Potrivit art. 4 alin. (2) din acelaşi act normativ: „Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz.” Prin urmare, principiul autonomiei locale include şi atribuţia autorităţilor locale, în speţa Consiliului Local al Oraşului Brezoi de a decide asupra gestionării bunurilor proprietate privată a oraşului, inclusiv prin vânzarea acestora. Asupra modului de exercitare a acestui drept, prefectul exercită un control de legalitate, nu şi unul de oportunitate, aprecierea acesteia din urmă aparţinând exclusiv autorităţilor locale, în raport de interesele comunităţii locale.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1301 din 18 mai 2012
La data de 22 august 2011, Prefectul Județului Vâlcea – P. U. a chemat în judecată Consiliul Local al Orașului Brezoi, solicitând instanței de contencios administrativ ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze Hotărârea nr. 63 din 26 mai 2011, prin care s-a aprobat scoaterea la vânzare a terenului în suprafață de 10.000 m.p., aparținând domeniului privat al orașului Brezoi și Hotărârea nr. 83/28 iunie 2011, privind aprobarea vânzării directe fără licitație publică către SC P. F. SRL a terenului menționat mai sus.
în motivarea acțiunii, a arătat că la data de 14 iunie 2011, Orașul Brezoi a înaintat Prefectului județului Vâlcea, în vederea verificării legalității potrivit art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 340/2004, Hotărârea nr. 63/26.05.2011 adoptată de Consiliul local al orașului Brezoi.
Verificând legalitatea, Prefectul Județului Vâlcea prin adresa nr. 8801/20 iunie 2011 a solicitat autorității deliberative revocarea Hotărârea Consiliului Local nr. 63/26 mai 2011, întrucât încalcă prevederile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală.
De asemenea, s-a arătat că, în ședința de consiliu local din 28 iunie 2011 autoritatea deliberativă a adoptat Hotărârea Consiliului Local nr. 83/2011 comunicată cu adresa nr. 7221/18.07.2011, prin care se aprobă vânzarea directă, fără licitație publică, către SC P. F. SRL a terenului în suprafață de 10.000 mp, nesocotindu-se dispozițiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 care dispun expres că „vânzarea, concesionarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat se face prin licitație publică”.
Autoritatea deliberativă a refuzat revocarea hotărârilor de consiliu local emise cu încălcarea dispozițiilor legale, așa cum a solicitat reclamantul și ca atare, se impune anularea acestora pe cale judecătorească.
Prin întâmpinarea de la dosar, Consiliul Local al Orașului Brezoi a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, întrucât hotărârile de consiliu local a căror anulare se solicită sunt emise cu respectarea dispozițiilor legale.
Prin sentința nr. 260/31.01.2012, Tribunalul Vâlcea – Secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Prefectul Județului Vâlcea – P. U. și a dispus anularea Hotărârea Consiliului Local nr. 83 din 28 iunie 2011, emisă de Consiliul Local al orașului Brezoi; a respins acțiunea privind Hotărârea Consiliului Local nr. 63 din 26 mai 2011; a obligat reclamantul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată către Consiliul Local al Orașului Brezoi.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 63/26 mai 2011 s-a aprobat scoaterea la vânzare a terenului în suprafață de 10.000 mp, aparținând domeniului privat al orașului Brezoi, fiind adoptată cu respectarea dispozițiilor legale, iar criticile formulate de reclamant cu privire la nelegalitatea acesteia nu se justifică.
Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia „dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel”.
La rândul său, art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală dispune: „consiliile locale hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri, ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat de interes local sau județean, în condițiile legii”.
Autoritatea deliberativă a hotărât vânzarea terenului în suprafață de 10.000 mp situat în intravilanul orașului Horezu, cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că nu există motive justificate care să atragă anularea actului administrativ ce se contestă.
Sub acest aspect autoritatea deliberativă are deplină libertate să hotărască, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, dacă înstrăinează sau nu un bun ce aparține domeniului privat al unității administrativ-teritoriale.
în ceea ce privește Hotărârea Consiliului Local nr. 83/28 iunie 2011, prin care autoritatea deliberativă a aprobat vânzarea directă fără licitație publică către SC P.F. SRL a terenului în suprafață de 10.000 mp, aparținând domeniului privat situat în intravilanul orașului Brezoi, din actele dosarului nu rezultă că s-au respectat dispozițiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.
Potrivit dispozițiilor legale menționate vânzarea, concesionarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat se face prin licitație publică.
De la această regulă legiuitorul a instituit o excepție, respectiv cea menționată de art. 123 alin. (3) și 4 din Legea nr. 215/2001, raportat la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care instituie un drept de preemțiune special în situația în care există un proprietar care cu bună credință a construit clădiri și alte spații, având în exploatare întreg terenul aferent acestor construcții.
Instanța a reținut că autoritatea deliberativă prin întâmpinarea formulată menționează că terenul de 10.000 mp este concesionat SC P.F. SRL, care pentru realizarea obiectului de activitate a construit clădiri și alte construcții, potrivit contractului de concesiune, ceea ce ar justifica aprobarea directă a vânzării în condițiile art. 123 alin. (3) și (4) din Legea nr. 215/2001.
Instanța a arăta însă că, prin adresa nr. 3988/90/2011, Oficiul de și Publicitate Imobiliară al Județului Vâlcea a comunicat instanței că nu sunt înregistrate contractul de concesiune nr. 25/07 octombrie 2005 încheiat între orașul Brezoi și SC P.F. SRL, privind terenul în suprafață de 10.000 mp și nici faptul că pe acest teren au fost edificate construcții, într-o atare situație neputându-se verifica pe bază de probe dacă s-au edificat diferite construcții, clădiri, hală de producție, anexe, drumuri de acces, care să justifice măsura dispusă de organul deliberativ, respectiv aceea de a da eficiență dreptului de preemțiune special reglementat de art. 123 alin. (3) și 4 din legea nr. 215/2001.
Sub acest aspect, Tribunalul a apreciat că Hotărârea Consiliului Local nr. 83/2011 este nelegală, întrucât documentația care a stat la baza emiterii acesteia este incompletă și nu justifică măsura scoaterii la vânzare a terenului în suprafață de 10.000 mp fără licitație publică.
Față de cele arătate, s-a apreciat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la Hotărârea Consiliului Local nr. 83/2011 se justifică.
Așa fiind, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în sensul că a anulat Hotărârea Consiliului Local nr. 83/28 iunie 2011 și a respins acțiunea privind Hotărârea Consiliului Local nr. 63/2011.
împotriva sentinței au formulat recurs reclamantul Prefectul județului Vâlcea – P.U. și pârâtul Consiliul Local al orașului Brezoi, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:
în motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ., reclamantul Prefectul Județului Vâlcea – P. U. susține că:
1. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., raportat la art. 123 din Legea nr. 215/2001, republicată privind administrația publică locală.
în dezvoltarea motivului de recurs se arată că, în mod greșit, instanța de fond, în considerentele sentinței atacate, reține că Hotărârea Consiliului Local nr. 63/2011 este legală și motivează respingerea acțiunii în hotărârea atacată doar pe dispozițiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, fără a avea în vedere că hotărârea atacată are invocat ca și temei juridic și dispozițiile art. 123 alin. (4) din același act normativ, care stabilește o situație de excepție și care poate fi aplicat doar în situația prevăzută de art. 123 alin. (3). Instanța de fond nu ține seama că, în actul administrativ nu se menționează construcțiile existente pe terenul pentru care se aprobă vânzarea pentru a se invoca ca și temei juridic prevederile art. 123 alin. (4) și a se insera art. 3 în hotărârea atacată, care prevede că hotărârea se va comunica SC P.F. SRL.
în opinia recurentului – reclamant, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 63/2011, Consiliul Local Brezoi realizează în fapt o vânzare directă către SC P.F. SRL, cu încălcarea dispozițiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală.
Instanța de fond a ignorat susținerile sale în sensul că din redactarea HCL nr. 63/26.05.2011 și din anexa acesteia nu rezultă existența unor construcții pe terenul pentru care se aprobă vânzarea pentru a se acorda un drept de preemțiune.
2. Hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea legii.
în acest sens, recurentul susține că instanța de fond nu a avut în vedere aspectul că, din redactarea actului administrativ, din actele care au stat la baza adoptării sale comunicate cu răspunsul la procedura prealabilă și din răspunsul la procedura prealabilă nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 123 alin. (4) din Legea nr. 215/2001, republicată. Astfel, în forma în care a fost redactată, Hotărârea Consiliului Local nr. 63/2011 trebuia să se întemeieze pe dispozițiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.
într-o atare situație, nu se poate verifica pe bază de probe dacă s-au edificat diferite construcții care să justifice măsura dispusă de organul deliberativ, respectiv aceea de a da eficiență dreptului de preemțiune special reglementat de art. 123 alin. (4) din Legea nr. 215/2001.
3. Instanța de fond nu a avut în vedere că documentația care a stat la baza emiterii hotărârii atacate este incompletă și nu justifică măsura scoaterii la vânzare a terenului în suprafață de 10.000 mp fără licitație publică și cu comunicarea hotărârii către SC P.F. SRL.
Recurentul – reclamant susține că, la verificarea legalității hotărârii atacate, nu a avut cunoștință nici de contractul de concesiune, care nu a fost înregistrat în condițiile legii în cartea funciară și nici de construcțiile edificate pe aceasta deoarece nu sunt evidențiate pe schița anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 63/2011.
în motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ., pârâtul Consiliul Local al Orașului Brezoi susține că:
Recurentul Consiliul Local al Orașului Brezoi a adoptat Hotărârea Consiliului Local nr. 83/2011 în baza dispozițiilor art. 123 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 215/2001, dispoziții care derogă de la regula potrivit căreia vânzarea se face doar prin licitație publică, fiind în litera și spiritul legii ca proprietarii de construcții de buna credință să poată beneficia de un drept de preemțiune la cumpărarea terenului aferent construcțiilor.
Instanța de fond, în mod contradictoriu și cu aplicarea greșită a legii, reține că nu se poate verifica, pe bază de probe, dacă s-au edificat diferite construcții pe terenul concesionat, pentru simplu motiv că la OCPI Vâlcea nu s-a înregistrat contractul de concesiune și faptul că pe acest teren au fost edificate construcții.
Recurentul susține că, faptul că acest concesionar nu a înregistrat contractul de concesiune cu construcțiile aferente la OCPI județul Vâlcea nu echivalează cu inexistența construcțiilor și a bunei credințe a constructorului, efectul acestei înregistrări fiind doar inopozabilitatea contractului de concesiune și a dreptului asupra construcțiilor față de terți. Or, Prefectul nu este un terț în cauza de față și nu există nicio altă persoană care să fi dobândit vreun drept asupra concesiunii sau asupra construcțiilor, astfel încât să poată invoca lipsa înscrierii.
Recurentul mai susține că Prefectul a luat la cunoștință de actele încheiate anterior și anume de hotărârea inițială prin care s-a aprobat concesionarea terenului, în urma căreia s-a încheiat contractul de concesiune, verificând legalitatea actelor și a recunoscut că suprafața se putea vinde fără licitație, însă a interpretat că doar suprafața strict construită ar fi fost posibil de vândut, nu și diferența până la 10.000 mp.
Prin decizia nr. 1301/R-CONT/18 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu majoritate, au fost respinse ca nefondate recursurilor declarate de reclamantul Prefectul Județului Vâlcea – P.U. și de Pârâtul Consiliul Local al Orașului Brezoi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
I. Este nefondat recursul formulat de Prefectul Județului Vâlcea, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că recurentul critică în esență nemenționarea construcțiilor existente pe terenul pentru care se aprobă vânzarea, construcții care ar justifica temeiul juridic al hotărârii atacate, respectiv prevederile art. 123 alin. (4) din Legea nr. 215/2001.
Astfel, prin hotărârea nr. 63/26.05.2011 (fila 7 dosar fond), Consiliul Local al Orașului Brezoi a aprobat, la art. 1 „vânzarea terenului aparținând domeniului privat, identificat în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în suprafață de 10000 mp., situat în intravilanul orașului Brezoi, str. Eroilor”, iar la art. 3 din hotărâre se menționează că „în scopul exercitării dreptului de preemțiune, prezenta hotărâre va fi comunicată potrivit art. 123 alin. (4), proprietarilor de bună-credință a construcțiilor edificate pe suprafața de teren prevăzute la art. 1”. în acest sens, la art. 5 din hotărâre se menționează comunicarea acesteia către SC P.F. SRL.
Din cuprinsul hotărârii menționate rezultă că, prin aceasta, nu s-a realizat o înstrăinare a terenului în cauză, ci doar s-a aprobat în principiu vânzarea terenului.
în acest sens, Curtea reține că potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală: „Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii.”.
Acest text este o aplicare a principiului autonomiei locale, astfel cum este el reglementat de dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001 potrivit căruia: „(1) Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii. (2) Acest drept se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene și președinții acestora, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.”
De asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) din același act normativ: „Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz.”
Prin urmare, principiul autonomiei locale include și atribuția autorităților locale, în speța Consiliului Local al Orașului Brezoi de a decide asupra gestionării bunurilor proprietate privată a orașului, inclusiv prin vânzarea acestora.
Asupra modului de exercitare a acestui drept, prefectul exercită un control de legalitate, nu și unul de oportunitate, aprecierea acesteia din urmă aparținând exclusiv autorităților locale, în raport de interesele comunității locale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. c) și alin. (5) lit. b), Consiliul local exercită atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului, iar, în îndeplinirea acestor atribuții, hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii.
Din perspectiva acestor texte de lege, Hotărârea Consiliului local nr. 63/26.05.2011 apare ca fiind făcută în exercitarea și în limitele atribuțiilor consiliului local de gestionare a domeniului privat al orașului.
împrejurarea că această hotărâre s-a comunicat titularilor construcțiilor edificate pe suprafața de teren, pentru ca aceștia să-și poată exercita dreptul de preemțiune prevăzut de dispozițiile art. 123 alin. (3) și (4) din Legea nr. 215/2001, nu poate atrage nelegalitatea hotărârii, pentru că nu produce în sine nicio vătămare, ci doar garantează exercitarea unui drept prevăzut de lege.
Curtea reține că prin această hotărâre, mai exact prin comunicarea sa către constructorul prezumat de bună-credință, nu s-a acordat automat un drept de preemțiune și nici nu s-a decis vânzarea către acesta, ci doar s-a aprobat, de principiu, vânzarea terenului, în condițiile și cu respectarea Legii nr. 215/2001.
Acesta este și motivul pentru care în această hotărâre nu au fost identificate construcțiile edificate pe suprafața de teren, dat fiind că hotărârea nu vizează, în această etapă premergătoare înstrăinării, regimul juridic al construcțiilor.
Prin urmare, hotărârea prin care consiliul local aprobă de principiu scoaterea la vânzare a terenului în suprafață de 10000 mp. aparținând domeniului privat al orașului Brezoi, este exercitată în limitele și cu respectarea dreptului de administrare al consiliului local asupra bunurilor proprietate privată a orașului, iar simplul fapt că această hotărâre a fost comunicată titularului unui drept de preemțiune nu prezumă automat că vânzarea se va face către acesta și nici nu produce în sine o vătămare nici a intereselor comunității locale și nici a unor eventuali terți interesați de cumpărarea terenului.
în criticile 2 și 3 de recurs, recurentul reia în esență aspectele referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 123 alin. (4), susținând că instanța de fond nu a avut în vedere că documentația care a stat la baza emiterii hotărârii nu justifică măsura scoaterii la vânzare a terenului fără licitație publică.
Or, Curtea reține că prin această hotărâre nu s-a decis scoaterea la vânzare a terenului fără licitație publică, ci doar scoaterea la vânzare a terenului, faptul că hotărârea a fost comunicată către SC P.F. SRL, neputând conduce la prezumție că înstrăinarea se va face în favoarea acesteia și, mai mult, că înstrăinarea se va face fără licitație publică, aceste aspecte formând doar obiectul Hotărârii nr. 83/2011.
Prin urmare, Curtea, reținând că Hotărârea nr. 63/26.05.2011 a fost adoptată în exercitarea dreptului Consiliului Local al orașului Brezoi de administrare și gestionare a bunurilor din domeniul privat al orașului, prevăzut de dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. c) și alin. (5) lit. b) și că prefectul are un drept de cenzură al acestei hotărâri doar cu privire la legalitatea, nu și la oportunitatea sa, urmează să constate legalitatea acestei hotărâri, respingând recursul.
II. Este, de asemenea, nefondat recursul formulat de Consiliul Local al orașului Brezoi, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 83/28.06.2011 s-a aprobat vânzarea directă, fără licitație publică, către SC P.F. SRL, a terenului aparținând domeniului privat, identificat în anexa parte integrantă din hotărâre, în suprafață de 10000 mp., situat în intravilanul orașului Brezoi, str. Eroilor, reținându-se că SC P.F. SRL este proprietar și constructor de bună-credință al clădirii edificată pe suprafața de teren care face obiectul vânzării.
Totodată, Consiliul Local și-a însușit raportul de expertiză, stabilind ca preț valoarea în lei, echivalentă la data plății cu suma totală de 70.010 euro.
Curtea reține că, potrivit art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 „Vânzarea, concesionarea și închirierea se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii.”.
Prin urmare, regula cu privire la vânzarea bunurilor din domeniul privat al orașului o constituie licitația publică.
Excepția este constituită de alin. (3) al aceluia articol potrivit căruia: „Prin derogare de la prevederile alin. (2), în cazul în care consiliile locale sau județene hotărăsc vânzarea unui teren aflat în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcții, constructorii de bună-credință ai acestora beneficiază de un drept de preempțiune la cumpărarea terenului aferent construcțiilor. Prețul de vânzare se stabilește pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul local sau județean, după caz.”
Din raportul de specialitate nr. 6486/24.06.2011, care a stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 83/28.06.2011, depus în recurs la filele 25-28 din dosar recurs, rezultă că pe terenul formând obiectul acestei hotărâri, concesionat anterior prin contractul nr. 25/07.10.2005, SC P.F. SRL a ridicat construcții cu destinația spațiu prelucrare lemn, conform autorizației de construcție nr. 73 din 27.12.2007, fără a se face o descriere a acestor construcții.
Din autorizația de construcție nr. 73/27.12.2007, depusă, de asemenea, în recurs la fila 21 din dosar, rezultă că s-a autorizat construirea unui spațiu prelucrare lemn, spațiu administrativ, uscător și anexe, din planul de situații aferent, întocmit de Biroul individual de arhitectură O.S., rezultă o suprafață construită propusă de 1631,43 mp.
în raport de aceste înscrisuri, Curtea constată că documentația stând la baza hotărârii atacate nu este de natură să justifice încadrarea în excepția prevăzută de alin. (2) al art. 123 din Legea nr. 215/2001.
Astfel, pe de o parte, nu rezultă din documentația depusă situația construcțiilor edificate pe terenul obiect al hotărârii, simpla existență a unei autorizații de construcție, care de altfel nici nu a fost depusă la instanța de fond, ci doar în recurs, la solicitarea expresă a instanței, nefiind suficientă pentru a dovedi starea de fapt actuală și concretă.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 50/1991: „Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.”
Prin urmare, legea nu atribuie autorizației de construcție o valoare probatorie în sensul dovedirii titlului de proprietate asupra construcțiilor și nici a edificării acesteia, ci doar probează existența dreptului legal de a executa lucrările de construcție.
Nu există la dosarul de fond și nu a fost depus nici în recurs vreun înscris care să probeze existența procesului verbal de recepție a lucrărilor, înscrierea acestor construcții în rolul fiscal al SC P.F. SRL, înscrierea în cartea funciară a acestor construcții.
De asemenea, în lipsa unei astfel de documentații, nu se poate stabili în ce măsură era justificată înstrăinarea întregii suprafețe de teren de 10000 mp. în raport de amploarea și dimensiunile lucrărilor de construcții efectuate.
în acest sens, nu s-ar putea susține în mod rezonabil că este suficientă existența unor construcții pe terenul concesionat, indiferent de suprafața, valoarea, importanța acestora pentru a justifica aplicarea excepției prevăzute de art. 124 alin. (2)-(4) din Legea nr. 50/1991, constând în beneficiul atribuit constructorului de bună-credință de a cumpăra fără licitație publică terenul.
O astfel de măsură de excepție este justificată prin existența unui interes nu doar al proprietarului construcțiilor în cumpărarea terenului, dar și pe existența unui interes al comunității locale, pentru care construcțiile edificate pe acest teren sunt benefice din punctul de vedere al dezvoltării intereselor economice, sociale, culturale sau de altă natură ale orașului.
Or, sub acest aspect, Curtea reține că documentația întocmită în cauză nu lasă să se deducă, nici măcar la nivelul unei sumare aparențe de legalitate, natura și importanța construcțiilor edificate pentru interesele comunității locale, pentru a justifica în vreun fel legalitatea înstrăinării fără licitație publică a terenului în favoarea constructorului acestor lucrări.
în lipsa unei astfel de documentații, măsura vânzării terenului fără licitație publică apare ca fiind una abuzivă și discriminatorie, făcută în favoarea unei persoane juridice, fără a justifica în vreun fel interesul comunității locale față de lucrările dezvoltate de aceasta sau rațiunea pentru care nu ar fi aplicabilă regula vânzării acestui teren la licitație publică.
Sunt nefondate sub acest aspect criticile formulate de recurentul Consiliul local, care susține că nu există un terț care să fi putut invoca dreptul de a cumpăra terenul.
Astfel, în lipsa unei publicități a lucrărilor și construcțiilor efectuate și în condițiile în care s-a decis ca vânzarea să se facă fără licitație publică, este evident că nicio altă persoană nu a putut cunoaște situația juridică a acestui teren, pentru a putea evalua interesul său în achiziționarea acestuia, ceea ce încalcă principiul transparenței decizionale în administrația publică.
Pentru aceste motive, reținându-se că din documentația existentă la dosarul cauzei nu rezultă necesitatea abandonării regulii prevăzute la art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 în favoarea excepției prevăzute la alin. (2) al aceluiași act normativ, nefiind probate cu elemente de minim caracter rezonabil, just și echitabil, elementele prevăzute de alin. (3) și (4) din același act normativ, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a anulat Hotărârea nr. 83/2011.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., ambele recursuri au fost respinse, ca nefondate.