Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 2858 din data de 06.10.2014
SECTIA A II – A CIVILA, DE ADMINISTRATIV SI FISCAL.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare proces verbal de constatare emis de D.G.R.F.P. Notiunea de act administrativ fiscal
-Art. 41 din O.G. nr. 92/ 2003
-Art. 129 alin. 2 si 3 din O.G. nr. 92/ 2003
-Art. 205 – 218 din O.G. nr. 92/ 2003
În conformitate cu prevederile art.41 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, “actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale”;.
În conformitate cu prevederile art.41 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, “actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale”;.
Din aceasta definitie data de lege rezulta principalele particularitati ale actului administrativ fiscal, si anume: reprezinta o manifestare unilaterala de vointa a emitentului sau; aceasta manifestare de vointa a organului fiscal este generatoare de efecte juridice, adica de drepturi si obligatii, ceea ce deosebeste actul administrativ fiscal de alte manifestari de vointa (adrese, raspunsuri, puncte de vedere etc.) care nu creeaza drepturi si obligatii, având un caracter orientativ pentru destinatar; actul administrativ fiscal este o specie a actului administrativ, cu toate consecintele care deriva din aceasta calificare, respectiv este emis de o autoritate publica în vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dând nastere, modificând sau stingând raporturi juridice ( art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004).
În speta, instanta de fond a apreciat corect ca este întemeiata exceptia inadmisibilitatii invocata de pârâta, procesul verbal nr. 241/2013 cuprinzând constatarile rezultate în urma activitatii de verificare a operatiunilor de achizitii intracomunitare de bunuri desfasurate de societatea reclamanta, fiind un act premergator întocmirii deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, conform prevederilor art.129 alin.2 si 3 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, potrivit carora se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când exista pericolul ca acesta sa se sustraga, sa îsi ascunda ori sa îsi risipeasca patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, în considerarea acestor dispozitii, judecatorul fondului, temeinic si legal, a constatat ca obiectul actiunii în contencios administrativ îl poate constitui doar un act producator de efecte juridice, respectiv un act care creeaza modificari sau stinge drepturi si obligatii în sarcina partilor unui raport juridic, procesul verbal nr.241/2013 nereprezentând un act administrativ fiscal în sensul dispozi?iilor art.41 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, deoarece nu are aptitudinea de a produce efecte juridice proprii de natura sa vatame un drept legal sau un interes legitim al reclamantei, legalitatea acestuia putând fi analizata odata cu legalitatea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii. Doar dupa finalizarea inspectiei fiscale printr-un act administrativ-fiscal în care se mentioneaza masurile dispuse împotriva societatii, aceasta din urma va putea declansa procedura de contestare prevazuta de art.205-218 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Este astfel, neîntemeiata critica recurentei în sensul ca procesul verbal atacat a produs efecte juridice proprii, care i-au vatamat grav drepturile si interesele, deoarece acest act nu stabileste în sarcina societatii obligatii de plata catre bugetul de stat, sumele contestate (reprezentând debit suplimentar – TVA în suma de 1.598.129 lei) nefiind individualizate prin titlu de creanta si, totodata, nu au fost emise decizii de impunere privind baza de impunere.
Este astfel, neîntemeiata critica recurentei în sensul ca procesul verbal atacat a produs efecte juridice proprii, care i-au vatamat grav drepturile si interesele, deoarece acest act nu stabileste în sarcina societatii obligatii de plata catre bugetul de stat, sumele contestate (reprezentând debit suplimentar – TVA în suma de 1.598.129 lei) nefiind individualizate prin titlu de creanta si, totodata, nu au fost emise decizii de impunere privind baza de impunere.
Decizia nr. 2858/CA/06.10.2014 a Curtii de Apel Oradea – Sectia a II – a civila, de contencios administrativ si fiscal
Dosar 5731/111/CA/2013
Prin sentinta nr. 340/CA/ 14.01.2014 Tribunalul Bihor a respins ca inadmisibila actiunea în contencios administrativ formulata de reclamanta S.C. S. C. S.R.L. Oradea în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca, prin A.F.P. Bihor, în calitate de succesoare în drepturi si obligatii a D.G.F.P.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs recurenta reclamanta SC S. C. SRL solicitând admiterea recursului, în principal schimbarea in totalitate a sentintei recurate în sensul respingerii exceptiei de inadmisibilitate si trimiterea cauzei instantei de fond în vederea solutionarii fondului cauzei si în subsidiar schimbarea în totalitate a sentintei recurate, respingerea exceptiei de inadmisibilitate si admiterea actiunii.
Considera ca în mod netemeinic si nelegal instanta de fond a admis exceptia de inadmisibilitate a actiunii.
Indiferent de titulatura pe care emitentii au înteles sa o dea actului, din cuprinsul procesului-verbal nr.241/2013 rezulta ca are caracterul unui veritabil act administrativ fiscal, asa cum este acesta definit prin disp. art.41 din OG 92/2003, cu raportare la disp. art.2 alin. l lit. c) si alin.2 din L.554/2004. Astfel, acest act întruneste cerintele esentiale ale legii, în sensul ca este un act unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publica în vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dând nastere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Contrar celor retinute de instanta de fond, actul atacat a produs efecte juridice proprii care au vatamat grav drepturile si interesele subscrisei. Prin acest act s-a stabilit în sarcina subscrisei obligatia de plata a sumei de 1.598.129 lei cu titlu de TVA suplimentar. Asa fiind, credem ca prin actul emis de organele fiscale s-au stabilit raporturile juridice prev. de disp. art. 16 din COD PROCEDURA FISCALA, respectiv s-au nascut, potrivit art.21 din COD PROCEDURA FISCALA, creantele fiscale prevazute în act, respectiv s-a nascut dreptul statului de a percepe aceste taxe, dar, concomitent, s-a nascut, potrivit disp. art. 22 COD PROCEDURA FISCALA si obligatia fiscala de a plati aceste taxe.
Potrivit disp. art.23 COD PROCEDURA FISCALA, dreptul de creanta fiscala si obligatia fiscala corelativa se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le genereaza; în cazul de fata, prin procesul-verbal atacat, operatiunile fiscale au fost reevaluate, s-a constatat ca nu mai beneficiaza de scutirea de TVA si s-a stabilit baza de impunere.
Considera ca în mod neîntemeiat instanta de fond a dat credit sustinerilor in întâmpinare ale intimatei potrivit carora actul atacat nu stabileste obligatii de plata catre bugetul de stat. Asa cum rezulta din actele dosarului, în baza procesului-verbal nr.241/2013 nu numai ca au fost stabilite obligatii la bugetul de stat, dar a fost emisa si decizia de instituire a masurilor asiguratorii. Emiterea acestor acte a fost urmata de masuri de silita cu privire la suma de 1.598.129 lei mentionata în procesul-verbal. Or, existenta acestor masuri de executare silita justifica, o data în plus, caracterul de act administrativ fiscal al actului atacat, dar si interesul subscrisei de a promova actiunea în contencios administrativ.
Evaluând natura actului, instanta de fond nu a avut în vedere toate elementele prevazute de lege pentru determinarea calitatii unui act administrativ fiscal.
Fata de consecintele produse ca urmare a emiterii de catre intimata a actului atacat, considera ca, indiferent de denumirea pe care intimata a înteles sa o dea actului, acesta este un veritabil act administrativ de autoritate.
Considera ca prin admiterea exceptiei de inadmisibilitate accesul la justitie a fost nu numai limitat, dar chiar suprimat, întrucât prezenta actiune este principala cale legala de a contesta masurile dispuse prin actul atacat.
Prin admiterea exceptiei s-a creat o grava inegalitate partilor raportului juridic. În timp ce titularul dreptului de creanta fiscala poate valorifica aceasta creanta pe calea executarii silite, debitoarea obligatiilor fiscale este lipsita de posibilitatea legala de a dovedi pe cale actiunii directe, caracterul nelegal si netemeinic al masurilor cuprinse în procesul-verbal.
Or, din ansamblul normelor juridice continute de COD PROCEDURA FISCALA si de disp. art. 1 si 2 din Legea nr. 554/2004 rezulta intentia legiuitorului de a crea o situatia de egalitate, cel putin de actiune, între autoritatea publica emitenta a actului de autoritate si persoana careia actul i se adreseaza.
Intimata legal citata nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, instanta a apreciat recursul declarat de recurenta SC S. C. SRL ca fiind nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Din aceasta definitie data de lege rezulta principalele particularitati ale actului administrativ fiscal, si anume: reprezinta o manifestare unilaterala de vointa a emitentului sau; aceasta manifestare de vointa a organului fiscal este generatoare de efecte juridice, adica de drepturi si obligatii, ceea ce deosebeste actul administrativ fiscal de alte manifestari de vointa ( adrese, raspunsuri, puncte de vedere etc. ) care nu creeaza drepturi si obligatii, având un caracter orientativ pentru destinatar; actul administrativ fiscal este o specie a actului administrativ, cu toate consecintele care deriva din aceasta calificare, respectiv este emis de o autoritate publica în vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dând nastere, modificând sau stingând raporturi juridice (art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 )
În speta, instanta de fond a apreciat corect ca este întemeiata exceptia inadmisibilitatii invocata de pârâta, procesul verbal nr. 241/2013 cuprinzând constatarile rezultate în urma activitatii de verificare a operatiunilor de achizitii intracomunitare de bunuri desfasurate de societatea reclamanta, fiind un act premergator întocmirii deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, conform prevederilor art.129 alin.2 si 3 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, potrivit carora se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când exista pericolul ca acesta sa se sustraga, sa îsi ascunda ori sa îsi risipeasca patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, în considerarea acestor dispozitii, judecatorul fondului, temeinic si legal, a constatat ca obiectul actiunii în contencios administrativ îl poate constitui doar un act producator de efecte juridice, respectiv un act care creeaza modificari sau stinge drepturi si obligatii în sarcina partilor unui raport juridic, procesul verbal nr.241/2013 nereprezentând un act administrativ fiscal în sensul dispozi?iilor art.41 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, deoarece nu are aptitudinea de a produce efecte juridice proprii de natura sa vatame un drept legal sau un interes legitim al reclamantei, legalitatea acestuia putând fi analizata odata cu legalitatea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii. Doar dupa finalizarea inspectiei fiscale printr-un act administrativ-fiscal în care se mentioneaza masurile dispuse împotriva societatii, aceasta din urma va putea declansa procedura de contestare prevazuta de art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
În consecinta, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 496 Cod procedura civila, cu raportare la prevederile art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, art. 41, art. 129 alin. 2 si 3 si art. 205-218 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta SC S. C. SRL, fara cheltuieli de judecata în recurs.
