Actul administrativ care corespunde definiţiei prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 este dispoziţia primarului de trecere a vehiculului în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale. Această dispoziţie, însă, este precedată de îndeplinirea unor formalităţi procedurale a căror constatare este supusă, de asemenea, formei scrise, fără a constitui acte administrative; acestea sunt operaţiuni administrative a căror legalitate poate fi cenzurată de instanţa de administrativ, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, doar odată cu actul administrativ subsecvent producător de consecinţe juridice.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1525 din 10 noiembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 187 din 4.02.2011 Tribunalul Bacău a hotărât următoarele: a respins excepția necompetenței teritoriale a instanței; a admis parte acțiunea împotriva pârâtului Municipiul G.; a anulat actele denumite somație nr. 4388/06.04.2010 și 48954/10.05.2010; a respins ca nefondat capătul de cerere privind daunele morale față de această pârâtă; a respins ca nefondată acțiunea față de pârâții Primarul Municipiului G. și O.V.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a deținut în proprietate un autoturism D. pe care îl avea parcat în str. S. La data de 6.04.2010, cu somația nr. 4388, Primăria Municipiului G. i-a pus în vedere reclamantului să-și ridice autoturismul abandonat pe domeniul public, altfel acesta va fi trecut în domeniul public și valorificat, iar cheltuielile ocazionate cu ridicarea, transportul și depozitarea vor fi suportate de reclamant conform art. 5 din Legea nr. 421/2002. Prin răspunsul înregistrat sub nr. 48954/10.05.2010, pârâta a arătat că reclamantul a fost somat, cu adresa nr. 4388/06.04.2010, iar la data de 23.04.2010 vehiculul a fost ridicat, transportat și depozitat în depozitul primăriei, iar cheltuielile totale sunt în sumă de 235 lei. Reclamantul a achitat suma de 255 lei și a ridicat autoturismul pe care l-a valorificat prin programul „Rabla”.
în ceea ce privește necompetența teritorială a Tribunalului Bacău, se reține că reclamantul și-a stabilit reședința în Bacău, astfel încât excepția se impune a fi respinsă.
Definiția vehiculului este cuprinsă în art. 2 lit. b) din Legea nr. 421/2002,art. 3 prevăzând întocmirea, pentru autovehiculele în privința cărora există indicii temeinice că ar fi fără stăpân, că ar fi abandonate, de procese-verbale de constatare, ocazie cu care va afișa o somație pe caroseria autoturismului. Sunt de reținut, totodată, prevederile art. 9 și art. 10. Rezultă că pentru a fi declarat autovehiculul abandonat, legiuitorul a impus, prin condițiile cumulative, să se afle pe domeniul public de cel puțin un an. Există motive temeinice determinate de starea improprie circulației pe drumurile publice și de intenția neechivocă a proprietarului de a nu-și exercita drepturile.
în cauză nu s-a făcut dovada că autoturismul se află pe domeniul public de cel puțin un an și nici intenția neechivocă a reclamantului de a-și exercita drepturile, deoarece acesta plătește impozitul aferent anului 2010. Nu s-a făcut dovada existenței unui proces-verbal de constatare conform art. 3 alin. (1) din lege, ci doar a somației prevăzute la alin. (2). Nu s-a făcut dovada respectării art. 9 privind sesizarea reclamantei cu aviz de primire cu somația de a ridica autovehiculul în termen de 5 zile. Numai dacă acesta nu răspunde în termen de 5 zile, vehiculul trece de drept în proprietatea UAT care trebuie constatată printr-o dispoziție a primarului care la rândul său poate fi atacată la instanța de contencios administrativ.
în cauză autoturismul a fost ridicat la data de 23.04.2010, fără a exista o dispoziție a primarului conform art. 10 din aceeași lege. Rezultă că atât somația nr. 4388/06.04.2010, cât și actul administrativ nr. 48954/10.05.2010 încalcă dispozițiile Legii nr. 421/2002. Aceste acte au produs reclamantului un prejudiciu de 396 lei, constând în plata sumei de 255 lei, achitată pentru a reintra în posesia bunului, cât și 141 lei privind tractarea.
Nu este fondat capătul de cerere privind daunele morale motivat de faptul că reclamantul nu a dovedit o afectare considerabilă a bunului, deoarece el însuși l-a predat la Remat în vederea valorificării în programul „Rabla”.
Primarul Municipiului G. nu a emis niciun act în această calitate, iar funcționarul public O.V. nu a acționat cu rea-credință pentru a se stabili vreo culpă.
în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împotriva hotărârii tribunalului au formulat recursuri reclamantul N.G. și pârâtul Municipiul G., prin primar.
Reclamantul N.G. a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii în tot a acțiunii, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9, art. 3041C.proc.civ. Astfel, reclamantul a susținut următoarele:
Deși s-a reținut că actele administrative sunt anulabile și că au fost elaborate de pârâtul O.V., că i s-a produs un prejudiciu material, i-au fost respinse cererile formulate împotriva acestui pârât. Nu a susținut niciodată că temeiul obligării acestui pârât la plata daunelor l-ar constitui reaua-credință, adică intenția, ci crasa incompetență profesională. Ceea ce trebuia analizat în cauză, în raport de art. 16 din Legea nr. 554/2004, era, cel mult, existența sau inexistența culpei funcționarului care a contribuit la elaborarea actului administrativ.
Art. 16 din Legea nr. 554/2004 nu condiționează obligarea funcționarului la daune de existența relei-credințe, ci de îndeplinirea celor 5 condiții prevăzute de acest text, condiții care, cel puțin în privința prejudiciului material de 141 de lei, sunt îndeplinite.
Intenția nu se confundă cu culpa. Ambele sunt forme diferite ale vinovăției care constituie un element al răspunderii civile.
în ceea ce privește acțiunea formulată împotriva primarului, este de reținut că prejudiciul pe care l-a invocat a constat în atingerea adusă dreptului personal nepatrimonial la sănătate, și nu afectarea considerabilă a bunului, cum a reținut instanța. A cerut să se țină seama de valoarea sentimentală a autovehiculului la stabilirea cuantumului daunelor, nu la stabilirea existenței prejudiciului moral în sine. Instanța a confundat certitudinea dreptului cu lichiditatea acestuia. Este dincolo de orice îndoială rezonabilă dovedit prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a comportamentului plin de dispreț față de lege, sfidător și batjocoritor.
Pârâtul Municipiul G. a criticat hotărârea tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie după cum urmează:
Prin adresa nr. 4388/6.04.2010 reclamantul a fost somat, în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 421/2002, ca în termen de 5 zile să ridice autovehiculul proprietatea sa, abandonat pe domeniul public al municipiului G.. Acest termen nu a fost respectat, reclamantul răspunzând somației, la data de 26.04.2010, prin adresa nr. 48954, prin afirmația că autovehiculul nu este abandonat motivat de dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 421/2002 care prevăd mai multe condiții cumulative pentru ca autovehiculul să fie calificat ca abandonat.
Au fost îndeplinite toate procedurile legale. Astfel, s-a încheiat procesul-verbal de constatare seria A nr. 1398/23.04.2010; reclamantul a fost somat în vederea ridicării autovehiculului.
Având în vedere dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 421/2002 și fotografiile realizate la fața locului la data de 23.04.2010, rezultă în mod clar că autovehiculul are o stare fizică improprie, o stare tehnică necorespunzătoare, ceea ce face imposibilă circulația pe drumurile publice, sens în care a fost încheiat procesul-verbal de constatare seria A nr. 1398/23.04.2010.
Reclamantului i s-a răspuns în termen legal prin adresa nr. 48954/10.05.2010.
Prin procesul-verbal încheiat între funcționarul primăriei, O.V., și reclamant la data de 14.05.2010, cu ocazia restituirii autovehiculului, s-a constatat că, pe timpul transportului și depozitării, nu s-au produs deteriorări fizice, fapt confirmat și de proprietar.
Reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu, autovehiculul fiindu-i restituit. Suma de 255 lei nu reprezintă o plată nedatorată, ci o plată făcută în baza art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 421/2002.
încadrarea de către reclamant a măsurii de ridicare a autovehiculului ca fiind o faptă ilicită contravine dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 421/2002.
Examinând hotărârea recurată și recursurile formulate, Curtea de apel constată următoarele:
Regimul juridic al vehiculelor abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale este reglementat de Legea nr. 421/2002, în capitolul III; totodată, sunt incidente dispozițiile generale cuprinse în capitolul I.
Actul administrativ care corespunde definiției prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 este dispoziția primarului de trecere a vehiculului în proprietatea unității administrativ-teritoriale. De aceea, art. 10 alin. (2) prevede posibilitatea atacării acesteia, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii. Această dispoziție, însă, este precedată de îndeplinirea unor formalități procedurale a căror constatare este supusă, de asemenea, formei scrise, fără a constitui acte administrative; acestea sunt operațiuni administrative a căror legalitate poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, doar odată cu actul administrativ subsecvent producător de consecințe juridice.
în cauză, nu s-a contestat actul administrativ prevăzut de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ci două înscrisuri dintre care unul reprezintă o operațiune administrativă, iar celălalt o adresă prin care reclamantului i s-a solicitat plata unei sume de bani.
Astfel, primul dintre acestea, somația nr. 4388 din 6.04.2010, reprezintă actul impus de art. 9 din Legea nr. 421/2002, prin care reclamantului i s-a solicitat să-și ridice autovehiculul abandonat pe domeniul municipiului G.; somația i-a fost comunicată reclamantului cu confirmare de primire la data de 19.04.2010. Dincolo de faptul reținut anterior (al posibilității de cenzurare doar împreună cu actul administrativ), este de constatat că această somație respectă întocmai cerințele Legii nr. 421/2002. Ulterior emiterii acestei somații, având în vedere că reclamantul nu a respectat termenul de 5 zile care i-a fost comunicat prin somația nr. 4388/2010, contrar celor afirmate de reclamant și reținute de tribunal, a fost întocmit procesul-verbal de constatare impus de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 421/2002, proces-verbal având seria A nr. 1398 din 23.04.2010. Abia după emiterea acestui proces-verbal, prin cererea înregistrată la Consiliul Local G. sub nr. 48954/26.04.2010, reclamantul a contestat ridicarea autovehiculului, cerere căreia i s-a dat curs favorabil în sensul că i s-a restituit autovehiculul la data de 14.05.2010, pe bază de proces-verbal de predare-primire.
Cel de-al doilea act contestat este adresa nr. 48954/10.05.2010 prin care reclamantului i s-a solicitat plata sumei de 255 lei corespunzătoare cheltuielilor efectuate pentru ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculului. O astfel de plată este legală, fiind în sarcina reclamantului, conform art. 5 teza I din Legea nr. 421/2002, text care prevede că cheltuielile ocazionate de inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea și depozitarea autovehiculului se suportă de proprietarul sau de deținătorul legal al vehiculului.
Faptul că autovehiculul era abandonat a fost reținut în mod corect de autoritățile pârâte întrucât acesta corespunde definiției autovehiculului abandonat prevăzută de art. 2 lit. b) din Legea nr. 421/2002, respectiv „vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin un an, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulației acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenția neechivocă a proprietarului sau a deținătorului legal de a renunța la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului”. în ceea ce privește existența indiciilor temeinice, se constată că acestea nu sunt lăsate la aprecierea organului constatator, ci sunt prevăzute de prevederile legale; astfel, textul prevede expres existența indiciilor temeinice, „determinate de starea improprie circulației acestuia pe drumurile publice”. Or, în cauză, nu s-a contestat și nici nu poate fi contestată o astfel de stare improprie circulației pe drumurile publice; aceasta rezultă cu prisosință din planșele fotografice realizate la data de 23.04.2010 când a fost întocmit procesul-verbal de constatare seria A nr. 1398/23.04.2010, fiind confirmată și de faptul ulterior al valorificării autovehiculului în cadrul programului „Rabla”.
Față de cele ce preced, Curtea de apel constată că recursul pârâtului este fondat, hotărârea urmând a fi modificată în parte, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în sensul respingerii acțiunii și față de pârâtul-recurent. Această soluție determină respingerea recursului reclamantului care privește daunele materiale și morale, daune care au caracter accesoriu față de cererea de anulare acte.
(Judecător Gabriela Mona Ciopraga)
