Legea nr. 50/1991, republicată, art. 3, art. 4, art. 10
în condiţiile în care din autorizatia de construire reiese că sunt
afectate tocmai elementele clădirii protejate ca urmare a clasificării sale ca ansamblu arhitectural monument istoric prin supraetajarea construcţiei, lipsa avizului de la Direcţia pentru cultură şi culte a Municipiului Bucureşti atrage nelegalitatea autorizaţiei de construire.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 143 din 18 ianuarie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IX-a administrativ şi fiscal, reclamantul T.S., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sector 3 Bucureşti, Direcţia de urbanism şi amenajarea teritoriului şi U.E. a solicitat anularea autorizaţiei de construire nr. 1408 din 12 decembrie 2008, emisă de pârâta Primăria Sector 3 şi obligarea pârâtei U.E. să aducă construcţia la stadiul iniţial.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la începutul anului 2008, pârâta a iniţiat lucrări de modificare structurală a casei fară a poseda autorizaţie de construire, autorizaţia contestată fiind eliberată ulterior, aceasta încălcând atât dispoziţiile Codului civil, cât şi Legea nr. 50/1991. Reclamantul a mai arătat că imobilul din Intrarea (…) nr. 18 este încadrat în ansamblul de arhitectură Intrarea (…), clasificat monument istoric, astfel că era necesar avizul Direcţiei pentru cultură şi culte a Municipiului Bucureşti, aviz care însă nu a fost obţinut.
In raport de actele depuse şi de susţinerile părţilor, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2038 din 1 iunie 2009, a dispus următoarele: a admis acţiunea formulată de reclamantul T.S., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Sector 3 Bucureşti, Direcţia de urbanism şi amenajarea teritoriului şi U.E.; a anulat autorizaţia de construire nr. 1408 din 12 decembrie 2008, emisă de pârâta Primăria Sector 3; a obligat pârâta U.E. să aducă construcţia la stadiul iniţial.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a apreciat că autorizaţia de construire contestată este nelegală, deoarece imobilul din Bucureşti (…) Sector 3 face parte din ansamblul de arhitectură (…) (…) clasificat monument istoric, iar autorizaţia de construire din 12 decembrie 2008 a fost eliberată fară a exista avizul Direcţiei pentru cultură şi culte a Municipiului Bucureşti, aviz care era necesar conform adresei nr. 556/2009.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, motivat şi legal timbrat autoritatea pârâtă, Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, prin primar, pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivele de recurs încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a autorităţii pârâte şi aprecierea greşită a probelor dosarului în ceea ce priveşte încadrarea, în mod individual, a imobilului situat în Bucureşti, (…) Sector 3 în categoria imobilelor – monumente istorice. Se arată că recurenta-pârâtă chemată în judecată nu are capacitate administrativă în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, iar pe fond, se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de adresa nr. 2355 din 15 octombrie 2007.
In şedinţa publică din 4 ianuarie 2010, Curtea, în baza art. 51-54, a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul recurentei de către numitul U.N.E., intervenţie calificată ca o apărare în interesul autorităţii recurentei-pârâte.
Curtea a apreciat că intervenientul justifică interesul de a sprijini apărarea părţii care a declarat recurs.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate în cererea de recurs şi în cererea de intervenţie accesorie, calificată ca o apărare, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi că nu există motive care să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare sau modificarea sentinţei de fond, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
In primul rând, Curtea, verificând motivul de recurs privind lipsa calităţii procesuale pasive în sensul dispoziţiilor art. 2(1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, apreciază că recurenta-pârâtă are capacitate şi calitate procesuală pasivă în cauză. Această autoritate a emis autorizaţia de construire contestată nr. 1408 din 12 decembrie 2008 şi tot această autoritate a răspuns solicitărilor reclamantului-intimat prin adresele din 5 februarie 2009 şi respectiv 17 martie 2009.
In al doilea rând, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, fiind dată cu aplicarea corectă a legii. Adresa
nr. 2355 din 15 octombrie 2007 a fost reţinută în mod corect de Tribunalul Bucureşti ca temei al nelegalităţii autorizaţiei de construire. Aceasta deoarece, fapt necontestat de recurentă, imobilul situat în Bucureşti, str. (…) nr. 18 Sector 3, ca şi imobilul învecinat, proprietatea reclamantului-intimat, fac parte din ansamblul de arhitectură „(…) (…)” clasificat monument istoric. Neclasificarea individuală, ca monument istoric, a imobilului proprietatea intimatei U.E. şi a intervenien-tului accesoriu U.N.E. nu este necesară, în condiţiile în care construcţia face parte dintr-un ansamblu clasificat ca monument istoric. Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a apreciat prin sentinţa atacată că, fiind monument istoric, sunt protejate elemente care definesc aspectul exterior al clădirii. Din autorizaţia de construire rezultă că sunt afectate tocmai elementele clădirii protejate ca urmare a clasării în ansam-
blul arhitectural monument istoric prin supraetajarea construcţiei. In mod obiectiv principalul motiv de nelegalitate al autorizaţiei de construire îl reprezintă lipsa avizului de la Direcţia pentru cultură şi culte a Municipiului Bucureşti, aviz care, conform adresei nr. 556/2009, ar fi trebuit să fie solicitat.
Motivele invocate de intervenientul accesoriu în sprijinul recursului declarat în cauză nu pot fi reţinute de Curte, faţă de motivele obiective de nelegalitate ale actului administrativ individual şi, pe de altă parte, neimpunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece intervenţia accesorie ca apărare a fost analizată odată cu recursul formulat în cauză, iar pe de altă parte, intervenientul accesoriu a avut posibilitatea apărării intereselor sale prin formularea cererii de intervenţie accesorie în recurs.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, apreciind că recursul declarat este nefondat, l-a respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
