Competenţa materială a tribunalelor
– Legea nr. 9/1998: art. 7
Revin spre competentă soluţionare tribunalului, ca instanţă de administrativ, acţiunile care vizează aplicarea Legii nr. 9/1998.
(Sentinţa civilă nr. 428 din 6 octombrie 2010, Secţia contencios administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 862/59/2010, la data de 27 iulie 2010, reclamantul persoană fizică a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Cancelaria Primului Ministru – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 412.019,18 lei reprezentând compensaţii băneşti acordate conform deciziei nr. 2271 din 13 noiembrie 2008 emisă de pârâtă, sumă actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data de 13 noiembrie 2008 până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii s-a arătat că este beneficiar al Legii nr. 9/1998 privind compensaţiile cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria.
Prin sentinţa civilă nr. 428 din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa materială în favoarea Tribunalului Timiş, cu motivarea că Tribunalul Timiş, Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 327 din 24 martie 2008 pronunţată în cadrul dosarului nr. 3786/30/2007, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Timişoara conform deciziei civile nr. 829 din 11 septembrie 2008, a dispus anularea ordinului prin care i-a fost redusă reclamantului suma cuvenită şi a obligat pârâta la emiterea unui nou ordin în urma căruia să valideze propunerile Hotărârii Comisiei Judeţene Timiş pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 care să cuprindă actualizarea compensaţiilor băneşti, actualizate cu indicele inflaţiei pe o perioadă cuprinsă între emiterea hotărârii şi emiterea noului ordin.
Reclamantul arată că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor s-a conformat dispoziţiilor instanţei, emiţând decizia nr. 2271 din data de 13 noiembrie 2008 prin care, urmare a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 327 din 24 martie
2008 rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 829 din 11 septembrie 2008, a anulat ordinul nr. 2354 din 5 aprilie 2006, dispunându-se plata către reclamant de compensaţii actualizate în cuantum de 412.019,18 lei.
Reclamantul a precizat că această sumă a fost actualizată începând cu data de 9 ianuarie 2001 (data emiterii hotărârii nr. 87 din 9 ianuarie 2001 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş) până la data de 13 noiembrie 2008 (data emiterii Deciziei ANRP nr. 2271 din 13 noiembrie 2008) şi că raportat la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ a promovat prezenta acţiune, văzând faptul că i se refuză punerea în aplicare a acestei decizii de care beneficiază.
Reprezentanta reclamantului consideră că Curtea de Apel Timişoara este competentă să soluţioneze cauza având în vedere calitatea de organ central al pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, apărare ce nu poate fi primită de către instanţă, întrucât, în materia contenciosului administrativ, competenţa materială a instanţei este guvernată de un criteriu valoric, şi nu de nivelul autorităţii publice care emite un act fiscal.
Mai mult, în cauză se invocă dispoziţiile Legii nr. 9/1998, lege care este specială în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, lege generală în raport cu acesta.
Astfel, art. 7 din Legea specială nr. 9/1998, stabileşte în mod imperativ modalitatea de soluţionare a cererilor de acordare a compensaţiilor şi instanţele competente ce exercită controlul judecătoresc în materie, arătând că instanţa competentă în primă instanţă este Tribunalul.
