Anularea certificatului de urbanism. Obligarea primarului şi a unităţii administrativ-teritoriale la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Condiţii


Chiar dacă metoda estimării unor venituri viitoare din chirii poate fi luată în considerare, în anumite condiţii, pentru stabilirea despăgubirilor, trebuie avut în vedere faptul că, potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, certificatele de urbanism sunt acte de informare necesare, dar nu suficiente pentru eliberarea autorizaţiilor de construcţie.
Cu privire la prejudiciul moral adus reclamantului, prin emiterea unui certificat de urbanism ulterior anulat, autoritatea administrativă a creat o stare de neîncredere, suspiciune, frustrare pentru reclamant, căruia i-au fost întârziate planurile de afaceri pe o perioadă apreciabilă, astfel încât se justifică acordarea unei sume cu titlul de despăgubiri pentru prejudicii morale.

Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2963 din 6 iulie 2011

Prin sentința civilă nr. 3095 din 1.10.2010 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a luat act de renunțarea la judecata cererii față de pârâții E.B., T.A., E.H., C.C. și C.B.

S-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.S.V. în contradictoriu cu pârâții Primarul mun. Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca prin Primarul mun. Cluj-Napoca, Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca, având ca obiect despăgubiri.

A fost obligat reclamantul la 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei C.B.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Pentru a constata dacă răspunderea materială a pârâților poate fi antrenată în condițiile art. 16-19 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 998-999 C.civ., trebuie a se verifica dacă din sentința civilă nr. 1577/2008 a Tribunalului Cluj și decizia civilă nr. 228/2009 a Curții de Apel Cluj, reiese existența vreunei fapte ilicite a pârâților din prezenta cauză legată de anularea certificatului de urbanism anterior menționat.

Analizând această sentință, precum și decizia Curții de Apel Cluj sus menționată, reiese că nelegalitatea certificatului de urbanism anulat a constat în faptul că motivarea dată de autoritatea administrativă s-a bazat exclusiv pe o stare de fapt, fără raportare la normele de urbanism specifice zonei, însă, pe de altă parte, a reținut Curtea că, atât timp cât nu este clarificat cărei unități teritoriale de referință îi aparține amplasamentul pe care se tinde a se construi, pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca nu poate fi obligat la emiterea unui nou certificat de urbanism în concordanță cu exigențele impuse pentru UTR L3a, ci doar în condițiile impuse de regulile de urbanism pentru zona în care se încadrează noua construcție. A mai apreciat Curtea faptul că motivarea autorității emitente nu se circumscrie unui refuz justificat de elaborare a unui certificat de urbanism.

Din aceste concluzii apreciem că putem vorbi de o faptă ilicită în sensul inexistenței refuzului justificat, dar problema trebuie nuanțată în sensul că, în raport de prevederile art. 6 și 7 din Legea nr. 50/1991, se constată că certificatul de urbanism este doar un act premergător – de informare, care prin el însuși nu este capabil să producă efecte juridice directe. Acest act nu conferă dreptul executării lucrărilor de construire, așa cum apreciază reclamantul în justificarea pretențiilor sale. Prin urmare, nu se poate reține argumentul reclamantului conform căruia i s-au adus prejudicii deoarece în urma anulării certificatului de urbanism nu a putut construi în zona de pe str. F. nr. 14, neexistând astfel raport de cauzalitate între anularea certificatului de urbanism și prejudiciul invocat, tocmai în considerarea efectelor pe care le produce certificatul sus menționat, acestea nefiind identice cu cele ale unei autorizații de construire.

Mai mult, prejudiciul invocat nu este probat cu date certe, respectiv eventuale contracte de închiriere sau promisiuni de vânzare-cumpărare a spațiului ce urmează a se construi, care să justifice pretențiile reclamantului, cu alte cuvinte nu există dovezi în privința pretinselor venituri pe care reclamantul urma să le încaseze. Aceasta reiese din înseși rapoartele de expertiză efectuate în cauză de expert A.G. și B.I. care nu au avut la bază decât argumentele reclamantului și documentația depusă pentru obținerea certificatului de urbanism, dar nu au existat acte din care să rezulte certitudinea și întinderea reală a pretențiilor reclamantului.

în concluzie, în raport de toate argumentele sus menționate, neexistând raport de cauzalitate între fapta ilicită – eliberarea unui C.U. nelegal – și prejudiciul invocat, iar acestuia din urmă lipsindu-i caracterul cert, tribunalul, în temeiul art. 18-19 din Legea nr. 554/2004, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul art. 246 C.proc.civ., a luat act de renunțarea la judecata cererii față de pârâții E.B., T.A., E.H., C.C. și C.B., poziție procesuală manifestată în mod expres prin scriptul depus pentru ședința din data de 29.01.2010.

în temeiul art. 274 C.proc.civ. a obligat reclamantul la 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei C.B., reprezentând onorariu avocat. Alte cheltuieli nu au fost solicitate din partea pârâților.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, după cum urmează: să se rețină cauza spre rejudecare și să se modifice în totalitate sentința recurată în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță și să fie obligați intimații la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în recurs.

în fapt, prin sentința recurată, Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamant și l-a obligat la plata sumei de 1.000 de lei, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei C.B.

Pronunțarea unei asemenea hotărâri reprezintă o eroare judiciară imensă încălcând grav drepturile și interesele legitime ale reclamantului recurent și nesocotind dreptul său de a fi despăgubit pentru prejudiciul ce i-a fost produs.

Pentru a pronunța o asemenea hotărâre, prima instanță a arătat că a procedat la verificarea faptului dacă din sentința civilă nr. 1577/2008 a Tribunalului Cluj și din decizia civilă nr. 228/2009 a Curții de Apel Cluj reiese existența vreunei fapte ilicite a pârâților în cauza legată de certificatul de urbanism anulat.

Astfel, a reținut instanța de fond că din aceste hotărâri ar fi rezultat că nelegalitatea certificatului de urbanism anulat a constat în faptul ca motivarea dată de autoritatea administrativă s-a bazat exclusiv pe o stare de fapt fără raportare la normele de urbanism specifice ale zonei. Mai reține instanța de fond că, Curtea a apreciat faptul că motivarea autorității emitente nu se circumscrie unui refuz justificat de eliberare a unui certificat de urbanism.

Raportat la cele mai sus menționate, instanța de fond a reținut că putem vorbi despre o faptă ilicită în sensul inexistenței refuzului justificat al pârâților. Cu toate acestea, instanța de fond a reținut că raportat la prevederile art. 6 și 7 din Legea nr. 50/1991, certificatul de urbanism este doar un act premergător de informare și că acesta nu ar fi capabil prin el însuși să producă efecte juridice directe. Efectul juridic direct al nelegalității certificatului de urbanism este imposibilitatea obținerii autorizației de construire.

Toate certificatele de urbanism sunt acte de informare întrucât așa le definește art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Gravitatea emiterii de către pârâți a unui certificat de urbanism nelegal, rezidă însă tocmai în faptul că acest act constituie o fază prealabilă eliberării autorizației de construire și obligatorie.

Contrar opiniei instanței de fond, urmarea directă a eliberării unui certificat de urbanism nelegal este imposibilitatea obținerii autorizației de construire în vederea edificării construcției propuse și prin urmare imposibilitatea de a construi.

Arată prima instanță că reclamantul ar aprecia că certificatul de urbanism ar conferi dreptul de a lucrărilor de construire.

Astfel, pe baza unei false alegații, instanța de fond a reținut în mod neadevărat că nu ar exista raport de cauzalitate între anularea certificatului de urbanism și prejudiciul invocat, în considerarea efectelor pe care le produce certificatul de urbanism și care nu sunt identice cu ale autorizației de construire.

Un alt motiv de respingere a acțiunii sale ar fi, în opinia primei instanțe, acela că prejudiciul invocat nu este probat cu date certe, respectiv cu eventuale contracte de închiriere sau promisiuni de vânzare-cumpărare a spațiului ce urma a fi construit și că astfel nu ar exista dovezi în privința veniturilor pe care le-ar fi putut încasa. Și această afirmație a instanței de fond este vădit tendențioasă și făcută anume pentru a încerca o justificare suplimentară a respingerii acțiunii reclamantului.

Reclamantul nu a intenționat să vândă spațiul a cărui edificare a dorit-o, ci a intenționat să îl exploateze. Prin urmare, nu se poate prezuma că dacă nu a avut încheiate antecontracte de vânzare-cumpărare, nu există prejudiciu sau că el nu poate fi dovedit. Pe de altă parte, niciun investitor normal și diligent nu poate încheia contracte de închiriere sau de vânzare-cumpărare pentru un spațiu încă needificat și pentru care nu deține încă nici măcar certificat de urbanism. Nimeni nu și-ar putea asuma riscul unui asemenea contract și cu atât mai puțin reclamantul, având în vedere că toate certificatele de urbanism solicitate primarului i-au fost eliberate ilegal, fiind ulterior anulate de instanțe.

Cuantificarea prejudiciului sub forma chiriei neîncasate este o modalitate logică și uzitată de determinare (cuantificare) a pagubei produse prin lipsirea proprietarului unui imobil de folosința acestuia (folosul de tras, nerealizat), pentru perioada în care actul administrativ nelegal și-a produs efectele.

Instanța de fond a analizat temeiul de drept al răspunderii pârâților făcând un melanj intre răspunderea administrativă și răspunderea civilă delictuală.

Condițiile de îndeplinit pentru antrenarea răspunderii administrative sunt, după cum se cunoaște:

1. Condiția ca actul atacat sa fie nelegal

Este ușor de observat îndeplinirea în cauză a amintitei condiții, înseși instanțele de judecată statuând cu putere de lucru judecat cu privire la nelegalitatea certificatului de urbanism ca act administrativ (arată în acest sens sentința nr. 1577/2008 a Tribunalului Cluj și Decizia nr. 229/2009 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a dispus anularea actului administrativ constatat ca nelegal, adică Certificatul de urbanism nr. 6169/15.11.2007 emis de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca).

2. Condiția ca actul atacat să fi cauzat prejudicii materiale și morale

Arată că în dosarul instanței de fond, nu se punea problema dovedirii existenței prejudiciului, ci doar a cuantificării acestuia, având în vedere că prin anularea irevocabilă a certificatului de urbanism nr. 6169/ 15.11.2007, a fost dovedit caracterul nelegal și lezionar al acestuia.

Cu privire la prejudiciul moral adus reclamantului, arată că acesta rezultă din multitudinea de acte administrative nelegale eliberate de primar reclamantului.

3. Condiția privind legătura de cauzalitate dintre actul administrativ nelegal și prejudiciu

Și această condiție este îndeplinită, fiind ușor de înțeles că, emițând un certificat de urbanism nelegal ce a fost ulterior anulat prin instanță, pârâții au întârziat edificarea, darea în folosință și exploatarea imobilului propus, întârziind perceperea fructelor (sub forma chiriilor indicate în petitele acțiunii) aferente investiției, de către reclamant. Aceasta, având în vedere că eliberarea certificatului de urbanism este o fază prealabilă și obligatorie pentru obținerea autorizației de construire.

4. Culpa autorității publice și a funcționarilor

4. Culpa autorității publice și a funcționarilor

Și această condiție este ușor de dovedit, câtă vreme prin sentința civilă nr. 1577/2008 certificatul de urbanism nr. 6169/2007 a fost anulat, iar autoritatea emitentă a fost obligată la eliberarea unui alt certificat de urbanism, obligație căreia nu i s-au conformat nici până în prezent.

Raportat la probele administrate în dosarul instanței de fond, acțiunea reclamantului putea și trebuia să fie admisă, existând îndreptățirea sa legală de a-i fi reparat prejudiciul ce i-a fost cauzat.

Având în vedere anularea de către instanța de judecata a Certificatului de urbanism contestat nr. 6169/15.11.2007, rezultă caracterul prejudiciant al acestuia și faptul că a fost păgubit, cu atât mai mult cu cât primarul nu s-a conformat dispozițiilor instanței nici până în prezent și nu i-a eliberat un alt certificat de urbanism legal, care să îi permită să obțină autorizație de construire și să construiască. Astfel, pe perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de urbanism anulat, 15.11.2007, și data promovării prezentei acțiuni, pe o perioadă de 19 luni, pârâții au împiedicat demersurile sale de realizare a obiectivului de investiții propus „Spatii comerciale și locuințe P+E” de la locația Cluj-Napoca, str. F. nr. 14 a), 14 b) și parțial 16. De asemenea, pârâții împiedică în continuare demersurile reclamantului de realizare a construcției propuse până la data la care îi vor elibera un alt certificat de urbanism, legal, care să îi permită să construiască, așa cum i-a obligat instanța de judecată prin sentința civilă nr. 1577/2008 a Tribunalului Cluj și prin decizia civilă nr. 228 pronunțată la data de 23 ianuarie 2009 de Curtea de Apel Cluj în recurs.

Principiul respectării proprietății se consideră violat nu numai în ipoteza în care o persoană este lipsită propriu-zis de proprietatea sa, dar și atunci când unei persoane nu i se acordă posibilitatea de a se folosi în mod normal de aceasta. Prin emiterea acestor certificate de urbanism nelegale și contradictorii, Primarul Municipiului Cluj-Napoca și echipa sa au restrâns atributele dreptului de proprietate asupra terenului, împiedicându-l să-l folosească potrivit voinței sale, și anume în scopul construirii pe acesta. Aceasta, deoarece de emiterea certificatului de urbanism este condiționată emiterea autorizației de construire, așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 50/1991. De asemenea, prin art. 29 din Legea nr. 350/2001 se consacră expres caracterul obligatoriu al certificatului de urbanism.

Din aceste texte legale se desprinde concluzia că, în ciuda caracterului informativ al certificatului de urbanism, acesta este un act premergător obligatoriu pentru obținerea autorizației de construire. Neeliberarea acestuia sau eliberarea lui astfel încât să aducă atingere vreunui drept recunoscut de lege, dau posibilitatea titularului dreptului să se adreseze instanței de judecată pentru anularea certificatului de urbanism nelegal și obligarea celor vinovați la plata de despăgubiri.

în considerarea tuturor celor mai sus menționate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Deliberând asupra recursului declarat prin prisma dispozițiilor art. 304,art. 3041C.proc.civ., Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1577 din 19 septembrie 2008 a Tribunalului Cluj a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul V.S.V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Mun. Cluj-Napoca.

A fost anulat certificatul de urbanism nr. 6169/15.11.2007.

Pârâtul a fost obligat la eliberarea unui nou certificat de urbanism care să permită efectuarea lucrărilor solicitate conform UTR L3A unde se încadrează imobilul potrivit PUG și la plata cheltuielilor de judecată de 508,6 lei către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut faptul că reclamantul a înregistrat cererea cu nr. 90176 în 26.10.2007 pentru eliberarea unui certificat de urbanism având obiectivul locuințe și spațiu comercial S+P+2E, pe terenul situat în Cluj-Napoca, str. F. nr. 14-16, depunând memoriu tehnic și documentația solicitată de prevederile art. 6 din Legea nr. 50/1991.

în urma acestei cereri a fost emis certificatul de urbanism nr. 6169 din 11.11.2007 de către Primarul Mun. Cluj-Napoca, pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. F. nr. 14-16.

Certificatul de urbanism a evidențiat că regimul juridic tehnic și economic al imobilului se încadrează parțial în UTR L3A și parțial în UTRV7, astfel că nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru construire locuință și spațiu comercial până la finalizarea proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată întrucât pe parcelele cu nr. top. 22164/14/2, 22164/14/1/2, 22164/15/1, 22164/16/1 există edificată o construcție fără autorizație care face obiectul acestor procese.

S-a mai reținut că între părți au existat mai multe procese dintre care cel soluționat prin sentința civilă nr. 1421/2007 care a stabilit că zona pentru care s-a solicitat și certificat de urbanism contestat este încadrată în UTRL3A, astfel că a anulat certificatul de urbanism nr. 4040/2006 eliberat de primarul Mun. Cluj-Napoca și a obligat pârâtul la eliberarea unui nou certificat de urbanism. Prin decizia civilă nr. 1173/2007 pronunțată în același dosar s-a modificat sentința în sensul admiterii doar în parte a acțiunii formulate de reclamant, anulându-se certificatul de urbanism și respingându-se capătul de cerere privind eliberarea unui nou certificat de urbanism corespunzător UTR L3A. S-a constatat că sunt reale susținerile pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca cu privire la edificarea de către reclamant a unei construcții fără autorizație de construire, însă aceasta afectează, potrivit actelor depuse, doar o parte din terenul pentru care s-a solicitat certificatul de urbanism contestat. Soluționarea acestor cauze nu afectează prezenta cauză deoarece instanțele care au fost sesizate urmează să stabilească dacă acea construcție va fi desființată sau nu, făcând aplicarea art. 37 alin. (5) și 32 alin. (1) lit. a) sau b) din Legea nr. 50/1991. S-a apreciat că nu se poate susține că prin prezentul certificat de urbanism se dorește ocolirea prevederilor legale întrucât certificatul de urbanism s-a solicitat pentru o construcție nouă S+P+2E, astfel că autoritatea competentă trebuie să verifice conținutul documentației potrivit art. 30 din Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 50/1991.

Prin decizia nr. 228/2009 a Curții de Apel Cluj s-a modificat în parte sentința menționată, reținându-se că, din conținutul certificatului de urbanism nr. 6169/15.11.2007 a cărui anulare s-a dispus de către instanța de fond, autoritatea emitentă a menționat că acest certificat „nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru construirea de locuințe și spațiu comercial, până la finalizarea proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată și pronunțarea sentințelor definitive și executorii, întrucât pe parcelele cu nr. top. 22164/14/2, 22164/14/1/2, 22164/15/1 și 22164/16/1 este edificată o construcție fără autorizație, care face obiectul acestor procese”.

în opinia Curții, această motivare nu se circumscrie unui refuz justificat de elaborare a unui certificat de urbanism, astfel că doar această motivare nu poate paraliza demersul reclamantului intimat, în măsura în care sunt respectate celelalte norme de urbanism.

Se reține de către Curte ca fiind reale afirmațiile făcute de recurent cu privire la existența litigiilor în care se discută legalitatea edificării unei construcții pe aceleași parcele, dar hotărârile judecătorești ce se vor pronunța în aceste cauze vizează exclusiv construcția existentă.

Numai existența construcției neautorizate, fără o justificare în sensul că amplasarea, dimensiunile, suprafața liberă de teren etc. nu permit, potrivit normelor de urbanism, să mai fie autorizată o altă construcție de genul celei solicitate a se construi, nu mai poate fi opusă intimatului, în soluționarea cererii sale.

Prin urmare, Curtea a apreciat că nelegalitatea certificatului de urbanism nr. 6169/11.11.2007 rezultă din faptul că motivarea făcută de autoritatea administrativă se bazează exclusiv pe o stare de fapt, fără raportare la normele de urbanism specifice zonei.

Din conținutul certificatului de urbanism anulat de către instanță reiese că autoritatea emitentă a menționat că acest certificat „nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru construirea de locuințe și spațiu comercial, până la finalizarea proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată și pronunțarea sentințelor definitive și executorii, întrucât pe parcelele cu nr. top. 22164/14/2, 22164/15/1, 22164/16/1, există edificată o construcție fără autorizație, care face obiectul acestor procese”.

Pentru a constata dacă răspunderea materială a pârâților poate fi antrenată în condițiile art. 16-19 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 998-999 C.civ., trebuie să se verifice dacă din sentința civilă nr. 1577/2008 a Tribunalului Cluj și decizia civilă nr. 228/2009 a Curții de Apel pot fi desprinse elementele constitutive ale răspunderii administrative patrimoniale a autorităților publice pentru pagubele materiale și morale cauzate prin emiterea unui act administrativ nelegal.

în conformitate cu această formă a răspunderii administrative, condițiile de îndeplinit pentru antrenarea ei sunt, după cum se cunoaște:

1. Actul atacat să fie nelegal

în acest sens, sent. nr. 1577/2008 a Tribunalului Cluj și dec. nr. 229/2009 a Curții de Apel Cluj au statuat în sensul anulării actului administrativ constatat ca nelegal, respectiv certificatul de urbanism nr. 6169/ 15.11.2007 emis de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

2. Actul atacat să fi cauzat prejudicii materiale și/sau morale

Sub acest aspect, susținerile recurentului sunt întemeiate doar în parte, în sensul că se pune problema dovedirii existentei prejudiciului și nu doar a cuantificării acestuia, chiar dacă actul administrativ a fost declarat nelegal.

Caracteristicile pe care prejudiciul trebuie să le întrunească sunt: să fie direct, cert, să fie produs sau să fie previzibil a se produce.

Recurentul reclamant a solicitat obligarea la plata de despăgubiri materiale reprezentând chiria neîncasată și dobânzile aferente pe care le-ar fi putut percepe asupra spațiilor edificate în temeiul autorizării.

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că prejudiciul invocat nu este probat cu date certe, respectiv cu eventuale contracte de închiriere.

Chiar dacă metoda estimării unor venituri viitoare din chirii poate fi luată în considerare, în anumite condiții, pentru stabilirea despăgubirilor, trebuie avut în vedere faptul că, potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, certificatele de urbanism sunt acte de informare necesare, dar nu suficiente pentru eliberarea autorizațiilor de construcție.

Cu privire la prejudiciul moral adus reclamantului, instanța constată că prin emiterea unui certificat de urbanism ulterior anulat, autoritatea administrativă a creat o stare de neîncredere, suspiciune, frustrare din partea reclamantului căruia i-au fost întârziate planurile de afaceri pe o perioadă apreciabilă.

Termenul de daune morale sau prejudiciu moral sugerează o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusă acelor valori sau atribute ale individului care îi definesc personalitatea.

Dintre aceste valori au fost reținute, printre altele, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum și alte valori similare.

Prejudiciul în discuție, neavând conținut economic, nu poate fi evaluat în bani.

De asemenea, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite, va aprecia o anumită sumă globală care să completeze prejudiciul moral cauzat.

în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, acesta include o doză de aproximare, dar instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe un plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate.

Evaluarea prejudiciului moral produs și, pe cale de consecință, stabilirea cuantumului daunelor morale prezintă în speță un grad de dificultate sporit, tocmai datorită circumstanțelor mai puțin obișnuite ale cauzei.

Drept consecință, revine instanței judecătorești sarcina de a dispune, potrivit probatoriului administrat, măsurile reparatorii adecvate.

Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de probă pretențiile reclamantului, prejudiciul moral suferit și legătura de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea pârâtului și impactul negativ atât în plan personal cât și în plan profesional asupra reclamantului.

Sub aspectul cuantumului acestuia, trebuie avut în vedere faptul că daunele morale nu pot fi acordate în mod excesiv, neavând rolul unor amenzi și neputând duce la o îmbogățire nejustificată a persoanei vătămate, având doar un rol compensator.

Tocmai de aceea, Curtea apreciază că suma de 10.000 lei, acordată cu titlu de daune morale, este suficientă pentru a repara prejudiciul cauzat reclamantului prin anularea actului administrativ.

3. Legătura de cauzalitate dintre actul administrativ nelegal și prejudiciu

Și această condiție este îndeplinită întrucât starea de insecuritate și disconfort a reclamantului au fost generate în mod direct prin emiterea unui certificat de urbanism nelegal ce a fost ulterior anulat prin instanță.

Câtă vreme prin sentința civilă nr. 1577/ 2008 a Tribunalului Cluj, certificatul de urbanism nr. 6169/2007 a fost anulat, iar autoritatea emitentă a fost obligată la eliberarea unui alt certificat de urbanism, obligație căreia nu i s-a conformat nici până în prezent, vinovăția autorității este evidentă.

Statuând asupra obligației autorității emitente a actului – Primarul mun. Cluj-Napoca – de a repara prejudiciul moral cauzat reclamantului prin emiterea unui certificat de urbanism nelegal, o problemă ce se mai impune a fi lămurită este aceea a calității procesuale pasive a Municipiului.

Literatura de specialitate a statuat în sensul că autoritățile publice au, în principiu, calitate de pârât în litigiile de contencios administrativ, ele fiind emitentele actelor administrative nelegale, însă numai alături de persoana de drept public atunci când se solicită și despăgubiri.

Acesta este motivul pentru care Curtea a apreciat că obligarea la plata daunelor morale trebuie pusă în sarcina primarului, dar și a Mun. Cluj-Napoca.

Față de aceste împrejurări, în baza art. 312 C.proc.civ., Curtea va admite recursul declarat de V.S.V. împotriva sentinței civile nr. 3095 din 1.10.2010 a Tribunalului Cluj pe care o va modifica în parte în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâților Municipiul Cluj-Napoca și Primarul mun. Cluj-Napoca și va obliga pe pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Primarul mun. Cluj-Napoca la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 10.000 lei, daune morale.

Vor fi respinse restul pretențiilor reclamantului.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate, respectiv obligarea reclamantului la 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei C.B.

în baza art. 274 alin. (3) C.proc.civ., Curtea va obliga pe pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Primarul mun. Cluj-Napoca la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond și recurs.

(Judecător Maria Hrudei)