Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 4215 din data de 11.09.2013
DREPTUL MUNCII
Art. 21, art. 91 al. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.
Acțiune în restituire a unor sume nedatorate încasate în baza unor hotărâri judecătorești. Termen de prescripție în care acțiunea poate fi exercitată. Calificarea naturii juridice a sumelor supuse restituirii.
Sumele a căror restituire s-a solicitat de către intimatul reclamant, reprezintă obligații bugetare, creanțe fiscale, contribuții la fondul de asigurări sociale, de șomaj, de sănătate, potrivit art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, pentru care termenul de prescripție e de 5 ani, potrivit art. 91 al. 1 din același act normativ.
Decizia civilă nr. 4215/11 septembrie 2013 (dosar nr. 2119/115/2012)
Prin sentința civilă nr. 82/LM/7 februarie 2013 pronunțată de T. B. s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul T. C. S.în contradictoriu cu pârâta B.L. și în consecință:
A obligat pârâta B. L.la plata sumei de 3466 lei în favoarea reclamantei reprezentând sumă încasată necuvenit.
A respins restul pretențiilor.
A admis cererea reconvențională formulată de către pârâta reclamantă reconvențional B.L. în contradictoriu cu reclamantul pârâtul reconvențional T. C. S. și în consecință:
A constatat că între suma la care a fost obligată pârâta și creanța pe care aceasta o are de încasat de la T. C. S., a operat compensarea legală în sensul stingerii sumei pe care reclamanta i-o datorează acesteia până la concurența sumei pe care reclamanta i-a plătit-o nedatorat.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Pârâta își desfășoară activitatea în cadrul T.C. S., îndeplinind funcția de judecător.
În luna octombrie a anului 2008 acesteia i s-a achitat în baza unor hotărâri judecătorești definitive si irevocabile suma de 3.466 de lei reprezentând spor de risc si suprasolicitare neuropsihică, spor de confidențialitate, indexare salarii, stimulente si diferențe salariale aferente perioadei 2004-2008.
În perioada 01.09.2009 -30.09.2009 s-a efectuat de către reprezentanții Curții de Conturi ai României -Camera de Conturi Caras Severin misiunea de financiar, în urma căreia au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate care au determinat prejudicii in urma estimării de 394.492 lei, abateri constând în nereținerea și nevirarea contribuțiilor individuale datorate către bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor pentru șomaj și respectiv către fondul unic de asigurări de sănătate cu privire la drepturile de natură salarială obținute de angajații T. C. S. în baza unor hotărâri judecătorești.
Reprezentanții Curți de Conturi a României – Camera de Conturi Caraș Severin au întocmit procesul verbal de constatare din data de 28.09.2009, prin care s-au constatat deficiențele cu privire la nereținerea și nevirarea contribuțiilor individuale datorate către bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor pentru șomaj și respectiv către fondul unic de asigurări de sănătate cu privire la drepturile de natură salarială obținute de angajații T. C. S. în baza unor hotărâri judecătorești.
Instanța a reținut că suma încasată de pârâtă astfel cum rezultă din situația plăți titlu depus la fila 30 dosar este în cuantum de 3.466 lei, sumă înscrisă în anexa nr. 1 la respectivul proces verbal, act care a fost semnat cu obiecțiuni din partea reclamantului, și care au fost respinse de Camera de Conturi prin decizia nr. 18/26.10.2009 stabilindu-se în sarcina acestuia calcularea și virarea acestor contribuții individuale către bugetele aferente cu termen de realizare până la data de 26.11.2009.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație care a fost respinsă de către Curtea de Conturi a României prin Încheierea nr. XII/2 din 16.03.2010.
Reclamantul prin cererea înregistrată pe rolul T.D. sub dosar nr. 3022/2/2010 a solicitat anularea Încheierii nr. XII/2 din data de 16.03.2010 emisă de Curtea de Conturi, anularea Deciziei nr. 18/26.10.2009 a Camerei de Conturi Caraș Severin, anularea procesului verbal de constatare încheiat la data de 28.09.2009 de către reprezentanții Camerei de Conturi Caraș Severin precum si suspendarea executări deciziei nr. 18/2009 până la soluționarea irevocabilă a litigiului.
T. D. prin sentința civilă nr. 1381/17.06.2011 a respins cererea de suspendare și acțiunea formulată de T. C. S. împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României reținând în considerentele acesteia faptul că drepturile acordate retroactiv personalului T. C. S. în baza unor sentințe judecătorești definitive și irevocabile sunt drepturi de natură salarială , urmând ca pentru acestea să se rețină și să se vireze contribuția la bugetul asigurărilor sociale, fondului unic de asigurări de sănătate și bugetul asigurărilor de șomaj, sentință care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 464 din 24.01.2012.
Potrivit art.256 alin.1 din Codul muncii republicat salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
În ce privește apărarea pârâtei că ar fi intervenit prescripția dreptului la acțiune , instanța a apreciat-o ca nefondată, întrucât dreptul la acțiune a reclamantei s-a născut în momentul în care a luat cunoștință că nu a calculat, reținut și virat contribuțiile individuale datorate de asigurați angajați. Procesul verbal de constatare a Camerei de Conturi Caraș Severin a fost întocmit la data de 28.09.2012, iar contestația împotriva acestuia a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil prin decizia nr.464 a Curții de Apel Craiova la data de 24.01.2012, astfel că în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 03.05.2012 , termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de decretul nr.167/1958 nu era împlinit.
Față de cele ce preced instanța a reținut că pârâta a beneficiat de suma de 3.466 de lei în mod necuvenit și pe cale de consecință instanța în temeiul art. 256 alin.1 din Codul muncii a obligat-o să o restituie reclamantului angajator.
În ceea ce privește cererea reconvențională instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.1143 c.civ. “Când două persoane sunt datoare una alteia , se operează între dânsele o compensație care, stinge amândouă datoriile…”;
Art.1144 c.civ. “Compensația se operează de drept, în puterea legii, si chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele doua datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată si pana la concurenta cotităților lor respective.”;
Art.1145 c.civ.”;Compensația n-are loc decât între două datorii care deopotrivă au ca obiect o sumă de bani,…și care sunt deopotrivă lichide și exigibile.
Conform art.278 alin.1 din Legea nr.53/2003 “dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”;
Potrivit adresei T. C. S. din 11.01.2013, reclamanta reconvențională figurează în evidențele sale cu drepturi salariale restante la data de 31.12.2012 și indexate la data de 30.06.2012, în sumă de 232.835 lei datorate în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că acestea erau mult mai mari decât sumele pe care aceasta are obligația de restituire, sumă deopotrivă certă, lichidă și exigibilă, prin urmare instanță consideră că la data de 26.11.2009 a operat o compensare legală, în sensul stingerii sumelor pe care reclamanta le datorează pârâților până la concurența sumelor pe care aceasta le-a plătit în mod nedatorat.
Compensarea intervenind de drept, la data de 26.11.2009, nefiind la latitudinea părților să accepte ori nu producerea efectelor pe care aceasta le presupune, datoria pârâților fiind stinsă la aceea dată, aceștia nu pot fi obligați la plata sumelor pretinse cu titlu de majorări de întârziere de 0,1% pe zi conform art. 119 din OUG nr. 92/2009 privind Codul de procedură fiscală cu modificările si completările ulterioare, pe de altă parte acestea nu pot fi datorate și întrucât între reclamantă și pârâtă nu există un raport juridic fiscal, ci un raport juridic de muncă, supus reglementărilor prevăzute de art.256 alin.1 din Codul muncii . Față de cele arătate, în temeiul dispozițiilor legale mai sus amintite instanța va admite în parte acțiunea principală și în totalitate cererea reconvențională.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă instanța nu le-a acordat întrucât acestea nu au fost cuantificate și nici justificate.
Asistenții judiciari – participând la constituirea completului de judecată în condițiile art. 55 alin 1 din Legea nr. 304 /2004 cu vot consultativ – au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta – reclamantă reconvențională B.L., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii reconvenționale și respingerii acțiunii formulată de reclamant, ca prescrisă.
În dezvoltarea motivelor de recurs a fost criticată sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, în mod greșit a reținut instanța de fond că, în cauză nu operează prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, deoarece dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut în momentul în care a luat cunoștință că nu a calculat, reținut și virat contribuțiile individuale datorate de asigurații angajați.
Procesul – verbal de constatare al Camerei de conturi Caraș Severin a fost întocmit la data de 28.09.2012, iar contestația împotriva acestuia s-a soluționat irevocabil prin Decizia nr. 464/24.01.2012 a Curții de Apel Craiova, astfel că, în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 3 mai 2012, termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1978 nu era împlinit.
Acțiunea putea fi formulată, conform art. 268 alin. 2 Codul Muncii, în toate situațiile, altele decât cele de la alineatul 1, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului. Din procesul verbal de constatare încheiat la data de 28 septembrie 2009 de către Curtea de Conturi Caraș Severin reiese că în luna octombrie 2008 au fost efectuate plăți privind drepturi salariale, în baza unor sentințe judecătorești, fără a se calcula, reține și vira contribuțiile individuale datorate de aceasta.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, în speță din luna octombrie 2008, data plății drepturilor salariale, dată la care reclamantul avea obligația de a calcula, reține și vira contribuțiile individuale datorate astfel că acțiunea s-a formulat cu depășirea termenului legal de prescripție.
S-a solicitat a se face și aplicarea dispozițiilor art. 2 din Legea 84/2012 arătând ca a intervenit o cauză exoneratoare de la obligația de restituire, în favoarea sa.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 268 alin. 2 Codul Muncii și art. 2 din Legea 84/2012.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța de recurs a constatat următoarele:
Recurenta are calitatea de judecător în cadrul T.C. S., iar în luna octombrie 2008, i-au fost achitate în baza unor sentințe irevocabile, 3466 lei spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, spor de confidențialitate, indexare salarii, stimulente, diferențe salariale aferente anilor 2004 – 2008.
Din cuprinsul procesului verbal de constatare din 28.09.2009, întocmit de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Caraș Severin – filele 6 – 15 dosar fond -, s-a reținut că s-a constatat plata drepturilor salariale fără a se calcula, reține, vira contribuțiile individuale datorate la bugetul asigurărilor sociale în baza Legii nr. 19/2000, contribuția datorată bugetului asigurărilor pentru șomaj în baza Legii nr. 76/2002, contribuția datorată fondului unic de sănătate în baza Legii nr. 95/2006.
În baza acestuia s-a emis decizia nr. 18/26.10.2009 de către Camera de conturi Caraș Severin – filele 16 – 17 dosar fond -, potrivit căreia s-a decis calcularea contribuțiilor individuale asupra drepturilor de natură salarială acordate în baza hotărârilor judecătorești, datorate bugetului asigurărilor sociale, asigurărilor pentru șomaj, fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, virarea acestora către bugetele aferente, fiind stabilit ca termen în acest sens data de 26.11.2009. Atât procesul verbal cât și această decizie au fost contestate de T.C.S. însă, prin sentința civilă nr. 1381/17.06.2011 a T. D. menținută prin decizia civilă nr. 464/24.01.2012 a C. de A. C., contestația a fost respinsă.
Curtea a reținut în continuare că, dreptul la acțiune, având caracter patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege – art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 – privitor la prescripția extinctivă, termen ce într-adevăr la art. 3 a fost stabilit ca fiind de 3 ani. Acest termen, potrivit art. 7 alin. 1, începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, ori, în speță, într-adevăr dreptul de-a cere restituirea sumelor nedatorate s-a născut din momentul plății drepturilor salariale restante – luna octombrie 2008 – nu de la data la care procesul verbal al Curții de Conturi, decizia emisă în executarea acestuia a rămas definitivă urmare a respingerii contestației, criticile în acest sens fiind fondate.
În speță însă, s-a reținut că sumele a căror restituire s-a solicitat de intimatul reclamant, reprezintă obligații bugetare, creanțe fiscale, contribuții la fondul de asigurări sociale, de șomaj, de sănătate, potrivit art. 21 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel că, termenul de prescripție este în speță cel reglementat de art. 91 alin. 1 din acest act normativ, 5 ani de zile ce începe să curgă, conform alineatului 2, de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, termen special derogatoriu de la cel de 3 ani instituit de art. 3 din DL nr. 167/1958, respectiv de art. 268 alin. 2 Codul muncii, raportat și la derogarea instituită de art. 22 din DL nr. 167/1958.
Ca urmare, s-a apreciat că, câtă vreme termenul de prescripție de 5 ani a început să curgă din 01.01.2009 iar acțiunea s-a promovat la data de 27.04.2012, în interiorul termenului de prescripție, în mod corect, potrivit acestor considerente excepția de prescripție invocată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la incidența art. 2 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, din cuprinsul art. 1 alin. 1, instanța a reținut că acestea se aplică personalului din sectorul bugetar plătite din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010 în baza contractelor, acordurilor colective de muncă, a hotărârilor consiliilor locale și județene, ale contractelor de muncă, convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, ceea ce nu este situația recurentei, veniturile acesteia fiind stabilite prin legi speciale.
De altfel, câtă vreme între părți au existat obligații reciproce, recurenta mai având de încasat după luna octombrie 2008 și alte diferențe salariale iar la rândul său intimatul avea dreptul de-a obține restituirea sumelor ce trebuiau a fi virate la bugetul de stat cu ocazia plății, potrivit art. 1143 – 1144 Cod civil, a operat de drept o compensare legală însă din luna octombrie 2008 când s-au plătit fără a fi virate obligațiile bugetare, astfel că, și din această perspectivă, termenul de prescripție chiar dacă era cel reținut greșit de instanța de fond de 3 ani, nu era împlinit. S-a impus a se reține însă și faptul că operând compensarea de drept în octombrie 2008 nici nu mai avea pentru ce să curgă termenul de prescripție, creanța în litigiu fiind stinsă.
Față de toate cele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul și a menținut în întregime sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.
