În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cauzei deduse judecăţii. Aceasta este expresia aplicării principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, iar nerespectarea lui şi pronunţarea unei soluţii care nu vizează obiectul cauzei echivalează cu necercetarea fondului.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 172 din 8 februarie 2011
Prin Sentința nr. 963/24.09.2010, Tribunalul Mureș a hotărât: respingerea excepției inadmisibilității cererii; admiterea cererii reclamantei P.D.; admiterea cererii de chemare în garanție formulate de pârâta D.G.F.P. Mureș împotriva A.F.M.; obligarea pârâtei să-i restituie reclamantei taxa pe poluare în sumă de 2.479 lei și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 9 martie 2010 și până la restituirea sumei; obligarea chematei în garanție să-i vireze pârâtei suma de 2.479 lei, reprezentând taxa pe poluare, cu dobânda legală aferentă.
în considerentele Sentinței s-au reținut, în esență, următoarele aspecte:
– excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă, este neîntemeiată, dat fiind că acțiunea nu are ca obiect anularea unui act administrativ-fiscal, ci plata unei sume de bani care, în opinia reclamantului, a fost încasată ilegal; potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri ori de efectuare a unei operațiuni administrative necesare exercitării sau protejării unui drept/interes al său legitim, precum și orice persoană care, în situațiile de mai sus, urmărește repararea unei pagube, se poate adresa instanței judecătorești de contencios administrativ; pe de altă parte, Decizie de calcul al taxei pe poluare nu reprezintă un titlu de creanță, în sensul art. 110-111 din O.G. nr. 92/2003, ci un act constatând efectuarea unui calcul;
– reclamanta a achitat suma de 2.479 lei – taxă pe poluare, pentru înmatricularea autoturismului Volkswagen, cumpărat din Republica Federală Germania, înmatriculat în această țară, dar neînmatriculat în România; reclamanta a solicitat restituirea taxei, dar pârâta i-a respins cererea pe considerentul că nu a formulat contestație în temeiul dispozițiile art. 205, 207 din O.G. nr. 92/2003;
– taxa pe poluare a fost introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008, înlocuind taxa de primă înmatriculare prevăzută de Legea nr. 343/2006, iar autoturismul reclamantului nu intra în categoriile exceptate prin lege de la plata taxei pe poluare; obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără distincție între cele produse în țară și cele produse în afara acesteia sau între cele noi și cele „second-hand”; potrivit art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008, actul normativ a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, taxa fiind datorată numai pentru autovehiculele cu privire la care se face prima înmatriculare în România – esențială fiind, deci, distincția legiuitorului între autoturismele deja înmatriculate în țară și cele care provin din țări U.E. și se înmatriculează pentru prima dată în România;
– instanța a apreciat că taxa pe poluare reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar argumentul privind satisfacerea unei cerinței obligatorii a interesului public nu poate fi primit, mai cu seamă față de faptul că prin Tratatul C.E. s-a creat o „nouă ordine juridică” în dreptul internațional care are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă (art. 148 alin. (2) din Constituție); art. 90 T.C.E. (art. 110 TUE) interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor;
– un stat membru U.E. nu poate impune, nici în mod direct și nici în mod indirect, taxe interne – asupra produselor unui alt stat membru -, altele decât cele impuse produselor interne similare; apărările pârâtei, referitoare la faptul că autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele de aplicare a tratatelor constitutive ale U.E. nu pot fi reținute, instanța fiind obligată să dea prioritate prevederilor comunitare;
– pentru repararea integrală a prejudiciului, reclamantei i s-a acordat și dobânda legală prevăzută de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 – C.proc.fisc.;
– cererea de chemare în garanție a fost admisă întrucât, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare constituie la bugetul Fondului pentru Mediu gestionat de către A.F.M.;
– în ce privește dobânzile, Tribunalul a apreciat că acestea rămân în sarcina pârâtei căreia îi revine culpa procesuală pentru refuzul soluționării cererii de restituire a taxei pe poluare.
împotriva Sentinței nr. 963/24.09.2010 au formulat recurs pârâta D.G.F.P. Mureș și chemata în garanție A.F.M., ambele solicitând admiterea căii de atac, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Pârâta D.G.F.P. Mureș a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ. și a expus, în esență, următoarele argumente: Tribunalul nu putea respinge excepția inadmisibilității cererii, în condițiile în care reclamanta-intimată nu a înțeles să uzeze de calea administrativă de atac, potrivit dispozițiilor art. 205 din O.G. nr. 92/2003; prima instanță a considerat în mod greșit că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt discriminatorii față de art. 25, 28, 90 din Tratatul C.E.; referitor la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, a afirmat că acestea sunt obligatorii numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului; taxa de poluare este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, deci obligativitatea achitării acesteia subzistă, cu atât mai mult cu cât instituirea ei a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană; prin instituirea taxei pe poluare nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 T.C.E. deoarece această taxă nu poate fi asimilată impozitelor interne, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, de la toți proprietarii de autoturisme care, prin înmatricularea acestora, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și contribuie, astfel, la poluarea mediului; în ce privește data de la care s-au acordat dobânzile, recurenta s-a referit la termenul instituit de art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, raportat la art. 117 alin. (2) sau la art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Chemata în garanție, A.F.M., a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și a enumerat, în esență, următoarele motive: taxa instituită de O.U.G. nr. 50/2008 este în acord cu principiile comunitare, actul normativ stabilind măsuri care corespund pe deplin prevederilor art. 90 TCE, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal; există numai atunci când se protejează produsele interne în detrimentul celor provenind din statele membre U.E., iar o astfel de situație nu a fost creată prin O.U.G. nr. 50/2008 care prevede că taxa de poluare se plătește, în egală măsură, pentru autovehiculele produse în țară, ca și pentru cele produse în afara țării – evident, cu aplicarea unor criterii obiective de stabilire a taxei; în plus, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei; C.J.C.E. a afirmat, repetat, că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor „second-hand” importate, cu condiția acele taxe să respecte art. 110 T.C.E. (fost art. 90 T.C.E.); A.F.M. nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel că nu poate fi obligată la plata unei dobânzi legale.
Prin întâmpinarea depusă la 26 ianuarie 2011, reclamanta – intimată a solicitat a se dispune respingerea recursurilor întrucât diferența de 7.439 lei, stabilită prin Decizia nr. 26536/24.09.2009 este nejustificată deoarece autoturismul a fost achiziționat din Germania anterior datei de 15 decembrie 2008, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluționarea recursului potrivit motivelor invocate, precum și potrivit regulilor statornicite de dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., a reținut următoarele aspecte:
Prin cererea introdusă la 5 martie 2010, reclamanta a solicitat anularea ca netemeinică și nelegală a Deciziei nr. 303/07.01.2010, emisă de D.G.F.P. Mureș, prin care s-a soluționat contestația reclamantei împotriva Deciziei de stabilire a diferențelor de taxă pe poluare pentru autovehicule nr. 26536/24.09.2009, în sensul respingerii contestației. Prin această din urmă Decizie s-a stabilit o diferență de taxă pe poluare în sumă de 7.439 lei, în sarcina reclamantei.
Prin întâmpinarea depusă la 21 mai 2010, pârâta a făcut referire clară la Decizia atacată, solicitând respingerea acțiunii și menținerea Deciziei nr. 303/07.01.2010 ca temeinică și legală. Tot astfel, prin încheierea pronunțată la 26 mai 2010, Tribunalul a dispus emiterea unei adrese către pârâta D.G.F.P. Mureș pentru a depuse la dosar toate actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 303/07.01.2010.
Deși obiectul cauzei, conturat conform principiului disponibilității, l-a constituit anularea actului administrativ (Deciziei) emis cu ocazia soluționării contestației reclamantei – suma contestată fiind de 7.439 lei, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cererii reclamantei. Așadar, Tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea Deciziei nr. 303/07.01.2010 a D.G.F.P. Mureș – Biroul Soluționare Contestații și nu a analizat suma cu privire la care obligația de plată stabilită este considerată, de către reclamantă, ca fiind nelegală, ci s-a referit doar la suma de 2.479 lei, stabilită printr-o altă Decizie, dispunând restituirea acestei sume.
în consecință, Curtea a admis recursurile, a casat Sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Mureș – art. 312 alin. (1) teza I, alin. (5) teza I C.proc.civ.
