Autorizaţie de construire: act administrativ „epuizabil”.


Autorizaţie de funcţionare: act administrativ cu efecte continue, care necesită prelungiri succesive. Importanţa practică a distincţiei în materia suspendării judiciare a actelor administrative

Reclamanta, asociaţie de locatari, a solicitat instanţei să dispună anularea certificatului de urbanism nr. 169 din 4 iulie 2006, a autorizaţiei de construcţie nr. 97 din 5 septembrie 2006 şi a autorizaţiei de funcţionare eliberate de primar în favoarea unei societăţi comerciale, iar până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii să se dispună suspendarea acestor acte administrative în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a susţinut că pârâta are în curs de amenajare în vecinătatea blocului reclamantei o terasă de vară prevăzută cu 120 locuri, care nu are acord de mediu, iar prin modul de amplasare în vecinătatea blocului de locuinţe este o sursă permanentă de zgomot şi stres.

în ce priveşte certificatul de urbanism şi autorizaţia de construcţie soluţia instanţei de fond, de respingere a cererii de suspendare ca fiind lipsită de obiect este corectă, având în vedere că lucrările ce fac obiectul autorizaţiei sunt executate şi recepţionate conform procesul ui-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 2 din 7 iunie 2007.

în ce priveşte autorizaţia de funcţionare, în recurs reclamanta a depus actul nr. 69 din 15 ianuarie 2007 emis de Primarul municipiului O, prin care este autorizată pârâta SC N. SRL să funcţioneze pentru activitatea E. 5540 pe toată durata anului.

Faţă de cele două autorizaţii de funcţionare cu conţinut diferit depuse în fond şi recurs pentru acelaşi obiect de activitate, se impune a se solicita relaţii emitentului actului în ce priveşte autorizaţia de funcţionare, dacă a fost vizată pe anul 2007 şi în continuare pe 2008 şi ce regim de funcţionare s-a autorizat non-stop sau doar perioada aprilie – octombrie 2007 între anumite ore.

în funcţie de acestea se va stabili dacă cererea reclamantei mai are sau nu obiect şi dacă se depune actul vizat în continuare, instanţa va analiza oportunitatea suspendării efectelor autorizaţiei de funcţionare, având în vedere şi probele administrate privind nivelul de zgomot şi tulburările liniştii publice, motive invocate de reclamantă atât în argumentarea cererii principale, cât şi a celei de suspendare.

C.A. Alba Iulia s. cont. adm. şi fisc., deciziei nr. 509/CA din 6 mai 2008

Notă: Soluţia instanţei de recurs este corectă şi deosibit de clar expusă. Pornind de la principiul potrivit căruia un act administrativ poate fi suspendat de către instanţă numai dacă, până la momentul suspendării sale nu şi-a produs toate efectele, concluzia la care vom ajunge este simplă:

a) în cazul autorizaţiei de construire, cererea de suspendare trebuie respinsă de vreme ce, până la sesizarea instanţei lucrările au fost în totalitate efectuate (deci conţinutul actului s-a epuizat);

b) în cazul autorizaţiei de funcţionare, act care produce efecte continue, cu posibilitate de reînnoire periodică, este necesar de administrat probatoriu pentru a vedea în ce măsură, în momentul judecării cauzei, ea încă se aplică. în caz afirmativ cererea de suspendare are obiect (şi, în consecinţă, trebuie verificate şi condiţiile de la art. 14 a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ); în caz contrar ea trebuie respinsă ca lipsită de obiect.