În motivare reclamanta a precizat că după repartizarea sa ca medic de familie în comună de către DSP Botoşani, prin contractul de concesiune nr.1335/2001 i s-a concesionat spaţiul fostului sediu CAP în vederea funcţionării dispensarului uman. Deşi a solicitat trecerea acestui spaţiu în conformitate cu prev. art. 3 (2) din OUG nr.110/2005 din domeniul public al comunei în cel privat, pârâta i-a comunicat că prin HCL nr.23/02.09.2005, spaţiul în care funcţionează dispensarul uman nu a fost inclus pe lista celor ce pot fi vândute cf. OUG nr.110/2005, ci alte două spaţii (fostul dispensar şi punctul sanitar Sauceniţa) care sunt insalubre desfăşurării activităţii sale ca medic.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că spaţiul în discuţie nu poate fi inclus pentru vânzare cf. OUG nr.110/2005, deoarece urmează a fi folosit (cu eventuala despăgubire a reclamantei pentru investiţiile efectuate) ca sediu al primăriei, clădirea în care aceasta funcţionează fiind revendicată cf. Lg.247/2005.
Prin sentinţa nr.611 din 22 noiembrie 2005, Tribunalul Botoşani – secţia comercială şi de contencios administrativ investit cu soluţionarea, a admis acţiunea, a anulat H.C.L.V. atacată şi a obligat consiliul local al comunei să adopte conform OUG nr.110/2005, o hotărâre de trecere din domeniul public în domeniul privat al comunei, a spaţiului „Sediu CAP V. + grup sanitar + gard şi teren aferent” – spaţiu în care funcţionează „Cabinetul medical individual Dr. T.R.”, în vederea cumpărării.
În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut în principal că HCL atacată este dată cu încălcarea prev. Lg.213/1998, în sensul că pârâta nu a dovedit că imobilul în discuţie nu mai este inclus în lista bunurilor din domeniul public al comunei, aceasta în condiţiile în care lista nu a fost modificată şi ea s-a păstrat în forma în care a fost aprobată prin HGR 971/2002. Cum nici prin HCL conform art. 10 (2) din Lg.213/1998 lista nu a fost modificată în sensul scoaterii imobilului în discuţie din domeniul public al comunei pentru a fi trecut în domeniul privat al statului, hotărârea atacată este nelegală. S-a mai reţinut şi că reclamanta îndeplineşte condiţiile prev. de art.1 (1) şi (3) şi art. 27 din OUG nr.110/2005 ca şi cele ale Lg.213/1998, pentru a cumpăra spaţiul.
Împotriva sentinţei tribunalului, intimata a formulat recurs. În motivare, a fost invocată „excepţia de dominialitate publică”, în sensul că imobilele în litigiu fiind proprietatea domeniului public al comunei, sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Pe fondul cauzei, recurenta a invocat nelegalitatea sentinţei. A susţinut că contractul încheiat cu reclamanta este un contract de comodat şi nu unul de concesiune, astfel că prev. OUG nr.110/2005 privind vânzarea imobilelor ce au constituit obiectul său nu sunt aplicabile în cauză şi că reclamanta a încheiat cu Spitalul municipal D. un contract de comodat pentru alte 2 spaţii. S-a mai învederat că în imobilul în litigiu urmează a se stabili sediul primăriei, dat fiind că fostul sediu a fost revendicat la Lg.247/2005.
Examinând excepţia invocată de recurentă, instanţa a constatat că aceasta nu este dată, intimata nefăcând dovada că imobilele în discuţie sunt proprietatea domeniului public al comunei, lista cuprinzând aceste bunuri nefiind modificată de la forma sa iniţială, aprobată prin HGR nr.971/2002 – anexa 67, printr-o HCL cf. art. 10 (2) – Lg.213/1998.
Pe fondul cauzei, motivele de recurs invocate cu trimitere la prev. art. 304 (9) Cod proc. civ., au fost apreciate ca nefondate:
Pornind de la prev. art. 1 (3) din OUG nr.110/2005 care stabilesc cadrul juridic pentru vânzarea în speţă a unităţilor medicale, prin acestea înţelegându-se spaţii în care se desfăşoară activităţi medicale, este fără dubiu că în imobilul în litigiu se desfăşoară o asemenea activitate. Dovada în acest sens, o reprezintă contractul de concesiune nr.1335/19.06.2001 încheiat între părţi (f.4 ds. fond), în care se face precizarea că imobilul este utilizat pentru activitatea dispensarului, aşa cum şi textul legal invocat o prevede. Nu se poate vorbi de un contract de comodat, aşa cum intimata susţine, odată ce la art. IV din contract se stipulează o redevenţă, chiar dacă ea este gratuită.
Ca atare, prev. OUG nr.110/2005 au fost corect aplicate, situaţia celorlalte spaţii neavând relevanţă în cauză şi nici situaţia că primăria ar avea nevoie de acest imobil ca spaţiu pentru desfăşurarea propriei activităţi.
Faţă de considerentele expuse, conform art. 316, 296 Cod proc. civ., a fost respins ca nefondat recursul.
