Adresă a Inspectoratului teritorial de muncă conţinând refuzul de rectificare a unei menţiuni din carnetul de muncă.


Distincţia dintre operaţiune administrativă şi act administrativ exceptat de la controlul contencios

Prin cererea înregistrată la I.T.M.H sub nr. 187 din 9 octombrie 2007 reclamanta a solicitat rectificarea menţiunii din carnetul de muncă prin care s-a notat 64 de zile de concediu fară plată în sensul radierii acestei înregistrări.

Prima instanţă a reţinut că, în speţă, adresa nr. 531 din 30 ianuarie 2007 emisă de I.T.M.H nu are caracterul unui act administrativ, astfel cum este definit de textul de lege sus menţionat şi în consecinţă nu poate fi cenzurat de instanţa de administrativ.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, în vigoare până la 1 ianuarie 2009, potrivit art. 298 alin. (3) C. muncii r efuzul de a efectua rectificările unor înscrieri se comunica celui în cauza (…), iar împotriva măsurii luate (…) titularul carnetului de muncă se poate adresa cu plângere la judecătoria in a cărei rază teritorială îşi are sediul unitatea”.

Pârâtul I.T.M.H a comunicat reclamantei ca răspuns la cererea acesteia cu adresa nr. 531 din 30 octombrie 2007 prin care arată că prin înregistrarea făcută s-au respectat prevederile legale, iar rectificările pot fi efectuate doar în cazul în care reclamanta va obţine în instanţă o hotărâre care să adeverească o altă situaţie.

Prin urmare, refuzul pârâtei de a efectua rectificările comunicat prin adresa atacată se încadrează în situaţia prevăzută de art. 8 din Decretul nr. 92/1976. art. 5 din Legea nr. 554/2004 prevăzând că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede o altă procedură judiciară.

în consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a cererii reclamantei ca inadmisibilă pe calea acţiunii în contencios administrativ este legală şi temeinică.

C.A. Alba lulia, s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 517/CA din 25 aprilie 2008

Notă: Speţa necesită două clarificări:

a) în primul rând, instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă pe considerentul că adresa atacată nu este act administrativ (ci operaţiune administrativă, neproducând efecte juridice proprii), în vreme ce instanţa de recurs a apreciat că aceasta este un act administrativ exceptat de la controlul pe calea contenciosului administrativ, căci o lege specială prevede o altă procedură judiciară. Prin urmare, instanţa de recurs ar fi trebuit cel puţin să semnaleze faptul că motivarea primei instanţe este greşită, iar nu să confirme soluţia acesteia întru totul;

b) în al doilea rând, dacă în speţă era vorba de „o altă procedură judiciară” care trebuie să se deruleze, potrivit legii speciale, în faţa unei alte instanţe (în speţă judecătoria), atunci soluţia corectă era declinarea competenţei în favoarea acestei instanţe, iar nu respingerea acţiunii ca inadmisibilă.