Neconcordanţa între minuta care indică o soluţie de respingere pe excepţia inadmisibilităţii şi considerentele din care rezultă că se impune respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Consecinţe juridice. Incidenţa prevederilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Prin sentinţa nr.686/13.11.2009 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr.3135/102/2008, s-a respins excepţia tardivităţii ca fiind fără obiect şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M. T. M., în contradictoriu cu pârâtul C. J.M., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, cu privire la excepţia tardivităţii, că reclamantul nu a înţeles să atace un act administrativ, pentru a se aplica termenul de 1 an de la data emiterii actului.
Acţiunea a fost respinsă ca urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs M. T. M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi admiterea acţiunii.
În motivele de recurs s-a arătat că, imobilul în litigiu, imobil care în prezent este folosit de Ş. P. A., face parte din domeniul public al M. T. M.
Intimata a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului, invocând faptul că există hotărâri judecătoreşti care stabilesc apartenenţa acestui imobil la domeniul public judeţean.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanţa reţine următoarele:
Reclamantul a formulat o cerere intitulată „acţiune în revendicare”(f.1 dos nr.2582/102/2008 al Tribunalului Mureş).
În drept s-au invocat dispoziţiile art.712 şi ale art.23 din Legea nr.213/1998.
Acţiunea a fost respinsă ca urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii .
Cu toate acestea, în motivare se menţionează că acţiunea este inadmisibilă din perspectiva invocării art.712 Cod civil, dar se analizează pe fond, în raport de art.23 din Legea nr.213/1998, menţionându-se că acţiunea este neîntemeiată.
Astfel, deşi în minută avem o soluţie de respingere pe excepţia inadmisibilităţii, în motivare avem atât o soluţie de respingere a acţiunii ca inadmisibilă cât şi o soluţie de respingere a acţiunii ca neîntemeiată.
Prima instanţă a analizat acţiunea în raport de două temeiuri de drept invocate în acţiune.
În primul rând art.712 Cod civil (în forma în vigoare la data înregistrării acţiunii), se referă la chestiuni total străine de cauză, deoarece prevede următoarele: „Eredele care a ascuns obiecte de ale succesiunii sau care cu ştiinţă şi rea-credinţă n-a trecut în inventar efect dintr-însa, nu se poate folosi de beneficiul de inventar.”
Instanţa trebuia să clarifice temeiul juridic al acţiunii înainte de a începe analiza obiectului cauzei.
În raport de art.23 din Legea nr.213/1998, reclamantul trebuia să indice în concret ce solicită, adică în ce sens solicită delimitarea.
Reamintim textul acestui articol: „Litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, judeţelor, comunelor, oraşelor sau al municipiilor sunt de competenta instanţelor de administrativ”.
Astfel, nu suntem în cadrul unei acţiuni în revendicare, ci al unei acţiuni speciale, iar instanţa trebuia să solicite reclamantului să-şi precizeze acţiunea în raport de dispoziţiile legale invocate drept temei juridic.
De asemenea, prima instanţă trebuia să solicite reclamantului să stabilească cadrul procesual, atât din punct de vedere al temeiului juridic, cât şi din punct de vedere al cererilor formulate(ce solicită în concret).
Acţiunea depusă la instanţa de fond nu respectă condiţiile prevăzute de art.112 C.pr.civ.
Reclamantul trebuia să indice exact care este obiectul cererii, respectiv ce solicită.
Faptul că şi-a intitulat cererea„acţiune în revendicare” nu înseamnă că a clarificat obiectul cauzei, dimpotrivă, invocă un temei juridic ce vizează alt tip de acţiune.
Art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede că: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
“Acţiunea în revendicare” nu se încadrează în condiţiile prevăzute la art.8, pentru a putea fi analizată în concret de instanţă.
Nefiind clarificat obiectul cauzei, nu se poate considera că prima instanţă ar fi analizat fondul cauzei.
Pe lângă această constatare reamintim că în motivare există atât o soluţie de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, cât şi o soluţie de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.304 alin 1 pct.7 C.pr. civ.
Deoarece există atât motive care atrag modificarea hotărârii, cât şi motive care atrag casarea, în baza art. 312 alin.3 şi 5 Cod procedură civilă, instanţa va admite recursul deoarece procesul s-a soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
În rejudecare, prima instanţă va identifica solicitările reclamantului, respectiv va pune în discuţie obiectul acţiunii solicitând reclamantului să indice expres temeiul juridic al acţiunii şi care sunt măsurile ce solicită a se lua în concret de către instanţă, urmând ca după clarificarea obiectului acţiunii să procedeze la analizarea acestuia.
