Anulare fişă individuală de evaluare profesională funcţionar public. Condiţii de admisibilitate Acte ale autorităţilor publice


Nerespectarea de evaluator a procedurii prevăzute de O.M.A.I. nr. 300/2004, constând în realizarea interviului, întocmirea notei-raport asupra contestaţiei funcţionarului public, întocmite de comisia special constituită şi consemnarea verificărilor efectuate cu ocazia soluţionării contestaţiei, lipsa comunicării rezultatului contestaţiei sub luare de semnătură, sunt de natură a conduce la anularea fişei de evaluare.

Decizia nr. 609/C.A./15 octombrie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 1039/E din 11 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată pârâtul M.A.I. şi, în consecinţă, se respinge ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă acţiunea formulată de reclamantul C.C.V. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., cu sediul în Bucureşti, Piaţa R. nr. 1A, sect. 1.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul C.C.V., domiciliat în Paşcani, str. C.V. nr. 10, bl. D11, Se. A, et. 2, ap. 7, în contradictoriu cu pârâtul I.P.J.-Iaşi, cu sediul în Iaşi, str. M.C. nr. 6.

S-a dispus anularea fişei de evaluare profesională a reclamantului întocmită pentru perioada 01.12.2005 – 01.12.2006 şi obligă pârâtul IPJ laşi la evaluarea activităţii reclamantului pentru această perioadă cu respectarea procedurii prevăzute de Ordinul MAI nr. 300/21.06.2004.

Au fost respinse capetele de cerere vizând obligarea pârâtului IPJ laşi la evaluare pe baza rezultatelor foarte bune ale compartimentelor în care a lucrat reclamantul, precum şi suspendarea actelor administrative atacate.

A fost obligat pârâtul IPJ laşi la plata către reclamantul C.C.V. a sumei de 1190,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că la data de 13 ianuarie 2007 s-a întocmit de către şeful Biroului Poliţiei Rurale Paşcani fişa de evaluare a activităţii profesionale a reclamantului cms. de poliţie C.C.V. pentru perioada 1.12.2005 -1.12.2006 f. 5 din dosar), reclamantul primind calificativul „satisfăcător”. Calificativul a fost aprobat de şeful ierarhic al şefului nemijlocit al reclamantului, şeful Poliţiei mun. Paşcani la 15.01.2007.

La aceeaşi dată, 15.01.2007, reclamantul a contestat evaluarea, apreciind că a fost evaluat în mod greşit cu acest calificativ, neavându-se in vedere rezultatele activităţii sale în cadrul BPR Paşcani din perioada 1.12.2005 – 1.10.2006. Contestaţia reclamantului a fost soluţionată tot la 15.01.2007 de către o comisie a I.P.J. laşi, care a respins-o, menţinând calificativul „satisfăcător”, cu motivarea că reclamantul nu a soluţionat nici un dosar cu necunoscut, nu a aplicat nici o sancţiune contravenţională, a fost sancţionat disciplinar, deşi abaterile au fost la limita infracţiunii, s-a complăcut într-o mediocritate absolută. Şeful IPJ laşi a aprobat la 15.01.2007 evaluarea în urma soluţionării contestaţiei.

La finalizarea acestei proceduri interne, la data de 01.02.2007 reclamantul a sesizat instanţa de administrativ, contestând rezultatul evaluării activităţii sale profesionale din perioada 1.12.2005 – 1.12.2006, în contradictoriu atât cu pârâtul IPJ laşi, cât şi cu pârâtul M.A.I..

S-a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.A.I. este întemeiată, acesta neavând atribuţii în ce priveşte evaluarea profesională a reclamantului. Nu există identitate între persoana pârâtului M.A.I. şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii. în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., instanţa urmează a admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.A.I. şi a respinge pentru acest considerent acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.

Referitor excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul I.P.J. laşi, instanţa reţine că este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului se completează cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul (art. 78 alin. 1 din L. nr. 36072002), or rezultatele evaluării activităţii profesionale ale funcţionarilor publici se contestă în faţa instanţei de contencios administrativ. În condiţiile în care Legea nr. 360/2002 nu prevede o altă cale de atac, în faţa unei alte instanţe, pentru respectarea dreptului de acces la instanţă garantat de art. 6 din CEDO, se vor aplica dispoziţiile Legii nr. 188/1999, fişele de evaluare a activităţii profesionale a poliţiştilor putând fi contestate în contencios administrativ. Acţiunea reclamantului nu este inadmisibilă nici pentru că unul dintre capetele de cerere consta în obligarea pârâţilor să evalueze activitatea profesională a reclamantului în raport cu rezultatele foarte bune ale compartimentelor în care a lucrat, instanţa urmând a aprecia dacă un asemenea capăt de cerere este întemeiat ori nu.

Pe fondul cauzei s-a constatat că reclamantul a fost evaluat cu calificativul „satisfăcător” de şeful BPR Paşcani pentru activitatea desfăşurată în întreaga perioada 1.12.2005 -1.12.2006, deşi începând cu 1.10.2006 reclamantul a fost transferat la Secţia Regională de Poliţie Transporturi laşi. Aşadar, pentru perioada 1.10.2006 -1.12.2006 şeful B.P.R. Paşcani şi şeful Poliţiei mun. Paşcani cel ce a confirmat evaluarea nu puteau să se pronunţe cu privire la activitatea profesională a reclamantului.

S-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 2 din Ordinul MAI nr. 300/21.06.2004, în cadrul activităţilor de evaluare şeful nemijlocit va desfăşura interviul de evaluare a performanţei profesionale individuale şi conduitei celui evaluat. Or, la dosar, deşi i s-a pus în vedere pârâtului IPJ laşi să depună toată documentaţia ce a stat la baza întocmirii raportului de evaluare, nu se află dovada realizării interviului.

Potrivit dispoziţiilor art. 90 din Ordinul MAI nr. 300/2004, reclamantul avea dreptul de a contesta, în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, rezultatele evaluării şi calificativul acordat, drept pe care l-a valorificat la 15.01.2007 (f. 7-9 din dosar). Contestaţia urma a fi cercetată de o comisie formată dintr-un număr impar de membri, rezultatul cercetării fiind consemnat într-o notă-raport care, împreună cu documentele de verificare şi fişa de evaluare, să fie prezentate şefului cu drept de soluţionare. La dosarul cauzei nu s-a depus de către pârâtul IPJ laşi nota-raport sus-menţionată, ci doar s-a consemnat rezultatul cercetării în fişa de evaluare, sub semnătura şefului comisiei, cms. S.I. (rezultatul contestaţiei nu se regăseşte în fişa depusă de reclamant la dosar, ci doar în cea înaintată de IPJ laşi ca şi document clasificat, fişă ce nu se găseşte la dosar, fiind studiată în camera de consiliu). Nota-raport a întregii comisii trebuia să evidenţieze şi documentele supuse verificării, pe baza cărora s-a stabilit menţinerea calificativului „satisfăcător”. Contestaţia a fost respinsă chiar în ziua formulării ei, 15.01.2007, dată la care chiar şi şeful IPJ laşi a aprobat evaluarea în urma contestaţiei, aşadar nu s-a făcut o cercetare efectivă, în sensul prevederilor Ordinului nr. 300/2004, pe baza analizei unor documente oficiale vizând activitatea reclamantului în perioada supusă evaluării, ci doar una formală.

S-a reţinut că pârâtul I.P.J. laşi nu i-a comunicat reclamantului, sub semnătură, astfel cum impun dispoziţiile art. 90 alin. 5 din Ordinul MAI nr. 300/2004, rezultatul contestaţiei, nefiind făcută nici o dovadă în acest sens.

Soluţia tribunalului a fost menţinută în recursul promovat de pârâtă, în recurs nefiind administrate probe de natură a schimba convingerea instanţei privitor la încălcarea procedurii prevăzute de O.M.A.I. nr. 300/2004.