Critica reclamanţilor cu privire la modalitatea în care s-a obţinut consimţământul proprietarilor de pe scară şi a vecinilor direcţi este nefondată. în tabelul nominal prezentat în original sc menţionează că este vorba de acordul lor pentru „amenajarea unui spaţiu comercial şi birou cu extindere, acces din exterior”, deci nu se poate susţine că proprietarii au fost în eroare. Asociaţia de proprietari, care are ca membrii proprietarii din mai multe blocuri de locuinţe a avizat semnăturile.
într-adevăr, asociaţia nu a organizat o şedinţă cu toţi proprietarii şi nu există o hotărâre în legătură cu schimbarea destinaţiei apartamentului pârâtei, dar era absurd să decidă ceilalţi în această problemă şi nu cei direct vizaţi prin modificările preconizate.
Ca atare, nu se poate reţine o încălcare a art. 64 din Legea nr. 114/1996 care prevede avizul favorabil al proprietarilor sau asociaţiei de locatari pentru schimbarea destinaţiei locuinţei.
Trib. Maramureş, s. com., cont. adm., sentinţa nr. 1219/2002, nepublicată
Din poziţiile scrise şi orale exprimate de către reclamant şi pârât rezultă că primul are domiciliul şi deţine o proprietate situată la circa 6 m de proprietatea pentru care s-a emis autorizaţia de construire respectiv vis-a-vis de aceasta fiind despărţite proprietăţile de un drum public de circa 6 m.
Dispoziţiile legale reţinute a fi încălcate de către Primar cu ocazia emiterii autorizaţiei de construire prevăd că este într-adevăr necesar acordul vecinilor în situaţia în care prin emiterea autorizaţiei respective este schimbată destinaţia imobilului numai că reclamantul nu are calitatea de vecin cu imobilul obiect al autorizaţiei de construire, altfel spus. locuinţa sa nu este situată în imediata vecinătate a imobilului pentru care s-a emis autorizaţia de construire.
Celelalte împrejurări invocate în recurs potrivit cărora la emiterea autorizaţiei de construire nu a fost dat acordul nici al altui vecin M.B. sau că prin efectuarea lucrării autorizate s-ar crea umbră clădirii deţinute de reclamant în proprietate nu pot fi avute în vedere pentru a da satisfacţie demersului reclamantului.
Astfel acţiunea în administrativ este ca regulă generală, o acţiune personală promovată în nume propriu de către persoana ce se pretinde vătămată prin emiterea actului administrativ. Există şi situaţii când legea permite contenciosul obiectiv dar o atare situaţie nu este prezentă în cauză, aşadar reclamantul nu poate invocat decât propria sa vătămare provocată de actul administrativ individual contestat şi nu o vătămare care ar fi suferit o altă persoană.
Pe de altă parte, celălalt aspect cu privire la consecinţele pe care le-ar provoca edificarea clădirii autorizate nu a fost dovedit în cauză şi nici nu s-a dovedit că prin emiterea autorizaţiei de construire s-ar fi încălcat normele legale şi cele privind urbanismul care să afecteze gradul de luminozitate al imobilului deţinut de acesta.
C.A. Cluj, s. com. cont. adm. şi (isc., decizia nr. 596 din 6 martie 2008
Notă: Trecerea în revistă a speţelor de mai sus comportă următoarele observaţii:
a) manifestarea de voinţă a vecinilor ori asociaţiei de proprietari este, ca natură juridică, in toate cazurile, acord iar nu aviz. Şi asta pentru un motiv destul de simplu: această voinţă trebuie considerată un consimţământ, iar nu o opinie. Pe de altă parte, dacă l-am considera aviz, nu am şti unde să-l încadrăm: nu poate fi unul consultativ, căci voinţa vecinilor este o condiţie sine qua non a obţinerii unei autorizaţii valabile; dar nici conform nu poate fi, pentru că atunci ar trebui să admitem faptul că un particular poate stabili conţinutul unui act administrativ, ceea ce nu este de conceput. în consecinţă, toate hotărârile de mai sus care utilizează noţiunea de aviz sunt criticabile sub acest aspect;
b) există, desigur, situaţii, in care legea pretinde existenţa atât a unui aviz cât şi a unui acord, pentru emiterea valabilă a unui act administrativ, situaţie în care este obligatorie obţinerea ambelor: de pildă, pentru o autorizaţie de construire într-o zonă protejată (monument istoric) – avizul Comisiei de monumente şi acordul vecinilor;
c) ca şi avizul, acordul poate fi retras doar până în momentul emiterii actului final. După acest moment însă, dacă, totuşi, acordul a fost emis prin utilizare de doi sau violenţă (din partea beneficiarului actului), credem că este posibil ca, într-un litigiu de contencios administrativ de anulare a autorizaţiei, instanţa să se pronunţe, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, şi asupra valabilităţii acestui acord; în consecinţă, aprecierea Curţii de Apel Suceava potrivit căreia o asemenea manifestare de voinţă poate fi atacată pe calea dreptului comun este greşită;
d) uneori, legea cere o formă anume a acordului (fie una tip, fie cea notarială); în lipsa unei prevederi legale exprese, forma este irelevantă. Tocmai de aceea un tabel cu semnături îndeplineşte această cerinţă. Desigur, cei interesaţi ar putea contesta că semnătura le-ar aparţine, dar dacă nu o fac, nu pot invoca lipsa formei notariale ori a altei forme;
e) o persoană nu poate invoca decât nelegalitatea produsă de lipsa propriului său acord. Soluţia este firească, întrucât lipsa acordului altei persoane nu poate produce unui terţ vreo vătămare pe care să o invoce în contencios administrativ.
