Anulare act administrativ fiscal privind taxa de poluare pentru autovehicule. Refuz nejustificat de soluţionare a cererii. Modificarea temeiului juridic al acţiunii în recurs


Împrejurarea că reclamantul este nemulţumit de răspunsul primit prin adresă de la organul fiscal nu poate conduce la reţinerea unui refuz nejustificat al autorităţii de a soluţiona o cerere, întrucât stabilirea conţinutului răspunsului constituie, în toate cazurile, a prerogativă a autorităţii publice (care se exercită însă cu respectarea dispoziţiilor legale).

Secţia comercială şi administrativ fiscal, Decizia nr. 318 din 24 februarie 2011

Prin cererea adresată Tribunalului Bacău și înregistrată sub nr. 1889/110/2010, reclamantul P.G. a chemat in judecata D.G.F.P. Bacău, si A.F.P. Bacău pentru ca, prin hotărârea ce o va da, instanța să anuleze actele administrativ fiscale privind taxa de poluare pentru autovehicule, emise de pârâte si obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3607 lei, achitată cu chitanța nr. 1247054/28.04.2009, in baza Deciziei nr. 80213/23.02.2009, reprezentând contravaloare taxă de poluare, calculată conform dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 și a dobânzilor legale aferente, calculate de la data înscrierii până la data restituirii efective.

Reclamantul a arătat ca a achiziționat un autoturism second-hand, marca Mercedes, din Uniunea Europeana, înmatriculat prima data in C.E. in anul 2004 și că, pentru a-si putea înmatricula autoturismul pe teritoriul României a fost obligat să achite suma de 3607 lei ,taxa de poluare.

Consideră ca această taxă contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene, care prevede că „nici un stat nemembru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natura mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.

Acest articol, în interpretarea reclamantului, limitează libertatea statelor in materie fiscala de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste.

Consideră că modul de aplicare a taxei demonstrează un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din statele din Comunitatea Europeana, în scopul reînmatriculării in România, în situația în care ele au fost deja înmatriculate în tara de proveniență.

Aduce ca și argument practica C.J.C.E. într-o speță similară, împotriva Austriei, care a condiționat importul autovehiculelor de ocazie, înmatriculate în alt stat membru, de satisfacerea unor condiții de mediu si zgomot prevalându-se de norme de drept comunitar derivate, cu argumentul ca măsura are ca scop protejarea cetățenilor Austriei de poluarea pe care ar produce-o acest tip de autoturisme.

Depune chitanța de încasare a taxei auto, cererea adresata Administrația Finanțelor Publice Bacău de restituire a taxei, la data de 10.02.2010, răspunsul A.F.P. prin care aceasta susține că nu există o reglementare legală pentru restituirea taxei.

Prin întâmpinare, A.F.P. Bacău solicită respingerea cererii, având în vedere art. 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 și susține că reclamantul ar trebui să facă dovada ca a achiziționat autoturismul înainte de 15.12.2008 si să facă dovada radierii din tara de origine a autovehiculului sau dovada înmatriculării provizorii de autoritatea competenta din țara respectivă. Consideră că nu sunt încălcate normele si principiile comunitare, prin normele în cauză nefiind protejată industria internă.

D.G.F.P. Bacău ridică excepția lipsei procedurii prealabile. Susține că deciziile de calcul al taxei pentru autovehicule sunt acte administrative fiscale si ca urmare se contestă, sub sancțiunea decăderii în 30 zile de la data comunicării conform art. 207 C.fisc.

Invocă și excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece decizia de calcul a taxei a fost emisă de către Administrația Finanțelor Publice Bacău, iar reclamanta nu a făcut dovada a niciunui act administrativ emis de către D.G.F.P. Bacău.

Pe fond susține respingerea cererii motivat de faptul ca taxa in cauza nu contravine principiilor si legislației europene.

Prin sentința civilă nr. 369/14.06.2010, Tribunalul Bacău a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău și, în consecință, a respins cererea formulată împotriva acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală pasivă. Totodată, a respins cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, a admis excepția prescrierii dreptului de a formula plângere prealabilă și a constatat prescris dreptul de a formula procedura prealabilă. Pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant.

în motivarea sentinței se rețin următoarele argumente:

Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice Bacău restituirea sumei reprezentând contravaloare taxă de înmatriculare, nu Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău. Reclamantul nu a indicat nici un act administrativ fiscal emis de către această din urmă instituție, a cărui anulare să o solicite. Ca urmare, instanța a admis excepția și a respins cererea formulată împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

în ceea ce privește excepția prescrierii dreptului de a formula procedura prealabilă ridicată de către instanță, s-au reținut următoarele:

La pag. 8 dosar există o solicitare a reclamantului adresată Administrația Finanțelor Publice Bacău, prin care se solicita restituirea taxei. La aceasta cerere a răspuns Administrația Finanțelor Publice Bacău. Instanța, chiar daca ar considera acest înscris ca îndeplinind condițiile unei proceduri administrative prealabile, (chiar daca a fost prost îndreptată), nu poate trece peste faptul ca aceasta a fost înaintată mult peste termenul de 30 zile prevăzut în codul de procedură fiscală. Decizia de stabilire a taxei de poluare in vederea înmatriculării autoturismului este un act administrativ fiscal. Reclamantul nu a notificat renunțarea la procedura prealabilă, adresându-se in termen direct instanței , ci a formulat cererea în cauză la data de 10.02.2010, în condițiile în care taxa a fost achitată la data de 28.04.2009.

Este adevărat că dreptul comunitar prevalează asupra dreptului intern, dar pentru a invoca acest principiu trebuiesc respectate procedurile administrative prevăzute de dreptul intern, în termenele legale. Procedura prealabilă prevăzută pentru contestarea actelor administrative fiscale nu contravine legislației și principiilor comunitare, atât timp cât există posibilitatea contestării acestora. Termene de prescripție a dreptului la acțiune și proceduri prealabile obligatorii există în toate sistemele de drept comunitar, ele neaducând atingere substanței dreptului. Dacă titularul dreptului stă în pasivitate și nu își reclamă dreptul în termenele prevăzute de actele normative, aceasta ține de principiul disponibilității. Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția și a constatat prescrierea dreptului de a formula procedura prealabila. în aceste condiții, această procedură fiind obligatorie, (dacă nu se notifica renunțarea la ea cu investirea în mod direct a instanței de judecată), instanța a respins cererea reclamantului.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P.G., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C.proc.civ., solicitând modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii excepției reținute de tribunal și admiterii cererii așa cum a fost formulată.

în motivarea recursului se arată că instanța de fond a fost în eroare cu privire la obiectul acțiunii și la temeiul juridic, în condițiile în care cererea reclamantului viza refuzul nejustificat al Administrației Finanțelor Publice Bacău de a soluționa o cerere, respectiv cererea de restituire a sumei percepute nelegal, pe care pârâta, prin adresa comunicată, a refuzat în mod nejustificat să o soluționeze.

Așa fiind, susține recurentul, temeiul juridic al acțiunii sale este art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, curtea constată nefondat recursul de față, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Deși recurentul-reclamant susține că obiectul acțiunii cu care a investit instanța era constatarea refuzului nejustificat al autorității pârâte de a soluționa o cerere, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, curtea constată că, în realitate, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat anularea actelor administrativ-fiscale privind taxa de poluare și restituirea sumei achitate cu acest titlu.

Reclamantul a precizat, în finalul cererii, că a încercat rezolvarea conflictului pe cale amiabilă, notificând pârâta în acest sens, iar aceasta, prin Adresa nr. 38359/11.02.2010 nu a dat curs solicitării sale. Totodată, prin motivele cererii de chemare în judecată se expun argumente care justifică, în opinia reclamantului, nelegalitatea actelor administrativ contestate, prin care s-a stabilit și s-a menținut obligația sa, de a plăti taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 (ale cărei norme ar fi în contradicție cu dispozițiile Tratatului Curții Europene).

Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede următoarele: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale”.

Teza a II-a a textului prevede că: „de asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționare în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri”.

Art. 2 lit. h) din Lege definește „nesoluționarea în termenul legal a unei cereri” drept faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul de 30 zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen. La art. 2 lit. i) se definește „refuzul nejustificat de a soluționa o cerere” ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”.

Față de dispozițiile legale menționate, se impun următoarele observații:

Actul administrativ unilateral ce poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ îmbracă două forme: actul administrativ tipic, respectiv acea manifestare unilaterală de voință a autorității, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice și actul atipic, care se exprimă în doctrină prin sintagma „tăcerea administrației publice” și care include situația în care autoritatea nu răspunde în termen legal unei plângeri prealabile sau refuză nejustificat să soluționeze o cerere. în cazul actului administrativ atipic, obiectul acțiunii în contencios administrativ întemeiată pe art. 8 alin. (1) teza a II-a nu poate fi decât constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii și obligarea autorității pârâte la emiterea actului solicitat.

Ori este evident că în speță nu s-a formulat o cerere întemeiată pe art. 8 alin. (1) teza a II-a, reclamantul arătând clar în acțiune că la plângerea sa a primit Adresa nr. 38359/11.02.2010, pe care a înțeles să o atace în instanță.

împrejurarea că reclamantul este nemulțumit de răspunsul primit prin adresă nu poate conduce la reținerea unui refuz nejustificat al autorității de a soluționa o cerere, întrucât stabilirea conținutului răspunsului constituie, în toate cazurile, a prerogativă a autorității publice (care se exercită însă cu respectarea dispozițiilor legale).

Față de aceste considerente, curtea constată că prima instanță a stabilit corect obiectul acțiunii și temeiul juridic al acesteia , astfel că nu sunt întemeiate criticile din recurs. De altfel, curtea observă că soluționarea cauzei de către instanța de fond s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) C.proc.civ., iar o modificare a obiectului și temeiului juridic al cererii în recurs ar fi inadmisibilă, potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C.proc.civ..

Pe cale de consecință, constatând că în cauză nu au incidență motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C.proc.civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., curtea a respins recursul reclamantului ca nefondat.

(Judecător Vera Stănișor)