În această situație șansele de a confunda operaţiunea administrativă cu un veritabil act administrativ sunt mari, pentru că în conţinutul adresei provenind de la administraţie apare noţiunea de „obligaţie”. Prin urmare, particularul care consideră că administraţia a greşit când i-a atras atenţia cu privire la existenţa. în sarcina sa, a unei anumite obligaţii, se grăbeşte să se adreseze instanţei de administrativ pentru a anula această adresă. Va descoperi însă că acţiunea lui este inadmisibilă, pentru că adresa atacată nu este act administrativ. De altfel, chiar o soluţie pozitivă nu i-ar folosi la nimic căci, obligaţia care îi incumbă nu-şi arc sursa în adresa administraţiei, ci într-un act normativ, oarecare. Or. într-o atare ipoteză, sunt posibile două situaţii distincte:
a) dacă obligaţia există legal, chiar dacă adresa administraţiei care îi aduce la cunoştinţă acest lucru ar fi anulată, particularul tot ar fi pasibil ulterior de eventuale sancţiuni, căci obligaţia legală subzistă actului de anulare;
b) dacă obligaţia nu există legal, chiar dacă adresa rămâne „în vigoare”, ea nu poate conduce la schimbarea statutului juridic al particularului, putând fi. pur şi simplu ignorată.
Iată însă şi două speţe din practica judiciară.
Obiectul acţiunii deduse judecăţii instanţei de fond l-a constituit anularea notificării 60566 din 18 iunie 2007, notificare prin care i se aduce la cunoştinţă recurentei că avea obligaţia depunerii unor declaraţii fiscale.
Instanţa de fond, procedând la o interpretare corectă a legii a respins acţiunea ca inadmisibilă, având în vedere că notificarea mai sus menţionată nu are natura unui act administrativ în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, nedând naştere la raporturi juridice.
Apărarea invocată de recurent în sensul că instanţa de fond trebuia să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ nu poate fi reţinută, notificarea nefiind act de executare. De altfel, organul fiscal nu a emis încă un titlu în baza căruia să se înceapă executarea silită.
C.A. Bacău, s. com., cont. adm. şi fisc., dccizin nr. 705 din 17 octombrie 2008, in Jurindex
Notă: Speţa este sugestivă pentru două idei |)e care le-am susţinut anterior.
Astfel, terminologia utilizată de administraţie ar putea conduce la ideea că suntem în prezenţa unui act administrativ: înscrisul se numeşte notificare, iar acesta aduce la cunoştinţa particularului existenţa unor obligaţii. Termeni energici, care par a sugera exerciţiul puterii publice.
Vom ajunge însă la concluzia contrară, aceea a lipsei oricămi efect juridic, dacă vom observa că prin notificarea în cauză autoritatea administrativă nu stabileşte, ci aduce la cunoştinţă existenţa unei obligaţii care este stabilită prin lege. Prin urmare, dacă particularul se consideră „lezat” prin această notificare, considerând că nu face parte dintr-o categoric de persoane care au obligaţia de a depune declaraţii fiscale, nu are decât să ignore această notificare, care oricum nu-l poate vătăma. Căci, dacă el nu are această obligaţie, fie administraţia nu ia nicio măsură împotriva lui, fie îl sancţionează, dar atunci ceea ce îl vatămă este actul de sancţionare, care poate fi atacat în contencios administrativ.
In înţelesul Codului de procedură fiscală, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale (art. 41).
în speţă, aşa cum corcct a reţinut şi prima instanţă, adresa nr. 73607 din 25 aprilie 2007, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, nu arc natura unui act administrativ în sensul textelor legale mai sus menţionate, deoarece nu stabileşte, modifică sau stinge, prin ea însăşi, drepturi şi obligaţii.
Prin intermediul adresei respective, reclamanta a fost încunoştinţată asupra unor obligaţii către bugetul de stat constituite în anii fiscali precedenţi, în legătură cu care ea a şi formulat contestaţie la organul administrativ-fiscal competent.
Mai mult chiar, existenţa pe rolul Secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 10121/2/2006 nu face decât să confirme concluzia că adresa a cărei a fost cerută arc caracterul unei simple operaţiuni materiale tehnice, şi nu caracterul unui act administrativ unilateral producător de efecte juridice.
I.C.C.J., s. cont. adm. şi lise., decizia nr. 2423 din 12 iunie 2008, în Jurisprudenţă s. cont. adm. şi fisc., 2008, sem. I, p. 635
Notă: De acord fiind cu soluţia din prezenta speţă, credem că două observaţii sunt necesare:
a) actul administrativ-fiscal nu reprezintă altceva decât o specie de act administrativ, caracterizată prin aceea că efectele juridice pe care le produce sunt de natură fiscală: dă
naştere, modifică sau stinge raporturi juridice fiscale. în speţe similare prezentei însă,
instanţele de contencios administrativ sunt datoare să verifice nu numai dacă actul dedus judecăţii este un act administrativ fiscal, ci şi dacă, în lipsa unei asemenea calificări speciale, nu întrunesc cumva caracterele unui act administrativ. Altfel spus, este posibil ca un asemenea act emis de autorităţile fiscale să nu dea naştere unui raport juridic fiscal, ci unuia administrativ: obligaţia de a se supune unui control, etc. Iar într-o atare situaţie, este necesară verificarea legalităţii actului în cauză;
b) deşi actul administrativ-fiscal tipic este decizia de impunere, instanţele de contencios administrativ sunt datoare să verifice în ce măsură actul dedus judecăţii, chiar dacă nu îmbracă această formă, nu cumva produce efecte fiscale. De pildă, o adresă (notificare, somaţie etc.) prin care unui particular i se solicită imperativ să achite un impozit prescris sub sancţiunea executării silite, în opinia noastră întruneşte caracterele unui act de putere şi, în consecinţă, ar putea fi cenzurat sub aspectul legalităţii de către instanţa de contencios administrativ.
