În motivarea acţiunii în contencios fiscal, reclamanta a arătat că prin raportul de inspecţie fiscală, organele fiscale au reţinut că în relaţia comercială pe care a avut-o cu SC „Zefir Internaţional” SA Bucureşti, în perioada 01.01- 30.04.2005, nu putea beneficia de scutirea TVA aferentă facturilor: 3491368 din 25.01.2005 în valoare de 858.454.520 lei, nr. 3491360 din 27.01.2005 în valoare de 356.760.320 lei, nr. 3491379 din 01.02.2005 în valoare de 348.148.480 lei, nr. 3491465 din 29.03.2005 în valoare de 240.273.000 lei şi nr. 3491497 din 22.04.2005 în valoare de 358.488.900 lei deoarece nu sunt îndeplinite cerinţele de la art. 4 din OMF nr. 1846/2003 şi nici cele ale art. 2 din acelaşi act normativ.
A mai arătat reclamanta, că societatea nu se află în ipoteza prevăzută de art. 4 din OMF nr. 1846/2003 în fapt fiind îndeplinite cerinţele articolului nr. 2 al. 3 lit. „b” din acelaşi ordin întrucât societatea exportatoare, SC „ZEFIR INTERNAŢIONAL” SA Bucureşti a efectuat exportul produselor sale către beneficiarul extern în baza contractului comercial nr. 8 din 03.12.2004, facturile au fost emis de societate însă întocmirea declaraţiilor vamale s-a făcut de societatea exportatoare, lipsa unor menţiuni privind denumirea producătorului nefiindu-i imputabile.
Pârâta DGFP a judeţului Botoşani , prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii în contencios fiscal, deoarece potrivit art. 2 al. 3 din OMFP nr. 1846/2003, aplicarea scutirii de TVA pentru exporturi sau alte operaţiuni similare se face numai dacă potrivit contractului încheiat între producătorul bunurilor şi exportator, expediţia sau transportul bunurilor către beneficiarul extern se face direct de la producător, ceea ce nu este cazul în speţă.
Tribunalul Botoşani – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 84 din 20.03.2006 a admis acţiunea în contencios fiscal, a anulat decizia nr. 39 din 14.10.2005 emisă de DGFP a judeţului Botoşani şi decizia de impunere nr. IV/7102/3 din 25.07.2005.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din contractul încheiat între părţile în litigiu rezultă indubitabil că bunurile produse de SC „Jatex” SA Botoşani sunt destinate exclusiv exportului, existând întocmite şi facturile fiscale emise de unitatea exportatoare şi că aceste documente fac dovada că bunurile exportate au fost produse de reclamantă fiind îndeplinită astfel cerinţa prevăzută de art. 2 lit. ”b” pct. 3 din OMF nr. 1846/2003 referitoare la completarea rubricii 31.
A mai reţinut prima instanţă că necompletarea rubricii 31 de către exportatoare nu este imputabilă producătorului şi constatarea organului fiscal referitoare la neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 2 din OMF nr. 1846/2003 urmează să fie înlăturată, iar acţiunea în contencios fiscal admisă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta DGFP a judeţului Botoşani care a arătat că sentinţa este nelegală deoarece reclamanta nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 2 al. 3 din OMFP nr. 1846/2003 pentru a beneficia de scutire TVA, deoarece expediţia şi transportul bunurilor către beneficiarul extern nu s-a făcut direct de la producător, iar reclamanta nu a dovedit conform art. 2 al. 3 lit. „b” că există încheiat contract cu unitatea exportatoare, cu factură fiscală emisă de unitatea exportatoare şi copia declaraţiei vamale de export din care să rezulte că s-a acordat liberul de vamă conform reglementărilor vamale în vigoare, în care la rubrica 31 se înscrie denumirea producătorului şi localitatea.
Recursul se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 al. 3 din OMFP nr. 1846/2003 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de TVA pentru exporturi sau alte operaţiuni similare prevăzute la art. 143 al. 1 şi la art. 144 al. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, beneficiază de scutire TVA, dacă potrivit contractului încheiat între producătorul bunului exportator, expediţia şi transportul bunurilor către beneficiarul extern se face direct de la producător, iar potrivit dispoziţiilor art. 2 al. 3 lit. „b” din ordinul citat, producătorul bunului justifică regimul de scutire cu : contractul încheiat cu unitatea exportatoare, factura fiscală emisă către unitatea exportatoare şi copia de pe declaraţia vamală de export din care să rezulte că s-a acordat liberul la vamă conform reglementărilor vamale în vigoare, în care la rubrica 31 se înscrie denumirea producătorului şi localitatea.
Este evident faptul că legiuitorul a înţeles prin dispoziţiile art. 2 al. 3 lit. „b” din OMFP nr. 1846/2003 să dispună ca producătorul bunului să justifice regimul de scutire TVA dacă îndeplineşte cumulativ cerinţele arătate. Ori, reclamanta, aşa cum rezultă din lucrările dosarului nu îndeplineşte cumulativ cerinţele prevăzute de art. 2 al. 3 lit. „b” din ordinul citat. Astfel din contractul de prestări servicii pentru export nr. 8 din 03.12.2004 intervenit între părţile în litigiu rezultă că livrarea tricotajelor executate de prestator ( SC JATEX SA Botoşani) se face către beneficiarul exportator ( SC ZEFIR INTERNAŢIONAL SA Bucureşti), ceea ce demonstrează că expediţia şi transportul bunurilor către beneficiarul extern nu s-a făcut direct de la producător aşa cum cer dispoziţiile art. 2 al. 3 din OMFP nr. 1846/2003.
Rezultă că expediţia şi transportul bunurilor producătorului s-a făcut de la beneficiarul exportator şi nu direct de la producător şi din declaraţiile vamale, potrivit cărora la rubrica expeditor este înscris SC ZEFIR INTERNAŢIONAL SA cu sediul în Bucureşti, Şoseaua Iancului nr. 90.
În fine nici la rubrica 31 din declaraţiile vamale întocmite nu este înscrisă denumirea producătorului şi localitatea, astfel cum cer dispoziţiile legale precizate.
Nu poate fi primită susţinerea reclamantei cum că necompletarea rubricii 31 din declaraţia vamală cu numele şi sediul producătorului, este culpa beneficiarului exportator, deoarece reclamanta avea obligaţia să ceară exportatorului înscrierea corectă a rubricilor din declaraţia vamală, ştiut fiind că în caz contrar nu va beneficia de scutire TVA, urmând să înscrie în facturile întocmite pentru livrările respective, TVA-ul aferent.
Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că în mod corect organul de control fiscal a reţinut prin raportul de inspecţie fiscală din 22.07.2005 că reclamanta nu se încadrează în scutirea de TVA prevăzută de art. 126 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi de art. 2 şi 4 din OMFP nr. 1846/2003 şi că în mod justificat a fost respinsă contestaţia promovată de reclamantă prin Decizia nr. 39 din 14.10.2005, motiv pentru care în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 al. 1 cod pr. civilă, a admis recursul declarat de pârâtă, şi în rejudecare, a respins ca nefondată acţiunea în contencios fiscal promovată de reclamantă, pentru anularea deciziei nr. 39 din 14.10.2005 şi a deciziei de impunere nr. IV/7102/3 din 25.07.2005.
