Curtea a păstrat soluţia adoptată de prima instanţă în partea referitoare la cererea de anulare a certificatului de urbanism şi la cererea de anulare a autorizaţiei de construire, întrucât, în ceea ce priveşte primul act administrativ menţionat – certificatul de urbanism nr. 873/1999 – emis de Primarul municipiului Iaşi. s-a constatat că. la data la care SC
B.M. SA Iaşi a solicitat eliberarea autorizaţiei de construire (18 august 2000), când cererea sa a fost înregistrată sub nr. 45312, acesta îşi pierduse valabilitatea, termenul de 12 luni prevăzut în finalul documentului împlinindu-se la data de 26 aprilie 2000, Iară să fi fost prelungit în condiţiile legii.
în ceea ce priveşte cererea de anulare a autorizaţiei de construire, admisă de prima instanţă, curtea a reţinut că, pe lângă faptul că acest act de autoritate a fost emis în lipsa unui certificat de urbanism valabil (cerinţă impusă de art. 7 din Legea nr. 50/1991), solicitantul nu a făcut dovada că a obţinut avizul Comisiei monumentelor de arhitectură şi siturilor istorice, deşi acesta figura ca fiind obligatoriu în cuprinsul certificatului de urbanism nr. 873 din 26 aprilie 1999.
Din cuprinsul proccsului-verbal de inspecţie, întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii la data de 13 mai 2003, rezultă fiiră echivoc că avizul Ministerului Culturii, Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Iaşi. „sc referă la descărcarea de sarcină istorică privind săpătura arheologică, şi nu la realizarea unei investiţii pe terenul din Municipiul laşi. str. Elena Doamna nr. 20-22″.
în mod justificat nu s-a primit punctul de vedere exprimat de Serviciul Arhitectură şi Urbanism din Primăria Iaşi. în adresa nr. 23133 din 28 mai 2003, în sensul că doar obiectivele din P.U.Z. care depăşesc înălţimea de 50 m sunt supuse avizării, atâta timp cât avizul nr. 114/U din 2 mai 1996 a fost emis de Ministerul Culturii la o dată la care în P.U.Z. nu se evidenţia amplasarea vreunei construcţii în str. Elena Doamna nr. 20-22 şi că în finalul acestuia se recomanda „ca la aplicarea regulamentului să se trateze cu atenţie amplasarea clădirilor înalte şi a regimului de înălţime şi se va restudia în special modul de amplasare a construcţiei din imediata vecinătate a bisericii „B.”
Or. există similitudine între situaţia bisericii „B.” şi situaţia bisericii „B.‘ care impunea punerea în aplicare a recomandării Ministerului Culturii, cu atât mai mult cu cât expertul tehnic arată că „înălţimea totală a clădirii faţă de nivelul străzii B. este de 16,00 m”, în condiţiile în care. prin certificatul de urbanism nr. 873 din 25 aprilie 1999. s-a prevăzut ca regimul de înălţime să fie de ..maxim 12 m”, cerinţa ca lucrările de construcţii din zonele de protecţie a monumentelor istorice să fie avizate în prealabil de către Ministerul Culturii şi fiind prevăzută în mod expres de art. 4 din Legea nr. 50/1991. reluată în certificatul de urbanism nr. 873/1999.
Ca atare, soluţia de anulare a certificatului de urbanism nr. 873 din 26 aprilie 1999 şi a autorizaţiei de construire nr. 831 din 18 septembrie 2000 apare ca fiind temeinică şi legală, nimic neîmpiedicând însă pe beneficiarul lor să continue lucrările; în măsura în care autoritatea administrativă competentă va emite un nou certificat de urbanism şi va elibera o nouă autorizaţie de construire, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale incidente şi cu deosebire a celor referitoare la protecţia monumentelor istorice, în speţă a ansamblului monument istoric al fostei mănăstiri „B.”
C.A. laşi, decizia nr. 59/CA din 13 martie 2006, în C.P.J. 2006, p. 301
Notă: in speţă există două avize conforme, şi niciunul nu a fost nici măcar cerut, cu atât mai puţin respectat, motiv evident de nulitate a autorizaţiei de construire: certificatul de urbanism, (expirarea acestuia echivalând cu lipsa lui) şi avizul Comisiei Monumentelor de Arhitectură.
În opinia noastră avizul în speţă este unul conform, pentru că nu este de conceput ca părerea Preşedintelui ANAF să poată să nu fie luată in considcrarc de un subordonat care emite un act de sancţionare.
