul la viaţă privată a persoanelor vizate de relatările sale prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, dar şi de art. 12 din Declaraţia universală a drepturilor omului (potrivit cărora „Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale”), ca urmare a colaborării cu structurile Securităţii, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 2 lit. b) din
O.U.G. nr. 24/2008.
în consecinţă, având în vedere cele reţinute anterior, în temeiul art. 312 alin. 3 C. pr. civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamant şi va modifica în tot hotărârea atacată, în sensul că va admite acţiunea formulată de reclamant şi va constata calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului.
