Ca urmare a admiterii acţiunii înanularea hotărârii arbitraleinstanţa are posibilitatea de a se pronunţa asupra fondului cauzei prin aceeaşi hotărâre odată cu anularea hotărârii arbitrale ori dacă este necesară administrarea de probe, să fixeze un termen de judecată ulterior pentru pronunţare asupra fondului, caz în care hotărârea de anulare ar putea fi atacată doar odată cu hotărârea asupra fondului; în situaţia în care se optează pentru prima variantă instanţa are obligaţia să motiveze soluţia dată asupra fondului cauzei, în caz contrar hotărârea pronunţată nu respectă cerinţele prev.la art.261 pct.5 Cod procedură civilă şi art.6 paragraf 1 din CEDO.
Prin sentinţa nr.736/COM/05.11.2009, Tribunalul Bihor a admis cererea în anulare formulată de reclamanta S.C. G.S.P.S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. A.S.R.L., a dispus desfiinţarea Hotărârii arbitrale nr.5 pronunţată la data de 16.04.2008 de Camera de Comerţ şi Industrie Bihor – Tribunalul Arbitral, în Dosar nr. 3/2006 şi rejudecarea în fond a cauzei, în sensul că a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională (reclamanta din prezenta cauză) S.C. G.S.P.S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională S.C. A.P.S.R.L. (pârâta din prezentul proces). A obligat pârâta (reclamanta-pârâtă reconvenţională) S.C. A.S.R.L. la plata sumei de 2887,99 EUR cu titlu de consum nejustificat, echivalent în lei la data plăţii. A admis în parte acţiunea reclamantei-pârâte reconvenţionale S.C.A. S.R.L. (pârâta din prezentul proces), în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvenţională (reclamanta din prezenta cauză) S.C.G.S.P.S.R.L., a obligat pârâta-reclamantă reconvenţională (reclamanta din prezenta cauză) S.C. G.S.P.S.R.L. la plata sumei de 10.099,53 lei reprezentând contravaloarea pentru manoperă şi la 12,3 lei cheltuieli de judecată.Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea nr.5 pronunţată la data de 16.04.2008 de Camera de Comerţ şi Industrie Bihor – Tribunalul Arbitral, în Dosar nr. 3/2006, a fost admisă în întregime acţiunea reclamantei-pârâte reconvenţionale S.C. A.P.S.R.L., fiind obligată reclamanta din prezentul proces, S.C.G.S.P. S.R.L., la plata sumei de 13.621,33 lei în favoarea acesteia; a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională S.C. G.S.P. S.R.L., fiind obligată reclamanta-pârâtă reconvenţională S.C. A.P.S.R.L. la plata sumei de 2.482,84 EURO la cursul B.N.R. din data introducerii cererii; s-au respins restul pretenţiilor; cu compensarea cheltuieli de judecată.Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul Arbitral a reţinut în fapt că, în baza contractului de colaborare senat la data de 03.05.2005, părţile s-au înţeles să colaboreze în sensul confecţionării din materiale puse la dispoziţie de către pârâta-reclamantă reconvenţională, a unor produse de către reclamanta-pârâtă reconvenţională, iar pentru aceste prestaţii s-au emis mai multe facturi conform adresei nr. 58 din 02.12.2005.Având în vedere cererea reconvenţională formulată de către pârâtă, la solicitarea pârâtei-reclamante reconvenţionale, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice prin încheierea din 03.10.2006.Pe baza raportului de expertiză, precum şi a precizărilor făcute în faţa Tribunalului Arbitral în şedinţa din 19.03.2008, instanţa arbitrală a considerat întemeiată în parte acţiunea reconvenţională, şi anume pentru depăşirea consumurilor de piele, restul pretenţiilor fiind nedovedite.Referitor la primul motiv de admisibilitate a cererii de desfiinţare a hotărârii arbitrale, prevăzut de art. 364 Cod proc. civilă, respectiv acela că f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, instanţa reţine că, în speţă, obiectul pretenţiilor reclamantei S.C. A.P. S.R.L. în cadrul dosarului de arbitraj îl constituie suma de 13.621,33 RON reprezentând prestaţiile efectuate în baza contractului de colaborare nr. 27 din 03.05.2005, iar în cuprinsul hotărârii arbitrale nu s-a specificat dacă această sumă reprezintă contravaloarea livrării de produse sau contraval. manoperei pentru produsele, în condiţiile în care, prin acceptarea la plată de către beneficiar (pârâta-reclamantă reconvenţională din dosarul tribunalului arbitral), a facturilor reprezentând contravaloarea de ace, lipici, cuţite, reclamanta a urmărit să fie recunoscută în calitate de vânzător al produselor finite, iar nu ca simplu prestator de servicii, cu consecinţa majorării artificiale, în afara contractului, a valorii pretenţiilor.De asemenea, tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra compensării judiciare a obligaţiilor reciproce până la concurenţa sumei mai mici. Referitor la compensarea totală a cheltuielilor arbitrale, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 359 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi a art 359 ind. 6 C. pr. civ., a rezultat concluzia că, cheltuielile privind organizarea şi desfăşurarea arbitrajului se suportă potrivit înţelegerii dintre părţi numai în arbitrajul ad-hoc, de vreme ce în arbitrajul instituţionalizat aceste cheltuieli se stabilesc şi se plătesc conform regulamentului instituţiei permanente. În lipsa unei înţelegeri a părţilor, cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a pierdut litigiul, integral dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate, sau proporţional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în parte (art. 359 alin. (2) Cod pr. civ.)La cererea oricăreia dintre părţi, instanţa judecătorească prevăzută de art. 342 c. pr. civ., care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanţă, va examina temeinicia măsurilor dispuse de tribunalul arbitral şi va stabili cuantumul onorariilor arbitrilor şi al celorlalte cheltuieli arbitrale, precum şi modalităţile de consemnare avansare sau de plată (art. 359 ind. 3 C. pr. civ.). În consecinţă, acest motiv de admisibilitate a cererii în anulare a hotărârii arbitrale nu putea fi reţinut în cauză. Motivul prevăzut la lit. f) presupune că tribunalul arbitral s-a pronunţat ultra, minus sau plus petita, ignorând unele din capetele cererii reclamantului sau săvârşind un exces faţă de limitele cererii sau faţă de puterile conferite arbitrului de către părţi. Rezultă că în arbitraj, plus petita şi minus petita se raportează atât la obiectul cererii reclamantului – ca şi în căile de atac judiciare – cât şi, în pus, la puterile conferite arbitrului de către părţi. Niciuna din ipotezele evocate de lit. f) nu poate da instanţei judecătoreşti care efectuează controlul asupra hotărârii arbitrale pe cale acţiunii în anulare dreptul să abordeze din nou fondul litigiului. Motivul de admisibilitate prevăzut de art. 364 lit. g) Cod proc. civ., respectiv cel potrivit căruia hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri, rezidă în faptul că hotărârea arbitrală examinată nu cuprinde în mod explicit în considerente motivele pentru care pretenţiile reclamantei au fost admise în întregime, iar în ceea ce priveşte pretenţiile din acţiunea reconvenţională, s-a luat în calcul consumul nejustificat de piele calitatea a II-a, exclusiv pe baza obiectivelor expertizei tehnice depuse de S.C. A.P. S.R.L., deşi conform concluziilor raportului de expertiză din 31.08.2007 a rezultat că valoarea totală a cantităţii de piele consumate în plus era de 3503 EUR., faţă de 2.482,84 EUR, cât a acordat tribunalul arbitral având drept criteriu o calitate a materiei prime (piele) puse la dispoziţie de către pârâta-reclamantă reconvenţională S.C. G.S.P.S.R.L., inferioară, deşi întreg materialul probator relevă faptul că pieile sunt considerate de calitatea I, cu aria utilizabilă de 95%, la care s-a adăugat 5% pierderi rezultate în timpul operaţiei de croit.Astfel, la dosarul cauzei s-au depus în legalizată, Certificatele de calitate nr. 66789 din 08.02.2005 emis de Tăbăcăria T.S. S.R.L. nr. 349-56 din 25.02.205 emis de Tăbăcăria D. FG92 SpA, care atestă, în conformitate cu legile care prevăd propria responsabilitate în privinţa calităţii produselor livrate, că articolele utilizate pentru producţia poşetelor/genţilor Max Mara art. 1800-1805 şi 1812 au fost livrate – în totalitatea acestora – la un nivel calitativ de clasa I de calitate. Cu privire la motivul de admisibilitate a acţiunii în anulare prevăzut de art. 364 lit. i) Cod proc. civ. – hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.”, sub aspectul condiţiilor de legalitate, s-a remarcat faptul că încheierile premergătoare din data de 6 iunie 2006, respectiv 16 ianuarie 2008, nu sunt semnate de către supraarbitrul R.I., încheierile din data de 30 ianuarie 2008, respectiv 13 februarie 2008, nu sunt semnate de dl.arbitru H.Ş., încheierile din data de 12 septembrie 2006 şi 3 octombrie 2006 sunt semnate de către dl. supraarbitru R.I., deşi în partea introductivă a încheierilor se specifică faptul că acesta nu este prezent, lipseşte din motive obiective, o situaţie similară vizând încheierile din 31 octombrie 2006, respectiv 20 noiembrie 2006, în care se face referire la absenţa d-lui arbitru H.Ş.din motive obiective, deşi încheierile sunt semnate de către acesta.Ori, în conformitate cu prevederile imperative ale art. 361 lit. g) C. pr. civ,, „Hotărârea arbitrală se redactează în scris şi trebuie să cuprindă: (…) semnăturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 360 ind. 2.” (cazul opiniei separate, când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr impar de arbitri, hotărârea fiind luată cu majoritate de voturi). Ca atare, şi lipsa celorlalte elemente care nu sunt menţionate în art. 364 lit. g) Cod pr. civ. atrag nulitatea hotărârii arbitrale, dar pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 364 lit. f, g, i raportat la art. 366 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a admis cererea în anularea hotărârii arbitrale, dispunând desfiinţarea Încheierii din data de 3 octombrie 2006 pronunţate în Dosarul nr. 2/2006 al Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor şi a admis excepţia de prematuritate a acţiunii invocată de pârâta S.C. L. P.S.R.L.Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta S.C. A.P. S.R.L., solicitând desfiinţarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii cererii reconvenţionale formulate de pârâta reclamantă reconvenţională S.C. G.S.P.S.R.L.În motivarea recursului, recurenta a învederat instanţei că pârâta reclamantă reconvenţională SC G.S. P.SRL putea să solicite obligarea la returnarea cantităţii de materie primă a cărui proprietară este şi nicidecum la plata contravalorii acesteia. De asemenea, a mai precizat că obligându-i la achitarea contravalorii mărfii, instanţa de fond s-a substituit voinţei reale a părţilor în sensul în care a nesocotit în mod grav regimul juridic specific al contractului de lohn, obligându-i să cumpere o marfă fără ca societatea recurentă să fi avut intenţia de a o cumpăra. A mai arătat că între părţi raporturile comerciale sunt guvernate de un contract lohn şi nicidecum de un contract de vânzare cumpărare.Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.În şedinţa publică din data de 01.04.2010, instanţa de recurs, în baza rolului său activ şi în temeiul art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, a invocat din oficiu motivul de ordine publică prev. de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, respectiv sentinţa instanţei de fond nu este motivată şi cuprinde motive străine de natura pricinii.Examinând sentinţa recurată din perspectiva acestui motiv de ordine publică, instanţa a reţinut că Tribunalul Bihor a fost sesizat cu o acţiune în anularea hotărârii arbitrale nr. 5/16.04.2008 dată de Tribunalul Arbitral din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor în dosarul nr. 3/2006, acţiunea fiind exercitată de către pârâta S.C. G. S.P.S.R.L.Potrivit prevederilor art. 366 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa de judecată avea posibilitatea ca, admiţând acţiunea în anulare, să dea o hotărâre prin care să anuleze hotărârea arbitrală, iar dacă litigiul este în stare de judecată, să se pronunţe prin aceeaşi hotărâre şi asupra fondului, sau, dacă era necesară administrarea de probe, să fixeze un termen de judecată ulterior pentru a se pronunţa asupra fondului cauzei, caz în care hotărârea de anulare a hotărârii arbitrale ar putea fi atacată doar o dată cu hotărârea asupra fondului.În speţă, prin sentinţa comercială nr.736/COM/05.11.2009, instanţa a anulat hotărârea arbitrală, soluţionând şi fondul prin aceeaşi hotărâre.Cu toate acestea, instanţa a motivat doar admisibilitatea şi temeinicia acţiunii în anulare din perspectiva incidenţei motivelor prevăzute de art. 364 lit. f), g) şi i) Cod procedură civilă, fără a motiva deloc soluţia de admitere în parte a acţiunii principale şi de admitere în totalitate a acţiunii reconvenţionale. Mai mult decât atât, în ultimul aliniat al considerentelor sentinţei, instanţa face referire la împrejurări străine de prezenta cauză, arătând că „va admite excepţia de prematuritate a acţiunii invocate de pârâta S.C. L.P. S.R.L.”. Or, această persoană juridică nu apare ca şi parte în prezentul litigiu, iar în dispozitivul sentinţei nu se face referire la soluţia de admitere a vreunei excepţii de prematuritate.Prin urmare, este evident că instanţa de fond nu a motivat deloc soluţia pronunţată pe fondul litigiului, consecutiv anulării hotărârii arbitrale, iar la alin. final din considerente a făcut referire la o persoană juridică care nu apare ca fiind parte în cauză.Or, procedând astfel, instanţa a încălcat obligaţia stabilită prin art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, în conformitate cu care hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.Obligaţia de a motiva hotărârea este prevăzută, printre altele, şi pentru exercitarea controlului judecătoresc în căile de atac. În speţă, nemotivarea hotărârii în privinţa soluţiei pronunţate pe fondul litigiului, împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanţa de recurs în imposibilitate de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său. Întrucât legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate se analizează în funcţie de motivele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de fond la adoptarea soluţiei, motive care trebuie să fie concordante cu actele aflate la dosar şi cu celelalte probe administrate, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanţa de recurs nu poate verifica legalitatea şi temeinicia soluţiei primei instanţe în privinţa fondului litigiului.O astfel de sentinţă nu respectă nici exigenţele art. 6 paragraful 1 din CEDO, întrucât conform jurisprudenţei Curţii, formulată în aplicarea normei arătate mai sus, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse (Hotărârea Helle contra Finlanda din 19.12.1997). De asemenea, în Cauza Albina contra României, CEDO a apreciat că art. 6 paragraful 1 a fost încălcat câtă vreme hotărârea instanţei interne nu a fost suficient motivată şi astfel cererea reclamantului, soluţionată prin hotărâre, nu a fost examinată în mod echitabil.În această împrejurare, nemotivarea hotărârii pe fond echivalează cu necercetarea fondului litigiului, considerent în baza căruia Curtea, făcând aplicarea art. 312 alin. 5, rap. la art. 304 pct. 7, a admis recursul şi a casat sentinţa atacată doar în partea privitoare la soluţionarea cauzei pe fond, respectiv la soluţia pronunţată asupra acţiunii principale şi a celei reconvenţionale, cu păstrarea soluţiei de anulare a hotărârii arbitrale, care a intrat în puterea de lucru judecat, câtă vreme nu a fost recurată această parte a hotărârii. Prin urmare, pentru a se asigura o judecată unitară, s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bihor, care urmează a se pronunţa atât asupra acţiunii principale şi a celei reconvenţionale.(Decizia nr.307/C/1.04.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal).
