În conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, „(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (…) d) au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea in conformitate cu legea”.
În speţă, instanţa de fond a reţinut, temeinic şi legal, că la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, în calitatea sa de administrator al debitoarei SC C. SRL, pârâtul intimat a ataşat balanţa de verificare, situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, conturile de profit şi pierderi şi datele informative, cerinţele art. 28 alin. (1) lit. a) şi f) din fiind îndeplinite.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 634 din 18 octombrie 2012
Prin sentința nr. 453 din 22.02.2012 Tribunalul Bihor a respins ca nefondată cererea formulată de creditorul B.A. în contradictoriu cu pârâtul P.E.D.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Reprezentând o formă specială de răspundere civilă delictuală, răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 poate fi antrenată în măsura în care la ajungerea în stare de insolvență a debitorului au contribuit administratorii, directorii, cenzorii și oricare altă persoană prin una dintre faptele expres și limitativ prevăzute de lege. Fiind o excepție de la dreptul de gaj general al creditorilor, ea are un caracter excepțional putând fi antrenată numai în limitele și în măsura în care sunt întrunite condițiile amintite.
Astfel, din examinarea prevederilor art. 138 alin. (1) lit. d), a rezultat că antrenarea răspunderii se poate face dacă administratorii au ținut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Toate cele trei ipoteze presupun comiterea faptelor cu intenție ce trebuie să fie dovedită prin probe convingătoare care să ducă la concluzia încălcării prevederilor legale în materia contabilității.
La cererea de deschidere a procedurii insolvenței pârâtul, în calitatea sa de administrator al debitorului SC C. SRL, a atașat balanța de verificare, situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, contul de profit și pierdere și datele informative. Art. 28 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 85/2006 prevăd în mod expres ce documente contabile trebuie atașate cererii de deschidere a procedurii insolvenței în ipoteza în care ea este formulată de către debitor.
Comparând reglementarea legală cu actele contabile depuse de către pârât, judecătorul sindic a reținut că a fost respectată în întregime prevederea amintită. Trimiterea generală pe care creditorul o face la nedepunerea actelor contabile nu poate fi reținută în acest context cu atât mai mult cu cât nici nu a fost întocmit de către lichidatorul judiciar vreun raport din care să rezulte cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență. Tocmai de aceea, judecătorul sindic a considerat că nu este incidentă ipoteza invocată de către creditor, astfel încât va respinge cererea ca nefondată.
împotriva acestei sentinței, a declarat recurs recurenta creditoare B.A., solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii în angajarea răspunderii organelor de conducere ale SC C. SRL.
A arătat că documentele contabile la care face referire judecătorul sindic au fost depuse de către administratorul societății odată cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței. Acestea privesc o balanță de verificare aferentă lunii iulie 2010, respectiv a situației financiar-contabile aferente anului 2010. Din acest motiv administratorul judiciar a considerat aceste documente insuficiente, formulând o notificare la adresa administratorului pentru a depune integral și la zi documentele contabile ale societății.
A mai arătat că odată cu cererea de deschidere a procedurii, administratorul a depus o declarație pe proprie răspundere prin care a arătat că societatea deține bunuri, obligându-se să atașeze o listă cu acestea, dar nu a făcut acest lucru, motiv pentru care și administratorul judiciar și recurenta au fost în imposibilitate obiectivă de a analiza situația economico-financiară a societății pentru a identifica modalitățile legale prin care să se realizeze lichidarea averii debitorului.
în concluzie, a apreciat că administratorul societății se face vinovat cu rea-intenție de nedepunerea documentelor financiar-contabile ale societății, împrejurare care atrage prezumția judiciară, în baza art. 1203 din vechiul Cod civil, că acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea sau a ținut una fictivă, respectiv ascunde actele contabile.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza art. 3041C.proc.civ., instanța a apreciat recursul declarat de recurenta B.A. ca nefondat, pentru următoarele considerente:
în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, „(1) în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (…) d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea”.
în speță, instanța de fond a reținut, temeinic și legal, că la cererea de deschidere a procedurii insolvenței, în calitatea sa de administrator al debitoarei SC C. SRL, pârâtul intimat P.E.D. a atașat balanța de verificare, situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, conturile de profit și pierderi și datele informative, cerințele art. 28 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 85/2006 fiind îndeplinite.
De asemenea, corect a apreciat judecătorul sindic că trimiterea generală pe care o face creditoarea reclamantă la nedepunerea actelor contabile nu poate fi reținută în acest context, cu atât mai mult cu cât nici nu a fost întocmit de către lichidatorul judiciar vreun raport din care să rezulte cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență.
Mai mult, invocarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006 este lipsită de relevanță în răspunderea prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. d) din lege, de vreme ce art. 28 instituie o obligație procedurală de depunere a unor documente, după ce a intervenit starea de insolvență, respectiv atunci când însăși debitoarea formulează o asemenea cerere. Dispozițiile art. 28 din Legea nr. 85/2006 instituie o obligație procedurală născută în cadrul procedurii insolvenței, respectiv după sesizarea tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ce se circumscrie obligației prevăzute de art. 129 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ. de a proba pretențiile și apărările, în timp ce faptele prevăzute la dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 au natura unor aspecte de drept substanțial, respectiv acestea constituie elemente materiale ale faptelor ilicite pretinse a fi fost săvârșite de persoanele răspunzătoare, fapte anterioare oricărei sesizări a instanței, necesare pentru atragerea răspunderii speciale cu caracter derogatoriu de la dreptul comun, reglementată de legea specială.
Nu se justifică nici invocarea prevederilor art. 1203 din vechiul Cod civil, de vreme ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere.
în consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 312 C.proc.civ. raportat la prevederile legale menționate în cuprinsul prezentei decizii, curtea de apel a respins recursul declarat de recurenta B.A., ca nefondat.
