– Legea nr. 554/2004: art. 7, art. 11, art. 18
Se respinge ca tardiv introdusă o acţiune depusă la instanţă cu încălcarea termenelor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
(Sentinţa civilă nr. 432 din 11 octombrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 509/59/2010 la data de 5 mai 2010, reclamantul persoană fizică, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a solicitat anularea actului prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere, respectiv Ordinului nr. 452 din 24 aprilie 2009 emis de MAPDR; repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului contestat, prin reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută anterior, respectiv aceea de director executiv adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Arad; obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariile indexate, majorate şi recalculate.
Prin sentinţa civilă nr. 432 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara a respins ca tardivă acţiunea, reţinând că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
Actul administrativ de eliberare din funcţie este unul cu caracter individual şi a fost comunicat reclamantului la data de 24 aprilie 2009, iar termenul de 30 de zile s-a împlinit la data de 26 mai 2009 [calculat conform art. 28 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 101 alin. (1) C. pr. civ.]. Or, plângerea a fost formulată 4 mai 2010, la aproape un an de la împlinirea termenului.
Potrivit art. 103 alin. (1) C. pr. civ., „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.
Aşadar, la data de 4 mai 2010, reclamantul era decăzut din dreptul de a formula plângere prealabilă şi, implicit, din dreptul la acţiune.
Reclamantul nu contestă data comunicării actului şi nici nu pretinde că a fost împiedicat să acţioneze dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa. în schimb, se apără susţinând că termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 nu curg raportat la data comunicării ordinului de eliberare din funcţie, ci la data la care s-a publicat în Monitorul Oficial decizia prin care O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională.
Curtea constată că, într-adevăr, Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 în temeiul căreia a fost emis ordinul de eliberare din funcţie a fost declarată neconstituţională prin decizia nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, pe motiv că ordonanţa însăşi ar fi neconstituţională.
Totuşi, această împrejurare nu face să fie incidente în cauză dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care instituie un termen de un an de sesizare a instanţei, calculat de la data publicării deciziei de neconstituţionalitate în Monitorul Oficial, deoarece ipoteza normei se referă la situaţiile în care ordonanţa a fost declarată neconstituţională în baza unei excepţii invocate într-o altă cauză, ceea ce nu este cazul în speţă. Neconstituţionalitatea nu a fost constatată în urma sesizării Curţii Constituţionale de către o instanţă judecătorească în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009, ci în urma sesizării unui grup de parlamentari, anterior intrării în vigoare a legii de aprobare.
Cum termenul de un an este unul de excepţie, raportat la termenele prevăzute de art. 7 şi art. 11 din aceeaşi lege (termene care reglementează cu caracter general condiţiile temporale în care poate fi sesizată autoritatea emitentă a actului presupus nelegal, precum şi instanţa de judecată), şi cum excepţiile sunt de strictă interpretare, este inadmisibil ca termenul să se aplice, prin analogie, şi în alte ipoteze decât cele strict prevăzute de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. în actualul cadru legislativ, aceasta este singura soluţie legală.
Aşa fiind, văzând că reclamantul a sesizat pârâta şi, implicit, instanţa după ce a intervenit decăderea din dreptul său la acţiune, Curtea a admis excepţia tardivităţii şi, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins acţiunea.
