R O M Â N I ACURTEA DE APEL GALAŢISECŢIA ADMINISTRATIV ŞI FISCALDECIZIA NR.48/RŞedinţa publică de la 31 ianuarie 2007Completul compus din:PREŞEDINTE – Dr. IOAN APOSTU – preşedinte secţie
JUDECĂTOR – VASILE SUSANUJUDECĂTOR – MARIANA I. TROFIMESCUGrefier – Zinica Enciu.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.P e n t r u a s t ă z i fiind amânată soluţionarea recursului declarat de reclamanta S.C. “OPŢIONAL” S.A. BRĂILA, cu sediul în localitatea Baldovineşti, judeţul Brăila, împotriva sentinţei nr.150/FCA/16 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.859/113/2006.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2007, care au fost consemnate în încheierea din aceiaşi zi, când instanţa având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunţarea cauzei la data de 31 ianuarie 2007.CURTEAAsupra recursului declarat de reclamanta S.C. “OPŢIONAL” SA BRĂILA împotriva sentinţei civile nr. 150/16.11.2006 pronunţată de Tribunalul Brăila.
Din actele si lucrările dosarului rezulta următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Galaţi sub nr.859/113/2006 reclamanta S.C.”OPŢIONAL”S.A. Brăila a chemat în judecată pe pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRĂILA şi GARDA FINANCIARĂ – Comisariatul Regional Brăila, solicitând ca acestea să fie obligate în solidar să-i plătească suma de 112.946 lei cu titlu sume încasate necuvenit şi actualizarea aferentă din care 1.000.000 ROL amenda + 43.180.747 rol – contribuţie CAS şi TVA.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că pârâtele au încasat aceste sume dar ulterior prin hotărâri judecătoreşti ( sentinţa civilă nr.6770/2005 a Judecătoriei Brăila şi decizia civilă nr.1675/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) s-a statuat definitiv şi irevocabil că nu datorează aceste sume. În aceste condiţii a solicitat restituirea lor întrucât pârâtele de bunăvoie nu au făcut-o. Pentru faptul că au fost încasate necuvenit sumele reclamanta a calculat valoarea reactualizată de la data încasării banilor şi până la 31.07.2006, raportat la indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică. Reclamanta a depus hotărârile invocate, calculul sumelor reactualizate, indicii preţurilor de consum, dispoziţiile de încasare a banilor de Garda Financiară şi D.G.F.P.Brăila.Prin sentinţa civilă nr. 150/16.11.2006 Tribunalul Brăila a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, reţinând că procedura urmată de către reclamantă nu este cea legala întrucât, aceasta nu s-a adresat organelor competente potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 şi OMF 1899/2004. Potrivit acestor dispoziţiuni, reclamanta trebuia sa se adreseze organului fiscal care în termen de 45 de zile era obligat să o soluţioneze.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC Opţional SA Brăila criticile sale vizând greşita respingere a acţiunii sale ca inadmisibilă.
În opinia recurentei, Codul de procedură fiscala nu conţine dispoziţiuni speciale privitoare la restituirea sumelor nedrept reţinute de organele fiscale. Pe de alta parte, dreptul său la restituire s-a născut retroactiv, chiar de la data efectuării plăţii necuvenite, astfel încât greşit au fost reţinute ca aplicabile dispoziţiunile unor acte normative adoptate mult ulterior.Analizând întregul material probator administrat in cauza, curtea constata ca sunt fondate criticile formulate, astfel încât se impune reformarea hotărârii recurate.
Printr-o incorecta si insuficientă apreciere a materialului probator administrat in cauza, tribunalul a pronunţat o soluţie nelegală si netemeinică a cărei reformare se impune. Nestabilind adevăratele raporturi juridice dintre pârti, instanţa a dat o incorecta dezlegare pricinii.
Criticile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:
Dreptul reclamantei la restituirea sumelor reţinute s-a născut la data de 28.05.2001 când a fost pronunţată sentinţa nr.90/28.05.2001 de către Curtea de Apel Galaţi, hotărâre irevocabilă prin decizia ICCJ. Cum sentinţa curţii de apel era definitivă, la acea dată ea a devenit şi executorie, dată la care s-a născut dreptul reclamantei de a solicita restituirea şi obligaţia corelativa a organelor fiscale de a executa sentinţa definitivă.
La acea dată erau aplicabile în materie dispoziţiunile OG nr. 61/1992 care stabileau în art. 9 alin. 4 garanţiile se restituie sau se ridică, după caz, de către organele competente numai în cazul în care contestaţia a fost admisă. Neexistând dispoziţiuni exprese, prin analogie textul este aplicabil şi în situaţia sumelor necuvenit încasate.
Mai precizează art. 19 alin. 1 din acelaşi text că pentru sumele de restituit, plătitorii au dreptul la dobândă.
Nici textul art. 130 alin. 2 şi nici cel al art. 144 din aceeaşi ordonanţă nu stabilesc o procedură speciala de restituire, astfel încât până la intrarea în vigoare a OG 92/2003 restituirea se putea cere pe calea dreptului comun, cale de altfel corect urmată de reclamanta.
Pe de alta parte, pe tot parcursul proceselor pârâta nu şi-a dovedit niciodată disponibilitatea de a-i restitui reclamantei sumele necuvenit reţinute, acţionând în sensul obstaculării realizării de către aceasta a creanţei pe care o avea.
Or, în aceste condiţii, curtea apreciază că în mod greşit a făcut aplicare prima instanţă unor texte care nu erau de aplicare la data când s-a născut dreptul la restituire al reclamantei. Aceasta deoarece actele normative invocate nu aveau la data adoptării lor o acţiune retroactivă, principiu de drept ignorat de Tribunalul Brăila care a pronunţat o hotărâre nelegala in sensul art. 304 pct. 9 din C. proc. Civ..
Aşa fiind, curtea urmează ca în condiţiile art. 312 din C. proc. Civ. să admită recursul declarat în cauză. Curtea nu ar putea însă dispune casarea cu trimitere căci alin. 1 al acestui text prevede modificarea sentinţei recurate şi nu casarea cu trimitere.
În consecinţa curtea urmează ca admiţând recursul să modifice sentinţa recurată în sensul admiterii acţiunii şi al obligării pârâtei la restituirea sumei pretinse de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGIIDECIDE:ADMITE recursul declarat de reclamanta S.C. “OPŢIONAL” S.A. BRĂILA, cu sediul în localitatea Baldovineşti, judeţul Brăila, împotriva sentinţei nr.150/16 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.859/113/2006.Modifică sentinţa civilă nr.150/16 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Brăila în sensul că admite acţiunea şi în consecinţă:Obligă autoritatea pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila să-i restituie reclamantei suma de 113.946 RON reprezentând plata datoriei bugetare nedatorate şi amendă contravenţională.I r e v o c a b i l ă.Pronunţată în şedinţă publică azi 31 ianuarie 2007.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.Ioan Apostu Vasile Susanu Mariana I. TrofimescuG r e f i e r,Red.IA/30.02.2007Tehno ZE/28.03.2007ex.2Fond: C.Roman