Prin sentinţa nr. 1625/2012 din 26 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.
S-a admis excepţia prescripţiei dreptului de a stabili obligaţiile fiscale aferente anului
2005.
S-a admis acţiunea formulată de reclamantul NA, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi.
S-au anulat deciziile de impunere nr.2385/31.10.2011 şi nr.2386/31.10.2011 emise de CAS Mehedinţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat s-a reţinut că este neîntemeiată fiind respinsă.
Pentru a exista lucru judecat potrivit art.1201 trebuie să existe tripla identitate cerută de text: de persoane, de obiect şi de cauză, fiind necesar ca prima hotărâre rămasă definitivă să fi rezolvat în fond procesul dintre părţi.
În cauză nu există identitate de obiect între cauza de faţă şi dosarul nr.181/101/2011.Astfel, în dosarul de faţă sunt contestate deciziile de impunere nr. ACC 2385/31.10.2011 şi nr. ACC 2386/31.10.2011, iar în dosarul nr.181/101/2011 a fost contestată decizia de impunere nr. ACC 1791/13.12.2010 şi prin urmare nu poate exista autoritate de lucru judecat.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului de a stabili obligaţiile fiscale aferente anului 2005 s-a reţinut că este întemeiată fiind admisă.
art.91 alin.1 din OG nr.92/2003 prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
Conform alin.2 al aceluiaşi articol termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin.1 începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală.
Dreptul pârâtei de a stabili contribuţia FNUASS pe anul 2005 s-a prescris, termenul de prescripţie de 5 ani a început să curgă la data de 01.01.2006 şi se împlinea la data de
01.01.2011, iar decizia de impunere a fost emisă la data de 31.10.2011, după împlinirea acestui termen.
Cu privire la acest termen de prescripţie nu s-a făcut dovada că a fost întrerupt sau suspendat, iar actele de îndeplinite anterior emiterii acestei decizii au fost anulate prin sentinţa nr. 800/30.06.2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 4019/101/2011, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.
Fiind o obligaţie fiscală prescrisă, în mod greşit, pârâta a procedat la emiterea deciziei de impunere nr. ACC 2386/31.10.2011 referitoare la obligaţia de plată principală (contribuţia la FNUASS aferentă anului 2005) şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestei obligaţii.
Mai mult decât atât prin sentinţa nr. 229/24.03.2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.181/101/2011, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului reclamantul a fost exonerat de plata sumei de 5631 lei reprezentând contribuţie FNUASS, dobânzi şi penalităţi pe perioada 2005-2009.
Deşi nu este reglementată ca atare, totuşi, unul dintre efectele hotărârii judecătoreşti este puterea de lucru judecat.
În esenţă, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.
Prin sentinţa nr. 229/24.03.2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr.181/101/2011 s-a statuat cu privire la obligaţia reclamantului de a plăti contribuţia FNUASS aferentă perioadei 2005-2009 şi obligaţiile accesorii în sensul exonerării reclamantului de plata acestora, iar aceasta hotărâre judecătorească nu mai poate fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară.
În ceea ce priveşte decizia de impunere nr. ACC 2385/31.10.2011 referitoare la obligaţia de plată principală (contribuţia la FNUASS aferentă perioadei 2006-2009) şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestei obligaţii s-a reţinut că prin sentinţa anterior menţionată reclamantul a fost exonerat de plata contribuţiei FNUASS aferentă acestei perioade şi pe cale de consecinţă nu mai putea fi emisă o nouă decizie de impunere pentru aceeaşi obligaţie fiscală principală la care să se calculeze obligaţii fiscale accesorii până la momentul emiterii deciziei.
Nu se poate reţine că prin hotărârea judecătorească anterior menţionată a fost anulată decizia de impunere numai pentru nerespectarea condiţiilor de formă, situaţie în care putea fi emisă o nouă decizie de impunere cu acelaşi obiect, atâta timp cât în dispozitivul hotărârii judecătoreşti se menţionează că reclamantul este exonerat de la plata sumei de 5631 lei, sumă ce a fost stabilită prin decizia contestată şi anulată, iar puterea de lucru judecat şi puterea a hotărârii judecătoreşti privesc dispozitivul hotărârii judecătoreşti, iar nu considerentele acesteia.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE MEHEDINŢI, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta susţine că în mod greşit instanţa de fond a constatat ca fiind prescris dreptul de a stabili obligaţii fiscale aferente anului 2005 întrucât chiar dacă actele de executare emise la 11.05.2011 au fost anulate, conform Decretului nr. 167/1958 prescripţia a fost întreruptă la data de 11.05.2011 astfel că la data emiterii Deciziei nr. ACC 2386/31.10.2011 era în termen pentru a emite decizia de impunere.
Arată recurenta că în mod greşit instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat, întrucât prin sentinţa anterioară, respectiv sentinţa nr. 229/2011 pronunţată în dosarul nr. 181/101/2011, nu s-a stabilit faptul că reclamantul nu datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi nici că-l exonerează pe contribuabil de plata contribuţiei la FNUASS pentru perioada respectivă, iar potrivit art.216 din Cod procedură fiscală, în situaţia în care se admite contestaţia împotriva unui act administrativ fiscal se decide anularea totală sau parţială a actului atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal, ce va avea în vedere considerentele deciziei de soluţionare.
Susţine recurenta că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că exonerarea de plata unei sume de bani, stabilită printr-o decizie de impunere anulată judecătoresc este echivalentul exonerării de plata contribuţiei la F.N.U.A.S.S. înlăuntrul termenului de prescripţie, întrucât prin art.218 Cod procedură fiscală legiuitorul a statuat posibilitatea încheierii unui nou act administrativ fiscal, după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă, chiar dacă prin decizia de soluţionare a contestaţiei actul administrativ fiscal a fost desfiinţat.
Recurenta învederează că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra Deciziei nr. 433/31583/21.12.2011, prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva celor două decizii de impunere contestate, lucru obligatoriu conform practicii de casare.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, dar şi potrivit art.3041 Cod Procedură Civilă , Curtea reţine:
Reclamantul intimat a contestat două decizii de impunere, respectiv decizia nr. A.C.C. 2383 din 31.10.2011, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale în cuantum de 4.523 (debit şi accesorii) aferente perioadei 2006-2009 şi decizia A.C.C. nr. 2386/31.10.2011 ce cuprinde obligaţii fiscale în sumă de 1.430 lei (debit şi accesorii) pentru anul 2005, susţinând în esenţă că,pentru perioada 2005-2009 există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care a fost exonerat de plata obligaţiilor la F.N.U.A.S.S. şi că oricum pentru anul 2005, obligaţiile fiscale sunt prescrise.
Instanţa de fond,prin soluţia pronunţată, a reţinut ca fiind prescris dreptul pârâtei de a stabili contribuţia la F.N.U.A.S.S. pe anul 2005 şi-n consecinţă nelegală decizia de impunere A.C.C. nr. 2386/31.10.2011, iar in ceea ce priveşte decizia de impunere
nr.A.C.C.nr.2385/31.10.2011,aferenta perioadei 2006-2009, a constatat puterea de lucru judecat şi puterea executorie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti prin care s-a anulat o altă decizie de impunere iar intimatul contestator a fost exonerat de plata sumei de 5631 lei .
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a stabili obligaţiile fiscale aferente anului 2005, Curtea apreciază că în mod corect a fost soluţionată de instanţa de fond.
Potrivit art.91 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligaţiile fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel, iar termenul de prescripţie a dreptului începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art.23 Cod procedură fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
Or, potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate, instanţa de fond în mod temeinic şi legal a stabilit, în raport de data emiterii deciziei de impunere nr. A.C.C. 2386/31.10.2011, că termenul de prescripţie de 5 ani, aferent obligaţiilor fiscale din anul 2005,a început la
01.01.2006 si s-a împlinit la 01.01.2011.
Susţinerea recurentei că această decizie de impunere a fost emisă în termenul de prescripţie întrucât prin emiterea titlului executoriu şi somaţiei nr. 467/11.05.2011 prescripţia a fost întreruptă şi că după această dată a început să curgă o nouă prescripţie, nu este întemeiată.
Într-adevăr, potrivit art.16 alin. 1 litera c din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe printr-un act începător de executare, însă doar dacă actul de executare este efectuat în termenul de prescripţie.
Cum actele de executare (titlul executoriu şi somaţia) din 11.05.2011 au fost începute după împlinirea termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut de art.91 din O.G. 92/2003 ce s-a realizat la 01.01.2011 , în speţă n-a operat întreruperea întrucât o prescripţie deja împlinită nu mai poate fi întreruptă;mai mult prin cererea de recurs recurenta recunoaşte că actul de executare a fost anulat.
În ceea ce priveşte decizia de impunere nr. A.C.C. 2385/31.10.2011 privind obligaţiile fiscale aferente anilor 2006-2009, Curtea apreciază că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că prin sentinţa nr. 229/24.03.2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 181/101/2011(rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului, dec. nr.1986/2011) reclamantul a fost exonerat de plata contribuţiei la F.N.U.A.S.S. astfel că nu mai poate fi emisă o nouă decizie de impunere pentru aceleaşi obligaţii fiscale şi aceeaşi perioadă întrucât s-ar încălca puterea de lucru judecat şi puterea executorie a hotărârii judecătoreşti.
Conform hotărârilor judecătoreşti mai sus menţionate s-a dispus, definitiv şi irevocabil, anularea deciziei de impunere nr. ACC 1791/13.12.2010 ce cuprindea obligaţii fiscale şi accesorii aferente perioadei 2005-2009 precum şi exonerarea reclamantului intimat de plata sumei de 5631 lei.
Curtea a constatat că ambele instanţe au sancţionat actul administrativ fiscal, constatându-l nelegal, doar pentru că acesta fusese emis cu nerespectarea condiţiilor de formă şi fond prevăzute de Codul de procedură fiscală ce vizau neefectuarea inspecţiei fiscale pentru verificarea corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, a respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea bazelor de impunere precum şi stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora.
În concret, decizia de impunere anterioară, anulată de instanţele de judecată, a fost constatată nelegală doar pe aspecte procedurale, nefiind antamat dreptul dedus judecăţii, întrucât nici instanţa de fond, nici cea din recurs nu a reţinut faptul că intimatul reclamant nu ar datora contribuţia F.N.U.A.S.S.
Întrucât decizia de impunere anterioară ce viza obligaţiile aferente anilor 2005-2009, a fost anulată doar pe considerente procedurale şi nu pe fond, recurenta în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile art.216 alin. 3 din Cod Procedură Civilă , a emis un nou act administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere A.C.C. 2385/31.10.2011, ce face obiectul cauzei deduse judecăţii şi a avut în vedere contribuţiile fiscale pentru anii 2006-2009.
Cum cercetarea fondului, în sensul art.312 Cod Procedură Civilă , presupune verificarea tuturor elementelor de rezolvare a fondului cauzei şi cum instanţa de fond şi-a motivat soluţia doar pe puterea de lucru judecat a unei sentinţe ce anulează actul administrativ fiscal doar pe aspecte procedurale, Curtea a constatat că fondul cauzei nu a fost soluţionat ceea ce impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Mai mult, Curtea a constatat că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra Deciziei nr. 433/31583/21.12.2011 prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva celor două decizii de impunere, încălcând astfel dispoziţiile art.218 Cod procedură fiscală ce dispun că deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de administrativ competentă în condiţiile legii.
În consecinţă, în temeiul art.312 Cod Procedură Civilă , Curtea va admite recursul, va casa sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
(Decizia nr.8062/101/2012 – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, rezumat judecător Alina Răescu)
