Legea nr. 50/1991, republicată, art. 1, art. 11 lit. i)
Executarea cu avizul Comisiei tehnice de circulaţie din cadrul
Primăriei Municipiului Bucureşti a unei bariere acţionate electromagnetic pentru a interzice accesul într-o parcare aflată pe domeniul public nu se încadrează în excepţiile prevăzute de art. 11 lit. i) din Legea nr. 50/1991, întrucât aceasta nu este o lucrare de întreţinere la căile de comunicaţie şi la instalaţiile aferente, ci una de modificare a unei căi de comunicaţie.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 451 din 16 februarie 2009, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta (…) B.C.M. nr. I SA a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, ca prin hotărârea judecătorească ce se va da, să se dispună anularea dispoziţiei nr. 1212 din 10 august 2006 şi suspendarea de urgenţă a executării acesteia în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
In motivarea acţiunii arată că, în scopul protecţiei salariaţilor şi a spaţiului existent la intrarea în incinta reclamantei, sediul acesteia fiind pe o străduţă înfundată şi necirculată decât pietonal, care se transformase într-o parcare publică, cu implicaţii deosebite privind intervenţia pompierilor, salvării, poliţiei, precum şi pentru faptul că parcarea maşinilor se facea la întâmplare sub streaşina clădirii şi sub geamurile societăţii, salariaţii fiind obligaţi să inhaleze gazele de eşapament şi să suporte zgomotele maşinilor la orice oră din zi şi noapte, a obţinut acordul Direcţiei transporturi, drumuri, siguranţa circulaţiei din Primăria Municipiului Bucureşti pentru montarea unei
bariere electromagnetice, acţionată cu cartelă. In urma unei sesizări a unui colocatar, Direcţia inspecţie şi control general din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti le-a trimis somaţia nr. 18/1283 din 2 iunie 2006 prin care i-a cerut să desfiinţeze bariera, motivând că se obturează accesul liber în acea zonă, însă prin adresa nr. 18/1874.1 din 14 august 2007 rezultă că „parcarea respectivă era avizată”, iar Direcţiei transporturi, drumuri, siguranţa circulaţiei din Primăria Municipiului Bucureşti „S-a avizat din punct de vedere tehnic al circulaţiei rutiere, documentaţia privind amplasarea unei bariere electromagnetice acţionată cu cartelă pentru asigurarea accesului controlat în parcajul existent în B-dul (…) (…) cu nr. 4. şi 325 conform schiţei”. Pentru a nu se pune în practică somaţia, reclamanta a introdus ordonanţa preşedinţială pentru suspendarea măsurii de desfiinţare a barierei.
Reclamanta arată că dispoziţia nr. 1212 din 10 august 2006 a Primarului General nu i-a fost comunicată până în prezent pe nicio cale acesteia, fiind depusă prin registratura instanţei Sectorului 1 Ia
dosarul de ordonanţă preşedinţială la termenul din 27 august 2007. In baza art. 7 din Legea nr. 554/2004, s-a adresat Primarului General cu contestaţia nr. (…) din 12 septembrie 2007, cerându-i să revoce dispoziţia. Această plângere nu a fost soluţionată de Primarul General şi prin răspunsul evaziv nr. (…) din 10 octombrie 2007, Direcţia inspecţie şi control, care s-a substituit Primarului General, şi-a exprimat în mod expres, cu exces de putere, voinţa de a nu-i rezolva cererea.
Reclamanta arată că actul atacat este abuziv, deoarece este emis în baza unor date eronate furnizate de Direcţia inspecţie şi control general, care, în mod intenţionat, a trecut sub tăcere faptul că, potrivit art. 11 lit. i) din Legea nr. 50/1991, o simplă barieră formată din doi stâlpi şi o bară, fară fundaţii şi platforme care să modifice structura de rezistenţă a vreunei clădiri, se poate monta fară autorizaţie, fiind suficientă aprobarea Comisiei tehnice de circulaţie din cadrul Direcţiei transporturi,
drumuri, siguranţa circulaţiei din cadrul Primăriei Municipiului Bucu-
reşti. In dispoziţia nr. 1212 din 10 august 2006 nu este trecut faptul că bariera respectivă a fost montată cu aprobarea Direcţiei transporturi, drumuri, siguranţa circulaţiei din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti cu nr. 1584 din 31 martie 2006, fiind un act de îngrădire a dreptului reclamantei, conform Legii nr. 31/1990 de a securităţii bunurilor materiale, liniştii şi sănătăţii salariaţilor săi; în referat nu se arată că bariera era avizată şi nu obstrucţionează sub nicio formă accesul locatarilor.
Prin sentinţa civilă nr. 1845 din 11 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea.
In motivare, instanţa de fond a arătat că din dispoziţia nr. 1212 din 10 august 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti rezultă că, în baza art. 33 din Legea 50/19991, s-a dispus desfiinţarea construcţiei cu caracter provizoriu sub forma unei bariere acţionate electromagnetic cu telecomandă, executată fară autorizaţie de construcţie pe domeniul public al Municipiului Bucureşti, în (…) Sector 1 de către reclamanta (…) B.C.M. nr. 1 SA.
Conform art. 33 din Legea nr. 50/1991: „Prin derogare de la prevederile art. 32, construcţiile executate fară autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, al judeţelor, oraşelor sau comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de către autoritatea administraţiei publice locale competentă, fară sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului”.
Din actele depuse la dosar rezultă că pe terenul situat în faţa imobilelor din bd. (…) (…) cu nr. 4. şi 325, există un spaţiu destinat parcării a 8 autoturisme, fapt rezultat din actele depuse la dosarul cauzei.
Din verificarea dosarului administrativ depus în instanţă de către pârât, rezultă că în urma unor sesizări ale asociaţiei de locatari din imobilele situate în bd. (…) (…) cu nr. 4. şi 325, s-a constatat de către echipele de control ale pârâtului că reclamanta a edificat o barieră acţionată electromagnetic cu telecomandă pentru a interzice accesul în această parcare a altor maşini decât ale acestei reclamante.
Reclamanta nu contestă faptul că nu a edificat o barieră pe domeniul public al Municipiului Bucureşti cu privire la cele 8 locuri de parcare aferente imobilelor din bd. (…) (…) cu nr. 4. şi 325, ci doar faptul că această barieră putea fi ridicată fară autorizaţie de construcţie şi că a realizat această barieră în scopul protejării bunurilor sale materiale, al liniştii şi sănătăţii salariaţilor săi.
Faţă de motivul invocat de către reclamantă, că edificarea unei bariere nu necesită emiterea unei autorizaţii de construcţii, susţinerea este neîntemeiată. Astfel, art. 1 din Legea nr. 50/1991 prevede că: „Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil – teren şi/sau construcţii – ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi” iar art. 2 prevede că: „Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor. (2) Autorizaţia de construire se emite în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii. (3) Autorizaţiile de construire pentru reţele magistrale, căi de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri funciare, reţele de telecomunicaţii ori alte lucrări de infrastructură, care se execută în extravilanul localităţilor, se emit cu respectarea planurilor de amenajare a teritoriului, avizate şi aprobate potrivit legii”. Astfel, şi realizarea unei bariere reprezintă tot o realizare de construcţie, deoarece această barieră are fundaţie – stâlpi laterali, fiind astfel imobile prin natura lor, aşa cum se arată în art. 462-469 C. civ. In mod indubitabil, bariera cu cei doi stâlpi laterali are caracterul unui imobil prin natura sa, definit de art. 496 C. civ.: „Proprietarul se presupune că a aşezat către fond în perpetuu efecte mobiliare, când acestea sunt întărite cu gips, var sau ciment, sau când ele nu se pot scoate fară a se strica sau deteriora partea fondului către care sunt aşezate”.
Motivul invocat de către reclamantă, că această barieră s-ar încadra în excepţiile prevăzute de art. 11 lit. I din Legea nr. 50/1991 în sensul că ar fi incluse în „lucrări de întreţinere la căile de comunicaţie şi la instalaţiile aferente”, nu este întemeiat, deoarece realizarea unei bariere nu este o lucrare de întreţinere, ci de modificare a unei căi de comunicaţie, iar în anexa 2 a Legii nr. 50/1991 se definesc lucrările specifice la căile de comunicaţie, care nu necesită autorizaţie de construire, ca fiind: „Lucrările de întreţinere care nu necesită proiect şi deviz general, constând dintr-un complex de lucrări care se execută în mod permanent, în vederea menţinerii construcţiilor – instalaţiilor în condiţii tehnice corespunzătoare desfăşurării continue, confortabile şi în deplină siguranţă a circulaţiei, la nivelul traficului maxim”. Or, lucrarea executată de reclamantă nu s-a realizat pentru menţinerea în
permanenţă a condiţiilor tehnice ale căii de comunicaţii la nivel maxim, iar, pe de altă parte, această menţinere se realizează de administratorul căii de comunicaţii, şi nu de către reclamantă, care nu este nici proprietarul şi nici administratorul acestei străduţe – parcaj.
Faţă de invocarea motivului că această barieră a fost montată legal de către reclamantă întrucât avea avizul Direcţiei transporturi, drumuri, siguranţa circulaţiei din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, acest motiv nu este pertinent deoarece art. 1 din lege prevede executarea unei construcţii în baza unei autorizaţii de construire şi nu în baza unui aviz al unei comisii de specialitate. Pe de altă parte, acest aviz este doar unul din avizele premergătoare şi obligatorii pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie anterior edificării unei bariere, dar avizul nu dă dreptul la construirea unei bariere.
Scopul realizării de către reclamantă a acestei bariere, respectiv asigurarea securităţii bunurilor sale, a liniştii şi sănătăţii salariaţilor săi, nu are nicio relevanţă faţă de dispoziţiile legale arătate mai sus cu privire la obligativitatea obţinerii autorizaţiei de construire. Pe de altă parte, prin blocarea unei străzi aparţinând domeniului public şi/sau privat al Municipiului Bucureşti, se încalcă dreptul de proprietate al acesteia, iar exercitarea drepturilor şi obligaţiilor proprii de către reclamantă (prevăzute de Legea nr. 31/1990) nu poate duce la încălcarea altor drepturi şi libertăţi ale altor persoane fizice sau juridice.
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că primarul are abilitatea legală de a emite dispoziţii în baza Legii nr. 215/2001 şi a Legii nr. 50/1991, că reclamanta recunoaşte construirea unei bariere acţionate electromagnetic pe terenul proprietatea Municipiului Bucureşti, că nu are autorizaţie de construire pentru această barieră, ci doar un aviz emis de o comisie de specialitate, instanţa a constatat că dispoziţia nr. 1212 din 10 august 2006 este un act administrativ de autoritate legal şi temeinic.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, arătând că:
I. Hotărârea instanţei de fond nu este în concordanţă cu dovezile depuse de recurenta-reclamantă la dosarul cauzei.
Deşi la dosar există suficiente dovezi depuse de recurenta-recla-mantă, în considerentele sentinţei civile nr. 1845 din 11 iunie 2008 nu s-a făcut nicio referire la acestea, instanţa de fond luând drept adevărate numai „insinuările” făcute de către Direcţia inspecţie şi control general din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, şi „minciunile” din aşa-zisul dosar administrativ şi din nota cu rezultatul verificărilor făcute de sus-numita direcţie. (…) Afirmaţiile făcute cu rea-credinţă în
sesizările prezentate de pârâtă în copie la dosarul cauzei, care au stat la baza emiterii dispoziţiei nr. 1212/2006, sunt nereale, făcute dintr-un spirit de răutate şi răzbunare şi pe care instanţa de fond şi le-a însuşit, în loc să anuleze dispoziţia primarului, care a fost emisă pe baza unor sesizări cu scop şicanator, de către unele persoane nemulţumite că nu îşi mai pot parca maşinile în faţa societăţii recurcntei-reclamante, iar organele administraţiei locale au încercat să rezolve reclamaţiile acestora nu în spiritul legii, ci în mod birocratic, acordând satisfacţie reclamagiilor. Aşadar, apare evident faptul că motivarea instanţei de fond se sprijină pe afirmaţiile mincinoase ale unor locatari care locuiesc în alte blocuri (Nr. 325) şi nu îşi mai pot parca maşinile în faţa clădirii recurentei de la nr. 4, astfel că motivarea instanţei este nefondată.
II. Instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt eronată şi a făcut o aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor legale, motiv de modificare a sentinţei prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Greşeala instanţei este aceea că nu a analizat cu suficientă atenţie aspectul esenţial al speţei, şi anume faptul dacă pentru o simplă barieră este necesară o autorizaţie de construcţie. Or, instanţa a îmbrăţişat cu mare uşurinţă ideea superficială că pentru montarea unei simple bariere este necesară o autorizaţie de construcţie, fară a ţine cont de dispoziţiile exprese ale legii care arată că se pot executa, fară autorizaţie de construcţie unele lucrări, printre care, prin asimilare şi o barieră. Bariera nu este o construcţie, deoarece nu necesită proiect şi deviz, este fară fundaţii şi platforme, nu modifică structura de rezistenţă a vreunei clădiri sau aspectul arhitectural al acesteia. De aceea legiuitorul a prevăzut la art. 11 alin. (1) lit. i) din Legea construcţiilor nr. 50/1991 că: „Se pot executa fară autorizaţie de construcţie lucrările care nu modifică structura de rezistenţă, caracteristicile iniţiale ale construcţiei sau aspectul arhitectural al acesteia”. Executarea fară autorizaţie de construcţie a unei bariere se poate încadra şi în prevederile art. 11 alin. (2), în care se precizează că: „Se pot executa fară autorizaţie de construcţie şi lucrări pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau închise, destinate difuzării şi comercializării presei, cărţilor şi florilor care sunt amplasate direct pe sol”. Aşadar, dispoziţia primarului general nr. 1212/2006 este abuzivă şi ilegală, deoarece a fost emisă pe baza unui referat mincinos al Direcţiei Inspecţie şi Control din P.M.B., în care nu s-a arătat situaţia reală a locului de parcare, respectiv în sensul că înainte de montarea barierei acesta se transformase într-o parcare publică, cu implicaţii şi conse
cinţe deosebite privind măsurile de securitate şi sănătate ale salariaţilor societăţii noastre.
III. Instanţa de fond a omis în mod intenţionat să se pronunţe şi asupra faptului că pârâtul, Primarul General al Primăriei Municipiului Bucureşti, nu mai este în funcţie şi, în consecinţă, calitatea lui procesuală a încetat.
Din probele administrate, Curtea reţine că prin dispoziţia nr. 1212 din 10 august 2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, depusă la dosar, rezultă că, în baza art. 33 din Legea nr. 50/19991, s-a dispus desfiinţarea construcţiei cu caracter provizoriu sub forma unei bariere acţionate electromagnetic cu telecomandă, executată fară autorizaţie de construcţie pe domeniul public al Municipiului Bucureşti, în Bucureşti, (…) Sector 1 de către reclamanta (…) B.C.M. nr. 1 SA. Din adresa nr. 1584 din 31 martie 2006, reiese că această barieră a fost avizată de Comisia tehnică de circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.
Art. 1 din Legea nr. 50/1991 prevede că: „Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil -teren şi/sau construcţii – ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi”, iar art. 2 prevede că: „( 1) Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor. (2) Autorizaţia de construire se emite în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii. (3) Autorizaţiile de construire pentru reţele magistrale, căi de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri funciare, reţele de telecomunicaţii ori alte lucrări de infrastructură, care se execută în extravilanul localităţilor, se emit cu respectarea planurilor de amenajare a teritoriului, avizate şi aprobate potrivit legii”. Astfel, şi realizarea unei bariere reprezintă tot o realizare de construcţie, deoarece această barieră are fundaţie – stâlpi laterali, fiind astfel un imobil
prin natura sa, aşa cum se arată în art. 462-469 C. civ. In mod indubitabil, bariera cu cei doi stâlpi laterali are caracterul unui imobil prin natura sa, aşa cum este definit de art. 496 C. civ. „Proprietarul se presupune că a aşezat către fond în perpetuu efecte mobiliare, când acestea sunt întărite cu gips, var sau ciment, sau când ele nu se pot scoate fară a se strica sau deteriora partea fondului către care sunt aşezate”.
Motivul invocat de către reclamantă, că această barieră s-ar încadra în excepţiile prevăzute de art. 11 lit. i) din Legea nr. 50/1991, în sensul că ar fi incluse în „lucrări de întreţinere la căile de comunicaţie şi la instalaţiile aferente”, nu este întemeiat, deoarece realizarea unei bariere nu este o lucrare de întreţinere, ci de modificare a unei căi de comunicaţie, iar în anexa 2 a Legii nr. 50/1991 sunt definite lucrările specifice la căile de comunicaţie, care nu necesită autorizaţie de construire, ca fiind: „Lucrările de întreţinere care nu necesită proiect şi deviz general, constând într-un complex de lucrări care se execută în mod permanent, în vederea menţinerii construcţiilor – instalaţiilor în condiţii tehnice corespunzătoare desfăşurării continue, confortabile şi în deplină siguranţă a circulaţiei, la nivelul traficului maxim”. Or, lucrarea executată de reclamantă nu s-a realizat pentru menţinerea în permanenţă a condiţiilor tehnice ale căii de comunicaţii la nivel maxim iar, pe de altă parte, această menţinere se realizează de administratorul căii de comunicaţii, şi nu de către reclamantă, care nu este nici proprietarul şi nici administratorul acestei străduţe – parcaj.
Avizul Direcţiei transporturi, drumuri, sistematizarea circulaţiei din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti nu suplineşte autorizaţia de construire cerută de lege. Acest aviz este doar unul din avizele premergătoare şi obligatorii pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie anterior edificării unei bariere, dar avizul nu dă dreptul la construirea unei bariere.
In speţă, nu contează dacă contractele de închiriere ale persoanelor care au făcut sesizările îşi mai produceau efectele sau dacă locuiesc în apropiere, câtă vreme reclamanta nu a respectat legea, obţinând autorizaţie de construire. De asemenea, nu are importanţă că B.E. nu mai este primar general, căci pârât, în speţă, este instituţia Primarului General, şi nu un anumit primar.
Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, a art. 3041 şi art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
