– art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
În prezenţa dispoziţiilor cu caracter special cuprinse în art.14 şi art.15 din legea contenciosului administrativ care reglementează măsura provizorie de suspendare a actelor administrative, este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ cererea de ordonanţă preşedinţială, prevăzută de art. 581 C. proc. Civ.
Decizia nr. 1316/14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ
Prin cererea introdusă la Tribunalul Buzău la data de 23 iulie 2010 şi înregistrată sub nr.3335/114/2010, reclamantul M.L., a formulat,în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice cerere de ordonanţă preşedinţială, solicitând să se dispună suspendarea efectelor Deciziei nr.17 din 5 iulie 2010, emisă de Camera de Conturi Buzău, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a procedurii administrative de contestare a acesteia.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că la data de 12 iulie 2010, DGFP a efectuat plata salariilor pentru luna iunie 2010,diminuându-i drepturile salariale cu suma de 347 lei. Întrucât nu i-a fost comunicat nici un act care să justifice această reţinere, prin cererea înregistrată la DGFP sub nr.29425 din 13 iulie 2010 a solicitat conducătorului instituţiei să dispună fie îndreptarea acestei erori, fie înlăturarea abuzului de a-i reţine o sumă de bani din salariu, fără existenţa unui act administrativ emis în acest sens.Cu adresa nr.29621 din 15 iulie 2010, i s-a comunicat, la data de 20 iulie 2010, că „diminuarea drepturilor salariale pe luna iunie 2010 s-a efectuat în baza Deciziei nr.17/2010 a Camerei de conturi ”, fiindu-i comunicată şi o copie de pe aceasta. În această decizie s-a reţinut, la lit. B pct.3, că în perioada noiembrie-decembrie 2009 consilierii juridici angajaţi ai DGFP au încasat „drepturi salariale mai mari decât cele legal cuvenite potrivit legislaţiei în vigoare” deoarece „au primit nelegal contravaloarea sporului de mobilitate,în procent de 30 % din drepturile salariale brute lunare aferente funcţiei de ”.
Întrucât a considerat că această decizie este vădit netemeinică şi nelegală, la data de 23 iulie 2010, a înregistrat – sub nr.1044 – la Camera de Conturi contestaţie împotriva Deciziei nr.17 din 5 iulie 2010, în cuprinsul căreia a arătat, în esenţă, că în mod eronat s-a reţinut că sporul ce i-a fost acordat în lunile noiembrie şi decembrie 2009 ar reprezenta „spor de mobilitate”,deoarece sporul acordat a fost „spor de mobilitate şi confidenţialitate”, iar Legea nr.330/2009 nu a eliminat sporul de confidenţialitate ce i-a fost acordat prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, respectiv Sentinţa nr.100 din 20 februarie 2006 a Tribunalului Buzău.
Decizia nr.17 din 5 iulie 2010, fiind executorie, a fost pusă în de către DGFP , care i-a reţinut suma de 347 lei, reprezentând 1/3 din suma ce se pretinde a fi încasată nelegal, fără a emite un act administrativ în acest sens urmând ca până la data de 30 septembrie 2010 să i se reţină din salariu şi celelalte 2/3.
Reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, respectiv urgenţa şi vremelnicia măsurii. Prin reţinerea unei sume de bani din salariu îi este provocat un evident prejudiciu, această reţinere urmând a se aplica asupra unui salariu care este diminuat cu 25 % începând cu data de 1 iulie 2010, ceea ce îl pune în situaţia de a nu-şi mai putea achita obligaţiile de plată curente, atât către furnizorii de servicii, cât şi către instituţiile bancare de la care are contractate credite, iar vremelnicia este asigurată prin aceea că solicită suspendarea efectelor Deciziei nr.17 din 5 iulie 2010 până la soluţionarea procedurii administrative de contestare a acesteia.
Pârâta DGFP a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de ordonanţă preşedinţială, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acesteia, respectiv prevederile art.581 alin.(1) din Codul de procedură civilă.
S-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, motivele invocate de reclamant în susţinerea urgenţei nu rezultă din fapte concrete. În doctrină şi jurisprudenţă s-a precizat că este necesar ca urgenţa să persiste pe tot parcursul judecăţii, nefiind suficient ca ea să existe doar la data introducerii cererii,dar să dispară ulterior acestui moment.
Pe de altă parte, pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părţi.
Prin sentinţa nr.1052 pronunţată în data de 4 august 2010, Tribunalul Buzău a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi a dispus suspendarea efectelor Deciziei nr.17 din 5 iulie 2010, emisă de Camera de Conturi, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a procedurii administrative de contestare a acesteia.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamantul Moiseanu Lucian este funcţionar public în cadrul DGFP, fiind încadrat în funcţia de consilier juridic şi că, în urma acţiunii de „Audit financiar al contului de execuţie bugetară pe anul 2009” la DGFP, Camera de Conturi a emis Decizia nr.17 din 5 iulie 2010, constatând, la pct.3, ca abatere de la legalitate şi regularitate care a determinat producerea de prejudicii faptul că pentru perioada noiembrie-decembrie 2009 un număr de 8 consilieri juridici, angajaţi ai DGFP cu contract de muncă pe durată nedeterminată, au încasat din bugetul entităţii drepturi salariale nete mai mari decât cele legal cuvenite potrivit legislaţiei în vigoare cu suma totală estimată de 3 748,94 lei. Prin urmare, bugetul instituţiei auditate a fost prejudiciat cu suma totală estimată de 6 814, 88 lei,astfel : 3 748,94 lei reprezintă suma netă primită ca drepturi salariale necuvenite de cei 8 consilieri juridici ; 1 596,06 lei reprezintă impozitul pe salarii şi contribuţiile angajatului aferente drepturilor salariale nelegale şi 1 469,88 lei reprezintă contribuţiile angajatorului aferente drepturilor salariale brute nelegale.
Reţinându-se că suma de 6 814,88 lei, stabilită prin procesul-verbal de constatare, reprezintă o valoare estimată, s-a decis că entităţii auditate îi revine obligaţia de a stabili întinderea prejudiciului creat şi să dispună măsuri de recuperare a acestuia, urmând a avea în vedere calcularea majorărilor aferente plăţilor nelegale reprezentând spor de mobilitate, acordat consilierilor juridici.
Instanţa a constatat că termenul de realizare a acestei măsuri a fost stabilit la 31 august 2010, urmând ca despre măsurile luate şi rezultatele obţinute DGFP să comunice cel mai târziu la 10 septembrie 2010 şi aşa cum a rezultat din Adresa nr.29621 din 15 iulie 2010, în baza acestei decizii pârâta a procedat la diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului pe luna iunie 2010, precizând că astfel s-a recuperat 1/3 din suma drepturilor salariale primite nelegal, urmând ca diferenţa să fie recuperată până la 30 septembrie 2010.
Tribunalul a mai reţinut că reclamantul a contestat Decizia nr.17 din 5 iulie 2010, în condiţiile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, contestaţia sa fiind înregistrată la Camera de Conturi sub nr.1044 din 23 iulie 2010 (fila 11 din dosar) şi a solicitat instanţei, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea efectelor acestei decizii,în ceea ce îl priveşte, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a procedurii administrative de contestare a acesteia.
Instanţa de fond a apreciat că pentru suma de 347 lei, reţinută din salariul cuvenit pentru luna iunie 2010, nu a fost emis un ordin sau o dispoziţie de imputare, iar reclamantul nu şi-a asumat un angajament de plată, situaţie necontestată de pârâtă, astfel că reţinerile din salariu au fost efectuate nelegal şi nejustificat, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art.84 şi 85 alin.(1) şi (2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul .
Totodată a constatat că din prevederile art.581 alin.(1) din Codul de procedură civilă, rezultă două din condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale şi anume: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii solicitate, din aceasta din urmă rezultând cea de-a treia condiţie, şi anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul pricinii.
Tribunalul a mai reţinut că este de necontestat faptul că aparenţa de drept este în favoarea reclamantului. Urgenţa în luarea măsurii suspendării efectelor Deciziei nr.17 din 5 iulie 2010, în ceea ce îl priveşte pe reclamant este determinată de faptul că pârâta DGFP a procedat la diminuarea drepturilor salariale cuvenite pentru luna iunie 2010, fără a emite un ordin sau o dispoziţie de imputare şi fără ca reclamantul să-şi asume un angajament de plată. Paguba iminentă în patrimoniul reclamantului se va produce cu siguranţă în condiţiile în care reţinerile vor fi aplicate asupra unui salariu deja diminuat cu 25 % începând cu data de 1 iulie 2010, punându-l pe reclamant în situaţia de a nu-şi mai putea achita obligaţiile de plată curente.
În acest context caracterul vremelnic al măsurii solicitate este asigurat de faptul că reclamantul solicită suspendarea efectelor Deciziei nr.17 din 5 iulie 2010 emisă de Camera de Conturi, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulate în procedura prevăzută de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, fiind îndeplinită astfel şi condiţia neprejudecării fondului de către instanţă.
Prin urmare, reţinând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, prevăzute de art.581 alin.(1) din Codul de procedură civilă, a admis cererea formulată de reclamant şi pe cale de consecinţă a dispus suspendarea efectelor Deciziei nr.17 din 5 iulie 2010,emisă de Camera de Conturi, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a procedurii administrative de contestare a acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice, invocând ca temei de drept prevederile art.304 pct.9 şi art.3041 din Codul de procedură civilă.
Se apreciază că nici una din argumentele reţinute de către instanţa de fond, respectiv aplicabilitatea art.84 şi 85 alin.(1) şi (2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, întrucât acestea nu sunt argumente temeinice pentru a se dispune suspendarea efectelor deciziei nr.17 din 05 iulie 2010 emisă de Camera de Conturi Buzău.
S-a mai învederat că decizia anterior menţionată este executorie, recurenta punând-o în executare, procedând astfel în mod legal la reţinerile din salariu, cu atât mai mult cu cât termenul de realizare a acestei măsuri a fost stabilit la 31 august 2010, iar măsurile luate şi rezultatele obţinute instituţia trebuia să le comunice până la data de 10 septembrie 2010.
Apreciază astfel că în mod eronat instanţa de fond a considerat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale raportate la circumstanţele obiective ale cauzei şi nu a avut în vedere faptul că relevante sunt criteriile subiective.
S-a solicitat instanţei de control judiciar admiterea recursului şi pe fond respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu sunt incidente în cauză şi că a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, respectiv urgenţa şi vremelnicia măsurii.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, precum şi sub toate aspectele conform art. 3041 Cod pr.civilă, Curtea a reţinut că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează :
Reclamantul, a formulat,în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice, cerere de ordonanţă preşedinţială, solicitând să se dispună suspendarea efectelor Deciziei nr.17 din 5 iulie 2010, emisă de Camera de Conturi, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a procedurii administrative de contestare a acesteia.
Contestarea deciziei s-a făcut în baza art. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit căruia „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond (art.14 alin. 1 din Legea 554/2004).
Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond (art. 15).
În prezenţa dispoziţiilor cu character special cuprinse în art.14 şi art.15 din legea contenciosului administrativ care reglementează măsura provizorie de suspendare a actelor administrative, este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ cererea de ordonanţă preşedinţială, prevăzută de art. 581 C. proc. Civ.
Aşa cum s-a menţionat actul contestat este Decizia nr.17 din 5 iulie 2010, emisă de Camera de Conturi Buzău, suspendarea acesteia putându-se dispune numai în baza textelor de lege anterior menţionate nu pe cale de ordonanţă preşedinţială.
Suspendarea executării actului administrativ intră sub incidenţa art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, fiind o normă specială ce se aplică prioritar faţă de norma generală, astfel că, se va da eficienţă excepţiei de inadmisibilitate invocată de pârâta-intimată, urmând a se respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării actului administrativ întemeiată pe dispozoţiile art. 581 C. proc. Civ..
Faţă de cele precizate, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, a admis recursul, a modificat în tot sentinţa şi pe fond a respins ca inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
