Acţiune în constatarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere la concursul pentru ocuparea unei funcţii publice. Daune morale. AdmisibilitateEchivalarea diplomei ce atestă finalizarea studiilor universitare, acceptate de Ministerul Educaţiei, implică recunoaşterea studiilor generale şi universitare absolvite de reclamant (în Republica Moldova), astfel că aspecte ce ţin de actele premergătoare atestării (lipsa diplomei de bacalaureat) nu mai pot fi opuse acesteia la momentul depunerii documentaţiei pentru participarea la concursul pentru ocuparea postului de şef de lucrări, în cadrul instituţiei în care ocupa un post de cadru didactic universitar.Conduita abuzivă a angajatorului pârât este de natură a-l obliga la plata de daune morale reclamantei, pentru prejudiciul de imagine suferit.Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 53 C.A. din 8 februarie 2010Prin sentinţa nr. 633 CA din 23 octombrie 2009, Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta N.M., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Tehnică Gh.A.” Iaşi, constatând că reclamanta îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege (inclusiv condiţiile impuse de art.58 alin.7 lit.b din Legea nr.128 1997 cu modificările şi completările ulterioare) pentru înscrierea la concursurile pentru ocuparea unor posturi de şef de lucrări (poziţia 18) şi de conferenţiar (poziţia 11) din cadrul Catedrei de Inginerie şi Managementul Mediului, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale şi a sumei de 2.543,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respingând ca neîntemeiate capetele de cerere vizând invalidarea concursurilor şi obligarea pârâtei la organizarea unor noi concursuri, pentru ocuparea celor două posturi, precum şi capătul de cerere privind anularea Deciziei Senatului Universităţii Tehnice Iaşi din data de 30.01.2009 prin care au fost validate concursurile organizate în perioada 15.12.2008 – 14.01.2009, pentru lipsa procedurii prealabile.Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că motivul pentru care pârâta a refuzat înscrierea reclamantei la cele două concursuri organizate în perioada 15.12.2008 – 14.01.2009, pentru ocuparea posturilor de şef lucrări şi de conferenţiar, este acela că aceasta nu a fost în măsură să prezinte echivalenta diplomei de bacalaureat, obţinută în Republica Moldova, apreciind-se că reclamanta nu îndeplinea condiţia prevăzută de art.58 alin.7 lit.b) din Legea nr.128 1997, neavând această diplomă de bacalaureat echivalată, astfel încât nu erau întrunite toate condiţiile stipulate de lege pentru înscrierea la concursuri, invocându-se în acest sens dispoziţiile H.G. nr.49 1999, coroborate cu cele ale Ordinului nr. 4022 2008, emis de M.E.C.T., şi considerându-se că echivalarea unui astfel de act este obligatorie pentru a deveni opozabilă autorităţilor române.
Prima instanţă, constatând că la dosarul de înscriere exista o copie legalizată de pe atestatul de absolvire a şcolii medii în Republica Moldova, obţinut de reclamantă în anul 1988, şi că, prin adresa din 18.08.2009, Ministerul Educaţiei şi Tineretului din Republica Moldova a făcut cunoscut pârâtei că acest atestat nu este echivalent diplomei de bacalaureat, cu precizarea că deţinătorii atestatelor de acest fel au acces la instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova, caz în care durata studiilor este cu un an academic mai lungă decât pentru deţinătorii diplomelor de bacalaureat, şi raportându-se la dispoziţiile art.58 alin.7 lit. b) din Legea nr.128 1997, a apreciat că această normă legală trebuie interpretată în spiritul ei, respectiv printr-o abordare pragmatică, sistematică şi teleologică, perspectivă din care a considerat că legiuitorul a avut în vedere consacrarea pentru candidaţii la astfel de concursuri a obligaţiei legale de a prezenta la înscriere actul de studii, care să ateste îndeplinirea condiţiilor pentru a fi înscris în prealabil la facultate, în vederea obţinerii licenţei într-un anumit domeniu.Prima instanţă a apreciat că atestatul de absolvire a şcolii medii în Republica Moldova conferea reclamantei dreptul de a se înscrie la facultate şi dreptul de a o absolvi, obţinând diploma de licenţă, întrucât textul normativ invocat de pârâtă nu se referea la echivalarea diplomei cu cea de bacalaureat, ci la echivalarea diplomei de bacalaureat în sensul reţinut de instanţă, atestatul obţinut de reclamantă fiind echivalentul examenului de capacitate din România, potrivit art.1 din Legea nr.39 1999, text ce priveşte absolvirea a nouă clase în Republica Moldova şi nu la şcoala medie de 10 clase absolvită de reclamantă.Mai mult decât atât, prima instanţă a reţinut că diploma de licenţă a reclamantei, obţinută în anul 1993, în Republica Moldova, a fost echivalată de Ministerul Învăţământului din România, prin atestatul nr.0000542 466 27.11.1997, menţionându-se în cuprinsul acestuia că titularul se bucură de toate drepturile conferite absolvenţilor de acelaşi tip de învăţământ românesc, statul român recunoscând astfel că reclamanta a urmat în mod legal studiile universitare în Republica Moldova, inclusiv faptul că aceasta urmase forma de învăţământ preuniversitar care îi permitea înscrierea la facultate, în condiţiile în care reclamanta a obţinut, în anul 1997, titlul de doctor inginer în cadrul doctoratului urmat în cadrul Universităţii Tehnice Iaşi, fără a i se fi imputat lipsa echivalenţei diplomei de bacalaureat, cerinţa impusă în anul 2009 neputând fi apreciată ca fiind rezonabilă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.În ceea ce priveşte cererea de reparare a prejudiciului suferit, prima instanţă a apreciat că suferinţa morală evocată de reclamantă a fost cauzată de refuzul pârâtei de a o primi la concurs, că aceasta este una considerabilă, fiindu-i afectate atât relaţiile de familie, cât şi viaţa socială, ce au culminat cu o tentativă de suicid, fapt ce atestă o profundă dezamăgire şi suferinţă psihică şi justifică, conform art.19 din Legea nr.554 2004, solicitarea de reparare a pagubei suferite prin refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluţiona favorabil cererea de înscriere la concurs.Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, curtea de apel a respins recursul pârâtei, reţinând următoarele:
Este necontestat faptul că reclamanta N.M. a absolvit cursul complet al Şcolii medii moldoveneşti nr. 32, din oraşul Chişinău, în anul 1988, că obţinerea atestatului de absolvire a şcolii medii îi permitea celei în cauză să urmeze cursurile instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova, că ea a urmat cursurile Universităţii de Stat din Moldova, facultatea de chimie, pe care a absolvit-o în anul 1993, că, în conformitate cu Protocolul de colaborare încheiat între Ministerul Învăţământului din România şi Ministerul Ştiinţei şi Învăţământului al Republicii Moldova, cea în cauză a efectuat doctoratul la Universitatea Tehnică Iaşi, ca bursier al statului român, în specialitatea Tehnologie chimică organică, acordându-i-se, în anul 1997, titlul de doctor inginer, precum şi faptul că, din luna martie 1998, aceasta a ocupat funcţia de asistent universitar în cadrul Universităţii Tehnice Iaşi.Este, de asemenea, necontestat faptul că, la data de 27 noiembrie 1997, Ministerul Învăţământului a eliberat atestatul nr.466, prin care a decis că diploma de studii eliberată de Universitatea de Stat din Republica Moldova, la data de 30.06.1993, pe numele lui N.M., se echivalează cu diploma de licenţă în profilul chimie, specializarea chimie”, titularului atestatului recunoscându-i-se astfel toate drepturile conferite absolvenţilor de acelaşi tip din învăţământul românesc de stat”, precum şi faptul că, în considerarea acestui atestat, cea în cauză s-a înscris la concursul organizat de Universitatea Tehnică Iaşi în perioada 15.12.2008 – 14.01.2009, pentru ocuparea unor posturi vacante la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului.În cauză nu s-a contestat nici faptul că, potrivit dispoziţiilor Legii nr.128 1997, dosarul de înscriere la concurs trebuia să conţină, printre altele, copia diplomei de bacalaureat sau echivalenta acesteia şi că organizatorul concursului a apreciat că atestatul de absolvire a şcolii medii, eliberat de Ministerul Învăţământului al R.S.S. Moldoveneşti, în anul 988, nu are valoarea unei diplome de bacalaureat, motiv pentru care Prorectoratul didactic al Universităţii Tehnice Iaşi a decis, prin actul nr.30196 din 15.12.2008, că nu a avizat cererea de înscriere la concurs depusă de asistent dr. N.M., pe motiv că nu îndeplinea condiţiile art. 58 alin. 7 pct. b) din Legea nr. 128 1997.
Pârâta-recurentă a mai susţinut că atestatul de echivalare a studiilor universitare cu diplomă de licenţă nu avea semnificaţia unei recunoaşteri formale şi a studiilor preuniversitare, în condiţiile în care Legea nr.39 1999 se referă în mod explicit doar la recunoaşterea reciprocă a diplomelor de bacalaureat, iar Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova confirmă că atestatul de absolvire a şcolii medii cu durata studiilor de 10 ani, eliberat în anul 1988, nu este echivalent diplomei de bacalaureat cu durata studiilor de 12 ani.Curtea a apreciat că acest punct de vedere al pârâtei-recurente nu poate fi primit şi că interpretarea primei instanţe nu poate fi calificată a fi nici trunchiată” şi nici rezultatul unei analize literare”, astfel precum se menţionează în motivele de recurs, întrucât aceasta tratează problema inventarului documentelor pe care trebuie să le cuprindă dosarul de înscriere la concurs dintr-o perspectivă absolut formală şi pur birocratică, ce ignoră însuşi spiritul Legii nr.84 1995, potrivit căreia învăţământul are ca finalitate formarea capacităţilor intelectuale, a disponibilităţilor afective şi a abilităţilor practice prin asimilarea de cunoştinţe umaniste, ştiinţifice, tehnice şi estetice.Ceea ce s-a urmărit, în mod voit sau nu, de recurentă, a fost de a demonstra că pregătirea ştiinţifică şi tehnică dobândită de reclamantă, în cadrul Universităţii de Stat din Republica Moldova, în perioada stagiului de doctorat, la finalizarea căruia ea însăşi i-a eliberat titlul de doctor inginer şi respectiv în activitatea didactică desfăşurată în învăţământul superior tehnic, din anul 1998, nu au nici o semnificaţie şi valoare, inclusiv juridică, din moment ce la dosarul de concurs nu s-a depus diploma de bacalaureat, sau un alt act echivalent acesteia, şi că, fără o recunoaştere formală a atestatului de absolvire a şcolii medii, N.M. se afla în afara cadrului legal, care să îi permită accesul la o funcţie didactică superioară celei ocupate.Această apreciere, chiar susţinută de opinii exprimate de funcţionari din cadrul Ministerului Educaţiei, nu a putut fi acceptată, în primul rând pentru că se tindea spre anularea unui drept câştigat, iar pe de altă parte pentru că, formal, prin modul în care a fost soluţionată cererea formulată de N.M., la data de 22 august 1997, când atât Facultatea de chimie, cât şi Universitatea Tehnică Iaşi, au avizat favorabil şi respectiv şi-au dat acordul la echivalarea studiilor, Ministerul Educaţiei a aprobat în fapt atât recunoaşterea studiilor generale, cât şi a celor universitare, absolvite de cea în cauză; prin echivalarea diplomei de licenţă în profilul chimie fiind validate în mod implicit şi studiile preuniversitare, fie că ar fi vorba de cursul primar sau de şcoala medie, întrucât, prin ea însăşi, procedura de echivalare a actului ce atestă absolvirea studiilor universitare presupune şi verificarea compatibilităţii studiilor şi diplomelor obţinute pe parcursul studiilor preuniversitare.
Atâta timp cât atestatul de echivalare a studiilor universitare va rămâne în vigoare, nimic şi nimeni nu mai poate pune la îndoială valabilitatea şi compatibilitatea formelor de învăţământ premergătoare, întrucât în acest mod s-ar ajunge la o anulare indirectă a actului de voinţă al statului român, exprimat prin organul administrativ competent, în forma acceptată la data eliberării atestatului din 27 noiembrie 1997, act al cărui cenzor recurenta nu poate fi, în nici o împrejurare, după ce reclamantei i s-au echivalat studiile universitare, urmate în mod legal după absolvirea şcolii medii.Ca atare, curtea de apel a considerat, asemeni primei instanţe, că prin echivalarea diplomei ce atestă finalizarea studiilor universitare, se prezumă că Ministerul educaţiei a verificat şi echivalenţa studiilor premergătoare, astfel precum petenta i-a solicitat în mod expres şi că nimeni nu mai poate aduce în discuţie efectele lipsei diplomei de bacalaureat, decât cel mult în cadrul unei acţiuni judiciare ce ar viza anularea actului administrativ eliberat sub nr.466 din 27.11.1997, dată în raport de care nu se mai poate invoca obligativitatea parcurgerii procedurii prevăzute de legislaţia internă pentru evaluarea şi atestarea diplomelor, în cadrul prevăzut de Legea nr.39 1999 şi de normele aplicabile în Uniunea Europeană, întrucât într-un asemenea caz s-ar invoca chiar culpa celor care au dat avizul şi respectiv au aprobat echivalarea diplomei ce încununează perioada de pregătire profesională a reclamantei, după ce, timp de peste 15 ani, autorităţile române nu au ridicat nici o obiecţie cu privire la valabilitatea diplomelor obţinute de N.M., deşi ele au avut posibilitatea să o facă, atât cu ocazia admiterii la doctorat, cât şi cu ocazia încadrării în învăţământul superior, etape în care recurenta a fost în mod direct implicată.În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii primei instanţe, în partea referitoare la acordarea de daune morale, curtea de apel a apreciat că, pentru un cadru didactic, ridicarea de obstacole artificiale în calea afirmării sale profesionale apare la fel de injustă şi generatoare de suferinţe ca şi o agresiune fizică sau cauzarea unui prejudiciu material substanţial, întrucât îl plasează pe acesta la marginea sistemului, lipsit de orice speranţă de a înfrânge adversităţile ce transpar din actele (precum fişa de evaluare din 10.12.2008) şi aprecierile pe care factorii de decizie din universitate le fac cu privire la persoana reclamantei, suma acordată de Tribunalul Iaşi fiind proporţională cu această suferinţă, în condiţiile în care din probele administrate a rezultat că stresul cauzat de refuzul nejustificat al pârâtei a adus-o pe reclamantă în pragul luării unei decizii extreme, situaţie de care recurenta nu ar trebui să se detaşeze cu uşurinţă.
