Rapoartele sunt răspunsuri ale administraţiei care comunică particularului informaţii obiective, date faptice, fără niciun fel de apreciere subiectivă a autorităţii. Caracterul de operaţiune administrativă este. în această situaţie, evident, căci administraţia nu se implică deloc în relaţia cu particularul, voinţa sa nu are nicio autonomie: organul administrativ se limitează a fi o portavoce a faptelor reale. Prin urmare, răspunsul său. chiar eronat să fie, nu poate produce consecinţe juridice, căci nu-1 obligă cu nimic pe particular.
Prin adresa nr. 432 din 14 august 1996. atacată de reclamanţii S.D. şi T.A., Consiliul local a intervenit în dosarul de revendicare aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin care comunică acestei secţii, că grădina aferentă imobilului cc face obiectul revendicării, aparţinea C.A.P. Nuci şi a fost folosită ca drum de trecere, iar S.A. a primit în folosinţă doar un lot de 250 m.p., lucrând ca inginer în cadrul acestei C.A.P. Prin urmare, instanţa analizând conţinutul adresei atacate, va reţine că nu este vorba de un act administrativ, de o dispoziţie cu sancţiuni corespunzătoare, ci de o simplă comunicare a unor date, chiar dacă nu au fost cerute de instanţă, date care privesc aspecte legate de terenul în litigiu.
Trib. Bucureşti, s. cont. adm., sentinţa nr. 25/1997, în C.P.J. 1992-1998, p. 71
Adresa de confirmare sau infirmare a unei situaţii rezultate din datele pe care le deţine o autoritate publică nu este un act administrativ, deoarece prin ea însăşi nu produce efecte juridice. Această adresă este un mijloc de probă folosit într-un proces, unde putea fi combătut în condiţiile art. 167-1711 C. proc. civ. Mijloacele de probă se analizează de instanţa în afara căreia sunt administrate, neputând fi atacate separat.
C.A. Oradea, decizia nr. 179/CA din 20 iunie 2007, în 13. J. 2007, p. 341
Prin Memoriul adresat fostului Corp de Control al Primului-ministru şi datat IO ianuarie 2005, reclamantul T.M.. funcţionar public în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Dej, a semnalat săvârşirea la nivelul instituţiei a unor fapte care intră în contradicţie cu normele legale şi statutul instituţiei, solicitând să se dispună verificarea de către organele abilitate a aspectelor semnalate, cu propunerea de a fi sesizat pentru a renunţa la sistemul de stimulare a personalului prin
alte modalităţi generatoare de subiectivism şi abuz şi. respectiv, de a îmbunătăţi sistemul de salarizare a personalului propriu.
Prin adresa nr. 910.288 din 12 ianuarie 2006. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia de Public Intern a răspuns petentului T.M., referindu-se la aspcctcie semnalate prin mai multe memorii, înaintate fostului Corp de Control al Primului-ministru, Ministrului finanţelor publice (20 iulie 2005 şi 6 septembrie 2005), Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Agenţiei Naţionale a şi Dirccţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj.
în răspunsul transmis petentului se arată că, urmare a verificărilor efectuate cu privire la sesizările cuprinse în toate memoriile de mai sus. s-a constatat că organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de şef administraţie adjunct a fost organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici conform H.G. nr. 1209/2003, că în privinţa măsurilor de silită au fost depistate unele iregularităţi şi s-au dispus măsurile legale, iar cu privire la acordarea stimulentelor şi delegarea responsabilităţilor în domeniul rambursării TVA unei alte persoane nu există deficienţe.
Faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004 şi în raport cu conţinutul actului contcstat de reclamantul T.M., în mod corcct a reţinut instanţa de fond că adresa nr. 910.288 din 12 ianuarie 2006 nu întruneşte caracteristicile unui act administrativ pentru a putea fi cenzurată pc calca contenciosului administrativ.
Sc constată că adresa nr. 910.288 din 12 ianuarie 2006 nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice între reclamant şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ci reprezintă o corespondenţă administrativă supusă regimului juridic statuat prin O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Or, în contextul prevederilor Legii nr. 554/2004, corespondenţa administrativă nu poate face obiectul controlului de legalitate din partea instanţei de administrativ, practica judiciară fiind unitară în această privinţă.
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 3673 din 31 octombrie 2006, în Jurisprudenfa s. cont. adm. şi fisc., 2006, seni. II, p. 13
Notă: Aşadar, una dintre formele de activitate a administraţiei publice, neproducătoare de efecte juridice, o reprezintă corespondenţa administrativă (sau, mai exact, răspunsurile pe care le oferă administraţia la unele solicitări ale particularilor, ce i se adresează). însă, pentru a rămâne operaţiune administrativă, această corespondenţă nu trelxiie să îmbrace forma unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reprezintă un act administrativ negativ (asimilat). De pildă, dacă printr-o cerere adresată administraţiei un particular solicită anumite informaţii iar organul administrativ, printr-o adresă, îi dă un răspuns oarecare, în principiu acest răspuns nu este un act administrativ căci nu stabileşte un raport juridic între administraţie şi particular; în schimb, un răspuns negativ ferm (refuzul de a da anumite informaţii) reprezintă o manifestare de voinţă (negativă) care, încălcând un drept sau interes legitim al particularului are consecinţe juridice şi deschide, prin urmare, calea contenciosului administrativ pentru particular.
în prezenta speţă, credem că soluţia instanţei supreme este corectă. Astfel, reclamantul a „semnalat” anumite aspecte, făcând ministerului anumite propuneri. Autoritatea i-a răspuns că, în urma cercetărilor, a descoperit câteva nereguli (nu toate cele indicate de petent) şi că a luat unele măsuri. Or, raportat la această stare de fapt, este clar că particularul nu a suferit vreo vătămare prin acest răspuns care, chiar dacă nu l-a mulţumit pe deplin, nu i-a deschis calea acţiunii în anulare.
Curtea constată că sunt supuse cenzurii instanţelor de contencios administrativ doar actele administrative, aşa cum au fost ele definite. în art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004. in esenţă, este vorba despre manifestările de voinţă ale autorităţilor publice, făcute în regim de putere publică, producătoare de efecte juridice prin ele însele, dar actele contestate de către reclamantă nu satisfac această exigenţă deoarece nu produc niciun efect juridic.
Astfel, înscrisul cu nr. 5361/2007 atestă o stare de fapt ce priveşte punerea în posesie a Bisericii Reformate E. cu o suprafaţă de teren. Prin adeverinţa nr. 6648/2005 se adevereşte că o anume suprafaţă de teren se afla la un moment dat (1991) în folosinţa CAP
E. şi că a fost reconstituit dreptul de proprietate a Bisericii Reformate şi Bisericii Catolice în privinţa acelui teren. în fine, în înscrisul nr. 5360/2007 se menţionează că E.D. din E. a fost pusă în posesie în anul 1991 asupra unei suprafeţe de teren şi că aceasta posedă terenul din 1991 până în prezent. în pofida celor susţinute de reclamantă în recurs înscrisurile contestate sunt simple atestări ale unor stări de fapt: faptul punerii în posesie, durata posesiei asupra terenurilor, faptul reconstituirii dreptului de proprietate. Prin conţinutul lor aceste înscrisuri nu conferă nici dreptul de proprietate şi alte drepturi în favoarea Bisericii Reformate şi Bisericii Catolice din E. Referirea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea celor două biserici este lipsită de orice relevanţă juridică sub aspectul calificării înscrisurilor în discuţie ca actc administrative. pentru că nu menţiunea din aceste adeverinţe conferă dreptul de proprietate, ci actele adoptate de către autorităţile competente în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991. Pentru instanţa de contencios administrativ este indiferent dacă menţiunile cuprinse în acele adeverinţe sunt reale sau nu câtă vreme acestea nu sunt acte administrative, în sensul Legii contenciosului administrativ, deoarece nu este învestită cu puterea juridică de a le cenzura.
C.A. Timişoara, s. cont. adm. fisc., decizia nr. 696 din 11 iunie 2008, în Jurindex
Notă: lată cea mai clară expresie jurisprudenţială a ideilor pe care le-am susţinut anterior: trebuie făcută o distincţie netă între starea de fapt (bunăoară posesia asupra unei parcele de teren, exercitate de o persoană dintr-un anume moment), un înscris care o atestă (o adeverinţă descriind această stare de fapt) şi actul juridic care a stat la baza stării de fapt în cauză (de pildă, un titlu de proprietate). Numai ultimul ar putea fi cenzurat de către o instanţă sub aspectul legalităţii, căci numai acesta este act juridic. Desigur, o adeverinţă mincinoasă îl poate leza pe particular, dar numai pe tărâm procesual, probator, căci ar putea fi utilizat ca mijloc de probă într-un litigiu civil. însă desfiinţarea acestuia nu se face în contencios administrativ, solicitându-se anularea lui, ci, pur şi simplu prin utilizarea contraprobelor în litigiul în care acesta este invocat. De altfel, demersul contencios nu ar avea niciun sens: pentru că, în susţinerea acţiunii sale în anulare, particularul care se consideră lezat prin înscrisul în cauză va dori să prolx?ze caracterul său „ilegal” administrând proba cu înscrisuri, martori etc., deci cu aceleaşi probe pe care ar putea să le folosească şi direct în litigiul în care înscrisul blamat a fost depus iniţial.
Adresa prin care o autoritate administrativă informează potentul cu privire la demersurile făcute în vederea soluţionării cererii acestuia, nefiind emisă cu scopul de a produce prin ca însăşi cfcctc juridicc spccifice dreptului administrativ nu este un act administrativ.
C.S.J., s.c.a., decizia nr. 109 din I 6 septembrie 1991, în Repertoriu de jurisprudenfă şi doctrină română 1989-1994, voi. II, p. 234
Curtea reţine câ, în analiza naturii juridice a unui act administrativ, esenţiale sunt efectele juridicc pe care le produce, natura măsurilor dispuse în conţinutul sau, iar nu forma sau denumirea.
în atare condiţii, actul administrativ trebuie delimitat de adresele, precizările sau circularele care nu fac decât să expună o opinie, un punct de vedere, tară a modifica ceva în ordinea juridică existentă, sau să aducă la cunoştinţa destinatarilor un fapt sau o decizie administrativă.
Nu trebuie ignorată împrejurarea că autorităţile publice nu sunt angrenate numai în raporturi de drept administrativ, ci şi în raporturi juridice aparţinând altor ramuri de drept (dreptul constituţional, dreptul civil, dreptul muncii, dreptul familiei etc).
Legea nr. 554/2004 reglementează două categorii de acte administrative asimilate: refuzul unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, conform art. 2 alin. (2) din lege şi contractele administrative, potrivit art. 2 alin. (I) lit. c).
Faţă de sus-menţionatele argumente, legate de înţelesul dat noţiunii de act administrativ prin dispoziţiile cuprinse în art. 2 lit. c) din lege, Curtea reţine că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a procedat la admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi. în consecinţă a dispus respingerea acţiunii ca inadmisibilă, atât timp cât. prin adresa nr. 25541/2.083 MC din 3 octombrie 2007 emisă de B.-E.C, intimata a informat recurenta în calitatea sa de solicitant al unor informaţii – cererea nr. 12330 din 22 august 2007-, cu privire la situaţia de fapt privind măsurile dispuse pentru mărfurile aflate în containerele N. (…)-8 şi N. (…)-9.
Prin această adresă nu s-a dat naştere, modificat sau stins raporturi juridice şi nici scopul emiterii ci nu a fost executarea sau organizarea executării legii.
C.A. Constanţa, s. cont. num., fam. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 456/C.A. din 25 septemlxie 2008, în Jurindex
Notă: Soluţia este corecta, însă se impune o precizare: dacă nota care a făcut obiectul litigiului se referă la o „situaţie de fapt”, deci cuprinde informaţii obiective, natura sa juridică este aceea de ra/xtrt, deci nu de aviz, aşa cum încearcă instanţa de recurs să acrediteze atunci când voriîcşte despre „o opinie”, „un punct de vedere” conţinut în scriptul provenit de la administraţie, care ar presupune, aşadar, o oarecare componentă subiectivă. Desigur, în această speţă observaţia noastră nu are consecinţe practice.
