Invocarea textului deciziei de impunere şi redarea unor texte din O.G. nr. 92/2003, cu menţiunea că nu s-a comunicat expertiza tehnică – contabilă la care a făcut referire contestatorea, considerată a fi necesară la soluţionarea obiectivă a contestaţiei, nu justifică respingerea „ca neîntemeiată” şi echivalează cu o lipsă de analiză a fondului contestaţiei.
Instanţa de administrativ nu se poate substitui obligaţiilor organului de soluţionare a contestaţiei şi atribuţiilor legate de procedura administrativ jurisidicţională. Soluţionarea contestaţiei implică o analiză efectivă şi indicarea a motivelor de fapt şi de drept pe baza cărora actul contestat este legal întocmit şi sumele contestate sunt reale sau dimpotrivă se impune a fi desfiinţate.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1884 din 14 octombrie 2011
Prin Sentința nr. 279 din 3 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 2448/102/2008, s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC M.C. SRL Târgu Mureș, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureș.
Instanța de fond a fost sesizată cu o acțiune în contencios administrativ, având ca obiect anularea Deciziei nr. 2/25.03.2008 și a Deciziei nr. 65957 din 10.12.2007, exonerarea de la plata sumei de 30.056 lei majorări de întârziere și penalități.
Prin Decizia nr. 65957/17.12.2007 emisă de A.F.P. Târgu Mureș s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată accesorii în sumă totală de 30.056 lei, în baza deciziilor nr. 1-18 din 15.12.2007, pentru debitele constând în impozit pe veniturile din salarii, pe profit, TVA,CAS, asigurări de șomaj, de sănătate, contribuții pentru concedii și indemnizații de la persoane fizice sau juridice, arătându-se că suma de plată s-a individualizat în baza declarațiilor depuse de contribuabili,la dosar fiind depusă și fișa sintetică.
S-a reținut că reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de Impunere, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 22/25.03.2008, și că s-a invocat faptul că reclamanta nu datorează debitele principale, astfel că nu pot fi stabilite în sarcina sa nici obligații de plată accesorii.
Instanța a constatat că somațiile și titlurile executorii și dovezile de achitare a sumelor cuprinse în acestea, nu se regăsesc între cele avute în vedere la emiterea deciziei contestate, iar din ordinele de plată, chitanțele și extrasele de cont nu rezultă fie natura sumelor plătite, fie perioada la care se referă și titlul în baza cărora au fost stabilite, pentru a se determina dacă au fost sau nu avute în vedere la emiterea deciziei.
Nu a fost luat în considerare nici procesul verbal de distribuire a prețului din 17.01.2008, pe considerentul că a fost ulterior emiterii deciziei atacate, iar reclamanta a formulat contestație la executare, iar hotărârile judecătorești depuse de reclamantă, s-a constatat că se referă că alte titluri executorii decât cele care au stat la baza emiterii deciziei atacate în prezenta cauză.
Instanța de fond a conchis că reclamanta nu a făcut dovada caracterului nedatorat al sumelor imputate, deși îi revenea sarcina probei, potrivit art. 1169 C.civ. și nu a dovedit nici un alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie a actelor administrative contestate.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de reclamanta SC M.C. SRL Târgu Mureș, care a solicitat modificarea în sensul anulării deciziilor atacate și exonerarea de la plata sumei de 30.066 lei, cu cheltuieli de judecată efectuate în prima instanță și recurs.
în motivarea recursului s-a învederat că hotărârea atacată este insuficient motivată, nu lămurește cauza, mărginindu-se la a aprecia că nu rezultă fie natura sumelor plătite, fie perioada și titlul în baza cărora au fost stabilite, în condițiile în care tocmai acesta era obiectul cauzei pe care instanța trebuia să-l lămurească, și anume dacă existau sau nu debite principale care să producă accesorii.
Recurenta a făcut trimitere la Ordinele de plată nr. 12006, 22006, 32006,42006, 52006, 62006, 72006, 82006, 92006 din 26.09.2006, individualizate în Somația nr. 26/30/1/2006/29836, la Decizia de rambursare TVA din17.05.2010, cea din 23.02.2010 și din 27.07.2010, organele fiscale stabilind în cele din urmă că societatea nu datora către bugetul de stat sumele reprezentând TVA, precum și la un număr de 15 facturi fiscale anulate prin Sentința nr. 483/26.02.2002 și nr. 380/4.05.2005. De asemenea, s-au invocat efectele Sentinței civile nr. 1236/24.11.2004, irevocabilă prin Decizia nr. 309/R/16.09.2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, prin care s-a desființat procesul verbal nr. 4539/24.01.2003 al Gărzii Financiare, precum și cele ale Sentinței civile nr. 7221/15.12.2004, irevocabilă prin nerecurare, de anulare a popririi înființate de D.G.F.P. Mureș în baza Titlului executoriu nr. 4539/2002, pe motiv că titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită, nu mai este în ființă. S-a mai făcut referire și la Titlul executoriu nr. 670/2005, desființat prin Sentința civilă nr. 1448/2006, irevocabilă prin Decizia nr. 1360/2006 a Tribunalului Mureș, precum și la Sentința civilă nr. 2703/2008 și nr. 2480/2008, irevocabile.
S-a subliniat că, în pofida faptului că prin hotărâri judecătorești, irevocabile, sumele plătite cu titlu de TVA și impozit pe profit, stabilite suplimentar, au fost anulate, organele fiscale au continuat că calculeze accesorii.
Recurenta a mai precizat că este greșită concluzia primei instanțe că actele depuse la dosar se referă la alte titluri executorii, deoarece baza asupra cărora s-au calculat accesoriile reprezentând TVA își are punctul de plecare în procesul verbal al Gărzii Financiare, anulat irevocabil, iar în ceea ce privește obligațiile reprezentând contribuții de angajator sau reținute de la angajați (CAS, șomaj, sănătate, concedii, etc.) acestea au fost achitate, fapt dovedit prin Ordinele de plată depuse la dosar, ordine datate din 26.09.2006.
Recurenta a subliniat și faptul că s-a emis Decizia nr. 22/2008 și s-a respins contestația, fără a se analiza susținerile contestatoarei, în contextul în care s-a invocat tocmai că în fișa fiscală a societății, ținută de A.F.P. Târgu Mureș, nu au fost operate hotărârile judecătorești și nici corecturile în fișa plătitor de la A.F.P.
Intimata D.G.F.P. Mureș a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei, motivând că nu se aduc critici pertinente care să ducă la modificarea sau casarea sentinței, iar susținerile reclamantei-recurente potrivit cărora nu datorează suma cu titlu de debite principale, și prin urmare nici accesorii, sunt simple afirmații, fără suport legal.
S-a precizat că suma de 396.585,5342 lei la care reclamanta a fost obligată prin procesul verbal al Gărzii Financiare, nu a fost încărcată pe fișa de plătitor, iar așa cum rezultă din adresa nr. 26176/20.05.2008 emisă de AFP Târgu Mureș, în evidența fiscală privind-o pe SC M.C. SRL nu există înregistrate debite provenind din acte administrativ fiscale, cu excepția deciziilor de calcul accesorii. S-a subliniat că toate sumele existente în evidența fiscală provin din declarațiile inițiale și rectificative întocmite pe propria răspundere, depuse la A.F.P. Târgu Mureș, de reclamantă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederile art. 3041C.proc.civ., instanța a constat următoarele:
în motivarea acțiunii în contencios administrativ, reclamanta invocă faptul și subliniază că practic, contestația formulată în căile administrative de atac împotriva Deciziei nr. 65957/17.12.2007 este nesoluționată.
Instanța de contencios a fost investită cu verificarea temeiniciei și legalității Deciziei nr. 22/25.03.2008 emisă de D.G.F.P. Mureș, în procedura de soluționare a unei contestații întemeiate pe prevederile art. 205, 206 și 209 din O.G. nr. 92/2003 republicată, iar pentru a-și executa aceste atribuții este nevoie și de indicarea motivelor de fapt și de drept care au determinat soluția contestației.
La pct. A din Decizia nr. 22/25.03.2008 se reține că în contestație s-a invocat faptul că obligațiile de plată accesorii stabilite în decizia de impunere nu sunt raportate la situația contribuabililor și relativ la achitarea debitului principal, care afirmativ generează penalități, că în condițiile în care principalul este stins în termenul de plată, accesoriul este lipsit de obiect, solicitând a se accepta în probațiune și expertiza tehnico-contabilă.
După ce a reținut starea de fapt, doar prin invocarea existenței Deciziei nr. 65957/17.12.2007 și dispozitivul acesteia, iar starea de drept prin redarea textelor din O.G. nr. 92/2003 privind sumele datorate bugetului general consolidat și majorările de întârziere, organul de soluționare a contestației a redat conținutul adresei nr. 4348/366/8.02.2008, comunicată de „organul fiscal”, potrivit căruia, din analiza efectuată asupra fișei sintetice a plătitorului editată la data de 8.02.2008, rezultă faptul că SC M.C. SRL din Târgu Mureș figurează cu obligații fiscale neachitate în sumă totală de 176.308 lei.
Mai mult decât atât, s-a invocat și faptul că prin adresa nr. 4970/18.02.2008, Biroul de Soluționare a Contestațiilor i-a solicitat SC M.C. SRL ca în termen de 5 zile de la data primirii adresei, să comunice expertiza tehnico-contabilă invocată în susținerea contestației, considerată a fi necesară la soluționarea obiectivă a acesteia.
întrucât contestatoarea nu a dat curs acestei solicitări, și nici nu a depus alte documente care să facă dovada plății la termenele legale de plată a obligațiilor datorate, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
Este evident că organul de soluționare a contestației nu a făcut nici un fel de analiză pe fondul contestației, de altfel nici nu a respins-o ca nefondată, iar respingerea ca neîntemeiată este greșită, deoarece nu se poate susține că societatea contestatoare nu are temeiuri pentru formularea contestației împotriva deciziei de impunere.
Este aberant să solicite contestatoarei să depună în probațiune o expertiză tehnică contabilă și dovezi de plată a obligațiilor bugetare, câtă vreme cel chemat să soluționeze contestația, instituția din care face parte, este tocmai cea care stochează toate informațiile legate de plățile efectuate la bugetul de stat.
Faptul că s-a făcut trimitere la conținutul adresei nr. 4348/366/8.02.2008, nu echivalează cu o cercetare a fondului contestației, dimpotrivă, denotă superficialitatea cu care s-au îndeplinit atribuțiile administrativ jurisdicționale.
Acceptând o asemenea metodă de soluționarea contestației, ar însemna că fișa sintetică a plătitorului, conținutul acesteia, are valoare de probă absolută și nu mai este necesar nici o verificare a realității sumelor înscrise și a documentelor care au stat la baza înscrisurilor.
în plus, faptul că în cuprinsul contestației s-a solicitat a se încuviința în probațiune expertiza tehnico contabilă,a fost înțeles de organul de soluționare a contestației în sensul că, societatea contestatoare deține un raport de expertiză pe care ar dori să-l depună în probațiune. în realitate, contestatoarea a solicitat încuviințarea unei probe în sensul admiterii unei asemenea probe, tocmai pentru că trebuie verificate mai multe documente, acte fiscale în vederea constatării realității plății debitului principal.
Prin urmare este cel puțin nejustificată solicitarea adresată contestatoarei de a se comunica „expertiza tehnico-contabilă invocată în menținerea contestației”, după cum și aceea de depunere a altor documente, de exemplu ordine de plată, fișe de vărsământ etc, documente care, dacă n-ar fi corect evidențiate inclusiv în evidențele instituțiilor financiare nu ar avea nici o eficiență juridică.
Instanța de contencios administrativ nu avea cum să verifice, în lipsa unor argumente pertinente și a unor concluzii rezultate ale unor verificări efective de documente fiscale, dacă în mod justificat, fondat, s-a respins contestația.
Dacă instanța ar analiza în mod nemijlocit temeinicia și legalitatea deciziei de impunere care a făcut obiectul contestației administrative în lipsa unei analize pe fond a contestației ar însemna că se poate substitui organelor de soluționare a contestației și întregii proceduri administrativ jurisdicționale ceea ce ar contravine dispozițiilor Codului de procedură fiscală, precum și Legii nr. 554/2004 republicată, deoarece pot forma obiectul acțiunii în contencios administrativ numai deciziile emise în procedura administrativă de soluționare a contestației împotriva actului de natura celui contestat. Soluționarea contestației nu poate fi considerată o simplă etapă procedurală intermediară,ci implică o analiză efectivă și o indicare a motivelor de fapt și de drept pe baza cărora actul contestat este legal întocmit și sumele contestate sunt reale, sau, dimpotrivă, se impune a fi desființate.
în lipsa acestor elemente instanța nu poate să își exercite atribuțiile nici de primă instanță și nici de control judiciar, contestația practic neprimind o soluție pe fond, ci una sumară, superficială, în contextul în care sunt implicate sume cu diferite destinații. Trebuiau clarificate aspecte legate de existența fiecărui debit principal la care s-au calculat accesoriile, data scadentă, plăți efectuate, perioada concretă pentru care s-au calculat accesoriile, ținându-se cont de actele contabile și documentele de plată aflate în evidențe contabile, respectiv fiscale, precum și de hotărârile judecătorești invocate, pentru a se stabili realitatea și exactitatea sumelor înscrise în fișa sintetică a debitoarei.
în condițiile în care contestația a fost respinsă ca neîntemeiată și motivată în maniera arătată, instanța constată că nu s-a făcut o analiză a fondului pretențiilor contribuabilului și având în vedere prevederile art. 312 alin. (3) C.proc.civ., va admite recursul, modificând sentința atacată în sensul anulării deciziei de soluționare a contestației nr. 22/2001 și obligarea organului de soluționare a contestației să emită o nouă decizie,în care să analizeze fondul deciziei de impunere, care a făcut obiectul contestației.
în baza art. 274 C.proc.civ. instanța va obliga intimata să plătească recurentei cheltuieli de judecată, în cuantum de 800 lei, potrivit dovezilor.
