Instanţa sesizată cu cererea de suspendare este obligată ca, prin hotărârea sa, să ţină seama de necesitatea obţinerii unui echilibru adecvat între interesele individuale ale cetăţenilor şi interesul public (acela al respectării dreptului de a se asigura spaţii locative unui număr semnificativ de tineri, anume restul de titulari ai acestui drept conform HCL Sector 2 nr. 18/2009), un
instrument important în acest sens fiind dat de testul proporţio-nalităţii. în acest sens, punând în balanţă, pe de o parte, interesul reclamantei de a stopa în totalitate efectele hotărârii a cărei suspendare o solicită, iar, pe de altă parte, interesul public reţinut în speţă, se constată că interesul public primează în raport cu interesul privat al reclamantei, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat, paguba poate să nu existe în final, în cazul admiterii acţiunii în anulare şi a petitului privind obligarea pârâţilor la includerea reclamantei la poziţia nr. 34.
C.A. Bucureşti, secţia a Vlll-a administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 82/11.01.2010
Prin încheierea dată în şedinţa publică de la 10.06.2009, tribunalul a dispus suspendarea executării actului administrativ reprezentat de hotărârea nr. 18/2009 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, apreciind că sunt întrunite cerinţele art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004. S-a apreciat că sunt întrunite ambele cerinţe ale art. 14, cazul bine justificat rezidând în aceea că în cadrul răspunsului la plângerea prealabilă pârâtul nu a analizat totalitatea actelor depuse de reclamantă în stabilirea punctajului, iar cerinţa pagubei iminente fiind îndeplinită cât timp hotărârea emisă este un act premergător emiterii hotărârii de validare a ordinii de prioritate, cu consecinţa imediată a încheierii contractelor de închiriere cu persoanele calificate, fiind imposibilă întoarcerea executării hotărârii şi imposibilitatea punerii în în eventualitatea admiterii acţiunii.
împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, pârâţii autorităţi publice.
Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ, curtea constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poată să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond.
Definiţia legală a sintagmei de pagubă iminentă este dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Articolul 15 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de
reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat; în acest caz, instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei; cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii de fond.
In speţa de faţă, curtea considcră că nu sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „In cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond’.
In acest sens sunt şi prevederile Recomandării nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanele particulare cointeresate în această decizie să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi fară ca, astfel, să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
In aceste condiţii, curtea constată că, atât din Recomandarea nr. R(89)8 din 13.09.1989, evocată, cât şi din cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă fară echivoc că exerciţiul dreptului unei persoane, fizice sau juridice, de a obţine suspendarea provizorie a executării unui act administrativ, este condiţionat dc îndeplinirea de către aceasta a două condiţii cumulative, respcctiv condiţia existenţei unui caz bine justificat şi condiţia nevoii de a se preveni producerea unei pagube iminente, dificil sau imposibil dc a mai fi reparată în viitor.
De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. s) şi t) din acelaşi act normativ defineşte paguba iminentă ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”, precum şi cazurile bine justificate care constau în „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Astfel, existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Practic, bucurându-se de prezumţia de legalitate, bazată, la rândul său, pe prezumţiile de autenticitate şi veridicitate, actul administrativ este executoriu din oficiu, fiind el însuşi titlu executoriu. Datorită acestui specific, devine necesară suspendarea executării lui atunci când este contestat din punctul de vedere al legalităţii, iar prin executare s-ar provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituţia contenciosului administrativ.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, aşadar, o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât, în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Cele două condiţii legale (cazul bine justificat şi paguba iminentă) nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului justificat, de admitere a suspendării provizorii.
Pe lângă aceste două condiţii, motivele suspendării trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice, astfel spus trebuie să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalităţii actului contestat.
In speţă, curtea constată că reclamantul nu a furnizat în concret suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reţinerea că în cauză ar exista un caz bine justificat, având în vedere argumentele părţilor, cu atât mai mult un caz bine justificat care să fie continuat dc prefigurarea unei pagube iminente în înţelesul legii.
Curtea ţine seama de faptul că, pentru a dispune suspendarea, este, într-adevăr, necesar să se constate că evitarea producerii pagubei nu se poate realiza decât prin această măsură provizorie. Or, în speţă, paguba poate fi reparată în urma judecării fondului litigiului, contrar reţinerii instanţei de fond, demersul reclamantei fiind acela dc a i se repartiza o prin închiriere, ce poate fi încununat cu succes în cazul admiterii acţiunii în fondul litigiului.
în plus, în speţă, curtea iterează faptul că instanţa sesizată cu cererea de suspendare este obligată ca, prin hotărârea sa, să ţină seama de necesitatea obţinerii unui echilibru adecvat între interesele individuale
ale cetăţenilor şi interesul public (acela al respectării dreptului de a se asigura spaţii locative unui număr semnificativ de tineri, anume restul de titulari ai acestui drept conform HCL Sector 2 nr. 18/2009), un instrument important în acest sens fiind dat de testul proporţionalităţii. In acest sens, punând în balanţă, pe de o parte, interesul reclamantei dc a stopa în totalitate efectele hotărârii a cărei suspendare o solicită, iar, pe de altă parte, interesul public reţinut în speţă, se constată că interesul public primează în raport cu interesul privat al reclamantei, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat, paguba poate să nu existe în final, în cazul admiterii acţiunii în anulare şi a petitului privind obligarea pârâţilor la includerea reclamantei la poziţia nr. 34.
Prin urmare, găsind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ, raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, a admis recursul, a modificat încheierea atacată, iar, pe fond, a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Notă: A se vedea şi decizia nr. 3800 din data de 2 noiembrie 2006, pronunţată de I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care se arată: „în analiza excesului de putere, nu poate fi ignorată ideea că în raporturile de drept administrative primează interesul public, ce vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, precum şi realizarea competenţelor autorităţilor publice”.
