Anularea autorizaţiei de utilizator fiscal Autorizare


H.G. nr. 44/2004 prevede obligativitatea depunerii unor raporturi, însă numai în situaţia în care se achiziţionează produse. Instanţa nu poate face abstracţie de faptul că reclamanta a eliberat în consum cantităţi de alcool achiziţionate anterior obţinerii autorizaţiei şi că a folosit cantităţile de alcool la fabricarea oţetului alimentar, deoarece starea de fapt nu cuprinde doar emiterea celor două autorizaţii de utilizator final către reclamantă ci presupune urmărirea întregului proces de achiziţionare a alcoolului în discuţie şi de utilizare a lui. Aplicarea unui text de legal nu se face la o situaţie ipotetică, ci se raportează la o stare de fapt concretă.

Scopul legiuitorului este acela de a asigura controlul cantităţilor de alcool folosit ca materie primă şi nu acela de a asigura executarea unor cerinţe cu caracter formal.

Prin Sentinţa nr.577 din 25 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr.2139/109/2009, s-a respins acţiunea formulată, de reclamanta SC V. Argeş SA în contradictoriu cu pârâta D.J.A.O.V. Argeş şi D.R.A.O.V. Craiova.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în perioada 22.04.-13.05.2009, la sediul contestatoarei s-a desfăşurat un control inopinat pe linie de accize, întocmindu-se procesul verbal nr.11566/13.05.2009. În baza acestui proces verbal s-a emis decizia nr.12/25.03.2009, prin care s-au anulat autorizaţiile de utilizator final nr.9/25.06.2008 şi nr.11/02.10.2008.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie ce a fost respinsă prin decizia nr.3/2009 în care s-a reţinut că decizia nr.12/2009 este legală şi temeinică deoarece, petenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege, după obţinerea autorizaţiilor de utilizator final. În ce priveşte autorizaţia pentru alcool etilic rafinat, contestatoarea nu a transmis lunar situaţia care să cuprinsă menţiunile din pct.22 alin.27 din H.G. nr.44/2004.

La pct.22 din H.G. nr.44/2004, este indicată şi sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiei decurgând din calitatea de utilizator fina şi anume anularea autorizaţiei şi plata accizelor aferente.

De asemenea, s-a arătat că în ce priveşte cantitatea de 18.062 litri alcool etilic rafinat 96% produs în regim propriu ca antrepozitar fiscal, nu prezintă importanţă în raport de aplicarea textului de lege mai sus menţionat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul şi a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii şi admiterea acţiunii.

În motivarea recursului s-a menţionat că, în ce priveşte regimul juridic al autorizaţiilor de utilizator final acesta nu se poate extinde retroactiv. De asemenea, s-a arătat că raportările legale corelative datelor de achiziţie trebuiau analizate în funcţie de data achiziţiei.

Deşi face aplicarea pct.22 alin.27 din H.G. nr.44/2004, s-a arătat că prima instanţă nu a reţinut faptul că nu s-au făcut astfel de achiziţii după emiterea autorizaţiilor anulate.

În ce priveşte autorizaţia de antrepozitar fiscal din 23.12.2003 s-a arătat că s-a permis societăţii în regim suspensiv de la plata accizelor, să primească , să deţină şi să expedieze, după caz, produse accizabile, printre care ţuică şi rachiu din fructe.

Astfel, cantitatea de 63.989 litri rachiu natural 73% alcool a fost achiziţionată, în regim de scutire de la plata accizelor, nu în baza Autorizaţiei de utilizator final nr.9/25.06.2008, ci în baza autorizaţiei de antrepozitar fiscal.

Raportarea achiziţionării acestei cantităţi de alcool s-a efectuat în baza autorizaţiei de antrepozitar fiscal.

S-au menţionat etapele raportării eliberării în consum propriu a acestei cantităţi de rachiu natural, în baza autorizaţiei de utilizator final nr.9/25.06.2008.

Recurentul a menţionat că în ce priveşte autorizaţia de utilizator final nr.11/20.10.2008, aceasta a fost emisă pentru folosirea în consum propriu şi în regim de scutire de la plata accizelor a unei cantităţi de 18.062 litri de alcool, cantitate care nu a fost achiziţionată în baza autorizaţiei ci a fost produsă în regim propriu conform autorizaţiei de antrepozit fiscal mai sus menţionată.

S-a indicat raportarea producerii acestei cantităţi de alcool la filele 8 şi 9 din recurs.

În concluzie, s-a arătat că nu se poate vorbi de nerespectarea dispoziţiilor legale reţinute de prima instanţă, deoarece raportările cu privire la cele două cantităţi de alcool s-au efectuat.

În ce priveşte aspectele de procedură s-a menţionată că instanţa nu putea dispune anularea autorizaţiilor, deoarece legiuitorul prevede revocarea autorizaţiei de utilizator final în forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr.12/2009.

S-a invocat şi existenţa procesului verbal nr.6960/23.03.2009 prin care inspectorii vamali au stabilit că în urma verificărilor efectuate pe baza celor două autorizaţii de utilizatori finali s-a constatat că acestea au fost folosite în scopul pentru care au fost emise şi că toate cantităţile de alcool etilic rafinat aprobate prin cele două autorizaţii au fost folosite la fabricarea oţetului alimentar.

S-au făcut referiri şi cu privire la sancţiunea contravenţională aplicată reclamantei.

Analizând cererea de recurs, în urma admiterii contestaţiei în anulare prin Decizia nr.1931/2011 a Curţii de Apel Tg. Mureş, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut următoarele:

În perioada 22.04.-13.05.2009, la sediul contestatoarei s-a desfăşurat un control inopinat pe linie de accize, întocmindu-se procesul verbal nr.11566/13.05.2009. În baza acestui proces verbal s-a emis decizia nr.12/25.03.2009, prin care s-au anulat autorizaţiile de utilizator final nr.9/25.06.2008 şi nr.11/02.10.2008.

Decizia nr.12 din 25 martie 2009, nu este deloc motivată, nici în fapt, nici în drept. Codul fiscal este menţionat cu titlu general, fără a se indicat articolul de lege încălcat.

Legea nr.554/2004 este indicată tot la modul general, iar din H.G. nr.44/2004 se indică pct.22 alin.28, în condiţiile în care prima instanţă vorbeşte, în analiza sa, de alin.27, fără a face nicio menţiune le existenţe vreunor modificări în timp ale legii, sau la textul de lege în vigoare la data aplicării sancţiunii.

În ce priveşte motivarea în fapt, se face referire la existenţa unui referat nr.7266 din 25 martie 2009, act care nu este însă depus la dosar.

Decizia nr.3/07.05.2009, analizează la pct.II contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr.12/2009, fără să analizeze argumentele reclamantei cu privire la faptul că nu a achiziţionat alcool după obţinerea autorizaţiei de utilizator final nr.9/2008, constatând doar că nu au nicio legătură calitatea de antrepozitar fiscal cu cea de utilizator final.

Nu se răspunde în nici un fel la argumentele contestatoarei cu privire la cantitatea de alcool achiziţionată în regim de scutire de la plata accizelor, anterior emiterii autorizaţiei de utilizator final nr.9/2008, respectiv 63.989 litri rachiu natural şi nici cu privire la cantitatea de 18.062 litri alcool etilic produsă în regim propriu şi nu achiziţionată în baza autorizaţiei de utilizator final nr.11/2008.

Deşi Decizia nr.12/2009 este emisă în baza unui temei legal, respectiv pct.22 alin.28 din H.G. nr.44/2004, în decizia nr.3/2009 se invocă încălcarea dispoziţiilor pct.22 alin.27 din H.G. nr.44/2004.

H.G. nr. 44/2004 prevede, într-adevăr, obligativitatea depunerii unor raportări, însă numai în situaţia în care se achiziţionează produse.

Or, reclamanta a făcut dovada faptului că după emiterea autorizaţiilor de utilizator final nu a achiziţionat nicio cantitate de produs, ci a folosit alcoolul achiziţionat înainte de obţinerea celor două autorizaţii.

Un argument important în favoarea reclamantei este acela că cea de a doua autorizaţii de utilizator final a fost emisă după 5 luni de la obţinerea primei autorizaţii, organul vamal considerând în deplină legalitate conduita reclamantei în raport de prima autorizaţie.

Un alt argument important este acela că s-a efectuat un control de către inspectorii vamali, control finalizat prin procesul verbal nr.6960 din 23 martie 2009, prin care s-a stabilit că, în urma verificărilor efectuate pe baza celor două autorizaţii de utilizatori finali, se constată că acestea au fost folosite în scopul pentru care au fost emise, că întregul proces al introducerii în fabricaţie a alcoolului s-a făcut sub stricta supraveghere fiscală şi că toate cantităţile de alcool etilic rafinat aprobate prin cele două autorizaţii au fost folosite la fabricarea oţetului alimentar.

Prima instanţă a făcut o analiză formală a nedepunerilor situaţiilor de către reclamantă, desprinsă de contextul şi de starea de fapt descrisă de reclamantă.

Aplicarea unui text de lege nu se face la o situaţie ipotetică ci se raportează la o stare de fapt.

Starea de fapt nu cuprinde doar emiterea a două autorizaţii de utilizator final către reclamantă, ci urmărirea întregului proces de achiziţionare a alcoolului în discuţie şi de utilizare, instanţa neputând că facă abstracţie de faptul că reclamanta a eliberat în consum cantităţi de alcool achiziţionate anterior obţinerii autorizaţiilor şi mai mult, că a folosit cantităţile de alcool la fabricarea oţetului alimentar.

Analizarea textului de lege în afara stării de fapt descrisă de reclamantă, duce la un formalism excesiv, reclamanta făcând şi o trimitere comparativă la formalismul eliminat de practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la neîndeplinirea formală a solicitărilor trimestriale către A.N.O.F.M. care nu avea în evidenţele sale persoane cu calificate pentru a fi repartizate unor agenţi economici.

Scopul legiuitorului în emiterea textului de lege reţinut în actele anulate este acela de a asigura controlul cantităţilor de alcool folosit ca materie primă pentru alte produse şi nu cel de a asigura executarea unor cerinţe cu caracter formal, iar controlul legalităţii comercializării alcoolului s-a concretizat în procesul verbal nr.6960 din 23 martie 2009 al D.J.A.O.V. Argeş, informaţie necontestată de către organele fiscale.

În ce priveşte sancţiunea contravenţională în mod corect s-a reţinut că aceasta nu este de competenţa instanţei de administrativ şi nu influenţează în niciun fel soluţia din acest domeniu.

În consecinţă, în baza art.312 alin.1-3 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul, a modificat hotărârea atacată şi a admis acţiunea în sensul anulării actelor administrative atacate.