– Legea nr. 15/1990;
-H.G. nr. 834/1991.
Verificarea legalităţii actului administrativ în discuţie implică verificarea înde-plinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 15/1990 şi de H.G. nr. 834/1991, respectiv: a) terenul să se afle în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora şi b) terenul să fie necesar desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate.
în speţă, reclamanta consideră actul administrativ ca fiind nelegal emis întrucât, la data emiterii, terenul se afla doar în detenţia precară a pârâtei SC X. SA, şi mai mult, acesta nu era necesar obiectului său de activitate, dovada acestui fapt fiind dată de demolarea ulterioară a tuturor construcţiilor.
Sigur, datoria oricărui avocat este să prezinte instanţei silogismul care să-i garanteze reuşita. Iar acesta ia, de multe ori, forma unui sofism. De această dată, din premisa majoră că terenul este în momentul de faţă loc viran, cumulată cu premisa minoră că numai terenul necesar pentru desfăşurarea activităţii societăţii comerciale nou-înfiinţate poate face obiectul atestării dreptului de proprietate, reclamanta concluzionează că certificatul de atestare a fost nelegal emis. însă reclamanta ne-a propus o premisă minoră adevărată, dar nerelevantă, aceea că terenul este în momentul de faţă viran. Aşa încât silogismul devine sofism şi nu poate fi reţinut de instanţă pentru suficientul motiv că reclamanta nu a dovedit că terenul era viran la data emiterii certificatului, dată la care se apreciază îndeplinirea condiţiilor anterior menţionate.
(Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de administrativ şi fiscal,
sentinţa nr. 37 din 20 februarie 2009)
Prin cererea înregistrată cu nr. 117/39/2008 la Curtea de Apel Suceava, reclamanta H.M. a chemat în judecată pârâtele Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti, SC X. SA Suceava prin lichidator, SC Y. SRL Suceava şi SC Z. SRL, solicitând a se constata nulitatea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 0212 emis de Ministerul Industriilor la data de 31 mai 1993 în favoarea SC X. SA Suceava în limita suprafeţei de 2.500 mp teren din totalul suprafeţei de 303.505 mp, prin excluderea acestei suprafeţe de teren, identică cu p. 5510/100 din CF 6674 a com. cad. nedefinitive Burdujeni, din certificatul de atestare sus-menţionat, precum şi suspendarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara suprafeţei de 2.500 mp teren, situat în trupul „După gară”, din intravilanul mun. Suceava, pe care l-a dobândit prin moştenire de la P.N.D.(D.), căsătorită B., conform certificatului de moştenitor nr. 889/1995 eliberat de fostul Notariat de Stat al judeţului Suceava, în calitate de fiică.
Arată că autoarea sa a deţinut acest teren, în proprietate, până în anul 1962, când a fost inclus în C.A.P. Burdujeni, iar prin sentinţa civilă nr. 972 din 12 martie 1997 a Judecătoriei Suceava s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru acest teren.
în baza acestei sentinţe, a efectuat o expertiză tehnică extrajudiciară pentru identificarea vechiului amplasament al terenului, în vederea punerii în posesie, expertiză efectuată de ing. T.P., aflat în evidenţa Biroului de expertize de pe lângă Tribunalul Suceava. Din această expertiză rezultă că suprafaţa de 2.500 mp teren, proprietatea sa, se identifică cu parcela 5510/100 din CF 6674, care, în prezent, este proprietatea pârâtei SC Z. SRL Bucureşti.
Din suplimentul la raportul de expertiză menţionat mai sus rezultă că acest teren a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 0212 emis la data de 31 mai 1993 de Ministrul Industriilor în favoarea SC Mobstrat SA Suceava.
Mai arată reclamanta că, potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991, pentru emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea unei se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiţii:
1. Terenul să se afle în patrimoniul unităţii respective la data constituirii ei în societate comercială;
2. Terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării lor să fie necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate.
în speţă însă, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în litigiu, nu erau îndeplinite aceste cerinţe legale, deoarece terenul nu era în patrimoniul SC X. SA Suceava, acesta fiind un detentor precar. De asemenea, nu era necesar obiectului său de activitate, dovadă că ulterior toate clădirile acestei societăţi au fost demolate, terenul fiind viran.
După constituirea SC X. SA în societate comercială, în baza Hotărârii AGEA nr. 2 din 19 martie 2002, aceasta s-a asociat cu SC Domus SRL Bucureşti, înfiinţând SC Moldo Mex SRL, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J 33/279/2002, aducând ca aport în societate secţia de mobil şi scaune şi terenul.
La data de 5 iunie 2002, SC Y. SRL a cerut, în baza actului constitutiv al acestei societăţi, înscrierea din CF 623 a corn. cad. Burdujeni a parcelelor 389/12 şi 389/14, din proprietatea SC X. SA, în proprietatea ei, reprezentând contribuţia SC X. SA, la înfiinţarea noii societăţi, deşi la cartea funciară nu există niciun act de cesiune între cele două societăţi şi nici actul constitutiv al SC Y. SRL, pentru a verifica dacă aceasta a cu aport în natură la această societate. Pârâta SC Y. SRL s-a înscris în CF 3010 Burdujeni 3010 cu parcelele 389/12 şi 389/14, dezlipite de la CF 623 a corn. cad. Burdujeni, proprietatea SC X. SA, apoi cu parcelele 318/19 şi 389/31, şi, ulterior, şi cu alte parcele ce au fost proprietatea SC X. SA.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6602 din 28 noiembrie
2006, pârâta SC Y. SRL a vândut pârâtei nr. 4 suprafaţa de 66.442 mp teren din terenul pe care 1-a dobândit de la SC X. SA, în care este inclus şi terenul în litigiu, după ce, în prealabil, a demolat construcţiile care se aflau pe acest teren.
Prin întâmpinare, pârâta SC Z. SRL a solicitat respingerea cererii, în principal ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, apreciind ca lipsită de interes cererea de suspendare a actului administrativ contestat.
întrucât excepţia de inadmisibilitate şi cererea de suspendare au fost soluţionate de instanţă prin încheieri interlocutorii în care au fost analizate pe larg argumentele părţilor, Curtea nu va relua argumentele acolo expuse.
Solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, pârâta SC Z. SRL Bucureşti a arătat în esenţă că, potrivit Legii nr. 15/1990 şi H G. nr. 834/1991, atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea societăţii comerciale este condiţionată de faptul existenţei acestora în patrimoniul societăţii la data înfiinţării acesteia şi de a fi necesar societăţii în vederea desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate, concluzie ce rezultă şi din deciziile de speţă ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 967 din 5 martie 2004), astfel încât certificatul în discuţie a fost emis cu respectarea legii. Pârâta arată, de asemenea, că titlul opus de reclamantă nu are valoarea unui titlu de proprietate, caracterul relativ al hotărârii judecătoreşti excluzând orice obligaţie în sarcina beneficiarului certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a dobânditorilor subsecvenţi, această hotărâre nefiind opozabilă pârâţilor din prezenta cauză.
în cauză a formulat întâmpinare şi pârâta SC Moldo Mex SRL Suceava, arătând în esenţă că reclamanta nu a produs un titlu de proprietate, în vreme ce la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea autoarei pârâtei au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 15/1990 şi ale H G. nr. 834/1991.
Cererea este neîntemeiată şi a fost respinsă pentru următoarele considerente:
Actul contestat de reclamantă prezintă fără îndoială o natură juridică complexă, fiind, din perspectiva procedurii de emitere şi a celei de contestare, un act administrativ individual şi, din perspectiva beneficiarului său şi a efectelor sale juridice, un act constitutiv de proprietate.
Alegând contestarea actului pe calea contenciosului administrativ, reclamanta a beneficiat de condiţii avantajoase în ce priveşte dovedirea interesului în promovarea acţiunii, fiind nevoită să justifice doar o pretenţie de proprietate asupra unei părţi a terenului înscris în certificatul de atestare a cărui nelegală emitere se invocă.
în acelaşi timp, cauza dreptului său (causa debendi) nu poate fi valorificată dincolo de bariera impusă de procedura pe care a ales să acţioneze, instanţa de contencios administrativ urmând a fi învestită cu o pretenţie întemeiată pe prevederile Legii contenciosului administrativ.
Mai exact, dacă analiza acestei instanţe nu a vizat pretenţia de proprietate a reclamantei decât în măsura necesară pentru confirmarea existenţei interesului de a formula cererea, analiza actului administrativ contestat va viza în mod natural îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru emiterea acestui act, analiză ce va fi circumscrisă momentului emiterii actului.
Verificarea legalităţii actului administrativ în discuţie implică verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 15/1990 şi de H G. nr. 834/1991, respectiv: a) terenul să se afle în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora şi b) terenul să fie necesar desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate.
în speţă, reclamanta consideră actul administrativ ca fiind nelegal emis întrucât, la data emiterii, terenul se afla doar în detenţia precară a pârâtei SC Mobstrat SA Suceava, şi mai mult, acesta nu era necesar obiectului său de activitate, dovada acestui fapt fiind dată de demolarea ulterioară a tuturor construcţiilor.
Sigur, datoria oricărei avocat este să prezinte instanţei silogismul care să-i garanteze reuşita. Iar acesta ia, de multe ori, forma unui sofism. De această dată, din
premisa majoră că terenul este în momentul de faţă loc viran, cumulată cu premisa minoră că numai terenul necesar pentru desfăşurarea activităţii societăţii comerciale nou-înfiinţate poate face obiectul atestării dreptului de proprietate, reclamanta concluzionează că certificatul de atestare a fost nelegal emis. însă reclamanta ne-a propus o premisă minoră adevărată, dar nerelevantă, aceea că terenul este în momentul de faţă viran. Aşa încât silogismul devine sofism şi nu poate fi reţinut de instanţă pentru suficientul motiv că reclamanta nu a dovedit că terenul era viran la data emiterii certificatului, dată la care se apreciază îndeplinirea condiţiilor anterior menţionate.
Cât priveşte susţinerea reclamantei că terenul nu era în patrimoniul pârâtei SC X. SA Suceava la data emiterii certificatului, motivat de faptul că era doar un detentor precar al acestuia, câteva precizări sunt necesare.
Pe de o parte, detenţia precară, născându-se întotdeauna dintr-un titlu legal sau convenţional (locaţiune, comodat, depozit) în baza căruia detentorul este îndreptăţit să exercite stăpânirea materială a bunului, ce corespunde în mod natural unui drept cu conţinut patrimonial, face în mod evident parte din patrimoniul celui care o exercită.
Pe de altă parte, dacă, în pofida unei exprimări nefericite, reclamanta a vrut să afirme în fapt că pârâta SC X. SA Suceava a intrat în posesia terenului în mod abuziv (prin uzurpare), nici acest aspect nu are relevanţă, posesia, fie ea de bună sau de rea-credinţă, având de asemenea conţinut patrimonial.
în realitate însă, reclamanta încearcă să adauge textului de lege circumstanţe şi condiţionări pe care acesta nu le prevede. Pentru că nici Legea nr. 15/1990 şi nici H.G. nr. 834/1991 nu fac distincţie între terenurile ce fac obiectul constituirii dreptului de proprietate prin emiterea certificatului de atestare în raport de modul în care aceştia au intrat în administrarea fostelor unităţi economice de stat, respectiv cu sau fără titlu.
în orice caz, părăsind terenul speculaţiilor asupra conţinutului noţiunii de patrimoniu, Curtea consideră necesar să facă câteva aprecieri particulare.
Potrivit susţinerilor reclamantei, terenul în cauză, în suprafaţă de 2.500 mp, se suprapune în parte pe o suprafaţă de 484.393 mp, pe care, după anul 1961, s-a dezvoltat zona industrială a oraşului Suceava, mai exact cu suprafaţa de 303.505 mp pentru care a fost emis certificatul contestat.
în vederea realizării acestui obiectiv, Statul Român a trecut în proprietatea sa suprafaţa de teren anterior menţionată, decretul de neindicând în cuprinsul său pe autoarea reclamantei.
Potrivit susţinerilor aceleiaşi reclamante însă, cu terenul în discuţie, autoarea sa, P.N.D., s-a înscris în C.A.P. Burdujeni, acesta fiind probabil motivul pentru care reclamanta a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi nu o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, procedură în cadrul căreia ar fi putut invoca o expropriere în fapt. Aşa încât, faţă de situaţia de fapt ce constituie fundamentul pretenţiei deduse judecării – preluarea terenului de către C.A.P. Burdujeni, Curtea observă că eventuala preluare fără titlu putea fi criticată de reclamantă pe calea asigurată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, procedură pe care aceasta nu a înţeles să o urmeze şi în nici într-un caz în contestaţia formulată împotriva unui act administrativ unilateral, act care, aşa cum am demonstrat, a fost emis cu respectarea condiţiilor edictate pentru validitatea sa.
