Achiesarea Camerei Deputaţilor la pretenţiile formulate. Necesitatea dovedirii prejudiciului moral
Legea nr. 7/2006 C. civ., art. 998-999
1. La stabilirea cuantumului indemnizaţiei la încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare este necesar să se aibă în vedere salariile de bază, precum şi toate sporurile, respectiv de vechime, de stabilitate, de confidenţialitate şi pentru condiţii vătămătoare.
Pentru calcularea eronată a drepturilor care se cuveneau, s-a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele angajării răspunderii civile delictuale, în condiţiile în care reclamantul a formulat cererea de acordare a diferenţei abia în 30 octombrie 2008, iar pârâta a răspuns la 25 noiembrie 2008, poziţia acesteia la momentul respectiv fiind rezultatul interpretării neunitare date de însăşi Curtea de Apel Bucureşti prevederilor art. 71 din Legea nr. 7/2006 , pentru ca, după conturarea soluţiei, în lumina practicii I.C.C.J., pârâta să achieseze la pretenţiile cuvenite reclamantului în modalitatea de calcul impusă de interpretarea dată de instanţa supremă.
2. Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând o atingere adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, ş.a.m.d., iar reclamantului îi revine sarcina probei, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Soluţia adoptată asupra petitului principal, ţinând seama de conduita părţilor (reclamantul solicitând acordarea diferenţei în discuţie numai la 30 octombrie 2008, iar pârâta achiesând ulterior la pretenţiile sale, în limita impusă de prevederile legale incidente în materie) şi faptul că reclamantul nu a dovedit existenţa vreunui prejudiciu moral au determinat respingerea, în mod corect, a capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale.
I.C.C.J., s. de cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1477 din 16 martie 2010
Prin sentinţa nr. 2153/2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată şi precizată de reclamantul H.R., în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaţilor, prin care solicita obligarea acesteia la plata dife-
rcnţei între indemnizaţia la încetarea raportului de serviciu prin pensionare în condiţiile Legii nr. 7/2006, ce i se cuvenea în mod legal, şi cea efectiv plătită, precum şi a unor daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Pârâta Camera Deputaţilor a achiesat la pretenţiile reprezentând diferenţa salarială între indemnizaţia cuvenită (egală cu 7 salarii lunare brute impozabile) şi cea plătită (de 7 salarii lunare de bază), în condiţiile în care salariul lunar brut se compune din salariul de bază la care se adaugă sporurile – de vechime, de stabilitate, de confidenţialitate şi pentru condiţii vătămătoare – şi din care se scad contribuţiile (asigurări sociale, de sănătate, fond şomaj) şi fară a fi incluse compensarea pentru concediul de odihnă.
In consecinţă, a reţinut instanţa de fond că petitul principal se impune a fi respins, cu menţiunea constatării recunoaşterii de către pârâtă a dreptului reclamantului la suma de 7122 RON şi precizarea achitării acestei sume.
In ceea ce priveşte capătul având ca obiect daunele morale, prima instanţă a reţinut, de asemenea, că se impune a fi respins, în raport cu soluţia dată capătului principal, dar şi ţinând seama că, referitor la suma de 7122 RON, nu se poate reţine întrunirea cerinţelor angajării răspunderii civile delictuale, în condiţiile în care reclamantul a formulat cererea de acordare a diferenţei abia în 30 octombrie 2008, iar pârâta a răspuns prin adresa nr. 56c din 25 noiembrie 2008, poziţia acesteia la momentul respectiv fiind rezultatul interpretării neunitare dată de însăşi Curtea de Apel Bucureşti prevederilor art. 71 din Legea nr. 7/2006, pentru ca, după conturarea soluţiei, în lumina practicii I.C.C.J., pârâta să achieseze la pretenţiile cuvenite reclamantului în modalitatea de calcul impusă de interpretarea dată de instanţa supremă.
împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în sensul obligării Camerei Deputaţilor la achitarea în cel mai scurt timp a prejudiciului creat, în cuantum de 10578,96 lei.
In motivarea recursului s-au susţinut, printre motivele de recurs, că neacordarea daunelor morale nu este justificată în condiţiile în care petitul principal nu putea fi respins şi că suma cuvenită nu a fost achitată nici la 2 ani de la pensionare.
Prin decizia civilă nr. 1477/2019, înalta Curte a reţinut că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate:
Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând o atingere adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, ş.a.m.d.
In conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantului, care trebuie să dovedească, potrivit regulilor din dreptul comun, existenţa prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit al faptei pârâtului, săvârşită de acesta cu vinovăţie şi a raportului de cauzalitate dintre respectiva faptă şi prejudiciul suferit.
în speţă, în raport cu soluţia adoptată asupra petitului principal, ţinând seama de conduita părţilor (reclamantul solicitând acordarea diferenţei în discuţie numai la 30 octombrie 2008, iar pârâta achiesând ulterior la pretenţiile sale, în limita impusă de prevederile legale incidente în materie) şi în condiţiile în care reclamantul nu a dovedit existenţa vreunui prejudiciu moral încercat de acesta, capătul de cerere având ca obiect plata unor daune morale a fost corect soluţionat.
Faţă de cele expuse, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu
aplicarea corectă a legii, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
