Anularea certificatului de urbanism. Solicitarea obligării primarului şi a unităţii administrativ-teritoriale la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Condiţii.


Cuantificarea prejudiciului. Daune morale şi daune materiale. Lipsa unor elemente relevante pentru evaluarea prejudiciului material

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 2963 din 6 iulie 2011

Prin Sentinţa civilă nr. 3095 din 01.10.2010 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a luat act de renunţarea la judecata cererii fata de paraţii E.B., T.A., E.H., C.C. şi C.B..

S-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.S.V. în contradictoriu cu pârâţii Primarul mun. Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca prin Primarul mun. Cluj-Napoca, Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca, având ca obiect despăgubiri.

A fost obligat reclamantul la 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei

C.B..

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Pentru a constata dacă răspunderea materială a pârâţilor poate fi antrenată în condiţiile art. 16-19 din Legea 554/2004, coroborat cu art. 998 – 999 Cod civil, trebuie a se verifica dacă din sentinţa civilă nr.1577/2008 a Tribunalului Cluj şi Decizia civilă nr. 228/2009 a Curţii de Apel Cluj, reiese existenţa vreunei fapte ilicite a pârâţilor din prezenta cauză legată de anularea certificatului de urbanism anterior menţionat .

Analizând această sentinţă precum şi decizia Curţii de Apel Cluj sus menţionată, reiese că nelegalitatea certificatului de urbanism anulat a constat în faptul că motivarea dată de autoritatea administrativă s-a bazat exclusiv pe o stare de fapt , fără raportare la normele de urbanism specifice zonei, însă, pe de altă parte a reţinut Curtea că, atât timp cât nu este clarificat cărei unităţi teritoriale de referinţă îi aparţine amplasamentul pe care se tinde a se construi, pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca nu poate fi obligat la emiterea unui nou certificat de urbanism în concordanţă cu exigenţele impuse pentru UTR L3a, ci doar în condiţiile impuse de

regulile de urbanism pentru zona în care se încadrează noua construcţie . A mai apreciat Curtea faptul că motivarea autorităţii emitente nu se circumscrie unui refuz justificat de elaborare a unui certificat de urbanism .

Din aceste concluzii apreciem că putem vorbi de o faptă ilicită în sensul inexistenţei refuzului justificat , dar problema trebuie nuanţată în sensul că , în raport de prevederile art. 6 şi 7 din Legea 50/1991 se constată că certificatul de urbanism este doar un act premergător – de informare, care prin el însuşi nu este capabil să producă efecte juridice directe. Acesta act nu conferă dreptul executării lucrărilor de construire, aşa cum apreciază reclamantul în justificarea pretenţiilor sale. Prin urmare, nu se poate reţine argumentul reclamantului conform căruia i s-au adus prejudicii deoarece în urma anulării certificatului de urbanism nu a putut construi în zona de pe str.F. nr. 14, neexistând astfel raport de cauzalitate între anularea certificatului de urbanism şi prejudiciul invocat , tocmai în considerarea efectelor pe care le produce certificatul sus menţionat , acestea nefiind identice cu cele ale unei autorizaţii de construire.

Mai mult, prejudiciul invocat nu este probat cu date certe, respectiv eventuale contracte de închiriere sau promisiuni de vânzare -cumpărare ale spaţiului ce urmează a se construi, care să-i justifice pretenţiile reclamantului, cu alte cuvinte nu există dovezi în privinţa pretinselor venituri pe care reclamantul urma să le încaseze. Aceasta reiese din însăşi rapoartele de expertiză efectuate în cauză de expert A.G. şi B.I. care nu au avut la bază decât argumentele reclamantului şi documentaţia depusă pentru obţinerea certificatului de urbanism, dar nu au existat acte din care să rezulte certitudinea şi întinderea reală a pretenţiilor reclamantului .

În concluzie, în raport de toate argumentele sus menţionate , neexistând raport de cauzalitate între fapta ilicită – eliberarea unui C.U. nelegal şi prejudiciul invocat , iar acestuia din urmă lipsindu-i caracterul cert , tribunalul, în temeiul art.18 – 19 din Legea 554/2004, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată .

Totodată , în temeiul art.246 C. pr. civilă a luat act de renunţarea la judecata cererii fata de paraţii E.B., T.A., E.H., C.C. şi C.B. , poziţie procesuală manifestată în mod expres prin scriptul depus pentru şedinţa din data de 29.01.2010

În temeiul art 274 C. pr. Civ a obligat reclamantul la 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei C.B., reprezentând onorariu avocat . Alte cheltuieli nu au fost solicitate din partea pârâţilor .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, dupa cum urmeaza: Sa se retină cauza spre rejudecare si sa se modifice in totalitate sentinta recurata in sensul admiterii actiunii introductive de instanta şi sa fie obligati intimatii la plata cheltuielilor de judecata efectuate la fond si in recurs.

In fapt, prin sentinta recurata, Tribunalul Cluj a respins actiunea formulata de reclamant si l-a obligat la plata sumei de 1.000 de lei, cheltuieli de judecata in favoarea paratei C.B..

Pronuntarea unei asemenea hotarari reprezintă o eroare judiciara imensa incalcand grav drepturile si interesele legitime ale reclamantului recurent si nesocotind dreptul său de a fi despagubit pentru prejudiciul ce i-a fost produs.

Pentru a pronunta o asemenea hotarare, prima instanta a aratat la pagina 3 alin. 7 din sentinta recurata ca a procedat la verificarea faptului daca din Sentinta civila nr. 1577/2008 a Tribunalului Cluj si din Decizia civila nr. 228/ 2009 a Curtii de apel Cluj reiese existenta vreunei fapte ilicite a paratilor in cauza legata de anularea certificatului de urbanism anulat.

Astfel, a retinut instanta de fond ca din aceste hotarari ar fi rezultat ca nelegalitatea certificatului de urbanism anulat a constat in faptul ca motivarea data de autoritatea admninistrativa s-a bazat exclusiv pe o stare de fapt fara raportare la normele de urbanism specifice ale zonei. Mai retine instanta de fond ca curtea a apreciat faptul ca motivarea autoritatii emitente nu se circumscrie unui refuz justificat de eliberarea a unui certificat de urbanism.

Raportat la cele mai sus mentionate, instanta de fond a retinut ca putem vorbi despre o fapta ilicita in sensul inexistentei refuzului justificat al paratilor. Cu toate acestea, instanta de fond a retinut ca raportat la prevederile art. 6 si 7 din Legea 50/ 1991, cerfificatul de urbanism este doar un act premergator de informare si ca acesta nu ar fi capabil prin el insusi sa produca efecte juridice directe. Efectul juridic direct al nelegalitatii certificatului de urbanism este imposibilitatea obtinerii autorizatiei de construire.

Toate certificatele de urbanism sunt acte de informare intrucat asa le defineste art. 6 alin. 1 si 2 din L 50 / 1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii. Gravitatea emiterii de catre parati a unui certificat de urbanism nelegal, rezida insa tocmai din faptul ca, acest act constituie o faza prealabila eliberarii autorizatiei de construire si obligatorie.

Contrar opiniei instantei de fond urmarea directa a eliberarii unui certificat de urbanism nelegal este imposibilitatea obtinerii autorizatiei de construire in vederea edificarii constructiei propuse si prin urmare imposibilitatea de a construi.

Arata prima instanta ca reclamantul ar aprecia ca certificatul de urbanism ar conferi dreptul de al lucrarilor de construire.

Astfel, pe baza unei false alegatii, instanta de fond a retinut in mod neadevarat ca nu ar exista raport de cauzalitate intre anularea certificatului de urbanism si prejudiciul invocat, in considerarea efectelor pe care le produce certificatul de urbanism si care nu sunt identice cu ale autorizatiei de construire.

Un alt motiv de respingere a actiunii sale ar fi in opinia primei instante exprimata la pag 4 alin 3 din sentinta recurata acela ca prejudicul invocat nu este probat cu date certe, respectiv cu eventuale contracte de inchiriere sau promisiuni de vanzare-cumparare ale spatiului ce urma a fi construit si ca astfel, nu ar exista dovezi in privinta veniturilor pe care le-ar fi putut incasa. Si aceasta afirmatie a instantei de fond este vadit tendentioasa si facuta anume pentru a incerca o justificare suplimentara a respingerii actiunii reclamantului.

Reclamantul nu a intentionat sa vandă spatiul a carui edificare a dorit-o ci a intentionat sa il exploateze. Prin urmare nu se poate prezuma ca daca nu a avut incheiate antecontracte de vanzare-cumparare, nu exista prejudiciu sau ca el nu poate fi dovedit. Pe de alta parte, nici un investitor normal si diligent nu poate incheia contracte de inchiriere sau de vanzare- cumparare, pentru un spatiu inca needificat si pentru care nu detine inca nici macar certificat de urbanism. Nimeni nu s-ar putea asuma riscul unui asemenea contract si cu atat mai mult reclamantul, avand in vedere ca toate certificatele de urbanism solicitate primarului, i-au fost eliberate ilegal fiind ulterior anulate de instante.

Cuantificarea prejudiciului sub forma chiriei neîncasate este o modalitate logica si uzitata de determinare (cuantificare ) a pagubei produse prin lipsirea proprietarului unui imobil de folosinta acestuia (folosul de tras nerealizat), pentru perioada in care actul administrativ nelegal si-a produs efectele.

La pagina 3 alin 7 din sentinta recurata, instanta de fond analizeaza temeiul de drept al raspunderii paratilor facand un melanj intre raspunderea administrativa si raspunderea civila delictuala.

Condiţiile de îndeplinit pentru antrenarea răspunderii administrative sunt, după cum se cunoaşte:

1. Conditia ca actul atacat sa fie nelegal

Este uşor de observat îndeplinirea in cauza a amintitei condiţii, însăşi instantele de judecata statuand cu putere de lucru judecat cu privire la nelegalitatea certificatului de urbanism ca act administrativ (arata in acest sens sentinta nr. 1577/2008 a tribunalului Cluj si la Decizia nr. 229/2009 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a dispus anularea actului administrativ constatat ca nelegal, adică Certificatul de urbanism nr.6169/ 15.11.2007 emis de paratul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

2. Conditia ca actul atacat sa fi cauzat prejudicii materiale si morale

Arată ca in dosarul instantei de fond, nu se punea problema dovedirii existentei prejudiciului ci doar a cuantificarii acestuia, avand in vedere ca prin anularea irevocabila a certificatului de urbanism 6169/ 15.11.2007, a fost dovedit caracterul nelegal si lezionar al acestuia. …..

Cu privire la prejudiciul moral adus reclamantului, arată ca acesta rezulta cu puterea evidentei din multitudinea de acte administrative nelegale eliberate de primar reclamantului.

3. Conditia privind legătura de cauzalitate dintre actul administrativ nelegal si prejudiciu

Si aceasta condiţie este îndeplinita, fiind uşor de înţeles ca, emiţând un certificat de urbanism nelegal ce a fost ulterior anulat prin instanţa, paratii au intarziat edificarea, darea in folosinta si exploatarea imobilului propus intarziind perceperea fructelor (sub forma chiriilor indicate in petitele acţiunii) aferente investiţiei de către reclamantul. Aceasta, avand in vedere ca eliberarea certificatului de urbanism este o faza prealabila si obligatorie pentru obtinerea autorizatiei de construire.

4. Culpa autoritătii publice si a functionarilor

4. Culpa autoritătii publice si a functionarilor

Si aceasta condiţie este uşor de dovedit, cată vreme prin Sentinta civila nr. 1577/ 2008 certificatul de urbanism numarul 6169/2007 a fost anulat iar autoritatea emitenta a fost obligata la eliberarea unui alt certificat de urbanism, obligatie careia nu i s-au conformat nici pana in prezent.

Raportat la probatiunea administrata in dosarul instantei de fond, actiunea reclamantului putea si trebuia sa fie admisa, existand indreptatirea sa legala de a-i fi reparat prejudiciul ce i-a fost cauzat.

Avand in vedere anularea de catre instanta de judecata a Certificatului de urbanism contestat nr. 6169/15.11.2007 rezulta cu puterea evidentei caracterul prejudiciant al acestuia si faptul ca a fost pagubit, cu atat mai mult cu cat primarul nu s-a conformat dispozitiilor instantei nici pana in prezent si nu i-a eliberat un alt certificat de urbanism legal, care sa îi permita sa obtină autorizatie de construire si sa construiască. Astfel, pe perioada cuprinsa intre data eliberarii certificatului de urbanism anulat 15.11.2007 si data promovarii prezentei actiuni, pe o perioada de 19 luni, paratii au impiedicat demersurile sale de realizare a obiectivului de investitii propus “Spatii comerciale si locuinte P+E” de la locatia Cluj-Napoca str. Frunzisului nr. 14 a), 14 b) si partial 16. De asemenea, paratii impiedica in continuare demersurile reclamantului de realizare a constructiei propuse pana la data la care îi vor elibera un alt certificat de urbanism, legal, care sa îi permita sa construiască, asa cum i-a obligat instanta de judecata prin sentinta civila nr. 1577/2008 al Tribunalului Cluj, si prin decizia civila nr. 228 pronuntata la data de 23 ianuarie 2009 de Curtea de Apel Cluj in recurs.

Principiul respectarii proprietatii se considera violat nu numai in ipoteza in care o persoana este lipsita in mod propriu-zis de proprietatea sa, dar si atunci cand unei persoane nu i se acorda posibilitatea de a se folosi in mod normal de aceasta. Prin emiterea acestor certificate de urbanism nelegale si contradictorii, Primarul Municipiului Cluj-Napoca si echipa sa au restrans atributele dreptului de proprietate asupra terenului, impiedicandu-l sa-l folosească potrivit vointei sale, si anume in scopul construirii pe acesta. Aceasta, deoarece, de emiterea certificatului de urbanism este conditionata emiterea autorizatiei de construire, asa cum rezulta din dispozitiile Legii 50/1991. De asemenea, prin art. 29 din L 350/ 2001 se consacra expres caracterul obligatoriu al certificatului de urbanism.

Din aceste texte legale se desprinde concluzia ca, in ciuda caracterului informativ al certificatului de urbanism, acesta este un act premergator obligatoriu pentru obtinerea autorizatiei de construire. Neeliberarea acestuia, sau eliberarea lui astfel incat sa aduca atingere vreunui drept recunoscut de lege, da posibilitatea titularului dreptului sa se adreseze instantei de judecata pentru anularea certificatului de urbanism nelegal si obligarea celor vinovati la plata de despagubiri.

In considerarea tuturor celor mai sus mentionate, solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat.

Deliberând asupra recursului declarat prin prisma dispoziţiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1577 din 19 septembrie 2008 pronunţată a Tribunalului Cluj a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul V.S.V. în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUN.CLUJ-NAPOCA.

A fost anulat certificatul de urbanism nr. 6169/15.11.2007.

Pârâtul a fost obligat la eliberarea unui nou certificat de urbanism care să permită efectuarea lucrărilor solicitate conform UTR L3A unde se încadrează imobilul potrivit PUG şi la plata cheltuielilor de judecată de 508,6 lei către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut faptul că reclamantul a înregistrat cererea cu nr.90176 în 26.10.2007 pentru eliberarea unui certificat de urbanism având obiectivul locuinţe şi spaţiu comercial S+P+2E, pe terenul situat în Cluj Napoca str.F. nr. 14 – 16, depunând memoriu tehnic şi documentaţia solicitată de prevederile art.6 din Legea 50/1991.

În urma acestei cereri a fost emis certificatul de urbanism 6169 din 11.11.2007 de către Primarul Mun.Cluj-Napoca, pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str.F. nr.14-16, nr. CF 109501, 113902, 106837, nr.topo.22164/14/2; 22164/14/1/2, 22164/15/1; 22164/16/1.

Certificatul de urbanism a evidenţiat că regimul juridic tehnic şi economic al imobilului se încadrează parţial în UTR L3A şi parţial în UTRV7 astfel că nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru construire şi spaţiu comercial până la finalizarea proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată întrucât pe parcelele cu nr. top.22164/14/2, 22164/14/1/2, 22164/15/1; 22164/16/1 există edificată o construcţie fără autorizaţie care face obiectul acestor procese.

S-a mai reţinut că între părţi au existat mai multe procese dintre care cel soluţionat prin sentinţa civilă 1421/2007 care a stabilit că zona pentru care s-a solicitat şi certificat de urbanism contestat este încadrat în UTRL3A, astfel că a anulat certificatul de urbanism 4040/2006 eliberat de primarul Mun.Cluj-Napoca şi a obligat pârâtul la eliberarea unui nou certificat de urbanism. Prin decizia civilă 1173/2007 pronunţată în acelaşi dosar s-a modificat sentinţa în sensul admiterii doar în parte a acţiunii formulate de reclamant, anulându-se certificatul de urbanism şi respingându-se cererea pentru capătul de cerere privind eliberarea unui nou certificat de urbanism corespunzător UTR L3A. S-a constatat că sunt reale susţinerile pârâtului

Primarul Municipiului Cluj-Napoca cu privire la edificarea de către reclamant a unei construcţii fără autorizaţie de construire, însă aceasta afectează potrivit actelor depuse, doar o parte din terenul pentru care s-a solicitat certificatul de urbanism contestat. Soluţionarea acestor cauze nu afectează prezenta cauză deoarece instanţele care au fost sesizate urmează să stabilească dacă acea construcţie va fi desfiinţată sau nu, făcând aplicarea prev. art.37 alin.5 şi 32 alin.1 lit.a sau b din Legea nr.50/1991. S-a apreciat că nu se poate susţine că prin prezentul certificat de urbanism se doreşte ocolirea prevederilor legale întrucât certificatul de urbanism s-a solicitat pentru o construcţie nouă S+P+2E astfel că autoritatea competentă trebuie să verifice conţinutul documentaţiei potrivit art.30 din Regulamentul pentru aplicarea Legii

50/1991.

Prin decizia nr. 228/2009 a Curţii de Apel Cluj s-a modificat în parte sentinţa menţionată, reţinându-se că, din conţinutul certificatului de urbanism nr. 6169/15.11.2007 a cărei anulare s-a dispus de către instanţa de fond, autoritatea emitentă a menţionat că acest certificat „ nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru construirea locuinţă şi spaţiu comercial, până la finalizarea proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată şi pronunţarea sentinţelor definitive şi executorii, întrucât pe parcelele cu nr. top 22164/14/2, 22164/14/1/2, 22164/15/1 şi 22164/16/1 există edificată o construcţie fără autorizaţie, care face obiectul acestor procese.

În opinia Curţii, această motivare nu se circumscrie unui refuz justificat de elaborare a unui certificat de urbanism, astfel că numai această motivare nu poate paraliza demersul reclamantului intimat, în măsura în care, sunt respectate celelalte norme de urbanism.

Se reţine de către curte ca fiind reale afirmaţiile făcute de recurent cu privire la existenţa litigiilor în care se discută legalitatea edificării unei construcţii pe aceleaşi parcele, dar hotărârile judecătoreşti ce se vor pronunţa în aceste cauze vizează exclusiv construcţia existentă.

Numai existenţa construcţiei neautorizate, fără o justificare în sensul că amplasarea, dimensiunile, suprafaţa liberă de teren etc., nu permit, potrivit normelor de urbanism, să mai fie autorizată o altă construcţie de genul celei solicitate a se construi, nu mai poate fi opusă intimatului, în soluţionarea cererii sale.

Prin urmare, Curtea a apreciat că nelegalitatea certificatului de urbanism nr. 6169/11.11.2007, rezultă din faptul că motivarea făcută de autoritatea administrativă se bazează exclusiv pe o stare de fapt, fără raportare la normele de urbanism specifice zonei.

Din conţinutul certificatului de urbanism anulat de către instanţă reiese că autoritatea emitentă a menţionat că acest certificat „ nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru construirea locuinţă şi spaţiu comercial, până la finalizarea proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată şi pronunţarea sentinţelor definitive şi executorii , întrucât pe parcelele cu nr. topo 22164/14/2 , 22164/15/1, 22164/16/1, există edificată o construcţie fără autorizaţie , care face obiectul acestor procese.”

Pentru a constata dacă răspunderea materială a pârâţilor poate fi antrenată în condiţiile art. 16-19 din Legea 554/2004, coroborat cu art. 998 – 999 Cod civil, trebuie să se verifice dacă din sentinţa civilă nr.1577/2008 a Tribunalului Cluj şi Decizia civilă nr. 228/2009 a Curţii de Apel pot fi desprinse elementele constitutive ale răspunderii administrative patrimoniale a autorităţilor publice pentru pagubele materiale si morale cauzate prin emiterea unui act administrativ nelegal.

In conformitate cu aceasta formă a răspunderii administrative, condiţiile de îndeplinit pentru antrenarea ei sunt, după cum se cunoaşte:

1. Actul atacat sa fie nelegal

În acest sens, Sentinta nr. 1577/2008 a Tribunalului Cluj si Decizia nr. 229/2009 a Curţii de Apel Cluj au statuat în sensul anulării actului administrativ constatat ca nelegal, respectiv certificatul de urbanism nr.6169/ 15.11.2007 emis de paratul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

2. Actul atacat sa fi cauzat prejudicii materiale si/sau morale

Sub acest aspect, susţinerile recurentului sunt întemeiate doar în parte în sensul că se pune problema dovedirii existentei prejudiciului şi nu doar a cuantificării acestuia, chiar dacă actul administrativ a fost declarat nelegal.

Caracteristicile pe care prejudiciul trebuie să le întrunească sunt: să fie direct, cert, să fie produs sau să fie previzibil a se produce.

Recurentul reclamant a solicitat obligarea la plata de despăgubiri materiale reprezentând chiria neîncasată şi dobânzile aferente pe care le-ar fi putut percepe asupra spaţiilor edificate în temeiul autorizării.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că prejudiciul invocat nu este probat cu date certe, respectiv cu eventuale contracte de închiriere.

Chiar dacă metoda estimării unor venituri viitoare din chirii poate fi luată în considerare, în anumite condiţii, pentru stabilirea despăgubirilor, trebuie avut în vedere faptul că, potrivit art. 6 alin. 1 si 2 din L 50 / 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, certificatele de urbanism sunt acte de informare necesare dar nu suficiente pentru eliberarea autorizaţiilor de construcţie.

Cu privire la prejudiciul moral adus reclamantului, instanţa constată că prin emiterea unui certificat de urbanism ulterior anulat, autoritatea administrativă a creat o stare de neîncredere, suspiciune, frustrare din partea reclamantului căruia iau fost întârziate planurile de afaceri pe o perioadă apreciabilă.

Termenul de daune morale sau prejudiciu moral sugerează o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusă acelor valori sau atribute ale individului care îi definesc personalitatea.

Dintre aceste valori au fost reţinute, printre altele, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum si alte valori similare.

Prejudiciul în discuţie, neavând conţinut economic, nu poate fi evaluat in bani.

De asemenea, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, in privinţa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite , va aprecia o anumită sumă globală care să completeze prejudiciul moral cauzat.

În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, acesta include o doza de aproximare, dar instanţa trebuie să aibă in vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel in cauză pe un plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura in care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituţie iau fost afectate.

Evaluarea prejudiciului moral produs şi, pe cale de consecinţă, stabilirea cuantumului daunelor morale prezintă în speţă un grad de dificultate sporit, tocmai datorită circumstanţelor mai puţin obişnuite ale cauzei.

Drept consecinţă, revine instanţei judecătoreşti sarcina de a dispune potrivit probatoriului administrat masurile reparatorii adecvate.

Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de probă pretenţiile reclamantului, prejudiciul moral suferit si legătura de cauzalitate dintre

acţiunea sau inacţiunea pârâtului şi impactul negativ atât în plan personal cât şi în plan profesional asupra reclamantului.

Sub aspectul cuantumului acestuia, trebuie avut în vedere faptul că daunele morale nu pot fi acordate în mod excesiv, neavând rolul unor amenzi şi neputând duce la o îmbogăţire nejustificată a persoanei vătămate, având doar un rol compensator.

Tocmai de aceea, Curtea apreciază că suma de 10.000 lei, acordată cu titlu de daune morale, este suficientă pentru a repara prejudiciul cauzat reclamantului prin anularea actului administrativ.

3. Legătura de cauzalitate dintre actul administrativ nelegal si prejudiciu

Si aceasta condiţie este îndeplinita întrucât starea de insecuritate şi disconfort a reclamantului au fost generate în mod direct prin emiterea unui certificat de urbanism nelegal ce a fost ulterior anulat prin instanţa.

Cată vreme prin Sentinta civila nr. 1577/ 2008 a Tribunalului Cluj, certificatul de urbanism nr. 6169/2007 a fost anulat iar autoritatea emitenta a fost obligata la eliberarea unui alt certificat de urbanism, obligaţie căreia nu i s-au conformat nici pana in prezent, vinovăţia autorităţii este evidentă.

Statuând asupra obligaţiei autorităţii emitente a actului -Primarul mun. Cluj-Napoca de a repara prejudiciul moral cauzat reclamantului prin emiterea unui certificat de urbanism nelegal, O problemă ce se mai impune a fi lămurită este aceea a calităţii procesuale pasive a Municipiului.

Literatura de specialitate a statuat în sensul că autorităţile publice au, în principiu, calitate de pârât în litigiile de contencios administrativ, ele fiind emitentele actelor administrative nelegale însă numai alături de persoana de drept public atunci când se solicită şi despăgubiri

Acesta este motivul pentru care Curtea a apreciat că obligarea la plata daunelor morale trebuie pusă în sarcina primarului dar şi a Mun. Cluj-Napoca.

Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va admite recursul declarat de V.S.V. împotriva sentinţei civile nr. 3095 din 1.10.2010 a Tribunalului Cluj pe care o va modifica în parte în sensul că va admite în parte acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâţilor MUNICIPIUL Cluj-Napoca şi PRIMARUL mun. Cluj-Napoca şi va obliga pe pârâţii MUNICIPIUL Cluj-Napoca şi PRIMARUL mun. Cluj-Napoca la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 10.000 lei, daune morale.

Vor fi respinse restul pretenţiilor reclamantului.

Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei recurate respectiv obligarea reclamantul la 1000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei C.B..

În baza art. 274 alin 3 Cod proced. civilă, Curtea va obliga pe pârâţii MUNICIPIUL Cluj-Napoca şi PRIMARUL mun. Cluj-Napoca la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată parţiale la fond şi recurs. (Judecător Maria Hrudei)