Legea nr. 350/2001, art. 29 alin. (5), art. 32 alin. (1)(I), art. 56
în conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, în forma aflată în vigoare la momentul emiterii actului: „(1) în cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii de urbanism – Plan Urbanistic Zonal sau Plan Urbanistic de Detaliu – se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire”.
Rezultă, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, că în ipoteza în care se solicită o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism, se impune emiterea unui certificat de urbanism în acest scop. Această concluzie este întărită de art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ, care stipulează fără echivoc că în cuprinsul certificatului de urbanism se va menţiona în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia.
C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., decizia nr. 2379 din 19 noiembrie 2009, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. (…), reclamanţii E.O., F.J., P.T.B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al oraşului S., au solicitat anularea Hotărârii Consiliului local S. nr. 22 din 25 ianuarie 2008.
în motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin hotărârea atacată s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru terenul situat în S., Drumul C. 1400 nr. A2, cu derogări de la Planul de Urbanism General.
Deşi în zonă, POT era 40% şi D. 1,3, prin PUZ atacat s-a modificat D. la 2,4, precum şi regimul de înălţime, ceea ce echivalează cu şapte etaje. Reclamanţii au arătat, de asemenea, că s-a schimbat destinaţia terenului, din pădure în construcţii de locuinţe, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 26/1996 privind Codul silvic şi ale O.U.G. nr. 96/1998. Pe terenul respectiv nu se putea obţine PUZ decât pentru construirea unui obiectiv turistic, având în vedere că este necesar să fie defrişată o parte din pădurea existentă. Reclamanţii au mai susţinut că sunt încălcate dispoziţiile Regulamentului General de Urbanism, având în vedere că nu se asigură căile de acces prevăzute în acesta.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că aprobarea PUZ s-a fScut cu respectarea cerinţelor legale, în baza avizului nr. 1462 din 23 noiembrie 2007 al Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism a judeţului P.
Beneficiarul actului administrativ atacat, N.E.B., a formulat cerere de intervenţie accesorie, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeia-
tă. In motivarea cererii de intervenţie s-a arătat că sunt permise derogările de la prevederile documentaţiilor de urbanism, iar prin hotărârea atacată s-a aprobat în mod legal un PUZ, derogările neconstituind motiv de anulare. A arătat, de asemenea, că există avizul favorabil al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, Direcţia silvică Târgovişte, Parcul
O.E., din data de 9 octombrie 2007, precum şi avizul favorabil emis de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic din data de 6 mai 2003.
Reclamanţii E.O. şi G.J. au renunţat la judecată, iar instanţa a luat act de aceste renunţări, în conformitate cu art. 246 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 406 din 2 februarie 2009, Tribunalul a admis acţiunea, a dispus anularea H.C.L. S. nr. 22 din 25 ianuarie 2008 şi a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie a intervenien-tului N.E.B.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că autorii inter-venientului N.E.B. au obţinut certificatul de urbanism nr. 296 din 28 iunie 2007, acesta fiind eliberat în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru imobile locuinţe E., împrejmuire teren, branşamente utilităţi şi organizare de şantier, pe terenul situat pe Drumul C. 1400 (fostă Gh.E.) nr. A2, S. Având în vedere că pentru obţinerea autorizaţiei de construire a imobilelor s-a stabilit, prin certificatul de urbanism, obligativitatea obţinerii unui Plan Urbanistic Zonal, a fost emis actul atacat, Hotărârea Consiliului local S. nr. 22 din 25 ianuarie 2008, în aceasta prevăzându-se derogări în ceea ce priveşte regimul de înălţime stabilit şi în ceea ce priveşte CUT D., stabilit Ia 2,4.
Susţinerile reclamantei P., în conformitate cu care ar fi trebuit obţinut un certificat de urbanism special pentru aprobarea PUZ, au fost apreciate ca neîntemeiate.
Succesiunea logică a operaţiunilor tehnico-juridice în această cauză, conform art. 28 şi urm. din Legea nr. 350/2001, este obţinerea certificatului de urbanism şi ulterior, obţinerea autorizaţiei de construire. Având în vedere că în cauza de faţă construcţia ce se urmăreşte a fi edificată derogă de la prevederile PUD, prin certificatul de urbanism nr. 296/2007 a fost impusă, printre altele, şi obligaţia de obţinere a unui PUZ. Pentru obţinerea PUZ nu mai era necesar încă un certificat de urbanism, care nu ar fi făcut altceva decât să reia cele specificate în certificatul existent.
Susţinerile reclamantei privind nesupunerea dezbaterii publice a emiterii PUZ au fost apreciate ca neîntemeiate, existând în acest sens la dosar anunţul publicat de către emitentul actului cu privire la proiect, astfel că orice persoană interesată putea lua cunoştinţă de conţinutul acestuia.
Pe de altă parte, reţine Tribunalul, dispoziţiile privind regimul silvic au fost încălcate. Astfel, se arată în continuare, prin certificatul de urbanism nr. 296 din 28 iunie 2007 s-a solicitat avizul Direcţiei teritoriale de regim silvic şi vânătoare B. Prin adresa nr. 31402 din 22 noiembrie 2008, pârâtul a comunicat Tribunalului că, „pentru cazul în speţă, acest aviz este reprezentat de decizia nr. 72 din 6 mai 2003 a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic”. Decizia nr. 72 din 6 mai 2003 a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic a fost depusă Ia dosar şi din cuprinsul acesteia rezultă că s-a aprobat scoaterea din circuitul civil pentru ocuparea definitivă a suprafeţei de 1000 m, iar suprafaţa maximă de defrişat de 200 m, în scopul construirii unui hotel.
In conformitate cu art. 74 din Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic, în vigoare la momentul aprobării PUZ, reducerea suprafeţei pădurilor proprietate privată este interzisă, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 54 alin. (2). De asemenea, este interzisă defrişarea lentă, prin secuiri de arbori ori prin alte procedee care duc la reducerea treptată a consistenţei pădurii. Rezultă, în opinia Tribunalului, că singurele situaţii în care se poate reduce suprafaţa împădurită sunt cele prevăzute limitativ de art. 54 alin. (2) conform căruia, în mod excepţional, pentru construcţii cu destinaţie militară, pentru căi ferate, şosele de importanţă deosebită, linii electrice de înaltă tensiune, mine, forări, sonde şi echipamente aferente acestora, conducte magistrale de transport sau ori pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare, de
gospodărire a apelor sau de realizare a unor noi surse de apă, obiective turistice, ocuparea definitivă de terenuri din fondul forestier în alte scopuri decât cele silvice, cu defrişarea pădurii sau fară, se aprobă potrivit legii.
Decizia nr. 72 din 6 mai 2003 a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic, avută în vedere pentru emiterea PUZ, dispunea scoaterea din circuitul silvic exclusiv în scopul construirii unui hotel, însă PUZ contestat a fost aprobat pentru construirea a două blocuri de locuinţe a câte şapte nivele, care nu reprezintă obiectiv turistic. De asemenea, această decizie este emisă anterior certificatului de urbanism, putându-se deduce în mod rezonabil că emitentul acesteia, chiar şi pentru aprobarea construirii unui hotel, a avut în vedere regimul de înălţime din Planul de Urbanism General, şi nicidecum pe cele ce urmau a fi aprobate ulterior.
Pârâtul avea obligaţia de a obţine un aviz emis de autorităţile silvice centrale, cu încunoştinţarea acestora asupra intenţiei de schim-
bare a regimului terenului. înscrisul depus la dosar, respectiv adresa nr. 1077 din 9 octombrie 2007 a Direcţiei silvice Târgovişte, Parcul naţional E., nu poate suplini cerinţa de la pct. d) din certificatul de urbanism nr. (…) privind obţinerea avizului Direcţiei teritoriale de regim silvic şi vânătoare B.
Parcul naţional E. a emis un acord favorabil pentru ridicarea construcţiilor în vecinătate, constatând că acestea se află în aval, astfel că gestionarea apelor uzate şi a deşeurilor nu va produce un impact negativ asupra patrimoniului rezervaţiei O. din parc. Avizul Parcului naţional E. avea în vedere, deci, eventuale consecinţe pe care construcţia le-ar fi putut avea asupra rezervaţiei O., ceea ce excede domeniului avizului Direcţiei teritoriale de regim silvic şi vânătoare B.
Aşa fiind, se concluzionează că PUZ a fost aprobat prin H.C.L. a oraşului S. nr. 22/2008 cu încălcarea legislaţiei silvice arătate. Susţinerile pârâtului conform cărora suprafaţa de teren a fost deja defrişată, chiar de ar fi reale, nu pot suplini inexistenţa documentului prevăzut de lege în mod imperativ. Ca efect al admiterii acţiunii principale, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului.
împotriva acestei soluţii a declarat recurs Consiliul local al oraşului S., criticând-o sub următoarele aspecte:
I. Tribunalul a reţinut un singur argument dintre numeroasele critici pe care reclamanta le-a adus pe parcursul soluţionării cauzei şi care au fost reluate de aceasta din urmă prin concluziile scrise depuse
după fiecare amânare de pronunţare, cu încălcarea flagrantă a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii care guvernează procesul civil. Argumentul reţinut în motivarea sentinţei civile recurate este tocmai acela care se regăseşte în documentul intitulat „concluzii scrise -supliment”, depus de reclamantă, prin avocat, la data de 30 ianuarie 2009, la trei săptămâni de la judecarea cauzei.
Instanţa de fond a omis să răspundă în considerentele sentinţei civile recurate la două apărări pe care atât recurentul, cât şi inter-venientul le-au formulat cu ocazia dezbaterilor pe fond, dar şi prin concluziile scrie depuse în data de 16 ianuarie 2009, respectiv faptul că reclamanta P.T.B. nu este vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin aprobarea Hotărârii nr. 22 din 25 ianuarie 2008. Se mai susţine că o eventuală decizie de scoatere din circuitul silvic a terenului în suprafaţă de 2018 mp, proprietatea intervenientului N.E.B., nu era necesară la momentul aprobării PUZ în discuţie, ci numai ulterior, la momentul emiterii autorizaţiei de construire, atunci când autoritatea publică competentă ar fi permis, în baza Legii nr. 50/1991, ca o anumită persoană să intervină asupra terenului pe care instanţa de fond l-a calificat ca făcând parte din fondul forestier.
Modul în care instanţa a înţeles să soluţioneze cauza dovedeşte, în opinia recurentului, fie o părtinire a completului de judecată, fie necunoaşterea dispoziţiilor legale, atât a acelora care reglementează buna desfăşurare a procesului civil, dar şi a acelora care reglementează problemele legate de urbanism şi de aplicare în timp a legii.
II. Sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină -art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Prin concluziile orale şi scrise pe care recurentul le-a susţinut în faţa instanţei, s-a arătat că „avizul Direcţiei teritoriale de regim silvic şi vânătoare B.”, solicitat prin certificatul de urbanism nr. 296 din 28 iunie 2008, era necesar la momentul primirii spre aprobare a proiectului autorizaţiei de construire (faza E.), iar nu la momentul aprobării Planului Urbanistic Zonal, solicitat prin acelaşi certificat de urbanism. Instanţa de fond trebuia să reţină că, astfel cum rezultă din acest certificat de urbanism, avizul Direcţiei teritoriale de regim silvic şi vânătoare B., Planul Urbanistic Zonal, dar şi toate celelalte documente solicitate prin certificatul de urbanism nr. 296 din 28 iunie 2008 la pct. A de la lit. a) la lit. e) trebuiau să însoţească cererea de emitere a autorizaţiei de construire. Prin urmare, avizul reţinut de Tribunal ca fiind necesar în prezenta cauză nu trebuia prezentat la momentul aprobării Planului Urbanistic Zonal, ci, ulterior, după aprobarea acestuia
din urmă, împreună cu toate celelalte documente solicitate la pct. 4 din certificatul de urbanism, adică la momentul remiterii spre aprobare a cererii pentru eliberarea autorizaţiei de construire.
Cu toate acestea, considerentele sentinţei recurate nu răspund la această apărare, reţinând că avizul era necesar la momentul aprobării Planului Urbanistic Zonal prin hotărârea atacată de către reclamanta P.T.B. Din această perspectivă, sentinţa civilă recurată nu conţine motivarea în drept a unui asemenea punct de vedere.
Textele de lege invocate de instanţa de fond ca argumente pentru admiterea cererii de chemare în judecată vizează alte aspecte, iar nu momentul la care era sau nu necesar avizul Direcţiei teritoriale de regim silvic şi vânătoare B., în fapt P., certificatul în speţă conţinând sub acest aspect o eroare materială.
III. Sentinţa recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii – art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, hotărârea judecătorească recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a următoarelor dispoziţii legale, fiecare dintre ele fiind în măsură a atrage modificarea sentinţei civile nr. 406 din 2 februarie 2009: art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; art. 1, art. 7, art. 10 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire; art. 28-34 şi art. 44-49 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul; art. 3 şi art. 54 alin. (2) din Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic; art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 37 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic; art. 15 alin. (2) din României şi art. 1 C. civ.
Reclamanta P.T.A.B. nu se poate considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin aprobarea Hotărârii nr. 22 din 25 ianuarie 2008.
In ciuda faptului că instanţa de judecată trebuia să identifice care anume din drepturile sau interesele legitime ale reclamantei au fost încălcate prin adoptarea Hotărârii nr. 22 din 25 ianuarie 2008, considerentele sentinţei civile recurate nu conţin o asemenea argumentaţie, deşi chiar primul articol al legii contenciosului administrativ arată că numai o asemenea persoană se poate adresa instanţei specializate.
In fapt, reclamanta P.T.B. nici nu poate invoca vătămarea unui drept sau interes legitim prin adoptarea Hotărârii nr. 22 din 25 ianuarie 2008, atâta timp cât terenul proprietatea acesteia, în suprafaţă de 798 mp, împreună cu o parte din terenul proprietatea intervenientului N.E.B. sunt părţi ale parcelei cu numărul cadastral provizoriu 300/2, în supra
faţă de 4.103 mp, situat în oraşul S., str. (…) fară număr, judeţul S, parcelă care a aparţinut SC U.J. SRL.
Mai mult, însăşi reclamanta, prin decizia nr. 181 din 15 august 2006 a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare P., depusă în fotocopie la instanţa de fond la termenul din 12 ianuarie 2009, a solicitat şi obţinut scoaterea din circuitul silvic a unei suprafeţe de teren de 453 mp din totalul de 198 mp în vederea construirii unei vile turistice. Aceasta a fost construită, recepţionată, dar nu figurează că structură de primire turistică a niciunei autorităţi, fiind folosită de reclamantă în scop personal.
In ceea ce priveşte un eventual interes legitim, care să fi existat la data pronunţării sentinţei civile recurate, oricum acesta nu mai putea să subziste atâta timp cât, pe de o parte, terenul în suprafaţă de 1.188 mp din totalul de 2.018 mp aflat în proprietatea intervenientului nu mai face parte din fondul forestier, iar, pe de altă parte, conform art. 37 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008, pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional şi terenuri necesare realizării de locuinţe. Mai mult, interesul reclamantei nu numai că nu este actual şi legitim, dar el nu este nici măcar născut, atâta timp cât nu i-a fost eliberată intervenientului N.E.B. autorizaţia de construire necesară pentru edificarea vreunei construcţii pe terenul proprietatea acestuia. Avizul de scoatere din circuitul silvic a terenului proprietatea intervenientului N.E.B. nu era necesar la data aprobării Planului Urbanistic Zonal prin Hotărârea nr. 22 din 25 ianuarie 2008.
In ciuda faptului că instanţa de fond avea obligaţia de a motiva în drept concluzia sa conform căreia acest aviz era necesar la data aprobării Planului Urbanistic Zonal, fapt care nu s-a întâmplat, un asemenea aviz era necesar numai ulterior, la momentul eliberării autorizaţiei de construire.
In baza art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire, autorizaţia de construire se emite pe baza documentaţiei depuse la autorităţile prevăzute la art. A, care va cuprinde: certificatul de urbanism; dovada titlului asupra terenului; proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii; avizele şi acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism; dovada privind achitarea taxelor legale. Totodată, în baza art. 10 lit. c) din acelaşi act normativ, pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora s-au stabilit arii protejate, solicitantul va obţine avizul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi al Ministerului Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale.
Din interpretarea acestor două texte de lege rezultă foarte clar că orice aviz impus prin certificatul de urbanism sau cerut de lege este necesar a fi obţinut în momentul în care solicitantul depune cererea pentru emiterea autorizaţiei de construire, iar nu anterior. Este şi firesc să fie astfel, atâta timp cât, în baza art. I din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare. Prin urmare, existenţa, prin ele însele, a unor planuri urbanistice generale, zonale sau de detaliu, după caz, nu este în măsură a permite executarea lucrărilor de construire în lipsa autorizaţiei de construire impuse prin art. 1 din Legea nr. 50/1991.
Mai mult, din interpretarea art. 54 din Legea nr. 26/1996, Codul silvic în vigoare la data adoptării Hotărârii nr. 22 din 25 ianuarie 2008, se observă că legiuitorul are în vedere tocmai ipoteza în care lucrările enumerate de acest text de lege urmează a fi efectiv realizate în baza unei autorizaţii de construire, iar nu ipoteza în care asemenea lucrări ar putea fi eventual realizate conform planurilor urbanistice aprobate. Instanţa de fond nu a înţeles distincţia fundamentală dintre planul de urbanism şi autorizaţia de construire, mai exact faptul că planul de urbanism, conform art. 44 din Legea nr. 350/1001, reglementează utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii, în timp ce autorizaţia de construire, ca act administrativ individual, urmăreşte ca activitatea de construire propriu-zisă să fie realizată în conformitate cu legea şi cu aceste condiţii impuse prin documentaţiile de urbanism.
Chiar dacă o documentaţie de urbanism prevede că pe o anumită unitate teritorială de referinţă (V.) pot fi realizate anumite construcţii, conform destinaţiei astfel stabilite, aceasta nu obligă proprietarii acelor terenuri să obţină avizele şi autorizaţiile cerute de lege decât în momentul în care solicită aprobarea executării lucrărilor de construcţie, adică la momentul depunerii cererii pentru aprobarea autorizaţiei de construire. Proprietarul terenului nu poate fi obligat să obţină avize şi autorizaţii care îi sunt necesare numai la acel moment. Or, în cazul de faţă, pentru terenul în suprafaţă de 2.018 mp, avut în vedere de PUZ aprobat prin hotărârea nr. 22 din 25 ianuarie 2008, nu a fost încă eliberată nicio autorizaţie de construire. De altfel, prin acest PUZ, autorii intervenientului N.E.B. nici măcar nu au solicitat schimbarea regimului economic al zonei, astfel cum acesta era aprobat deja prin PUG. Astfel, în PUG, destinaţia prevăzută pentru terenul în suprafaţă de 2.018 mp era aceea de „locuinţe si funcţiuni complementare existente cu caracter predominant de odihnă, recreere şi turism, în timp ce
PUZ aprobat are în vedere funcţiunea de locuinţă. Prin urmare, din punct de vedere al destinaţiei economice, PUZ aprobat prin Hotărârea nr. 22 din 25 ianuarie 2008 nu aduce nicio modificare PUG al oraşului S., fapt pentru care orice discuţie privitoare la un eventual aviz de scoatere din circuitul silvic este oricum prematură la momentul eliberării autorizaţiei de construire.
Modul în care instanţa de fond a înţeles să facă aplicarea în timp a dispoziţiilor legale relevante în cauză este total greşit. Astfel, instanţa de fond, deşi nu arată care este textul de lege în baza căruia avizul de scoatere din circuitul forestier ar fi fost necesar pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal, face trimitere la dispoziţiile din Codul silvic în vigoare la momentul aprobării Hotărârii din 22 ianuarie 2008, respec-
tiv la dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 26/1996. In ciuda faptului că acest text de lege nu impune existenţa avizului de scoatere din circuitul silvic la momentul aprobării unui plan urbanistic, ci numai la momentul autorizării executării lucrărilor de construire, Tribunalul îl invocă pentru a lăsa impresia că recurentul ar fi adoptat Hotărârea nr. 22 din 25 ianuarie 2008 cu încălcarea legii.
în fapt, apreciază recurentul, nu numai că acest text de lege nu este aplicabil în speţă, dar el era oricum abrogat la momentul pronunţării sentinţei civile recurate, prin Legea nr. 46/2008. Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. c) din noul Cod silvic, pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional şi terenuri necesare realizării de locuinţe, nu numai terenuri necesare realizării de obiective turistice. Prin urmare, situaţia juridică avută în vedere de instanţa de fond produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare Ia data producerii ei, regulă cristalizată în adagiul tempus regit actum. Totodată, trebuie reţinut că în domeniul dreptului public este de principiu că aplicarea imediată a normei noi este de strictă necesitate. Aici, problema conflictului în timp de norme se pune în alţi termeni. Normele de drept public se aplică imediat, înlăturând normele vechi.
In cazul de faţă, situaţia juridică dedusă judecăţii are în vedere legislaţia aplicabilă la momentul pronunţării sentinţei civile recurate, care este mai permisivă decât aceea în vigoare la momentul aprobării Hotărârii nr. 22 din 28 ianuarie 2008.
Problema avizului de scoatere din circuitul silvic este greşit ridicată de instanţă, dacă se are în vedere un alt parametru urbanistic foarte important, care nu a fost nici el modificat prin PUZ, aprobat prin hotărârea nr. 22 din 25 ianuarie 2008, respectiv procentul de ocupare a terenului (POT). Astfel, POT, aprobat pentru zona din care face
parte şi terenul proprietatea intervenientului, în suprafaţă totală de 2.018 mp, este de 40%, adică o amprentă la sol de 807 mp.
în condiţiile în care terenul proprietatea intervenientului a rezultat în urma alipirii a două parcele de teren, una de 880 mp şi cealaltă de 1.188 mp, iar prima dintre acestea a avut tot timpul categoria de folosinţă „curţi construcţii”, fapt dovedit cu actele de proprietate ale acestuia, rezultă că acesta are dreptul să edifice o construcţie a cărei amprentă la sol nu poate fi mai mare decât parcela cu categoria de folosinţă trecută şi actuală de „curţi construcţii”. Mai mult, astfel cum rezultă în mod indirect din adresa nr. 4017 din 13 august 2007 a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare P., transmisă de acesta din urmă Ocolului silvic S, terenul în suprafaţă de 1.188 mp din totalul de 2.018 mp, cât aveau în proprietate autorii intervenientului N.E.B., era liber de vegetaţie forestieră, fiind defrişat la acel moment. Or, un teren pe care nu se mai află vegetaţie forestieră şi pentru care există deja o decizie de scoatere din circuitul silvic, Decizia nr. 72 din 6 mai 2003 – nu mai face parte din fondul forestier naţional, astfel cum componenţa acestuia a fost stabilită prin dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 26/1996 (…).
In condiţiile în care terenul în suprafaţă totală de 2.018 mp ce face obiectul PUZ aprobat prin Hotărârea nr. 22 din 25 ianuarie 2008 nu facea parte din fondul forestier naţional la momentul adoptării acestei hotărâri, întrucât suprafaţa de 880 mp avea categoria de folosinţă „curţi construcţii”, iar diferenţa de 1.188 mp era, în fapt, liberă de vegetaţie forestieră, apare ca evident faptul că solicitarea impusă prin certificatul de urbanism nr. 296 din 28 iunie 2008 Ia pct. A lit. d) 1 este caducă.
Intervenientul N.E.B. a formulat, de asemenea, recurs împotriva sentinţei Tribunalului, pentru aceleaşi motive invocate de către recurentul Consiliul local al oraşului S., astfel cum acestea au fost expuse pe larg mai sus.
Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2009, a declarat recurs şi reclamanta, criticând-o sub aspectul celor reţinute în considerente.
Analizând recursurile pârâtului şi intervenientului, prin prisma motivelor invocate, având în vedere şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
I. In privinţa primului motiv de recurs, respectiv încălcarea principiului oralităţii şi contradictorialităţii, instanţa reţine că, deşi recurenţii nu au precizat temeiul de drept în susţinerea acestuia, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. – „când, prin hotărârea
dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub forma nulităţii de art. 105 alin. (2)”.
Niciunul dintre principiile anterior menţionate nu a fost încălcate în cauză, chiar recurenţii specificând faptul „reluării” de către reclamantă a motivelor de nelegalitate a actului administrativ atacat în cuprinsul concluziilor scrise, depuse ca urmare a amânării pronunţării de către instanţa de fond. Or, „reluarea” presupune cu evidenţă pre-existenţa aserţiunilor reclamantei în sensul celor arătate de către recurenţi, de care aceştia aveau cunoştinţă încă de la momentul comu-
nicării cererii de chemare în judecată. In acest sens, Curtea reţine că unul din motivele ce au fundamentat acţiunea în anularea hotărârii de aprobare a PUZ l-a constituit tocmai încălcarea dispoziţiilor Codului silvic, aspecte ce au fost avute în vedere de către instanţa de fond în argumentarea soluţiei pronunţate în speţă.
De reţinut că principiul contradictorialităţii impune obligaţia pentru instanţă, printre altele, de a asigura părţilor posibilitatea de a-şi susţine şi argumenta apărările, de a ridica şi a lua cunoştinţă de excepţiile de procedură. Tot astfel, principiul oralităţii presupune obligaţia judecătorului de a da cuvântul părţilor pentru a-şi susţine oral apărările. Din această perspectivă, faptul neanalizării de către instanţă a apărărilor pârâţilor privitor la necesitatea deciziei de scoatere din circuitul silvic a terenului intervenientului, la momentul emiterii autorizaţiei de construire, precum şi a lipsei interesului legitim al reclamantei în promovarea acţiunii, se constituie în argumente străine de motivul de recurs invocat.
II. Cât priveşte motivul privind nemotivarea hotărârii, Curtea constată că este nefondat.
In susţinerea acestui motiv s-a invocat lipsa argumentării Tribunalului relativ la necesitatea obţinerii avizului Direcţiei teritoriale de regim silvic şi vânătoare B. în vederea aprobării PUZ, însă, din considerentele sentinţei recurate, se observă că instanţa de fond a menţionat că avizul anterior menţionat se impunea în temeiul pct. d) din certificatul de urbanism nr. 296/2007. Faptul că certificatul de urbanism anterior menţionat a fost emis în vederea autorizării construcţiei, iar nu a PUZ, este irelevant din perspectiva analizării motivului invocat, de vreme ce instanţa a apreciat că acest certificat este suficient şi pentru aprobarea PUZ (cu motivarea că acesta din urmă nu face decât să reia cele specificate în certificatul existent). De reţinut că judecătorul nu este ţinut a răspunde fiecărui argument în parte invocat de către
părţi, fiind suficient a se răspunde acestora în mod implicit, situaţie care, în raport de argumentele expuse, se regăseşte în speţă.
III. Cât priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, Curtea reţine că în materia contenciosului administrativ, legitimarea procesuală activă, ca şi condiţia interesului pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată, trebuie privite în strânsă legătură cu aprecierea subiectivă a celui care reclamă producerea unei vătămări, întrucât potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei competente orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.
Prin cererea de chemare în judecată se reclamă nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la emiterea hotărârii de aprobare a Planului de Urbanism Zonal, plan care vizează terenul situat în S., str. (…), Cota 1400 nr. 42 . Reclamanta se legitimează ca proprietar al imobilului vecin celui anterior menţionat şi invocă un interes legitim încălcat şi, implicit, obligaţia pârâţilor de a-1 respecta, dispoziţiile art. 21 din Constituţia României conferind titularului dreptului posibilitatea de a-şi asigura în instanţă realizarea acestuia. Edificatoare în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. p), care definesc interesul legitim privat ca „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”.
Raportat la acest aspecte şi la textele legale sus-menţionate, Curtea apreciază că reclamanta justifică un interes în promovarea cererii, de vreme ce se afirmă o vătămare decurgând din emiterea actului atacat în maniera arătată (defrişări importante, cu consecinţă alunecării de teren, afectarea gradului de însorire al imobilului său etc.).
Celelalte argumente aduse de recurenţi referitor la dovedirea dreptului încălcat sau a interesului legitim sunt chestiuni ce privesc fondul cauzei, urmând a face obiectul analizei cu prilejul cercetării temeiniciei pretenţiei deduse judecăţii.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, însă considerentele acesteia vor fi substituite astfel cum se va arată în continuare.
Prin H.C.L. a oraşului S. nr. 22 din 25 ianuarie 2008 s-a hotărât
aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru terenul situat în S. (…). In conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, în forma aflată în vigoare Ia
momentul emiterii actului, în cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii de urbanism – Plan Urbanistic Zonal sau Plan Urbanistic de Detaliu – se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. Rezultă, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, că în ipoteza în care se solicită o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism, se impune emiterea unui certificat de urbanism în acest scop. Această concluzie este întărită de art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ, care stipulează fară echivoc că în cuprinsul certificatului de urbanism se va menţiona în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia.
Aşadar, nu poate fi admisă interpretarea instanţei de fond în sensul că certificatul de urbanism emis în vederea eliberării autorizaţiei de construire poate sta şi la baza modificărilor prevederilor documentaţiilor de urbanism, de vreme ce condiţiile necesare în vederea realizării investiţiilor (atestate în cuprinsul certificatului de urbanism) se circumscriu scopului emiterii. Or, tocmai scopul – construire/modificare a documentaţiilor de urbanism – particularizează condiţiile anterior menţionate.
Edificatoare în acest sens sunt chiar menţiunile certificatului de urbanism nr. 296 din 28 iunie 2007, emis pentru edificarea construcţiilor cu destinaţie de locuinţe, invocat de către recurenţi, care stabilesc necesitatea depunerii unor studii de specialitate, precum cel de însorire, documentaţia pentru organizare de şantier şi împrejmuire provizorie pe perioada executării lucrărilor etc., străine în mod evident de scopul modificării documentaţiei de urbanism. Mai mult, chiar în cuprinsul aceluiaşi certificat de urbanism se specifică fară echivoc că acesta nu poate fi utilizat decât în scopul declarat pentru construire. Pe de altă parte, menţiunile certificatului de urbanism emis pentru modificarea prevederilor documentaţiilor de urbanism se particularizează în raport de conţinutul unui PUZ, care, conform dispoziţiilor legale în vigoare, tratează aspecte precum: organizarea reţelei stradale, organizarea urbanistic arhitecturală, indici şi indicatori urbanistici, dezvoltarea infrastructurii edilitare, măsuri de protecţie a mediului etc.
Curtea constată că, potrivit art. 56 din Legea nr. 350/2001: „(1) Avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se fac de către autorităţile şi organismele centrale şi teritoriale
interesate, potrivit prevederilor anexei nr. 1 la prezenta lege. (2) Precizarea conţinutului documentaţiilor care se supun avizării, precum şi a emitenţilor de avize pentru fiecare categorie de documentaţii, se va stabili prin ordin al Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei”.
Prin Ordinul M.L.P.A.T. nr. 176/N din 16 august 2000 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind metodologia de elaborare şi conţinutul-cadru al Planului Urbanistic Zonal, publicat în Monitorul Oficial nr. 399 din 25 august 2000, la subpunctul 2.1 F. de elaborare, din cadrul punctului 2 intitulat „Metodologie de elaborare a PUZ”, se prevede că aprobarea PUZ se face ulterior obţinerii acordurilor şi avizelor. La subpunctul 2.2, intitulat „Studii de fundamentare”, se stabileşte că avizele/acordurile necesare aprobării PUZ sunt de două categorii: avize/acorduri emise de organisme centrale interesate şi acorduri/avize emise de către organisme teritoriale interesate. Punctul 4.2. prevede necesitatea avizului instituţiilor judeţene a căror activitate coordonează învăţământul, sănătatea, sportul, drumurile judeţene şi comunale, circulaţia, fondul forestier, după caz.
In speţă, un astfel de aviz al instituţiei judeţene a cărei activitate coordonează fondul forestier nu a fost emis, deşi PUZ vizează inclusiv porţiunea de teren ce aparţine beneficiarului acestuia, din categoria de folosinţă teren cu vegetaţie forestieră, astfel cum rezultă din certificatul de urbanism depus la dosarul cauzei.
împrejurarea că la data de 6 mai 2003 a fost emisă decizia de aprobare a scoaterii din circuitul silvic a suprafeţei de 1000 mp este irelevantă, din moment ce terenul vizat de PUZ, cu destinaţia de folosinţă teren cu vegetaţie forestieră, este în suprafaţă de 1188 mp, astfel cum înşişi recurenţii recunosc în cuprinsul cererilor de recurs. Evident, împrejurarea că terenul este liber de vegetaţie forestieră nu impune concluzia recurenţilor că acesta nu ar mai face parte din fondul forestier, în raport de dispoziţiile Codului silvic care stabilesc regimul juridic al respectivului teren. Mai mult, decizia anterior menţionată a fost emisă anterior solicitării de emitere a PUZ, pentru aprobarea construirii unui hotel, astfel că aprobarea anterior menţionată nu poate avea semnificaţia existenţei avizului necesar modificării documentaţiei de urbanism. Astfel cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, nici adresa nr. 1077 din 9 octombrie 2007 emisă de Direcţia silvică Târgovişte – Parcul naţional E. nu suplineşte exigenţa anterior menţionată. Acordul favorabil materializat în adresa amintită a vizat ridicarea construcţiilor din vecinătate, ca urmare a constatării
poziţionării acestora în aval, astfel că s-a concluzionat în sensul lipsei impactului negativ asupra patrimoniului O. din parc, fapt ce excede domeniului avizului Direcţiei teritoriale de regim silvic şi vânătoare P.
în raport de argumentele de fapt şi de drept expuse, Curtea a constatat că emiterea hotărârii de aprobare a PUZ, a cărei anulare se solicită în speţă, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale care prevăd nu doar obligativitatea emiterii certificatului de urbanism în acest scop, dar şi în lipsa documentaţiei necesare, fapt ce impune concluzia caracterului judicios al soluţiei instanţei de fond privind admiterea acţiunii reclamantei.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursurile pârâtului şi ale intervenientului ca nefondate. Cât priveşte recursul reclamantei, Curtea a constatat că este inadmisibil, din moment ce soluţia instanţei de fond i-a fost favorabilă, acţiunea fiind admisă.
